ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1318/2021

Ședința publică din data de 10 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la 8 septembrie 2020, sub dosar nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justiției în contradictoriu cu intimata A., a formulat contestație la executare împotriva executării silite începute de Biroul executorului judecătoresc B. în dosarul execuțional nr. x/2019 și a tuturor actelor comunicate, respectiv: somație de plată emisă la 11 august 2020, încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare, a raportului de expertiză contabilă întocmit de exp. contabil C., a tuturor actelor de executare silită, precum și împotriva încheierii de încuviințare a executării silite nr. 1232/CC din 10 aprilie 2020 a Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Contestatorul a solicitat instanței, ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună: suspendarea executării silite începute de către BEJ B. până la soluționarea contestației, admiterea excepției prescripției dreptului de a obține executarea silită, anularea somației și a tuturor actelor emise de BEJ B. în dosarul de executare, precum și a încheierii de încuviințare a executării silite și întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, potrivit dispozițiilor art. 723 și urm. C. proc. civ.

În motivare, contestatorul a arătat că la 21 august 2020, BEJ B. a somat Ministerul Justiției să execute dispozițiile titlurilor executorii reprezentate de: sentința civilă nr. 335 din 25 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2811/R din 7 decembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, încheierea din 27 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. x/2007, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 59/R din 17 decembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, privind lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 335 din 25 februarie 2008; sentința civilă nr. 170 din 19 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia nr. 1778/A din 10 septembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, respectiv să achite creanța în valoare de 557.073,64 RON reprezentând 549.519,00 RON - drepturi salariale, debit și 7.554,64 RON cheltuieli de executare silită pentru creditoarea A..

II. Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia:

Prin sentința civilă nr. 2784 din 18 decembrie 2020, Judecătoria Alba Iulia a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimata A., și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că contestația la executare a fost formulată de contestatorul-debitor Ministerul Justiției, în contradictoriu cu intimata-creditor A., iar competența de soluționare a cauzei se stabilește, prin raportare la prevederile exprese ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în favoarea instanței de executare - în speță, judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, sediul debitorului Ministerul Justiției.

Prin reținerea competenței în cadrul procedurii distincte a încuviințării executării silite, nu a operat o prorogare de competență și în ceea ce privește soluționarea contestației la executare.

Faptul că executarea silită a fost încuviințată și împotriva debitorilor Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Cluj poate genera consecințe sub aspectul instanței competente doar în ceea ce privește soluționarea cererii de încuviințare a executării silite însă pentru stabilirea competenței instanței chemate să se pronunțe asupra prezentei contestații la executare, dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. sunt fără echivoc și impun drept competentă instanța de la sediul debitorului, iar singurul debitor în proces este Ministerul Justiției.

Ca atare, în aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța a stabilit că aparține Judecătoriei Sectorului 5 București competența de soluționare a cauzei, aceasta fiind instanța în circumscripția căreia se află sediul debitorului.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 București:

Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 5 București a pronunțat sentința civilă nr. 2605 din 25 martie 2021, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de contestator, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Alba Iulia și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare, instanța a reținut că prin încheierea nr. 3204/CC din 3 aprilie 2020, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2020, instanța de executare inițial învestită și-a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, în temeiul dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. și față de calitatea specială a creditoarei, respectiv aceea de judecător în cadrul Curții de Apel Cluj.

De asemenea, a reținut că prin încheierea nr. 1232/CC din 10 aprilie 2020 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, a fost încuviințată executarea silită împotriva debitorilor Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Cluj.

Instanța a concluzionat că Judecătoria Alba Iulia este instanța de executare competentă să soluționeze orice incident în legătură cu procedura execuțională obiect al dosarului de executare silită nr. x/2019, aflat pe rolul BEJ B., întrucât competența teritorială a acesteia a fost fixată definitiv prin exercitarea dreptului de opțiune al executorului judecătoresc de a sesiza una dintre instanțele de executare determinate în baza normei de competență teritorială alternativă instituite de prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 112 alin (1) C. proc. civ.

A mai constatat că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, ca instanță de executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit prezentul conflict de competență, debitorul Ministerul Justiției a contestat actele de executare silită încheiate în dosarul de executare nr. 1532/2019 al Biroului Executorului Judecătoresc B.. Executarea silită împotriva debitorului Ministerul Justiției, cu sediul în București, str. x, a fost declanșată în dosarul de executare anterior menționat la solicitarea creditoarei A..

Potrivit dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că în cazul contestației la executare competența teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Prin raportare la normele legale enunțate, Înalta Curte reține că instanțele deopotrivă competente să soluționeze contestația la executare sunt cele de la sediul debitorilor Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Cluj.

Însă, în absența unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanței de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 și art. 116 C. proc. civ., creditorul, cu ocazia sesizării organului de executare, având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Se constată că, din cuprinsul titlurilor executorii în baza cărora se efectuează executarea silită, intimata-creditoare are calitatea de judecător la Curtea de Apel Cluj, împrejurare ce atrage incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.

Împrejurarea că Judecătoria Cluj a declinat, în baza art. 127 C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Alba Iulia care a pronunțat încheierea nu este de natură să atragă, în mod automat, competența acestei instanțe în soluționarea contestației la executare.

Aceasta întrucât, în cazul pluralității de debitori, în vederea stabilirii instanței de executare urmează a se da prevalență dispozițiilor speciale în materie, respectiv art. 651 alin. (1) C. proc. civ., și doar în măsura în care niciuna din judecătoriile de la sediul debitorilor nu poate soluționa cauza din pricina interdicțiilor instituite de art. 127 C. proc. civ., devine aplicabilă norma de alegere a altei instanțe.

Art. 651 C. proc. civ. impune ca verificarea competenței să se raporteze la sediul debitorului, iar nu la alte repere care excedează condițiilor impuse de această normă, astfel că pronunțarea încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită nu poate atrage, în situația de față, competența aceleiași instanțe pentru soluționarea contestației la executare.

De altfel, potrivit art. 666 alin. (6) C. proc. civ., încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea unei contestații la executare, deci inclusiv prin prisma stabilirii instanței de executare competente.

Cum normele de competență ce vizează soluționarea contestației la executare sunt de ordine publică, Înalta Curte constată că instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare, în aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este Judecătoria Sectorului 5 București, aceasta fiind instanța de executare în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului Ministerul Justiției.

Față de argumentele expuse și de dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2021.