ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2011/2021

Ședința publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la 10 septembrie 2020, sub dosar nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justiției a formulat contestație la executare împotriva executării silite începute de Biroul Executorului Judecătoresc A. în dosarul execuțional nr. x/2019 și a tuturor actelor comunicate (somația de plată emisă în dosar la 8 august 2020, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, raportul de expertiză contabilă întocmit de către expertul contabil B. și a tuturor actelor de executare emise sau care urmau a fi emise în dosarul de executare silită), precum și împotriva încheierii de încuviințare a executării silite nr. 1271/CC din 16 aprilie 2020 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. x/2020.

Contestatorul a solicitat instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța în contradictoriu cu creditoarea C., să dispună suspendarea executării silite începute de către BEJ A. până la soluționarea contestației, pe cale de excepție - să se constate prescris dreptul intimatului - creditor de a obține executarea silită; anularea somației și a tuturor actelor emise de BEJ A., precum și a încheierii de încuviințare a executării silite și întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia, potrivit dispozițiilor art. 723 și următoarele din C. proc. civ.

În motivare, contestatorul a arătat că prin somația emisă la 21 august 2020 în dosarul de executare nr. 1520/2019 de BEJ A., Ministerul Justiției a fost somat să execute dispozițiile titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 335/25.02.2008 pronunțată în dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2811/R/07.12.2019 a Curții de Apel Cluj, încheierea din 27.06.2019 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr. x/2007, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 59/R/17.12.2019 a Curții de Apel Cluj, privind lămurirea dispozitivului din sentinței nr. 335/25.02.2008, sentința civilă nr. 170/19.01.2015 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1778/A/10.09.2015 a Curții de Apel Cluj, respectiv să achite creanța în valoare de 572.801,67 RON, din care, 565.154 RON reprezentând drepturi salariale, debit și 7.647,67 RON cheltuieli de executare silită pentru creditoarea C..

II. Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia:

Prin încheierea civilă nr. 2762 din 18 decembrie 2020, Judecătoria Alba Iulia a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimata creditoare C., și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că contestația la executare a fost formulată de contestatorul-debitor Ministerul Justiției, în contradictoriu cu intimatul-creditor C., iar competența de soluționare a cauzei se stabilește, prin raportare la prevederile exprese ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în favoarea instanței de executare - în speță, judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, sediul debitorului Ministerul Justiției.

Prin reținerea competenței în cadrul procedurii distincte a încuviințării executării silite, nu a operat o prorogare de competență și în ceea ce privește soluționarea contestației la executare.

Ca atare, în aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că sediul debitorului-contestator Ministerul Justiției se află în București, str. x, instanța a stabilit că aparține Judecătoriei Sectorului 5 București competența de soluționare a cauzei, aceasta fiind instanța în circumscripția căreia se află sediul debitorului.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 București:

Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 5 București a pronunțat sentința civilă nr. 4390 din 17 mai 2021, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de contestator, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Alba Iulia și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare, instanța a reținut că prin încheierea nr. 1271/CC din 16 aprilie 2020 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea formulată de Biroul Executorilor Judecătorești A. și s-a dispus încuviințarea executării silite privind pe creditoarea C. și pe debitorii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției.

Având în vedere că procedura de executare silită a fost demarată simultan și unitar împotriva tuturor debitorilor obligați prin titlul executoriu, în temeiul unei încheieri de încuviințare a executării silite unice, din perspectiva determinării instanței de executare, în lipsa unor dispoziții legale speciale și derogatorii în materia executării silite, în completarea aspectelor nereglementate în Cartea a V- a C. proc. civ., instanța a reținut că sunt aplicabile prevederile dreptului comun, reglementate în Cartea I a actului normativ.

În conformitate cu prevederile art. 112 C. proc. civ., creditorul a ales instanța de executare ca fiind Judecătoria Cluj Napoca, întrucât doi dintre debitorii obligați prin titlul executoriu au sediul situat în municipiul Cluj-Napoca.

Drept urmare, instanța de executare a fost stabilită de la momentul încuviințării executării silite ca fiind Judecătoria Alba Iulia, iar odată stabilită instanța de executare prin alegerea creditorului nu se mai poate atribui competența în acest sens unei alte instanțe.

Concluzia răspunde și exigențelor principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, ca instanță de executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a invit prezentul conflict de competență, contestatorul Ministerul Justiției a arătat că înțelege să conteste actele de executare silită încheiate în dosarul de executare nr. 1505/2020 al Biroului Executorului Judecătoresc A..

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Alba Iulia și-au declinat reciproc competența de soluționare a litigiului, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de interpretarea diferită a dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora se stabilește instanța competentă teritorial a soluționa pricina.

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Rezultă că în cazul contestației la executare competența este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii. Nu doar sub aspectul criteriului material competența instanței de executare este una exclusivă, ci și sub aspect teritorial, instanța de executare având de apreciat cu privire la respectarea unor norme de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga, ceea ce imprimă și competenței acestei instanțe un caracter de ordine publică.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, s-a stabilit că: în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat instanței încuviințarea executării silite în dosarul execuțional nr. x/2019, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea C. împotriva debitorilor Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției.

Deși executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare (art. 622 alin. (2) C. proc. civ.) prin cererea formulată de creditor, totuși, încuviințarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condițiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obținerea încuviințării. Drept urmare, elementul care condiționează sine qua non întreaga fază procesuală execuțională este procedura încuviințării executării silite.

Din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport de criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În cauză, prin încheierea nr. 1271/CC din 16 aprilie 2020 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea formulată de petentul Biroul executorului judecătoresc A., fiind încuviințată executarea silită în dosarul execuțional nr. x/2019, în oricare dintre formele prevăzute de lege, în conformitate cu dispozițiile titlurilor executorii.

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale, astfel încât, exceptând derogările anume prevăzute, toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare.

În prezentul litigiu, în privința cadrului procesual, se constată că debitorii împotriva cărora creditoarea C. a înțeles să-și realizeze creanța sunt Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de încuviințare a executării silite. De asemenea, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției sunt obligați în raportul juridic de drept substanțial, hotărârile a căror executare silită se solicită fiind pronunțate în contradictoriu cu aceste instituții care au calitatea de intimați.

Atâta timp cât a fost încuviințată executarea silită de către o anumită instanță de judecată, aceasta din urmă devine instanță competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cum în speță cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 1271/CC din 16 aprilie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, anume Judecătoria Alba Iulia, ca instanță de executare.

Câtă vreme nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reținând decizia pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Alba Iulia este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2021.