ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2479/2023

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată în data de 16.02.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat: 1. obligarea pârâtei la plata sumei de 11506.50 RON (3835.50 RON X 3), la care se adaugă TVA, ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada: 01.06.2018-31.03.2020 si respectiv 01.06.2020-28.02.2021, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unitățile nedeclarate la A., respectiv C. clasificat 3*** și Restaurantul situat în cadrul Hotelului, unități situate în Municipiul Satu Mare, Str. x, Nr. l, Județ Satu Mare; 2. obligarea pârâtei la plata sumei de 2034,07 RON, în baza dispozițiilor pct. 3.4 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând penalități de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 1, calculate la remunerația fără TVA până la data de 26.01.2021, conform dispozițiilor deciziei Deciziei ORDA nr. 120/2016 și în continuare până la recuperarea integrală a remunerației datorate, pentru sumele de Ia punctul 1 al acțiunii. 3. obligarea pârâtei să încheie autorizații/licențe neexclusfve cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spațiile administrate; 4. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1359 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 11.506,50 RON (3835,50 RON x 3) la care se adaugă TVA, reprezentând repararea prejudiciului cauzat artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual, reprezentând triplul remuneraților datorate în perioada 01.06.2018-31.03.2020 si respectiv 01.06.2020-28.02.2021. A fost obligată pârâta să încheie cu reclamanta autorizații/licențe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în spatiile administrate și s-a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 546 din 23 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1359/27.09.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 10.287 RON plus TVA reprezentând triplul remunerației solicitate. A menținut în rest sentința apelată. A respins cererea intimatei cu privire la cheltuielile de judecată în apel, ca nefondată. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 546 din 23 martie 2023, a declarat recurs pârâta B. S.R.L. I.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2021, la data de 27 iulie 2023, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului de judecată nr. 2 noul C. proc. civ. I.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă După efectuarea procedurilor de comunicare, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 17 octombrie 2023 a fost acordat termen de judecată la data de 05 decembrie 2023, când Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată prin întâmpinare, precum și pe fondul recursului. I.

Motivele de recurs În susținerea căii de atac formulate, întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta arată că, deși a invocat faptul că în perioada noiembrie 2020 - 01 mai 2021 hotelul ar fi fost închis, nu au fost excluse de la plată perioadele stării de alertă și post alertă, precum și că din cele trei luni în care hotelul a fost închis din cauza pandemiei, au fost scăzute doar 2 luni, iar nu trei, așa cum a solicitat. Totodată, menționează că triplarea sumelor datorate a fost dispusă în mod abuziv, printr-o convenție a reclamantei A., pe care aceasta nu ar fi semnat-o. Arată că a înregistrat o cerere la Consiliul Director al A., prin care a solicitat scutirea de la plata taxelor triplate, dată fiind situația personală a acesteia, și având în vedere că Uniunea Producătorilor de Fonograme din România i-a admis o cerere similară, însă reclamanta nu a dat curs solicitării sale. Concluzionând, solicită admiterea recursului și admiterea cererii sale de plată a remunerațiilor, fără triplare, și doar pentru perioada de funcționare. I.

