ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2695/2020

Ședința publică din data de 10 decembrie 2020

deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV- civilă la 01.04.2014, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și D., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în principal, să dispună obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în baza art. 50

1

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, la plata prețului de piață al imobilului situat în Bd. x, București, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare; în subsidiar, obligarea aceluiași pârât la plata contravalorii actualizate a prețului imobilului și obligarea pârâtei D. la plata despăgubirilor constând în sporul de valoare adus bunului, la valoarea actualizată cu indicele de inflație la momentul plății efective, și reținerea, în beneficiul reclamanților, a unui drept de retenție; cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 50

1

, art. 50 alin. (2) și (3), art. 48 alin. (1) și (2) și următoarele din Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinare, pârâții Ministerul Finanțelor Publice și D. au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, primul pârât, în ce privește capetele de cerere vizând restituirea prețului de piață al imobilului, respectiv restituirea prețului plătit de reclamanți, cea de-a doua pârâtă, în legătură cu cererea de acordare a sporului de valoare al imobilului și a contravalorii lucrărilor efectuate; pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii.

Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinările depuse de pârâți, solicitând respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și a apărărilor de fond ale acestor părți.

În ședința publică din 03.10.2014, Tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, iar, prin încheierea din 31.10.2014, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta D..

Prin sentința civilă nr. 693/22.05.2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice; a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanții E. a sumei de 69.464 RON, cu titlu de preț actualizat aferent imobilului cumpărat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/05.11.1996, și către reclamanta C. a sumei de 18.675 RON, cu titlu de preț actualizat aferent contractului de vânzare-cumpărare nr. x/05.11.1996.

A respins, ca prescrisă, cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta D., având ca obiect plata despăgubirilor constând în sporul de valoare adus imobilului situat în București, B-dul x, nr. 145, sector 2; a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea la plata contravalorii prețului de piață al imobilului; l-a obligat pe acest pârât la plata sumei de 1.600 RON către reclamanți, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., B., C. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pe parcursul procesului a decedat intimata D., fiind introdusă, în cauză, F., în calitate de moștenitoare, conform certificatului de moștenitor nr. x/16.05.2016 emis de B.I.N. G. și de titulară a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, conform actului de partaj voluntar autentificat sub nr. x/16.05.2016 de același B.I.N.

Prin note scrise, intimata pârâtă F. a invocat autoritatea de lucru judecat a încheierii din 31.10.2014, prin care a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de autoarea sa și excepția lipsei de interes a apelului declarat de reclamanții A., B. și C..

Prin decizia civilă nr. 782 A/2016/26.10.2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată; a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, împotriva sentinței civile nr. 693/22.05.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă; a admis apelul formulat de apelanții reclamanți împotriva aceleiași sentințe; a anulat, în parte, sentința atacată și a reținut cauza pentru evocarea fondului asupra cererii privind sporul de valoare, acordând termen la 16.11.2016, cu citarea apelanților reclamanți și a intimatei pârâte F., menținând sentința pentru rest.

Prin decizia civilă nr. 160 A/05.02.2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis capătul de cerere privind sporul de valoare din cererea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu intimata pârâtă F., moștenitoarea defunctei D.. A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 94.815 RON, cu titlu de îmbunătățiri necesare și utile, actualizate cu indicele de inflație, de la data promovării cererii de chemare în judecată și până la plata efectiva a acestora. I-a obligat pe apelanții reclamanți la plata sumei de 800 RON cu titlu de onorariu de expert majorat în favoarea expertului H..

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 48 alin. (1)-(2) și alin. (4)-(5) din Legea nr. 10/2001, precum și art. 48.1. și art. 48.2. din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, al căror conținut l-a redat în cuprinsul considerentelor.

În speță, potrivit raportului de expertiză tehnică de evaluare construcții, efectuat de expert I., lucrările de îmbunătățire a imobilului în litigiu, realizate de reclamanți, potrivit declarației acestora, sunt: consolidare prin sub zidărie a fundației imobilului, amenajare locuibilă a garajului și a spațiului de la demisol, instalație electrică la demisol, amenajare grup sanitar la demisol, compartimentare la demisol, finisaje la demisol, pardoseli gresie la demisol, placaje faianță la demisol, zugrăveli lavabile la demisol, montare uși metalice, montare tâmplărie termopan albă, montare tâmplărie termopan maro, tencuială fundație, platforme betonate curte, platforme mozaicate curte, placaje marmură la exterior, porți acces metalice, gard metalic din tablă cutată. Valoarea totală a acestor lucrări de îmbunătățire este, potrivit raportului de expertiză, de 81.541 RON, care, potrivit dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001 și art. 48.2. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se suportă de către persoana îndreptățită, căreia i-a fost restituit, în natură, imobilul.

În ceea ce privește lucrările de instalații efectuate la imobilul în litigiu, potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat de expert H., acestea constau în instalații de încălzire și climatizare (2 aparate aer condiționat, 11 calorifere și centrală termică), precum și în instalații de canalizare exterioare, a căror valoare totală a fost calculată la suma de 13.274 RON, sumă care, potrivit dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001 și art. 48.2. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se suportă, de asemenea, de către persoana îndreptățită, căreia i-a fost restituit, în natură, imobilul.

