ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2670/2021

HOTĂRÂRE

07.12.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2670/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 7 decembrie 2021

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2020, la data de 20 octombrie 2020, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A. a chemat în judecată pe pârâta cu B. S.R.L., solicitând ca: să fie obligată pârâta la plata sumei de 5.214,00 RON (la care se adaugă TVA) X 3, ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 din decizia C.. nr. 120/2016, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada: 1 noiembrie 2017 - 31 martie 2020 și respectiv 1 iunie 2020 - 30 septembrie 2020, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unitățile nedeclarate la A., respectiv D. clasificat 3***, Recepția și Restaurantul din cadrul hotelului, unități situate în Constanța, județul Constanța; să fie obligată pârâta la plata sumei de 3.172,26 RON X 3, ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 din decizia C.. nr. 120/2016, reprezentând penalități de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul anterior al cererii, calculate la remunerația fără TVA până la data de 25 septembrie 2020, conform dispozițiilor deciziei C.. nr. 120/2016 și în continuare până la data achitării remunerației menționate mai sus; să fie obligata pârâta să încheie autorizații/licențe neexclusive cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spațiile administrate; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 427 din data de 18 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de către pârâtă, și a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a hotărâ astfel, Tribunalul București, secția a V-a civilă a reținut că locul unde s-a produs prejudiciul în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi considerat locul unde trebuie făcută plata, iar competenta se stabilește potrivit unui reper previzibil, care, în domeniul faptei ilicite nu poate fi locul situării persoanei păgubite, această interpretare echivalând cu posibilitatea reclamantului de a alege instanța competentă.

A constatat că reglementarea națională o urmărește pe cea cuprinsă în art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 44/2001, iar potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, locul în care s-a produs prejudiciul este locul în care faptul ilicit s-a manifestat.

Totodată, a reținut că, în speță, acțiunea ilicită s-a manifestat prin derularea activității fără solicitarea autorizației, nefiind cazul ca, în prezentul dosar, cele două "locuri" - al producerii faptului ilicit și al producerii prejudiciului - să fie diferite.

Ca atare, a declinat competența în favoarea tribunalului în circumscripția căruia își are sediul pârâta, constatând că fapta ilicită care face obiectul acțiunii și asupra căreia trebuie să dispună instanța este comunicarea operelor artiștilor interpreți reprezentați de reclamantă fără autorizația legală, prevăzută de art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, ca mijloc pentru desfășurarea activităților de cazare și administrare a unui restaurant.

A apreciat că fapta ilicită, constând în omisiunea solicitării autorizației și a plății sumelor de bani aferente se consumă la sediul pârâtei.

I.2.2. Prin sentința civilă nr. 4005 din data de 10 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Astfel, Tribunalul Constanța, secția I civilă a făcut aplicarea art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., reținând că, în materia răspunderii civile delictuale sunt competente din punct de vedere teritorial mai multe instanțe, alegerea între acestea revenind reclamantului potrivit art. 116 C. proc. civ.

A constatat că, în speță, locul săvârșirii faptei ilicite (comunicarea publică fără drept a operelor muzicale sau fonogramelor) este distinct de locul producerii prejudiciului, acesta din urmă fiind cel de la sediul reclamantei (locul plății), adică acolo unde se produc efectele faptei prejudiciabile; mai exact, locul producerii prejudiciului este locul în care se face plata/încasarea sumelor cu titlu de remunerații pretinse de către reclamant în calitate de organism de gestiune colectivă.

În consecință, a apreciat că, în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., competența teritorială aparține Tribunalului București, prima instanță sesizată de reclamant conform principiului disponibilității, ca instanță a locului producerii prejudiciului, întrucât pentru fapta ilicită reclamată se impută un prejudiciu constând în drepturi reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea de către postul de televiziune a fonogramelor de comerț și publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, a căror plată trebuie făcută în contul reclamantei.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că Tribunalul București, secția a V-a civilă și Tribunalul Constanța, secția I civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ambele instanțe făcând aplicarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., prezentul conflict negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale celor două instanțe cu privire la locul producerii prejudiciului.

Astfel, Tribunalul București, secția a V-a civilă a reținut că locul săvârșirii faptei ilicite, ce coincide cu cel al producerii prejudiciului, este de la sediul pârâtei, în timp ce, Tribunalul Constanța, secția I civilă a apreciat că locul săvârșirii faptei ilicite este distinct de locul producerii prejudiciului, acesta din urmă fiind cel de la sediul reclamantei (locul plății).

În speță, reclamantul a solicitat despăgubiri pentru fapta de comunicare publică de fonograme sau de reproduceri ale acestora și de prestații artistice din domeniul audiovizual, fără autorizarea prealabilă din partea organismului de gestiune colectivă și fără plata remunerațiilor cuvenite titularilor ale căror drepturi sunt gestionate de către reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe normele ce reglementează răspunderea civilă delictuală, situație în care sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112 din același cod, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Fiind vorba despre o competență teritorială alternativă, reclamantul poate alege între instanțele competente, conform art. 116 C. proc. civ.