Apărările formulate în cauză În data de 04 octombrie 2023, cu respectarea termenului legal, intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, susținând că motivele de casare au fost invocate formal, nefiind argumentată teza nemotivării deciziei atacate, și nici arătate normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel. În subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat. Întâmpinarea a fost comunicată recurentei în data de 18 octombrie 2023, iar aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Prioritar, cât privește excepția nulității, invocată de intimata-reclamantă A., prin întâmpinare, Înalta Curte reține că ceea ce se invocă prin motivele de recurs este că intervenirea perioadei de pandemie a condus la închiderea activității HORECA, fapt ce ar justifica scutirea de la plata remunerațiilor, precum și că nu ar exista o convenție între părți care să constituie temei pentru obligarea sa la plata triplului remunerațiilor. Aceste critici pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că se tinde a se demonstra că în speță au fost greșit aplicate dispozițiile din Legea nr. 8/1996 și Deciziei ORDA nr. 120/2016. Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este adevărat că acesta a fost invocat formal, nesusținându-se o nemotivare sau o motivare contradictorie a deciziei din apel însă, având în vedere caracterul unitar al recursului, care nu poate fi analizat decât în ansamblul său, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității, urmând a analiza recursul din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, sub un prim aspect, recurenta-pârâtă invocă un motiv de exonerare de la plata remunerațiilor datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora în spațiile deținute, și anume intervenirea stării de alertă, respectiv a stării de urgență pe teritoriul României, generate de pandemia Covid. A susținut că este de notorietate că domeniul HORECA a fost afectat pe perioada pandemiei, și că hotelul a fost închis în perioada noiembrie 2020 - mai 2021, sens în care această perioadă trebuia înlăturată de la plata. Totodată, în ceea ce privește perioada 16 martie - 15 iunie 2020, cât timp a durat starea de pandemie, au fost scăzute doar două luni, iar nu trei. Critica este nefondată. Potrivit art. 1 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul statului român, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020, a fost instituită starea de urgență pe întreg teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile. Ulterior, perioada inițială de 30 de zile pentru care a fost instituită starea de urgență pe teritoriul României a fost prelungită cu încă 30 de zile, în conformitate cu art. 1 din Decretul Președintelui României nr. 240/2020. Pe perioada stării de urgență, printre măsurile de urgență cu aplicabilitate graduală s-a numărat și închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice, astfel cum reiese din Anexa 2 la Decretul Președintelui României nr. 195/2020. Așadar, se prezumă că, pe perioada stării de urgență, hotelul și restaurantul au fost închise publicului. Însă, starea de urgență a încetat în data de 15 mai 2020, astfel că, în mod justificat curtea de apel a constatat că reclamanta A. nu a pretins despăgubiri și pârâta nu datorează remunerații pentru perioada 16 martie 2020 - 15 mai 2020. Cum starea de urgență a durat doar două luni, iar nu trei, nu poate fi admisă cererea recurentei de scutire de la plata remunerației inclusiv pentru perioada 15 mai 2020-15 iunie 2020. În ceea ce privește perioada stării de alertă, instituită pe teritoriul României prin H.G. nr. 394 din 18 mai 2020, și care a încetat în data de 09 martie 2022, Înalta Curte constată că pârâta nu produs probe care să dovedească încetarea activității în această perioadă, prin lege nefiind prevăzută, ca în cazul perioadei de urgență, o măsură de închidere a activității HORECA. Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 8/1996 și a metodologiilor incidente (Decizia ORDA nr. 10/2016, astfel cum a fost modificată prin Decizia ORDA nr. 120/2016 și Decizia ORDA nr. 60/2019). Potrivit art. 112 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996 (Capitolul V - Dispoziții comune autorilor, artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de înregistrări sonore și audiovizuale): "pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme au dreptul la o remunerație unică echitabilă", iar "cuantumul acestei remunerații se stabilește prin metodologii". Metodologiile, în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (2) și (3) și art. 164 alin. (1) din același act normativ, se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu: reprezentanții structurilor asociative reprezentative ale utilizatorilor, la nivel național, și câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori, stabiliți pe baza cifrei de afaceri, cu condiția ca acestea să fie declarate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pe propria răspundere; câte un reprezentant al structurilor asociative reprezentative ale utilizatorilor la nivel local sau, în lipsa acestora, a reprezentanților a 2 utilizatori locali notificați de organismele de gestiune colectivă și care depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor acordul de participare în respectiva comisie. Potrivit procedurii reglementate de art. 165 din Legea nr. 8/1996, înțelegerea părților cu privire la metodologiile negociate se consemnează într-un protocol care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. În cazul în care părțile nu pot stabili metodologii prin negociere, acestea pot recurge la mediere, iar în situația în care părțile nu au convenit asupra metodologiei prin negociere sau mediere, pot să se adreseze instanței de judecată. Astfel, raportat la dispozițiile legale anterior evocate, Înalta Curte reține că metodologiile astfel elaborate (potrivit procedurii legale prevăzute de Legea nr. 8/1996) au natura juridică a unei convenții încheiate între părțile prestabile prin legea dreptului de autor și a drepturilor conexe, guvernând raporturile juridice dintre acestea și stabilind drepturi și obligații pentru toate părțile cărora li se adresează. Totodată, art. 165 alin. (7) din același act normativ prevede că: "Hotărârea definitivă cu privire la metodologii se comunică părților, Oficiului Român pentru Drepturile de Autor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin decizie a directorului general emisă în termen de 5 zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat și nu se pot acorda reduceri la plata remunerațiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate". Ca atare, prin metodologii nu este stabilită doar modalitatea de calcul a remunerațiilor, ci și reducerile ce pot fi acordate, nefiind permisă o extindere la alte situații decât cele în mod expres arătate în cuprinsul acestora. Or, în metodologiile invocate prin cererea introductivă, aplicabile speței, nu se regăsește vreo dispoziție în sensul scutirii sau diminuării cuantumului remunerațiilor datorate pe perioada stării de alertă, sens în care solicitarea recurentei-pârâte în acest nu are suport legal și, pe cale de consecință, nu poate fi admisă. Mai mult, cât privește solicitarea de plată a remunerațiilor fără triplare, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi invocată în mod eficient în fața instanței de recurs, chestiunea vizând impunerea plății triplului remunerației printr-o convenție nelegal încheiată fiind invocată pentru prima dată la acest moment procesual. Drept urmare, având în vedere că pârâta a fost obligată prin chiar sentința civilă nr. 1359 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, la plata triplului remunerațiilor, iar prin motivele de apel nu a fost contestată suma de plată în raport cu inexistența unei convenții valabile încheiate între părți, prin care să fi fost reglementată această obligație de plată, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, ca fiind exercitat omisso medio. Cât privește cererea formulată de intimată, de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, aceasta urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., va obliga pe recurenta B. S.R.L. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata A., conform tranzacției bancare de la dosar, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.