ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2036/2021

Ședința publică din data de 07 octombrie 2021

asupra conflictului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 20 aprilie 2018, sub nr. x/2018, completată, contestatorii A. și B., în contradictoriu cu intimata C. S.A., au solicitat instanței următoarele: anularea încheierii civile f.n. pronunțată la 16.10.2014 de Judecătoria sectorului 5 București, precum și a executării silite și a tuturor actelor de executare silită întocmite împotriva lui B. în dosarul execuțional nr. x/2014 al SCPEJ D., E.; să se constate prescripția dreptului de a solicita executarea silită în baza contractului de cesiune și a contractului de novație încheiate de C., în calitate de cedent, și C. S.A., rezultată din Contractul de credit pentru investiții imobiliare nr. x/11.04.2008 și, pe cale de consecință, să se dispună anularea executării silite și a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuțional menționat față de B.; să se constate perimarea dosarului execuțional nr. x/2014 al SCPEJ D., E.; să se dispună anularea încheierii civile nr. 1641/CC/2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Cluj-Napoca; să se dispună anularea somației emise în data de 23.03.2018, în dosarul execuțional nr. x/2014 al SCPEJ D., E. și a actelor de executare silită efectuate ulterior; să se dispună lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării Contractului de credit pentru investiții imobiliare nr. x/11.04.2008 încheiat între cedentul C. și împrumutatul F. și garantul ipotecar/fidejusor B. și, în consecință, nulitatea absolută a clauzelor contractuale referitoare la comisioanele de acordare și administrare a creditului de la art. 6.1 lit. b) si c, la dobânda prevăzute la art. 7, la dobânzi penalizatoare prevăzute la art. 8 și la renunțarea de către fidejusorul B. la beneficiul de diviziune și discuțiune și, implicit, eliminarea lor și anularea actelor de executare silită; să se stabilească cuantumul creanței datorate la data cesiunii de creanță, urmare a declarării clauzelor abuzive, precum și cuantumul creanței datorate în prezent, ca urmare a adjudecării imobilului ipotecat și executării debitorului principal; anularea încheierii emisă la data de 08.01.2016 în ceea ce privește creanța și cheltuielile de executare; să se constate că imobilul înscris în CF nr. cadastral x este bun propriu al terțului A. și să se dispună rectificarea CF și radierea notării urmăririi silite; să se dispună suspendarea executării silite fără plata cauțiunii și restituirea taxei de timbru achitată la rămânerea definitivă a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă, prin sentința civilă nr. 5681 din 28 octombrie 2020 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

În motivarea soluției, a reținut aplicabilitatea normei de competență teritorială de drept comun, art. 107 C. proc. civ., competența de soluționare a contestației la executare revenind instanței de la locul domiciliului sau sediului debitorului la data primei sesizări a instanței de executare. Incidența acestor prevederi s-a impus față de faptul că, în speță, s-a considerat că sunt operante dispozițiile art. 651 alin. (1) și (2) C. proc. civ. în forma lor la data depunerii cererii de executare silită, care stipulează că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel și tot aceasta soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Cum prin decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 au fost declarate neconstituționale prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. și nu au mai produs efecte juridice ca urmare a publicării deciziei în Monitorul Oficial, acestea nefiind aplicabile prezentei executări silite începute la 30.07.2014, s-a recurs la dispozițiile de drept comun pentru stabilirea competenței.

Cum la data sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite, domiciliul debitorului principal se afla în sectorul 5 al municipiului București, cu aplicarea și a normei înscrise în art. 112 C. proc. civ., care atrage instanța de la domiciliul debitorului principal, s-a apreciat că Judecătoria sectorului 5 București este competentă să soluționeze prezenta contestație la executare.

La rândul său, Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 3811 din 27 aprilie 2021 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat pricina în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul instanței supreme pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În considerente, a reținut că prezenta contestație la executare are la bază cererea de executare silită înregistrată sub nr. x/2014 la SCPEJ D., E., formulată de creditoarea intimată C. S.A. împotriva debitorului ipotecar F. și a garantului ipotecar și fidejusor G., pentru recuperarea creanței în sumă de 95.997,39 euro.

La cererea SCPEJ D., E. s-au pronunțat în cadrul dosarului de executare nr. 1912/2014 mai multe încheieri de încuviințare a executării silite cu privire la cei doi debitori, vizând mai multe imobile.

