ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 347/2022

Ședința publică din data de 22 februarie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 24 iulie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.:

- obligarea pârâtei, în temeiul art. 1349 C. civ., la plata sumei de 7.026,00 RON (la care se adaugă TVA) înmulțit cu 3, ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând despăgubiri constând în remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 01.01.2018 până la data de 30.09.2019 pentru Hotel C., restaurant C., D., restaurantul din cadrul D., pentru Restauratul Clasic situat în str. x, Brăila și pentru Vila C. 4*, de la 01.04.2018 până la 30.09.2019, unități nedeclarate la A.;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 1.919,84 RON înmulțit cu 3, ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând penalități de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 1, calculate la remunerația fără TVA până la data de 16.07.2019, conform dispozițiilor Deciziei ORDA nr. 10/2016 și Deciziei ORDA nr. 120/2016 și în continuare până la recuperarea integrală a remunerației datorate, pentru sumele de la primul punct al acțiunii;

- obligarea pârâtei să încheie autorizații/licențe neexclusive cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în spațiul administrat;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București

Prin sentința civilă nr. 2866 SC din 16 decembrie 2019, Tribunalul București, sectia a IV-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 21.078 RON, despăgubiri (triplul remunerației plătite în mod uzual de utilizatorii din aceeași categorie); a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere nr. x; a obligat pârâta să încheie cu reclamantul autorizație/licență neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spațiile administrate; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.120 RON, cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu avocațial).

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București

Prin decizia civilă nr. 1751 A din 09 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2866 din 16 decembrie 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă; a obligat apelanta la 700 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1751 A din 09 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 25 noiembrie 2021, sub nr. x/2019, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei atacate, rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii acțiunii și obligării intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, raportându-se la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a arătat că instanta de apel nu a analizat, cu respectarea art. 425 C. proc. civ., considerentele de fapt si de drept ale cauzei, prin raportare la probele administrate si cu respectarea întocmai a cerințelor art. 249 C. proc. civ., în sensul în care reclamantul-intimat A. este cel care trebuia să dovedească că societatea B. S.R.L. a desfășurat efectiv în locațiile indicate activitățile pentru care i s-a solicitat plata de despăgubiri.

Din perspectiva aplicării și interpretării greșite a probelor administrate, a susținut că instanta de apel, deși a reținut faptul că, la data de 07 martie 2018, societatea ar fi obtinut certificatul de clasificare cu 4 stele a Vilei C., a obligat societatea să achite despăgubirile începând cu 01.01.2018.

Cu toate că a arătat că obținerea unui certificat de clasificare ca și postarea unor oferte de organizare evenimente nu pot atesta faptul că aceste evenimente s-au desfășurat efectiv, instanța de apel a admis cererea constatând că în locația din Brăila, str. x s-a desfășurat activitate în perioada vizată, în contextul în care la data de 21.01.2019, în această locație, a fost găsită o angajată recepționeră.

Or, prezența unei angajate în locație, necesară pentru asigurarea pazei, nu atestă desfășurarea activității de cazare și restaurant în perioada 01.01.2018-30.09.2019, societatea neavând nici o încasare pentru această locatie în perioada vizată, ofertele fiind doar o probă a intenției de organizare a evenimentelor, care nu s-au ținut ca urmare a lipsei acceptanților ofertei.

Referitor la imobilele situate în Brăila, b-dul x, nr. 97 și 99, a arătat că acestea au fost închiriate în anul 2016 E., respectiv persoanelor fizice F. și G., inițial pentru un an de zile, pentru ca ulterior să se încheie și promisiuni de vânzare-cumpărare, iar chiria achitată a reprezentat parte din prețul de cumpărare în situația în care chiriașii respectau contractele de închiriere.

Ca urmare a încălcării obligațiilor contractuale de către E., societatea recurentă a procedat în anul 2017 la punerea în executare a contractului de închiriere, neexistând nicio dovadă că imobilele respective au revenit în posesia și folosința acesteia.

Față de aspectele învederate, a concluzionat că nu poate fi obligată către intimata-reclamată A. la plata remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, începând cu data de 01.01.2018 și până la data de 30.09.2019, pentru cele trei locații din Brăila, atât timp cât partea adversă nu a făcut dovada că societatea recurentă a desfășurat efectiv activități ce ar justifica pretențiile sale.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 04 ianuarie 2022, în termenul legal, intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea DrepturilorArtiștilor Interpreți - A. (fostul Central Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A.) a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

A apreciat că instanța de apel a motivat atât în fapt, cât și în drept soluția și a răspuns punctual criticilor formulate de apelantă, prin cererea sa de apel, neputând fi reținută totodată, nici existența unei contradicții în considerentele instanței de apel, asa cum eronat a pretins recurenta.

Cu privire la prima critică dedusă judecății recursului, a apreciat că atât timp cât reclamantul A. a administrat proba cu înscrisuri din care a rezultat existența calității de utilizator de fonograme și prestații artistice a societății B. S.R.L., revenea apelantei-pârâte sarcina de a face dovada contrară, și anume a faptului că nu ar fi funcționat în perioada din litigiu.

Referitor la critica ce vizează modalitatea de calcul a remunerației pentru una din unitățile administrate de către recurentă, a susținut că aceasta a fost invocată pentru prima dată în recurs și nu poate fi încadrată în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., însă a precizat că respectivele calculele s-au raportat, pentru Vila C. din Brăila, str. x, doar la perioada 01.04.2018-30.09.2019.