Prin urmare, Curtea a admis capătul de cerere privind sporul de valoare din cererea formulată de reclamanți și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 94.815 RON, cu titlu de îmbunătățiri necesare și utile, actualizate cu indicele de inflație de la data promovării cererii de chemare în judecată și până la plata efectiva a acestora.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâta F., criticând-o pentru următoarele motive:

Cel de-al doilea petit subsidiar, formulat în contradictoriu cu autoarea recurentei, este întemeiat de către intimații reclamanți pe dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001.

Textul de lege și normele de aplicare ale acestuia stabilesc, fără echivoc, un cadru procesual specific, care nu se aplică în cauza de față.

Instanța învestită cu soluționarea unei cereri întemeiate pe prevederile legale sus-enunțate este ținută a analiza îndeplinirea, în speță, a mai multor condiții cumulative:

- persoana care a realizat lucrările de îmbunătățire să fi avut calitatea de chiriaș la data realizării lor (reclamantul, în plan procesual).

Prin cererea de chemare în judecată, intimații reclamanți plasează momentul realizării lucrărilor de îmbunătățire în anul 1997, ulterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare prin care au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentelor din imobilul situat în Bd. x, București. Prin rapoartele de expertiză întocmite în cauză, omologate de către instanța de judecată prin decizia recurată, experții au precizat că nu pot determina data la care au fost efectuate lucrările de îmbunătățire - pag. 2, parag. 10 din răspunsul la obiecțiuni formulat de expertul I.. Prin urmare, este exclusă, de plano, ipoteza premisă a realizării lucrărilor de îmbunătățire de către intimați în calitate de chiriași, aceștia având calitatea de proprietari în anul 1997.

- imobilul să se restituie în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, persoanei îndreptățite (pârâtul, în plan procesual) - relevantă, sub acest aspect, este și dispoziția art. 48.2. paragraful 2 din Normele metodologice din 2007, care fac trimitere la mențiunile pe care dispozițiile de restituire în natură este recomandabil să le cuprindă cu privire la îmbunătățirile realizate de chiriași.

Imobilul în litigiu s-a întors în proprietatea autoarei reclamantei, D., în baza unei hotărâri judecătorești, ca efect al admiterii acțiunii în revendicare formulate pe calea dreptului comun, și nu ca efect al aplicării procedurii administrative de restituire reglementate de Legea nr. 10/2001. De altfel, nici până în prezent, procedura administrativă din dosarul nr. x/1956 al Primăriei Municipiului București, format ca urmare a notificării nr. x/2001, nu a fost soluționată.

- îmbunătățirile să fie dovedite cu documente justificative și expertiză tehnică; îmbunătățirile să fi fost necesare și utile.

Existența, momentul realizării, necesitatea și utilitatea îmbunătățirilor trebuie să fie determinate de instanța de judecată, prin raportare la probele administrate în cauză, astfel cum sunt determinate ca admisibile de lege: înscrisuri, pentru determinarea existenței, tipului, utilității și momentului realizării, și expertiză tehnică, pentru determinarea necesității și a valorii actualizate și diminuate cu coeficientul de uzură. La dosarul cauzei nu au fost depuse documente justificative privind lucrările realizate la imobil, existența, momentul realizării, necesitatea și utilitatea îmbunătățirilor determinându-se de către instanță exclusiv pe baza și, parțial, în contra concluziilor celor două rapoarte de expertiză realizate în cauză și omologate parțial, implicit, prin decizia pronunțată.

a. Deciziei recurate îi lipsește motivarea instanței de apel, sub următoarele aspecte (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.):

- aplicabilitatea art. 48 din Legea nr. 10/2001 în raport cu data la care lucrările de îmbunătățire au fost realizate; respectiv calitatea în care intimații reclamanți au realizat aceste lucrări. Din decizie nu rezultă raționamentul instanței care a dus la concluzia că intimații se încadrează în dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, text de lege pe care se rezumă să-l citeze. De asemenea, Curtea nu motivează cumularea, în patrimoniul intimaților reclamanți, a dreptului la despăgubire întemeiat pe art. 48 cu cel întemeiat pe art. 50 alin. (2) din aceeași lege;

- aplicabilitatea art. 48 din Legea nr. 10/2001 în raport cu procedura prin care imobilul s-a întors în proprietatea moștenitorului fostului proprietar, respectiv calitatea concretă, în speță, de persoană îndreptățită. Instanța nu a analizat dacă, în raportul obligațional concret dedus judecății, recurenta pârâtă avea calitatea de "persoană îndreptățită", astfel cum este definită această noțiune în art. 3 din Legea nr. 10/2001. Din motivarea Curții nu rezultă un asemenea raționament, neexistând o analiză aplicată a dispozițiilor art. 48 din actul normativ menționat la situația de fapt și de drept din speță;

- caracterul necesar și util al lucrărilor de îmbunătățire. Instanța este cea care trebuie să argumenteze caracterul util și necesar al lucrărilor de îmbunătățire, prin raportare la normele legale speciale și cele de drept comun, realizând, pentru fiecare dintre respectivele lucrări, analiza specifică. Din cuprinsul hotărârii instanței de apel nu rezultă un astfel de raționament, caracterul necesar și util fiind stabilit implicit, prin soluția de admitere a cererii de chemare în judecată, și contra concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul I.;

- omologarea parțială a raportului de expertiză întocmit, în cauză, de expertul I., respectiv înlăturarea concluziilor acestuia privind caracterul neutil și nenecesar al lucrărilor de îmbunătățire.

