ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2134/2021

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 08 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost suspendată judecarea recursului declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 1786 din 10 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Timiș , secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurenta A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 05 iulie 2021 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului nr. 10.

Prin cererea de recurs, recurenta-contestatoare a solicitat admiterea recursului, arătând că, la data de 14 decembrie 2020, a depus recursul al Tribunalul Timiș și s-a stabilit termen de judecată la data de 08 iunie 2021 la Curtea de Apel Timișoara, însă a omis să formuleze cerere de judecare a cauzei în lipsă.

În continuare, recurenta a redat solicitările sale din cuprinsul cererii de recurs din data de 14 decembrie 2020 și din întâmpinarea din 12 octombrie 2020, depuse la Tribunalul Timiș, prezentând, pe larg, situația de fapt a litigiului.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei, care nu a depus întâmpinare, în termen legal.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, după efectuarea procedurilor de comunicare, a stabilit termen la data de 20 octombrie 2021, în ședință publică și cu citarea părților, în vederea soluționării cererii de recurs formulate de recurenta-contestatoare A..

Examinând recursul, în raport de excepția nulității recursului, invocată din oficiu, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: b) încheierea de suspendare a judecării cauzei."

De asemenea, art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.

În speță, prin rezoluția de primire din 6 iulie 2021 s-a stabilit că recurenta- contestatoare A. datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, conform dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin adresa emisă de instanță și comunicată recurentei la data de 13 iulie 2021, potrivit procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul de recurs, s-a pus în vedere recurentei să depună la dosar, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată.

Totodată, recurentei i s-a pus în vedere că are posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la comunicarea taxei datorate, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, sau cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (2) coroborat cu art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În cauză, recurenta-contestatoare nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanță, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Susținerea recurentei din cuprinsul cererii de recurs că înțelege să se folosească de art. 29 lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 nu poate fi analizată, atâta vreme cât după comunicarea adresei prin care i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru, nu a înțeles să formuleze cerere de reexaminare în condițiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.

În cauza Iordache contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea art. 6 din Convenție față de împrejurarea că instanțele naționale nu au explicat reclamantului consecințele neplății taxelor de timbru aferente soluționării apelului și recursului, sau că acesta poate solicita să fie exonerat de această plată; or, în cauza de față, Înalta Curte reține că prin adresa emisă la data de comunicată la 13 iulie 2021, recurenta a fost înștiințată despre sancțiunea anulării cererii de recurs în caz de neplată a taxei judiciare de timbru datorate în recurs, precum și despre posibilitatea formulării unei cereri de reexaminare sau de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru în condițiile O.U.G. nr. 80/2013.

De altfel, se reține că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină, nefiind respectate dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. care dispun în sensul că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin încheierea din 08 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, întrucât, din verificările dosarului, a reieșit că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar părțile, legal citate, nu s-au prezentat în cauză.

Prin motivele de recurs, recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, ci doar s-a limitat la a preciza că a omis să solicite judecarea cauzei în lipsă și la a prezenta situația de fapt a litigiului.

Or, omisiunea recurentei de a solicita judecarea cauzei în lipsă nu o exonerează pe aceasta de sancțiunea expres prevăzută de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. în cazul în care părțile nu se prezintă la judecată și nici nu au solicitat judecarea în lipsă, iar aspectele referitoare la situația de fapt a litigiului excedează controlului de legalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât obiectul recursului îl constituie încheierea de suspendare a judecării cauzei, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte motive prin care să se tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea soluției de suspendare a cauzei.

Având în vedere că recurenta nu a formulat critici de nelegalitate care să privească încheierea atacată, și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de contestatoarea A. împotriva încheierii din 8 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de contestatoarea A. împotriva încheierii din 8 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019 .

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.