Decizia nr. 220/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 26.02.2019, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la: plata sumei de 50.40 RON (cu TVA inclus) reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.02.2016-29.02.2016, pentru unitatea nedeclarată, în temeiul art. 1.349 C. civ. plata sumei de 3067.20 RON (cu TVA inclus) înmulțit cu 3, ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 și pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 01.03.2016 până la data de 28.02.2019, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unitatea nedeclarată la A.; plata sumei de 1206.70 RON înmulțit cu 3, ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 și pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând penalități de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 2, calculate la remunerația fără TVA, conform dispozițiilor deciziilor ORDA nr. 10/2016 și ORDA nr. 120/2016 și în continuare până la recuperarea integrală a remunerației datorate, pentru sumele de la punctul 2 al acțiunii; obligarea pârâtei să încheie autorizații/licențe neexclusive cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spațiile administrate.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința nr. 1389/13.06.2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 42 RON (fără TVA inclus), reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 1 februarie 2016 - 29 februarie 2016 pentru unitatea nedeclarată; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.574 RON (fără TVA inclus) înmulțit cu 3 reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual începând cu data de 01.03.2016 până la data de 28.02.2019, pentru unitatea nedeclarată la A. și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.206,70 RON reprezentând penalități de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 2, calculate la remunerația fără TVA, până la data de 31.01.2019 și în continuare până la recuperarea integrală a remunerației datorate, pentru sumele de la punctul 2 al acțiunii. Capătul de cerere având ca obiect obligația de a face, a fost respins ca neîntemeiat, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 877 RON cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, taxă timbru și informații ONRC.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 744A din 10.07.2020, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței nr. 138 din 03.06.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. Prin aceeași decizie, apelanta-pârâtă a fost obligată să plătească intimatului-reclamant suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs: La data de 3 noiembrie 2020, pârâta a formulat recurs împotriva deciziei nr. 744A din 10.07.202 a Curții de București, secția a IV-a civilă. În motivarea recursului, recurenta susține că așa cum a arătat și prin motivele de apel, pensiunea C. a obținut clasificarea turistică începând cu data de 10.09.2018, acesta fiind momentul de la care societatea B. S.R.L. a început să opereze structura de cazare și implicit de la care obligația de plată a drepturilor pretins a fi datorate a devenit exigibilă. Susține că, sub acest aspect, hotărârea apelată este nelegală, solicitând a se lua în considerare data obținerii clasificării turistice ca și moment de curgere a debitului către reclamant. Mai susține că instanța de apel a acordat reclamantului suma de 2.574 RON înmulțit cu 3, la care s-au adăugat și penalități în valoare de 1.206,70 RON, practic aplicându-se două sancțiuni distincte pentru aceeași culpă. În continuare, recurenta reiterează critica formulată prin motivele de apel privind necitarea sa la prima instanță pentru a lua cunoștință de existența dosarului și a putea pregăti apărarea. Recurenta mai susține că un alt motiv de recurs este reprezentat de refuzul tacit al instanței de a-i pune la dispoziție copiile dosarului de față, fie în format hârtie, fie în format electronic, cu atât mai mult cu cât situația sanitară pricinuită de pandemie ar justifica pe deplin aceasta ultimă variantă de comunicare.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În cauză, având în vedere susținerile recurentei redate cu titlu de motive de recurs încadrate în cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că niciuna dintre acestea nu poate fi încadrată în ipotezele de nelegalitate de care s-a prevalat și nici în alte cazuri de casare din art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, în ceea ce privește primul motiv referitor la momentul de la care societatea pârâtă a început să opereze structura de cazare și implicit de la care obligația de plată a drepturilor pretins a fi datorate a devenit exigibilă, se constată că acest motiv de recurs reprezintă o reiterare a motivului de apel formulat împotriva sentinței tribunalului, care și-a găsit deja o dezlegare jurisdicțională prin decizia pronunțată în apel, recurenta-pârâtă ignorând faptul că asupra acestui aspect a existat deja o cenzură și o judecată din partea instanței de apel, care a arătat argumentele pentru care a respins acest motiv. Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv. Referitor la critica prin care se susține că instanța de apel a acordat reclamantului suma de 2.574 RON înmulțit cu 3, la care s-au adăugat și penalități în valoare de 1.206,70 RON și că practic s-au aplicat două sancțiuni distincte pentru aceeași culpă, se observă că prin apelul formulat în cauză pârâta nu a criticat acest aspect, soluția instanței de fond vizând chestiunea cuantumului remunerației și a penalităților la care a fost obligată a rămas definitivă. Conform art. 488 alin. (2) C. proc. civ., instanța de recurs poate supune analizei numai motivele ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Numai în acest fel se respecta principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța investită cu calea extraordinara de atac a recursului. O altă critică din recurs vizează greșita solutionare de către instanța de apel a motivului privind necitarea recurentei pârâte la prima instanță, însă se constată că nici această critică nu poate fi supusă analizei instanței de recurs, având în vedere că nu reprezintă decât o reluare a susținerilor din apel. Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel și care, în mod necesar, erau îndreptate împotriva soluției de primă instanță, nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același cod. În consecință, constatând că recurenta pârâtă nu a invocat nicio critică care să vizeze considerentele hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect. În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurența-pârâtă la plata sumei de 600 RON către intimatul-reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform dovezii atașate la dosarul de recurs . PENTRU ACESTE MOTIVE,