Prin raportul de expertiză întocmit de expertul I., dar și prin răspunsul la obiecțiuni, acesta stabilește, fără echivoc, prin răspunsul la obiectivul 2, că lucrările de îmbunătățire nu sunt necesare și utile, argumentând în acest sens că: (i) nu există documente justificative privind lucrările realizate; (ii) lucrările au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, în lipsa unei documentații tehnice, a unei expertize de specialitate și a autorizației de construire (imobilul, din punct de vedere urbanistic, este inclus în zona construită protejată nr. 13 - J.); (iii) nu există documente de calitate privind lucrările realizate; (iv) lucrările pretinse nu pot fi datate din perspectiva momentului execuției. Chiar dacă judecătorul este cel care are misiunea finală de apreciere a probatoriului, opinia unui specialist desemnat de instanță, conform art. 330 C. proc. civ., tocmai pentru a formula răspunsuri la probleme tehnice pe care instanța nu le poate dezlega, nu poate fi înlăturată fără o analiză și un raționament explicit. Or, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei recurate, instanța ignoră complet răspunsul expertului la obiectivul al doilea. În lipsa oricărei aprecieri proprii instanței de judecată asupra caracterului util și necesar al lucrărilor de îmbunătățire, în contextul în care expertul I. a constatat că acestea nu erau utile și necesare, hotărârea contrară a instanței de apel apare ca fiind nemotivată;

- omologarea raportului de expertiză realizat de expertul H. în versiunea inițială și înlăturarea răspunsurilor la cele două rânduri de obiecțiuni, formulate de același expert.

Expertul H. a întocmit, în cauză, expertiza aflată la filele x din vol. I din dosarul Curții de Apel, precum și două rânduri de obiecțiuni . Coroborând concluziile din raportul de expertiză rezultă, fără dubiu, că acesta a considerat ca fiind utile și necesare lucrările de îmbunătățire realizate la instalațiile imobilului (răspunsul la primul rând de obiecțiuni) și că valoarea acestora, actualizată și diminuată cu coeficientul de uzură (amortizarea), este de 2.393 RON, astfel cum au fost determinate prin cel de-al doilea răspuns la obiecțiuni, prin care a corectat erorile de calcul strecurate în raportul de expertiză.

Cu toate acestea, instanța de apel determină valoarea îmbunătățirilor identificate de expertul H. la suma de 13.274 RON, fără să motiveze obligarea recurentei la plata valorii neamortizate a respectivelor lucrări. Instanța, în lipsa unui raționament propriu, explicit, înlătură, parțial, concluziile raportului de expertiză, stabilind o valoare a despăgubirilor la contravaloarea neamortizată a lucrărilor, valoare ce însă a fost revizuită de expert ca urmare a obiecțiunilor formulate de pârâtă și a dispozițiilor instanței, conform încheierii din 10.05.2017. Așa cum rezultă din cuprinsul deciziei recurate, instanța ignoră, complet, răspunsul expertului la obiecțiuni. În lipsa oricărei aprecieri proprii instanței de judecată asupra modalității de determinare a contravalorii lucrărilor, în contextul în care expertul H. a constatat că valoarea acestora este de 2.393 RON, hotărârea instanței de apel, prin care stabilește o valoare a lucrărilor de 13.274 RON, apare ca fiind nemotivată.

b. - Hotărârea instanței de apel este dată cu greșita interpretare si aplicare a prevederilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, prin raportare la existența raportului obligațional dintre intimații reclamanți și recurentă (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Art. 48 din Legea nr. 10/2001 și normele de aplicare ale acestuia stabilesc, fără echivoc, calitatea părților raportului obligațional, în plan material și, implicit, în plan procesual.

Pornind de la situația de fapt determinată de instanța de apel, implicit prin achiesarea la afirmațiile intimaților reclamanți din cererea de chemare în judecată, prin care s-a stabilit că lucrările de îmbunătățire au fost realizate în anul 1997, când calitatea de chiriaș a intimaților încetase deja, ca efect al intrării bunurilor în patrimoniul lor în cursul anului 1996, instanța era ținută a determina în ce măsură prevederile ari 48 poți fi aplicate proprietarilor care au realizat lucrările între data dobândirii dreptului de proprietate și data desființării titlului lor.

În același timp, instanța era ținută a analiza și dacă debitorul obligației pretinse de creditor se încadrează în sfera persoanelor îndreptățite, așa cum este definită de art. 3 din Legea nr. 10/2001, prin raportare la datele de fapt și drept din speța dedusă judecății. Premisa care a dus la formularea cererii de chemare în judecată împotriva autoarei recurentei este dată de soluția cuprinsă în decizia civilă nr. 1693 A/19.12.2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2007, rămasă irevocabilă, prin care titlurile de proprietate ale intimaților reclamanți au fost anulate de către instanța de judecată, pentru eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și, subsecvent, a fost admisă acțiunea în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, acțiunea fiind promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Deci, imobilul nu s-a reîntors în patrimoniul autoarei recurentei ca efect al procedurii grațioase a Legii nr. 10/2001, ci ca efect al unei acțiuni în revendicare întemeiate pe art. 480 din vechiul C. civ.

