ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 240/2021

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 27.04.2018, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei 2.921,97 RON (cu TVA inclus), reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.04.2015 - 31.03.2018, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1.302,71 RON calculate până la data de 19.02.2018 și în continuare până la recuperarea integrală a remunerației datorate, precum și la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal

Prin sentința nr. 2348 din 13.12.2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis acțiunea și a obligat pe pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantului Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - A. suma de 2.422 RON fără TVA, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.04.2015 - 31.03.2018, precum și suma de 1.302,71 RON reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 19.02.2018 și în continuare până la recuperarea integrală a remunerației datorate cu 0,1% pe zi de întârziere.

Prin aceeași decizie, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând 100 RON taxă timbru și 700 RON onorariu de avocat.

I. 3. Hotărârea pronunțată în apel de curtea de apel

Prin decizia nr. 1299A din 30.09.2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței tribunalului.

Apelanta pârâta ă fost obligată la 600 RON cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs.

II.1. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, recurenta pârâtă a invocat incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta pârâtă susține că instanța de apel, în mod greșit a reținut că declarația din 29.05.2014 și convenția nr. 4631/04.08.2014, sunt semnate de reprezentantul legal al societății, dl. C.. Pe cale de excepție, înțelege să invoce excepția nulității absolute a declarației din 29.05.2014 (nr. 4630/04.08.2014) și a convenției nr. 4631/04.08.2014. Declarația și convenția comunicate (de care a luat la cunoștință cu ocazia acestei acțiuni) prin care și-a asumat să plătească niște remunerații organismului de gestiune colectivă nu au nicio valoare din punct de vedere al obligațiilor contractuale, fiind lovite de nulitate absolută, deoarece nu sunt încheiate în mod valabil și nu produc efecte, având în vedere că semnătura aplicată pe cele două documente nu aparține reprezentantului legal al societății. Totodată, arată că instanța de apel a apreciat ca legală operațiunea de emitere a unor facturi pro forma, invocând dispozițiile și normele de aplicare ale Legii nr. 8/1996, când însăși reclamantul invocă, în susținerea emiterii facturilor pro forma, evitarea efectuării unor cheltuieli inutile, constând în plata T.V.A., încălcând, în mod intenționat, Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal și sustrăgându-se de la plata acestei obligații către stat. Susține că au fost încălcate principiile imparțialității și independenței instanței, întrucât a admis subiectivitatea instanței de fond, subrogându-se reclamantului în motivarea administrării unor probe (facturile proforme) și certificând, în acest fel, comportamentul fiscal evazionist al reclamantei.

De altfel, recurenta arată că normele legale care statuează regimul juridic al unor înscrisuri fiscale (în speță factura), precum și statutul acestora de documente justificative, sunt Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal și O.M.F.P. nr. 2.634/2015, privind documentele financiar-contabile, iar nu Legea 8/1996. Mai arată că emiterea unor facturi proforme este o modalitate de sustragere de la plata obligațiilor fiscale către stat, dispozițiile Legii 227/2015, privind Codul fiscal, fiind foarte clare în acest sens. Regula este că exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator, iar, de regulă, faptul generator este concomitent cu emiterea facturii, astfel exigibilitatea T.V.A. intervine la data emiterii unei facturi, în acest sens, fiind art. 281, alin. (1) din Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal, precum și jurisprdența ICCJ. Susține că din punct de vedere fiscal, facturile proforme nu îndeplinesc cerințele legale de a fi considerate documente financiar contabile, fiind astfel încălcate dispozițiile O.M.F.P. nr. 2634/2015, privind documentele financiar-contabile, pct. 25 din anexa 1 și pct. 26 din anexa 1 care clarifică dispozițiile art. 6, alin. (1) din Legea 82/1991. În continuare, recurenta susține că potrivit dispozițiilor Codul fiscal, factura fiscală este un document contabil emis de către furnizor către client, care conține lista cu produsele vândute, respectiv serviciile prestate clientului de către furnizor, conform unui contract făcut în prealabil sau nu. Factura proformă reprezintă o copie a facturii fiscale, trimisă în avans clientului, cu mențiunea că nu generează obligații de plată pentru cumpărător și nici nu reprezintă un document justificativ de înregistrare în contabilitate.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

În cauză nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar ulterior s-a fixat termen în ședința din camera de consiliu de astăzi, 9 feruarie 2021, în vederea analizării admisibilității în principiu a recursului.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că este incidentă sancțiunea procedurală a nulității, în aplicarea prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestei norme.

Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să se raporteze la argumentele instanței de apel invocate pentru soluționarea cauzei în cuprinsul hotărârii recurate sau să vizeze procedura judiciară derulată în fața instanței anterioare, întrucât, în caz contrar, nu poate fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, recurenta-pârâtă a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, neformulând nicio critică la adresa deciziei recurate, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., indicând doar formal motivele de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la decizia recurată, iar modul concret de redactare a cererii de recurs nu îngăduie instanței de recurs exercitarea controlului de legalitate.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar și de procedura derulată în fața acesteia.

Recurenta din cauza de față nu a prezentat asemenea critici, ci doar a reluat aceleași critici invocate și în fața instanței de apel prin care arată că înțelege să invoce excepția nulității absolute a declarației din 29.05.2014 (înregistrate la A. sub nr. x/04.08.2014) și a convenției nr. 4631/04.08.2014, pe motiv că nu au fost încheiate în mod valabil, având în vedere că semnătura aplicată pe cele două documente nu aparține reprezentantului legal al societății, că în mod greșit s-a apreciat că primirea notificarilor reprezintă temeiul legal pentru plata unor obligații conținute în niște facturi pro forma pe care nu le-a primit fizic și că referatul întocmit de inspectorul A. nu are nicio valoare probatorie, fiind un document unilateral, critici ce nu pot antrena cenzurarea legalității soluției pronunțate în apel, întrucât acestea nu reprezintă critici de nelegalitate apte de a fi analizate în această etapă procesuală, având în vedere că recurenta ignoră în totalitate argumentele curții de apel pentru înlăturarea criticilor sale din calea devolutivă de atac.

Dispozițiile art. 488 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătorești, a căror casare se poate obține pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze criticarea legalității hotărârii atacate, iar nu doar reiterarea susținerilor de la judecata în instanța a cărei hotarâre se recurează, întrucât recursul este o cale de atac extraordinară, care presupune analiza legalității hotărârii instanței anterioare, pe temeiul unuia sau a mai multor motive de casare dintre cele reglementate expres și limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea tezei de nelegalitate din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci mai ales în dezvoltarea lor pe temeiul tezei de casare indicate de recurent sau încadrate de către instanță, pentru situația în care criticile dezvoltate sunt apte a susține un alt caz de casare decât cel invocat de recurrent.

Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, respectiv atunci când doar se reiau motivele de apel, fără a se critica, din perspectiva oricăruia dintre motivele de casare de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., legalitatea dezlegărilor date de instanța anterioară criticilor pe care le-a analizat ori care i-au fost deduse judecății în calea de atac (pentru ipoteza omisiunii de analizare a unora dintre acestea).

O astfel de sancțiune intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei pârâte nu vizează decizia atacată și nici procedura din fața instanței de apel.

În consecință, cum aspectele invocate de recurenta-pârâtă nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate, iar în cauză nu sunt incidente motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1299A din 30 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2021.