Decizia nr. 2346/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 37/2020 a Tribunalului Mehedinți

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 36.400 RON reprezentând penalități de întârziere de 0,5% pe zi datorate pentru perioada cuprinsă între data de 30.10.2017 și data de 28.02.2018, în temeiul art. 9.2 din contractul de prestări servicii nr. x/11.06.2015, încheiat conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de Tribunalul Mehedinți Prin sentința civilă nr. 37 din 20 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2020 s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Vlădaia - Primăria Vlădaia, având ca obiect pretenții și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 36.400 RON, reprezentând penalități de întârziere de 0,5 %, calculate conform art. 9.2 din contractul de prestări servicii nr. x/11.06.2015, aferente perioadei 30.10.2017 - 28.02.2018. Totodată s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 3300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 13 din 26 ianuarie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Vlădaia - Primăria Vlădaia, a obligat apelanta pârâtă la plata către intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 13 din 26 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Vlădaia - Primăria Vlădaia. În motivarea recursului se susține, în esență, că: Instanța nu a dat dovadă de rol activ și prin urmare a dat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motive subsumate de către pârâtă motivelor de casare prevăzute de pct. 6 și 8 ale alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. În mod greșit instanța nu a reținut că debitul fusese achitat anterior, iar pârâta după definitivarea hotărârii a solicitat și penalități. Consideră că instanța, cu încălcarea normelor de drept material, nu a avut în vedere susținerea pârâtei referitoare la neacordarea plății penalităților ca urmare a faptului că pârâta a achitat prin executor judecătoresc întreg debitul și cheltuieli de executare, astfel că, în mod greșit, a fost obligată la plata penalităților de 5% pentru un nr. de 112 zile calculate la suma de 65.000 RON. Instanța a reținut, în mod greșit, neaplicabilitatea dispozițiilor art. 1534 și 1541 alin. (1) C. civ., dispoziții prin care instanța are posibilitatea de a reduce penalitățile atunci când acestea sunt vădit excesive față de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului. Penalitățile sunt vădit excesive față de prejudiciu, sumă care a și fost achitată integrală și pentru care intimata solicită penalități care ajung la cuantumul sumei principale, așa fiind instanța obligă pârâta să plătească de două ori debitul. Referitor la onorariul de avocat instanța nu a făcut aplicabilitatea art. 451 C. proc. civ. în sensul că a acordat câte 2.000 RON la fiecare proces, fond și apel, în condițiile în care avocatul nu a fost prezent la niciunul dintre termene, suma fiind excesiv de mare pentru munca prestată.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea depusă în termenul legal, intimata-reclamantă a invocat excepția inadmisibilității recursului raportat la dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și a Deciziei nr. 40/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 48 C. proc. civ.

Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 5 mai 2021, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr.

La termenul de judecată din 14 septembrie 2021, Înalta Curte a rămas în pronunțare în principal asupra excepției de inadmisibilitate a căii de atac, în subsidiar față de excepția nulității recursului și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 28 septembrie 2021. Prin încheierea din 28 septembrie 2021 s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru discutarea, în condiții de contradictorialitate, a chestiunii neregularității constituirii completului de judecată ce a pronunțat decizia atacată. 6. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motivul de recurs de ordine publică ce a fost invocat din oficiu, Înalta Curte a constatat următoarele: Prin cererea introductivă înregistrată în data de 5 mai 2020, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 36.400 RON, reprezentând penalități de întârziere de 0,5% pe zi, datorate pentru perioada cuprinsă între data de 30.10.2017 și data de 28.02.2018, în temeiul art. 9.2 din contractul de prestări servicii nr. x/11.06.2015, încheiat conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice. Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 53 alin. (1) 1 din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, dispoziții care prevăd că "procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun". Potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în forma în vigoare la data introducerii cererii inițiale, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 23/2020, hotărârea pronunțată în litigiile decurgând din executarea contractelor de achiziție publică prevăzute de art. 53 alin. (1) 1 poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. Prin Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 594 din 7 iulie 2020, deci anterior pronunțării soluției în primă instanță, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că O.U.G. nr. 23/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 101/2016 este neconstituțională, în ansamblul său, astfel că efectele ordonanței de urgență au fot suspendate. Așa cum Curtea Constituțională a statuat în deciziile sale: "În ceea ce privește efectele unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, Curtea a reținut că decizia de constatare a neconstituționalității face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituțională încetându-și aplicarea pentru viitor. În aceste condiții, decizia de constatare a neconstituționalității se va aplica în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I - facta futura, însă, având în vedere faptul că excepția de neconstituționalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă și un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății, aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituționalității numai raporturilor juridice care urmează a se naște, deci unor situații viitoare ipotetice, întrucât și-ar pierde esențialmente caracterul concret. Așadar, aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situațiile juridice ce urmează a se naște - facta futura, cât și situațiile juridice pendinte și, în mod excepțional, acele situații care au devenit facta praeterita. Astfel, o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei Curții este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat." Drept urmare, raportat la data sentinței civile pronunțate de Tribunalul Mehedinți, în primă instanță, Înalta Curte constată că atâta vreme cât deveniseră inoperante modificările aduse prin O.U.G. nr. 23/2020, au devenit incidente în speță prevederile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 în forma anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 23/2020, conform cărora hotărârea pronunțată în litigiile decurgând din executarea contractelor de achiziție publică prevăzute de art. 53 alin. (1) 1 poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. În acest context, este de reținut și că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 40 din 18 mai 2020 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a reținut că "Hotărârea pronunțată în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanța ierarhic superioară, secția sau completul specializat în litigii cu profesioniști, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016." Astfel fiind, se constată că instanța de control judiciar a soluționat în mod greșit calea de atac exercitată împotriva sentinței civile nr. 37 din 20 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, avându-se în vedere dispozițiile Legii nr. 101/2016 în ceea ce privește regimul căilor de atac. Ca atare, împotriva hotărârii de primă instanță putea fi exercitată doar calea de atac a recursului, în competența instanței imediat superioare tribunalului. În atare condiții, curtea de apel trebuia să califice, în raport cu dispozițiile art. 152 C. proc. civ., calea de atac exercitată ca fiind recurs. Procedând la judecata cauzei în apel, curtea s-a situat în afara sistemului legal al căilor de atac în materie, nesocotind în același timp normele de organizare judiciară referitoare la compunerea completului, cuprinse în art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. În consecință, constatând că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, se reține, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., care permit instanței invocarea din oficiu a motivelor de ordine publică, incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În ceea ce privește criticile formulate prin cererea de recurs de către pârâtă, având în vedere motivul de casare apreciat de instanță ca fiind întemeiat, se constată că acestea nu pot fi analizate în această etapă procesuală, urmând a fi avute în vedere de către instanța de trimitere. Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 1și 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Vlădaia, prin Primar împotriva deciziei nr. 13 din 26 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.