Art. 48 din Legea nr. 10/2001 este o normă specială, de strictă interpretare, aplicabilă exclusiv în procedura administrativă a acestei legi, în momentul în care imobilul aflat în patrimoniul unei entități deținătoare și închiriat unei persoane este restituit prin dispoziție sau decizie persoanei îndreptățite. Într-o atare situație, chiriașul are dreptul la despăgubire pentru lucrările de îmbunătățire realizate pe cheltuiala sa, presupus de lege ca fiind realizate cu acordul proprietarului (unitatea deținătoare). În același timp, având în vedere că imobilul este restituit cu îmbunătățirile realizate de chiriaș, iar acestea profită, exclusiv, persoanei îndreptățite care reintră în proprietatea și posesia imobilului ca efect al Legii nr. 10/2001, obligația de despăgubire se naște în patrimoniul celei din urmă.

În speță, în mod greșit, instanța de apel a admis cererea de chemare în judecată, întemeiată pe prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001, acest text de lege neputând fi aplicat unei situații juridice diferite de cea enunțată în cuprinsul său. Anularea contractelor de vânzare-cumpărare s-a dispus ca efect al încălcării art. 5 din vechiul C. civ., iar restituirea, în patrimoniul defunctei D., ca efect al prevederilor art. 480 din vechiul C. civ., direct din patrimoniul intimaților reclamanți, și nu din cel al entității deținătoare, situație care nu se circumscrie prevederilor art. 48 din Legea nr. 10/2001. De altfel, aplicabilitatea restrânsă a textului de lege este dată chiar de Normele metodologie de aplicare, care, în ultimul paragraf al alin. (3), precizează oportunitatea menționării de către unitatea deținătoare, în cuprinsul deciziei/dispoziției de restituire în natură a imobilelor, a obligației generice de restituire către chiriaș a despăgubirilor cuvenite potrivit legii, pentru îmbunătățirile necesare și utile aduse imobilului.

- Hotărârea instanței de apel este dată cu greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, prin raportare la preexistența unui drept la despăgubire, privind prețul actualizat al imobilului, stabilit în patrimoniul intimaților reclamanți prin decizia nr. 782 A/26.10.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în prezenta cauză, în contextul admiterii, anterior, a unei acțiuni în revendicare.

Instanța de apel, în mod greșit și cu ignorarea celor stabilite, cu autoritate de lucru judecat, prin decizia sus-menționată, i-a încadrat pe intimații reclamanți în două circumstanțe juridice incompatibile, prin raportare la modalitatea concretă în care aceștia au pierdut dreptul de proprietate și au fost deposedați de bunul în discuție.

Prin decizia civilă nr. 1693 A/19.12.2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2007, rămasă irevocabilă, s-au anulat contractele de vânzare-cumpărare și a fost admisă acțiunea în revendicare formulată împotriva intimaților. Practic, bunul s-a întors în patrimoniul autoarei recurentei direct din patrimoniul intimaților.

Prin decizia nr. 782 A/26.10.2016, pronunțată de Curtea de Apel București în prezenta cauză, urmare a anulării contractelor de vânzare-cumpărare, s-a recunoscut dreptul la despăgubire al intimaților pentru prețul efectiv achitat, actualizat, conform art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În acest context, rezultă că reclamanții au fost despăgubiți din perspectiva calității lor de proprietari.

Prin decizia recurată, făcând aplicarea art. 48 din Legea nr. 10/2001, instanța le stabilește intimaților și calitatea de chiriași, despăgubindu-i pentru lucrările de îmbunătățire realizate în această calitate. Or, în contextul în care lucrările de îmbunătățire s-au realizat ulterior dobândirii dreptului de proprietate, prin contractele de vânzare-cumpărare, prin aplicarea, la aceeași situație de fapt și de drept, a două texte legale ce reglementează ipoteze diferite (art. 50 alin. (2) și art. 48), acest raționament constituie o greșeală de interpretare și aplicare a legii, ce duce la reunirea unei duble calități a intimaților, incompatibile - proprietari și chiriași ai aceluiași bun, în același timp.

- Hotărârea instanței de apel este dată cu greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, prin raportare la caracterul necesar si util al lucrărilor pentru care s-a stabilit dreptul la despăgubire al intimaților.

Lista lucrărilor ce pot fi considerate ca necesare și utile este exprimată, neechivoc, de prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001 și Normele de aplicare a acestora. Revenea însă instanței obligația de a analiza și stabili dacă lucrările pretinse de intimați, în măsura în care se încadrează în cele declarate de lege ca fiind susceptibile de a fi necesare și utile, chiar aduc un spor de valoare imobilului. În același timp, instanța era ținută a stabili caracterul necesar și util al lucrărilor și din perspectiva celorlalte prevederi legale incidente în materia executării lucrărilor.

Prin acordarea dreptului de despăgubire în cuantum total de 94.815 RON, instanța a constatat, implicit, caracterul necesar și util al lucrărilor pretinse de intimați, cu încălcarea prevederilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, prin raportare la prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcție și a Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții.

Imobilul din Bd. x, București este situat în zona urbanistică protejată nr. 13 - J., fiind supus unor condiții mult mai restrictive în privința lucrărilor ce se pot executa la acesta.

