ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1433/2021

Ședința publică din data de 22 iunie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2.457 RON + TVA reprezentând remunerația înmulțită cu 3 (triplul sumei) datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în incinta unității deținute, în perioada 01.08.2017 - 30.04.2019;

- obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1.581,49 RON calculate până la data de 08.04.2019 și în continuare până la recuperarea integrală a remunerației datorate;

- să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2268 din 23.10.2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 7.371 RON (TVA exclus) reprezentând triplu remunerației pentru comunicare publică fonograme pentru intervalul 01.08.2017 - 30.04.2019, să plătească reclamantului suma de 1.581,49 RON reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 08.04.2019, respectiv penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe fiecare zi în continuare până la achitarea integrală a debitului restant, precum și să plătească reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 100 RON reprezentând taxă judiciară și suma de 595 RON reprezentând onorariu avocat.

Prin decizia civile nr. 1106A din data de 21 septembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelantul-pârât B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 2268/23.10.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A., ca nefondat și a obligat apelantul-pârât B. S.R.L. la plata către intimatul-reclamant a sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 1106A din data de 21 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B. S.R.L. care a susținut următoarele critici de nelegalitate

II.1. Motivele de recurs

Recurenta-pârâtă susține că în fața instanței de apel a arătat că asociația A. nu are calitate procesuală activă în acțiunile având ca obiect obligarea societăților comerciale la plata remunerațiilor cuvenite artiștilor, ci această asociație are ca obiect colectarea acestor drepturi cuvenite artiștilor în baza contractelor de licență exclusivă încheiate cu societățile comerciale.

Se susține că prin decizia atacată s-au încălcat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătându-se că prin decizia atacată, instanța de apel a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii, prin aceea că s-a reținut că faptul de a fi deținut un televizor prin care pot fi difuzate reclame, este apt să "nască probabilitatea faptului pretins de intimata-reclamanta."

De asemenea, trebuie precizat că recurenta nu putea fi obligată la demonstrarea unui fapt negativ, astfel cum reține instanța de apel, susținând că nu a administrat probe în susținerea aspectelor formulate prin apel.

Or, dacă instanța de apel susține că prin deținerea unui aparat la locație nu este o dovadă deplină a difuzării de fonograme, ci dă naștere probabilității existenței faptului pretins, atunci nu putea pronunța o soluție de respingere a apelului și să susțină sentința, motivând în sensul că recurenta nu ar fi administrat probe care să susțină afirmațiile regăsite în apelul formulat.

Se mai invocă faptul că hotărârea atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) punct 8 C. proc. civ., deoarece instanța nu a aplicat dispozițiile art. 204 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., prin neluarea în considerare a poziției exprimate de intimata-reclamantă, prin pronunțarea unei soluții de admitere a apelului.

În altă ordine de idei, recurenta arată că intimata-reclamantă a "realizat o cerere de renunțare în parte la creanță și o veritabilă modificare a acțiunii", solicitând o altă sumă decât cea cerută inițial, pretinzând efectuarea unui calcul eronat.

Astfel potrivit dispozițiilor art. 406 al (5) C. proc. civ.: "Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză".

Or, instanța de apel nu a avut în vedere această cerere de renunțare, nu a reținut în considerente această precizare din partea reclamantei-intimate și nici nu a pus în discuția părților acest incident procedural.

Se mai susține că prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanța de apel nu a pus în discuție cererea modificatoare formulată de intimata-reclamantă, formulată în faza apelului, sens în care i s-a încălcat dreptul la apărare garantat de Constituție, dar și prin art. 6 din CEDO.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 14 aprilie 2021 intimata-reclamantă Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți-A. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, în principal, ca fiind nul și, în subsidiar, ca fiind neîntemeiat și, în consecință, menținerea deciziei civile nr. 1106 pronunțate în data de 21.09.2020 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, cu obligarea recurentei la achitarea cheltuielilor de judecată.

II.3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Asupra excepției nulității invocată de intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A., Inalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurent.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură, sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Se învederează de către intimat faptul că simpla indicare a textelor legale de către recurentă și motivarea într-o modalitate care este cu totul străină de cazurile de casare, astfel cum acestea sunt prevăzute de legiuitor, ar echivala cu o nemotivare.