În ceea ce privește criticile cu privire la lipsa de activitate a recurentei pentru Hotel C. (3 stele) situat în b-dul x nr. 97, Brăila, ca urmare a închirierii de către H., a solicitat să se aibă în vedere faptul că acestea nu pot fi încadrate în motivele de casare expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Mai mult decât atât, înscrisurile depuse în recurs nu fac altceva decât să întărească argumentele pentru care instanța de apel a constatat ca întemeiată solicitarea de despăgubiri a intimatei-reclamante și pentru această unitate.

Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 24 iulie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 12 ianuarie 2022, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., completul filtru a stabilit termen de judecată la data de 22 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

Drept urmare, nu pot fi deduse judecății instanței de recurs argumente prin care se critică stabilirea situației de fapt ori interpretarea dată de instanțele de fond probelor administrate în cauză, având în vedere că instanța de recurs nu exercită un control judiciar asupra temeiniciei hotărârii recurate.

Procedând la analiza cererii de recurs, prin raportare la principiile de ordin teoretic expuse anterior, Înalta Curte constată că, în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raportându-se la exigențele instituite de art. 425 C. proc. civ. în ceea ce privește motivarea hotărârii, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel nu a analizat considerentele de fapt și de drept ale cauzei, în sensul în care intimata-reclamantă este cea care trebuia să dovedească că societatea B. S.R.L. a desfășurat efectiv în locațiile indicate activitățile pentru care i s-a solicitat plata de despăgubiri, potrivit cerințelor art. 249 C. proc. civ.

Or, Înalta Curte reține că pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu este suficient ca recurenta-pârâtă să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci este necesară, totodată, o dezvoltare a considerentelor pe care se fundamentează ipotezele reglementate de textul de lege invocat.

Câtă vreme întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs, dar și de limitele conferite de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., se observă că motivul de casare reclamat are drept scop repunerea în discuție a probelor și reconsiderea valorii lor de către instanța de recurs, aspect ce nu este permis în această etapă procesuală, având în vedere specificul căii extraordinare de atac a recursului, care nu poate viza decât chestiuni de legalitate, potrivit prevederilor art. 483 alin. (3), art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar reanalizarea probelor administrate în fața instanței de apel și stabilirea, pe alte baze, a unei alte situații de fapt decât cea reținută prin decizia atacată nu se circumscrie demersului de verificare a legalității acesteia.

Este de amintit că instanța de apel, cu ocazia rejudecării fondului, are plenitudinea de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor, în sensul unei reevaluări a situației de fapt.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit acestui temei legal, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, însă afirmațiile recurentei-pârâte din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. cât timp nu relevă o argumentare juridică a nelegalității invocate prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanța de apel și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de această instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, ci se rezumă la aspecte ce țin de aplicarea și interpretarea greșită a probelor administrate, care exced controlului de legalitate al instanței de recurs.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri judecătorești.

În ceea ce privește critica recurentei-pârâte ce vizează modalitatea de calcul a remunerației pentru una dintre unitățile administrate (Vila C.) situată în Brăila, str. x, în sensul în care instanța de apel a obligat-o la plata despăgubirilor începând cu data de 01 ianuarie 2018, deși a reținut că societatea ar fi obținut certificatul de clasificare cu 4 stele a locației la data de 07 martie 2018, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs a fost formulat omisso medio.

Or, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut obiectul analizei instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel.

Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost supuse judecății în apel.

Astfel, numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac a recursului.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Nici susținerile recurentei-pârâte referitoare la nedatorarea remunerației în contextul lipsei dovezilor cu privire la desfășurarea activității de cazare și restaurant în spațiile situate în Brăila, str. x, în perioada 01.01.2018-30.09.2019, nu pot fi subsumate vreunui motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât timp relevă simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel, modalitatea în care aceasta a analizat probele administrate în cauză, precum și situația de fapt asupra căreia a statuat.

În nuanțarea aceluiași argument al lipsei activității în perioada 2016-12 aprilie 2019 și al nedatorării remunerației, recurenta-pârâtă a învederat că, în anul 2016, cele două imobile situate în Brăila, b-dul x, nr. 97 și nr. 99 au fost predate în posesia și folosința E., în baza unui contract de închiriere și a unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, expunând circumstanțele în care s-au derulat raporturile dintre părți, însă astfel de susțineri reclamă o analiză a probelor în raport de care instanța de apel a stabilit situația de fapt, premise ce nu mai pot fi repuse în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, în raport de dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În realitate, critica formulată constă, exclusiv, în aspecte legate de temeinicia hotărârii atacate, recurenta-pârâtă fiind nemulțumită de modul în care instanța de apel a stabilit, în baza probelor administrate și a propriilor aprecieri asupra situației de fapt incidente în speță, cuantumul remunerației datorate intimatei-reclamante.

În consecință, reținând că susținerile din recurs, nu pot fundamenta niciunul din motivele de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., cu consecința constatării faptului că recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 486 lit. d) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., și nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, fie și din oficiu, în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1751A din 09 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fiind în culpă procesuală, ca parte căzută în pretenții, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, conform extrasului de cont nr. 4374 din 18 ianuarie 202 emis de I., aflat la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1751A din 09 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2022.