Astfel, pentru lucrările pretins realizate de către intimați, conform art. 2 și art. 3 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcție (versiunea în vigoare la data realizării lucrărilor), era necesară obținerea, în prealabil, a autorizației de construire pentru cel puțin următoarele lucrări:

- consolidare prin sub zidărie a fundației - lucrare de consolidare, cu intervenție asupra structurii de rezistență;

- amenajare locuibilă a garajului și a spațiului de la demisol - schimbare de destinație;

- instalație electrică la demisol - schimbare de destinație și modificare de instalație electrică;

- amenajare grup sanitar la demisol - schimbare de destinație;

- compartimentare demisol - schimbare de destinație;

- finisaje demisol - schimbare de destinație;

- pardoseli gresie demisol - schimbare de destinație;

- placaje faianță la demisol - schimbare de destinație;

- zugrăveli lavabile la demisol - schimbare de destinație;

- montare uși metalice - schimbare de tâmplărie cu modificarea materialului;

- montare tâmplărie termopan albă - schimbare de tâmplărie cu modificarea materialului și culorii;

- montare tâmplărie termopan maro - schimbare de tâmplărie cu modificarea materialului;

- placaj de marmură exterior - schimbarea elementelor din fațadă;

- porți acces metalice - înlocuirea împrejmuirii cu schimbarea materialului și a formei;

- gard metalic din tablă cutată - înlocuirea împrejmuirii cu schimbarea materialului și a formei;

- instalații de încălzire și climatizare (2 aparate de aer condiționat, 11 calorifere și centrală termică) - lucrări de modificare a instalațiilor cu impact asupra aspectului arhitectural;

- instalații de canalizare exterioară - lucrări de modificare a instalațiilor, cu impact asupra structurii de rezistență.

În același timp, prevederile art. 21 din Legea nr. 10/1995, versiunea în vigoare la data realizării pretinselor lucrări, stipulau, în sarcina investitorilor - intimații reclamanți -, sarcina asigurării calității construcțiilor printr-o serie de măsuri expres stipulate în acest text de lege.

Deși, prin raportul de expertiză întocmit de către expertul I., a fost semnalată o serie de nereguli cu privire la modalitatea de executare a lucrărilor, instanța de apel nu a analizat respectarea de către intimați a prevederilor legale incidente, privind autorizarea și calitatea lucrărilor de construcție realizate. Calificarea juridică a unor lucrări ca fiind utile pentru imobilul la care au fost realizate, transpusă, în plan economic, în creșterea valorii imobilului respectiv, trebuie să țină seama, în mod obligatoriu, de respectarea principiilor și prevederilor legale în materia autorizării și calității în construcții, pentru a exclude posibilitatea reducerii valorii imobilului prin intervenții nelegale sau necalitative.

În condițiile în care expertul constructor I. afirmă, categoric, că lucrările pretinse de către intimați nu pot fi, în niciun caz, apreciate ca utile și necesare în lipsa dovezilor privind realizarea lor, precum și în lipsa documentației tehnice, a autorizării executării lor și a dovezilor privind respectarea standardelor de calitate, în mod greșit, instanța de apel a calificat lucrările realizate ca fiind utile și necesare, din punct de vedere juridic.

- Hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea prevederilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, privind stabilirea întinderii dreptului la despăgubire al intimaților.

Potrivit textului de lege menționat, valoarea de despăgubire trebuie să reflecte contravaloarea actualizată a lucrărilor, diminuată cu gradul de uzură al îmbunătățirilor, în raport cu durata de viață normală a acestora, adică amortizarea contabilă.

Decizia recurată a fost pronunțată cu eludarea acestei prevederi legale, valoarea de despăgubire fiind acordată la valoarea lucrărilor, neajustată cu gradul de uzură.

În ceea ce privește valoarea lucrărilor identificate de către expertul I., aceasta a fost determinantă, în mod cert, fără aplicarea corecției privind amortizarea, iar, ulterior, nici instanța nu a făcut această corecție - a se vedea, în acest sens, răspunsul expertului la obiecțiuni, unde afirmă că este inutilă evaluarea lucrărilor. Astfel, instanța de apel a stabilit întinderea dreptului la despăgubire pentru lucrările identificate de expertul I. la suma de 81.514 RON.

Referitor la valoarea lucrărilor de instalații identificate de expertul H., în primă fază, prin chiar raportul de expertiză, a fost omisă ajustarea cu gradul de uzură intervenită între data realizării lucrărilor și data la care imobilul a intrat în posesia autoarei recurentei. Prin răspunsul la cel de-al doilea rând de obiecțiuni, expertul reface calculul valorii de despăgubire prin aplicarea coeficientului de uzură, ajungând, astfel, la suma totală de 2.393 RON. Cu toate acestea, încălcând dispozițiile exprese ale legii, instanța de apel stabilește valoarea de despăgubire pentru lucrările de instalații la suma neajustată, de 13.274 RON.

Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, în baza art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

Intimații reclamanții A., B. și C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și acordarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Au susținut, în esență, că instanța de apel a analizat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 48 din Legea nr. 10/2001, nefiind ținută la parcurgerea unor pretinse cerințe, astfel cum au fost evocate în cererea de recurs. A omologat rapoartele de expertiză pentru argumentele expuse în considerentele deciziei recurate.

În ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în speță, se verifică, fără dubiu, calitatea părților raportului juridic obligațional. Tocmai în considerarea deciziei nr. 1693 A/19.12.2008 a Tribunalului București, precum și a prevederilor legii speciale, instanța de apel a constatat existența obligației de despăgubire în patrimoniul recurentei, acesteia profitându-i îmbunătățirile realizate de intimați, în calitate de chiriași, la imobilul restituit.

Legea specială nu condiționează calitatea de chiriaș a persoanei care a adus îmbunătățiri unui imobil de momentul realizării respectivelor lucrări necesare și utile, respectiv de poziția subiectivă a chiriașilor

Cu titlu preliminar, dispozițiile art. 48 vizează obligația foștilor proprietari de a-i dezdăuna pe dobânditorii imobilelor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru toate investițiile pe care aceștia le-au realizat la imobilele de care au fost, ulterior, deposedați.