Conflictul negativ de competență a fost generat de determinarea diferită a locului producerii prejudiciului de către instanțele care s-au dezînvestit reciproc de soluționarea cauzei.

Prin decizia nr. 21 din data de 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1114 din data de 23 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 116 C. proc. civ., s-a statuat că sintagma "loc al producerii prejudiciului" în acțiunile în pretenții formulate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, având ca obiect obligarea utilizatorilor de a achita remunerațiile cuvenite pentru comunicarea publică/radiodifuzarea neautorizată a fonogramelor de comerț sau publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual corespunde locului săvârșirii faptei ilicite, iar nu celui al efectuării plății prejudiciului.

În motivarea acestei decizii, s-a reținut că, față de modalitatea de săvârșire a faptei ilicite și de felul în care se produce prejudiciul în astfel de spețe, locul în care apare consecința negativă asupra patrimoniului supus reparației nu poate fi înțeles decât în sensul locului săvârșirii faptei vătămătoare.

Astfel, instanța supremă a constatat că prejudiciul se reflectă în patrimoniul titularilor de drepturi conexe, chiar dacă în numele acestora acționează organismul de gestiune colectivă (în baza unui mandat legal, iar nu ca persoană îndreptățită la plata remunerației).

În același timp, a arătat că locul producerii prejudiciului nu poate fi acela în care pierderea pecuniară este resimțită de organismul de gestiune colectivă, ci acela în care se săvârșește fapta ilicită, întrucât aceasta este însoțită de un prejudiciu produs instantaneu; prejudiciu este instantaneu și cert din chiar momentul săvârșirii faptei ilicite, întrucât acela este momentul în care se aduce atingere drepturilor patrimoniale ale altor persoane prin utilizarea lucrărilor acestora fără autorizație și fără plata remunerației corespunzătoare.

De asemenea, a mai reținut și că strâns legată de locul unde se săvârșește fapta ilicită este și determinarea cuantumului prejudiciului, câtă vreme această cuantificarea se realizează prin luarea în considerare a suprafeței spațiului în care a avut loc utilizarea neautorizată, astfel că, rațiunea identificării locului producerii prejudiciului ca fiind acela al săvârșirii faptei ilicite își are fundamentul și în considerente de bună administrare a justiției, respectiv a probelor necesare soluționării cauzei, regăsite ca atare acolo unde s-a produs comunicarea publică neautorizată.

Totodată, a constatat că, în sensul aceleiași interpretări, al identificării sau suprapunerii locului producerii prejudiciului cu cel al săvârșirii faptei ilicite este și reglementarea comunitară, respectiv norma art. 5 pct. 3 din Regulamentul nr. 44/2001 (care prevede că, în materie delictuală și cvasidelictuală, competența aparține instanțelor de la locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă), care a fost în mod constant interpretată în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în sensul în care aceasta vizează locul materializării prejudiciului.

Astfel, a reținut că:

"Prin urmare, concluzia potrivit căreia locul producerii prejudiciului este identic cu locul săvârșirii faptei ilicite constând în realizarea comunicării publice de opere protejate în absența autorizării prealabile și a plății remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți/executanți sau producătorilor de fonograme concordă și cu raționamentele juridice dezvoltate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene; pierderea patrimonială survine chiar în locul în care a fost săvârșită fapta ilicită și a avut loc încălcarea dreptului conex de autor, prin producerea unui prejudiciu instantaneu, astfel că stabilirea competenței în funcție de acesta răspunde și cerințelor de facilitare a administrării probelor și de organizare utilă a justiției. În același timp, sediul/domiciliul reclamantului ori cel al băncii la care acesta are un cont deschis, ca loc în care se reflectă efectele patrimoniale ale faptei ilicite sau în care are loc plata, sunt nerelevante din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., neputând constitui nici loc al săvârșirii faptei ilicite și (...) nici loc al producerii prejudiciului".

În speță, Înalta Curte constată că fapta ilicită care se impută pârâtei este aceea de comunicare publică de fonograme sau de reproduceri ale acestora și de prestații artistice din domeniul audiovizual, fără autorizarea prealabilă din partea organismului de gestiune colectivă și fără plata remunerațiilor cuvenite titularilor ale căror drepturi sunt gestionate de către reclamant, locul săvârșirii acesteia fiind D. clasificat 3***, Recepția și Restaurantul din cadrul hotelului, unități situate în Constanța, județul Constanța.

Față de dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 21 din 27 septembrie 2021 pronunțate în recurs în interesul legii, reținând că și locul producerii prejudiciului, ce coincide cu cel al săvârșirii faptei ilicite, este în localitatea Constanța, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.