Din relațiile din baza de date a DEPABD a rezultat că, la data sesizării organului de executare silită, debitorul B. avea domiciliul în municipiul Cluj, iar debitoarea F. în sectorul 5 al municipiului București.

Au fost avute în vedere, în raport de obiectul cererii, prevederile art. 713, 818 alin. (1) și 819 C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării organului de executare silită, 26 septembrie 2014, acestea stipulând, în esență, că în cazul urmăririi silite a imobilelor, instanța de executare este cea de la locul situării acestora. În speță, executarea silită are ca obiect bunuri imobile din localitatea Cluj-Napoca, astfel cum rezultă din încheierile de încuviințare a executării silite pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, prin urmare este competentă să soluționeze contestația judecătoria de la locul situării imobilului.

În plus, contestația la executare are capete de cerere multiple, printre acestea aflându-se și capătul 9 de cerere, privind constatarea calității de bun propriu a imobilului - depozitul nr. 3 în suprafață de 3,05 mp, situat în Cluj-Napoca, județ Cluj, situație în care devin incidente normele de competență teritorială exclusivă prevăzute de art. 117 C. proc. civ., în conformitate cu care cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul, potrivit alin. (3) aceste prevederi aplicându-se prin asemănare și în cazul acțiunilor de împărțeală a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune.

Pe de altă parte, instanța a constatat că și din punct de vedere procedural se impune fixarea competenței în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Aceasta și-a verificat competența de soluționare a cauzei abia la 28.10.2020, cu încălcarea dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ. S-a observat că, încă de la termenul de judecată din data de 29.05.2019, când părțile au fost legal citate și când Judecătoria Cluj-Napoca a pus în discuția contestatoarei prezente cererea privind constatarea perimării contestației la executare, ar fi trebuit să își verifice competența din oficiu. Cu toate acestea, instanța nu a invocat excepția la termenul legal menționat, dispunând suspendarea cauzei în temeiul art. 242 C. proc. civ. pentru neachitarea cheltuielilor de fotocopiere a dosarului de executare.

Judecătoria a invocat excepția necompetenței teritoriale la al treilea termen de judecată, la primele două termene de judecată, cu procedura legal îndeplinită dispunându-se suspendarea cauzei, ultima încheiere de suspendare fiind desființată de instanța de control.

Față de aceste aspecte și de considerentele Deciziei nr. 31/2019 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, a reținut că urmare a neinvocării excepției necompetenței la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii, Judecătoria Cluj-Napoca a devenit în mod definitiv competentă să judece cauza care face obiectul prezentului dosar, nemaiputând să își decline competența în favoarea unei alte instanțe.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării contestației la executare revine Judecătoriei Cluj Napoca, pentru considerentele ce succed:

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepției:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Art. 131 alin. (1) C. proc. civ. stipulează în sensul că "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată de instanță din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, iar părțile pot pune concluzii, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

Articolul 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepție de la regula verificării din oficiu a competenței, implicit a soluționării excepției de necompetență, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței, sens în care se va acorda un singur termen.

În speță, Judecătoria Cluj-Napoca a invocat excepția de competență abia la termenul de judecată din 28.10.2020, cu încălcarea prevederilor art. 130 alin. (1) C. proc. civ., anterior evocate. La termenul de judecată din 17 octombrie 2018, cu procedura de citare legal îndeplinită, a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților, iar la termenul următor, din 29.05.2019, cu părțile legal citate, a pus în discuția contestatoarei cererea privind constatarea perimării contestației la executare și a suspendat pricina pentru neachitarea costurilor necesare comunicării dosarului execuțional, încheierea de la termen fiind casată de instanța de control pe acest ultim aspect. La termenul din 30 septembrie 2020, tot cu părțile legal citate, cauza a fost amânată pentru comunicarea copiei dosarului execuțional și a achitării costurilor de xerocopiere ale acestuia.

Or, prin neinvocarea excepției necompetenței teritoriale la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii, 29.05.2019, Judecătoria Cluj-Napoca a devenit competentă să soluționeze cauza, nemaiputându-se dezînvesti ulterior, prin invocarea din oficiu a excepției la cel de-al patrulea termen de judecată.

Pentru aceste considerente, în raport de cele anterior reținute și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 octombrie 2021.