Articolul de lege ante-citat nu condiționează acordarea despăgubirilor nici de modalitatea de preluare, respectiv dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, în egală măsură neavând importanță nici măcar poziția subiectivă a foștilor chiriași la momentul edificării îmbunătățirilor sau existența acordului persoanei îndreptățite.

Mai mult, nu interesează perioada în care acestea au fost edificate, mai exact în timpul locațiunii ori după momentul cumpărării imobilului, și aceasta chiar în ipoteza unui contract ce a fost, ulterior, desființat.

Singura condiție prevăzută de lege se referă la calitatea de chiriași, or intimații au folosit imobilul în baza unor acte de închiriere și au achitat chirie pentru folosința spațiului - calitatea de chiriași în imobilul la care au adus îmbunătățiri fiind dovedită cu înscrisurile depuse la dosar și, de altfel, nefiind contestată de recurentă.

Referitor la condiția ca imobilul să se restituie, în natură, persoanei îndreptățite în baza Legii nr. 10/2001 - legea nu condiționează acordarea despăgubirilor de modalitatea de restituire.

Dacă s-ar admite o altă interpretare, s-ar ajunge, practic, la aplicarea unui tratament diferențiat, fără a exista niciun fel de justificare pentru aceasta. Faptul că imobilul în discuție s-a întors în proprietatea autoarei recurentei în baza unei hotărâri judecătorești, ca efect al admiterii acțiunii în revendicare formulate pe calea dreptului comun, nu schimbă cu nimic existența dreptului la acordarea despăgubirilor către reclamanți.

Articolul 48 este aplicabil atât în ipoteza introducerii unei cereri în revendicare pe calea dreptului comun, cât și în ipoteza parcurgerii procedurii administrative de restituire reglementate de Legea nr. 10/2001.

Mai mult, condiția identificată, în mod arbitrar, de recurentă (care adaugă nepermis la lege) are o premisă eronată, reprezentată de recomandarea cuprinsă în art. 48.2. ultima teză din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Atât timp cât imobilul i-a fost restituit recurentei și aceasta beneficiază de lucrările efectuate de reclamanți, tot aceasta trebuie să suporte obligația de acordare a despăgubirilor.

În mod întemeiat, instanța a omologat cele două rapoarte de expertiză. Expertizele administrate în cauză susțin realitatea, precum și caracterul necesar și util al îmbunătățirilor efectuate.

În considerarea concluziilor rapoartelor de expertiză administrate în cauză, precum și a art. 48 din Legea nr. 10/2001, art. 48.1. și 48.2. din H.G. nr. 250/2007, instanța de apel, în mod corect, a stabilit că aceste lucrări, ce au făcut obiectul evaluării, reprezintă cheltuieli necesare și utile, recurenta, în calitate de unic beneficiar al acestora, fiind datoare să acopere sporul de valoare adus imobilului.

Potrivit legii speciale, valoarea despăgubirilor pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile se stabilește pe bază de expertiză.

Raportul de expertiză întocmit de I. menționează lucrările de îmbunătățire realizate de reclamanți și stabilește valoarea totală a acestora la suma de 81.541 RON.

Conform raportului de expertiză întocmit de către H., lucrările de instalații efectuate la imobilul în litigiu constau în instalații de încălzire și climatizare (2 aparate aer condiționat, 11 calorifere și centrală termică), precum și în instalații de canalizare exterioare, a căror valoare totală a fost calculată la suma de 13.274 RON.

Obiectivul 3 al expertizei a fost determinarea valorii acestor îmbunătățiri, cu scăderea gradului de uzură în raport de durata normală de viață. În toate determinările făcute, expertul a ținut cont de gradul de uzură, precizând că, raportat la durata foarte mare de funcționare, nu trebuie luată în calcul amortizarea pentru țevile de cupru și corpurile statice.

Experții au stabilit, în mod corect, faptul că toate aceste sume suportate de intimați pentru ameliorarea stării imobilului restituit recurentei se încadrează în noțiunea de cheltuieli necesare sau utile, în sensul legii speciale și a normelor metodologice.

Toate argumentele recurentei legate de lipsa autorizațiilor de construire necesare pentru edificarea anumitor lucrări sunt neîntemeiate, raportat la faptul că această lipsă nu afectează, în niciun mod, dreptul la despăgubiri pe care îl au intimații, în calitate de foști chiriași.

Din această perspectivă, valoarea despăgubirilor pentru îmbunătățirile aduse imobilului, confirmată prin cele două rapoarte de expertiză, a fost stabilită, strict, în considerarea prevederilor legii speciale, art. 48 din Legea nr. 10/2001 (care constituie, în fapt, o aplicație a instituției îmbogățirii fără just temei) necuprinzând nicio condiționare cu privire la existența sau inexistența autorizațiilor de construire, ci cerând, exclusiv, ca respectivele lucrări să fie necesare și utile.

Prin urmare, lipsa autorizațiilor produce efecte în cadrul relațiilor administrative, vizând raportul dintre constructor și autoritățile statului, neavând relevanță din perspectiva obligației prevăzute de art. 48 din Legea nr. 10/2001.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Intimații reclamanți au depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 01.10.2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta F. împotriva deciziei civile nr. 160 A din 05.02.2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată a recursului la 10.12.2020, cu citarea părților.

Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

a. Criticile referitoare la nemotivarea deciziei, susceptibile de încadrare în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt întemeiate.

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătorești trebuie să cuprindă, pe lângă arătarea obiectului cererii și susținerile pe scurt ale părților, și expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se fundamentează soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea implicită sau sumară a hotărârii judecătorești nu corespunde exigențelor impuse de textul de lege sus-menționat, întrucât face imposibilă exercitarea unui control judiciar real în ce privește raționamentul instanței care a pronunțat o hotărâre ce prezintă astfel de carențe în argumentare. Consecința finală vizează încălcarea dreptului la apărare, recunoscut părților în baza art. 13 C. proc. civ., inclusiv sub forma prezentării susținerilor în scris și oral, cu privire la care există expectația firească din partea acestora, de a primi un răspuns al instanței de judecată asupra alegațiilor formulate. Nu în ultimul rând, o motivare lacunară a hotărârii judecătorești, care nu reflectă, în mod convingător, judecata realizată de instanță, încălcă și dreptul părții la un proces echitabil, reglementat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 C. civ., argumentarea instanței în adoptarea soluției fiind o componentă importantă a acestui drept.

În speță, instanța de apel, în evocarea fondului, s-a rezumat la redarea conținutului art. 48 alin. (1)-(2) și alin. (4)-(5) din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 48.1. și art. 48.2. din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, a enunțat care sunt lucrările de îmbunătățire efectuate la imobilul în litigiu, potrivit raportului de expertiză tehnică evaluare construcții întocmit de expert I., bazat pe declarațiile intimaților reclamanți, precum și lucrările de instalații efectuate la imobil, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert H., a indicat valoarea totală a lucrărilor, stabilită de experți, pentru ca, în final, să concluzioneze că despăgubirile constând în sumele de bani respective se suportă de persoana îndreptățită, căreia i s-a restituit imobilul în natură, ceea ce conduce la admiterea acțiunii formulate de reclamanți și obligarea pârâtei la plata către aceste părți a sumei de 94.815 RON, îmbunătățiri necesare și utile, actualizată cu indicele de inflație.

Este reală apărarea intimaților, în sensul că, în analiza pe care o realizează instanța asupra susținerilor părților, aceasta nu poate prefigura și, ca atare, nici răspunde tuturor problemelor de fapt sau de drept pe care partea interesată le sesizează în legătură cu soluția ce urmează a fi pronunțată în litigiul dedus judecății. În speță însă, aspectul criticabil al motivării deciziei nu decurge din omisiunea examinării unor astfel de probleme, ci din caracterul lapidar și, în consecință, incomplet al redării considerentelor care au dus la admiterea acțiunii.

Astfel, deși reține incidența, în cauză, a textelor evocate mai sus, Curtea nu procedează la analiza cerințelor legale menționate în cuprinsul lor, în măsură să conducă la soluția favorabilă dată reclamanților prin hotărârea pronunțată; nu transpune temeiul de drept invocat de părți asupra situației de fapt din litigiu, a cărei evaluare, raportat la probele administrate, lipsește cu desăvârșire din conținutul deciziei atacate.

În alți termeni, Curtea nu arată motivele pentru care, pornind de la art. 48 din Legea nr. 10/2001, astfel cum este explicitat prin Normele metodologice de aplicare, reclamanții sunt îndreptățiți la primirea contravalorii îmbunătățirilor efectuate asupra imobilului, prin raportare la calitatea de chiriaș, menționată în alin. (1) al acestui articol, sau la o calitate echivalentă, care să le confere un astfel de drept. De asemenea, nu expune niciun argument pentru care pârâta are o astfel de obligație de plată, raportat la calitatea sa de "persoană îndreptățită" care beneficiază de imobilul îmbunătățit, prin prisma definirii acestei noțiuni din perspectiva Legii nr. 10/2001, pe care instanța o consideră aplicabilă în cauză, sau a unei situații echivalente.

În plus, instanța se limitează să preia descrierea lucrărilor din cele două rapoarte de expertiză, pe care le consideră a fi necesare și utile, fără nicio explicație juridică în acest sens, deși Curții, iar nu expertului, îi revine obligația calificării îmbunătățirilor ca având acest caracter.

Raționamentul instanței este cu atât mai deficitar expus cu cât intervine în evocarea fondului, ulterior admiterii apelului declarat de reclamanți împotriva hotărârii primei instanțe, care, raportat la soluția de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de autoarea recurentei, nu a procedat nici ea la examinarea fondului pretențiilor, în prima etapă devolutivă a judecării litigiului.

În realitate, decizia atacată are un caracter enunțiativ al soluției adoptate, iar nu unul bazat, cel puțin, pe o minimă argumentare a judecății efectuate în cauză.

În consecință, carențele motivării, astfel cum au fost redate în precedent, justifică, în baza art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., admiterea recursului și casarea deciziei argumentate necorespunzător, cu consecința reluării judecății sub toate aspectele, inclusiv a celor combătute de recurentă prin raportare la motivul de casare prevăzut de pct. 8 din același text de lege, și care, în absența unui raționament motivat al instanței de apel în etapa devolutivă, nu pot fi dezlegate direct în recurs. Prin urmare, în rejudecare, Curtea va răspunde și acestor probleme, în mod punctual și, evident, în funcție de ordinea de tratare a chestiunilor ce țin de fondul litigiului, în examinarea cărora va avea în vedere și apărările formulate de intimați prin întâmpinarea depusă în prezentul dosar.

b. Chiar dacă, pentru argumentele deja arătate, hotărârea instanței de apel urmează să fie casată în totalitate, reluarea judecății urmând a fi realizată în limitele stabilite mai sus, Înalta Curte consideră că două dintre criticile de fond ale litigiului trebuie examinate în recursul de față, dezlegările date urmând a fi avute în vedere în rejudecare.