În cauză, din analiza memoriului de recurs se desprind unele argumente pentru care recurenta invocă nelegalitatea hotărârii, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., și anume, se indică și se dezvoltă critica legată de aplicarea eronată a art. 406 alin. (5) C. proc. civ., precum și cea legată de motivele contradictorii din considerentele deciziei recurate.

Pentru aceste considerente, se va respinge excepția nulității recursului invocată de intimat.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Primul motiv de recurs invocat este motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv ce nu poate fi primit. Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt reținute, încadrarea în drept, cu arătarea normelor legale incidente, examinarea argumentelor părților și prezentarea raționamentului logico-juridic ce a fundamentat soluția pronunțată.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept și au fost respectate de instanța de apel.

În practica judiciară, s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

În cauză, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a respectat prevederile art. 425 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., neputând fi reținută existența unei contradicții în considerentele instanței de apel sub aspectul reținerii faptului că instalarea unui televizor este aptă să nască probabilitatea faptului pretins de A. - radiodifuzarea de fonograme de comerț și fonograme publicate în scop commercial -, premisă ce a justificat reținerea calității pârâtei de utilizator de fonograme și de prestații artistice din domeniul audiovizual și, prin aceasta, antrenarea obligației acesteia de a achita despăgubiri constând în contravaloarea remunerației echitabile datorate artiștilor interpreți sau executanți, prin antrenarea răspunderii civile delictuale a acesteia.

În acest context, se constată că în mod legal curtea de apel a reținut că deținerea spațiului cu destinația de bar, spațiu accesibil publicului, în care este instalat un televizor, ce permite recepția, redarea sau difuzarea sunetelor, reprezintă un faptul probat care are puterea de a naște probabilitatea faptului pretins de intimata-reclamantă, respectiv - comunicare publică de fonogramelor sau reproduceri ale acestora pentru.

Ca atare, instanța de apel în mod corect a constatat că tribunalul a reținut calitatea de utilizator de fonograme în baza acestei prezumții judiciare, pentru perioada în litigiu, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 329 C. proc. civ., astfel încât nu se poate reține critica recurentei prin care a invocat existența unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei recurate.

Nu poate fi primit nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la aplicarea greșită a art. 406 alin. (5) C. proc. civ. de către instanța de apel, constând, în opinia recurentei, în aceea că, deși reclamanta și-a micșorat câtimea pretențiilor, instanța nu a luat în considerare acea modificare a acțiunii.

Critica evocată nu elevă aplicarea eronată a unor dispoziții de drept substabțial, ci recurenta susține pretinse neregularități procedurale, susceptibile de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În cauză, prin sentința civilă nr. 2268/23.10.2019, Tribunalul București a admis cererea de chemare în judecată formulată de intimat și a obligat recurenta la plata sumei de 7.371 RON cu titlul de remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora. A. a constatat faptul că această sumă nu era cea solicitată prin cererea de chemare în judecată și a formulat la data de 26.11.2019 o cerere de îndreptare a acestei erori materiale strecurate în sentință, soluționată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale pronunțată în data de 13.05.2020, prin care Tribunalul București a dispus îndreptarea erorii materiale și astfel, recurenta a fost obligată la plata sumei solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv suma de 2.457 RON.

Prin motivele de apel invocate, pârâta nu a criticat însă decizia apelată cu privire la o eventuală modificare a acțiunii de către reclamantă (ce ar fi vizat micșorarea pretențiilor deduse judecății, așa cum recurenta interpretează îndreptarea erorilor de calcul de către reclamantă), astfel încât, această critică, reîncadrată de această instanță de recurs în ipoteza de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 5, apare ca fiind formulată omisso medio.

Judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, iar invocarea omisso medio a unor motive, nesusținute prin memoriul de apel, nu este permisă de prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

În ultimul motiv de recurs invocat, întemeiat de recurenta însăși pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceasta reia aceeași nemulțumire legată de pretinsa nesoluționare a cererii de modificare a acțiunii, critică formulată, conform considerentelor deja expuse, omisso medio.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarant de pârâtă, întrucât în cauză nu poate fi reținut niciunul dintre motivele de recurs invocate.

În baza prevederilor art. 453 C. proc. civ., conform cărora "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, se constată că recurenta este în culpă procesuală, urmând a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1106A din data de 21 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2021.