Astfel, sunt întemeiate susținerile recurentei privind încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 48.1. teza a II-a din H.G. nr. 250/2007, în privința înscrisurilor doveditoare ale îmbunătățirilor realizate de reclamanți, și a art. 48 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, în privința scăderii gradului de uzură al îmbunătățirilor, în raport cu durata de viață normală a acestora, care se suportă de chiriași.

Sub primul aspect, dispozițiile art. 48.1. teza a II-a din Normele metodologice stabilesc că "dovada acestor îmbunătățiri (necesare și utile) se face cu înscrisuri doveditoare, prin expertiză tehnică, cu respectarea prevederilor alin. (5) al art. 48 din lege".

În ce privește lucrările de îmbunătățire identificate de expert I., instanța reține că acestea au fost cuprinse în raportul de expertiză în baza declarațiilor părților, iar, referitor la cele menționate de expert H., mențiunea instanței vizează doar includerea lor în raportul de expertiză.

Prin urmare, raționamentul Curții respectă doar parțial textul de lege enunțat mai sus, îmbunătățirile fiind indicate în cele două expertize, dar omite cealaltă condiție prevăzută de lege în materia probării lucrărilor, și anume existența unor înscrisuri doveditoare privind lucrările efectuate.

În rejudecare, instanța de apel va dispune completarea probatoriului de către reclamanți cu înscrisuri doveditoare ale lucrărilor executate, în măsura în care părțile dețin asemenea acte.

Referitor la scăderea gradului de uzură, critica este, de asemenea, corectă.

Conform art. 48 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, la care fac trimitere și dispozițiile art. 48.1. teza a II-a din Normele metodologice, "cuantumul despăgubirilor se stabilește la valoarea actualizată a cheltuielilor, scăzându-se gradul de uzură al îmbunătățirilor, în raport cu durata de viață normală a acestora, care se suportă de chiriași".

Instanța de apel a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 81.541 RON, stabilită în raportul de expertiză întocmit de expert I., din cuprinsul căruia nu rezultă că s-ar fi scăzut din această valoare gradul de uzură al îmbunătățirilor.

Împrejurarea, evocată de intimați, privind conținutul obiectivelor expertizei dispuse de instanță, care a vizat stabilirea despăgubirilor cu respectarea art. 48 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nu conduce, automat, la realizarea calculului în acest mod, în absența indicării, în raport, a gradului de uzură al lucrărilor și corespunzător, a valorii rezultate în urma ajustării valorii inițiale cu cea referitoare la uzură.

Mai mult, modul de calcul al despăgubirilor, realizat de expert, a fost contestat în acest sens de către recurentă, obiecțiunile fiind încuviințate de către instanță, expertul neoferind însă un răspuns cu privire la această problemă . Instanța de apel a procedat la judecarea cauzei în aceste condiții, fără lămurirea, în scopul aplicării corecte a dispozițiilor art. 48 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, a chestiunii legate de ajustarea valorii despăgubirilor cu gradul de uzură, ce trebuie suportat de chiriaș. Ca atare, în rejudecare, Curtea va da curs obiecțiunii încuviințate, urmând să solicite expertului explicații asupra modului de calcul efectuat în raport, iar, în cazul în care scăderea gradului de uzură nu s-a realizat, va dispune completarea raportului în consecință.

În privința lucrării efectuate de expert H., instanța de apel a omologat raportul de expertiză întocmit de acesta, stabilind, în sarcina pârâtei, plata sumei de 13.274 RON, menționată în raport ca reprezentând îmbunătățiri necesare și utile instalații. A omis însă împrejurarea că, urmare a admiterii, prin încheierile din 05.04.2017 și din 10.05.2017, a obiecțiunilor formulate de recurentă la raport, în legătură cu scăderea gradului de uzură, expertul a modificat valorile îmbunătățirilor la instalații, conform răspunsului de la dosar C.A.B., vol. I. Potrivit mențiunilor expertului, rezultă valoarea însumată a îmbunătățirilor (pct. 1, 2 și 3 - a și b/729 RON +2393 RON) ca fiind de 3122 RON. Din acest punct de vedere, critica recurentei referitoare la valoarea refăcută a îmbunătățirilor stabilite de expertul H. ignoră valoarea de 729 RON, reținută la pct. 1 din răspunsul la obiecțiuni, care se adaugă la valoarea de 2393 RON.

Prin urmare, decizia instanței de apel, prin care recurenta pârâtă a fost obligată la plata sumei de 13.274 RON, din raportul de expertiză inițial, calculată fără scăderea gradului de uzură, a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 48 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și art. 48.1. teza a II-a din H.G. nr. 250/2007, în rejudecare urmând a se ține seama și de acest aspect.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) și art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel în evocarea fondului, va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pretențiile privind cheltuielile de judecată în recurs vor fi soluționate de instanța de trimitere, în raport de soluția ce urmează a se pronunța în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta F. împotriva deciziei civile nr. 160 A din 5 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2020.