ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 837/2022

Ședința publică din data de 14 februarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.05.2018, sub numărul unic de dosar x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., WWWWW., XXXXX. și YYYYY. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Craiova, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au formulat plângere împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova nr. 9 din 22.03.2018, prin care a fost admisă în parte contestația formulată de reclamanți împotriva Deciziei nr. 8/31.01.2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să dispusă anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova nr. 9 din 22.03.2018, prin care a fost admisă în parte contestația formulată de reclamanți împotriva Deciziei nr. 8/31.01.2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova; să admită contestația formulată de reclamanți și anularea Deciziei nr. 8/31.01.2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova, prin care s-a stabilit reîncadrarea personalului auxiliar de specialitate, conex, contractual și funcționari publici din cadrul instanțelor din raza teritorială a Curții de Apel Craiova, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 153/2017, obligând pârâta la reîncadrarea salarială a reclamanților conform dispozițiilor Legii nr. 153/2017.

1.2. La data de 20 noiembrie 2018, reclamanții au formulat o cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin care, pe de o parte, au învederat că actele contestate au caracter discriminatoriu atât între membrii aceleiași familii ocupaționale, cât și față de alte categorii profesionale, iar pe de altă parte au modificat și cadrul procesual pasiv, arătând că solicită introducerea în cauză și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

1.3. Prin cererea depusă la data de 4 februarie 2020, reclamanții au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, a celor ale Anexei V, Capitolul II pct. 1-2, 5-12 și a celor ale art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, apreciind că acestea încalcă prevederile art. 16, art. 41 și art. 53 din Constituție. Totodată, apreciind că dezlegarea cauzei depinde de maniera de aplicare a dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată, reclamanții au formulat și o cerere de suspendare a cauzei, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Prin sentința civilă nr. 1993 din 12 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25, Anexa V capitolul II, art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție invocată de reclamanți. Totodată, instanța a respins cererea de suspendare a judecării cauzei ca neîntemeiată și a respins cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., WWWWW., XXXXX., YYYYY., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Craiova, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova și Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva hotărârii menționate la punctul I.2 anterior, au formulat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., WWWWW., XXXXX. și YYYYY., prin care, invocând prevederile art. 488 alin. (1), pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. au solicitat, în principal, casarea, în parte, a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, casarea, în parte, a sus indicatei hotărâri judecătorești și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Au apreciat recurenții că soluția cuprinsă în sentința civilă nr. 1993 din 12 iunie 2019, privind respingerea cererii de suspendare a cauzei a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a dispozițiilor art. 413, alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., în contextul în care excepția de neconstituționalitate invocată a vizat dispozițiile Anexei V, Capitolul II intitulat "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor", art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar față de efectele textelor legale sus indicate, se impunea suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției. Totodată recurenții au invocat că soluționarea cererii de sesizare odată cu fondul cauzei încalcă norme de procedură ce atrag nulitatea hotărârii atacate.

Dintr-o altă perspectivă, arată recurenții că motivul de casare reglementat de art. 488, alin. (1), pct. 5 C. proc. civ. este incident, în prezenta cauză și în virtutea faptului că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură reglementate de art. 22, alin. (2), art. 255 și art. 258 C. proc. civ., a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Din această perspectivă susțin recurenții că probatoriul solicitat de aceștia a fost respins de către instanța de fond, prin hotărârea atacată, judecătorul fondului limitându-se la a reține exclusiv susținerile pârâtei Curtea de Apel Craiova, fără a realiza o verificare proprie a acestora.

Au mai formulat recurenții și critici subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488, alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., apreciind că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, considerentele acesteia limitându-se la preluarea argumentelor invocate de pârâta Curtea de Apel Craiova, a susținerilor acesteia privind modul de determinare a drepturilor salariale, cu încălcarea obligației consacrate în dispozițiile art. 425, alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Totodată, consideră recurenții că judecătorul fondului a realizat o eronată interpretare și aplicare a normelor de drept material, din perspectiva manierei în care a soluționat atât chestiunea modului de calcul al salariilor de bază, dar și pe cea a modului de calcul al sporurilor reglementate de anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, apreciind, astfel, incident motivul de casare reglementat de art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.

Afirmă recurenții că prin hotărârea atacată, instanța de fond a realizat o interpretare greșită a dispozițiilor art. 38, alin. (3) lit. a) și 38, alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în contextul în care, la emiterea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova nr. 9/22.03.2018 și a Deciziei nr. 8/31.01.2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova, date în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, au fost avute în vedere, în mod eronat, salariile de bază prevăzute în Capitolul II din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru gradația 0, deși în nota 3 la Capitolul II din Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017, se menționa că pentru funcțiile de la pozițiile 7-14 sunt prevăzute salariile de bază la gradația 0, iar salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din sus indicatul act normativ. Astfel, apreciază recurenții că, în virtutea dispozițiilor art. 10, alin. (3) și alin. (4) din Legea - cadru nr. 153/2017, dar și a notei 3 sus citate, pentru determinarea salariului de bază aferent anului 2022, modul legal de calcul impunea aplicarea majorărilor prevăzute de art. 10, corespunzătoare gradației fiecăruia dintre recurenți.

Mai arată recurenții că nu au fost avute în vedere majorările salariilor de bază prevăzute în art. 17 din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar salariile de bază determinate prin actele administrative atacate sunt profund inechitabile, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 16, alin. (1) din Constituție, art. 53 din Constituție și cu art. 1 al Primului Protocol adițional la Convenție, subliniind, totodată, că există diferențe salariale însemnate și nejustificate între funcțiile de conducere și cele de execuție ale personalului auxiliar de specialitate, precum și diferențe nejustificat de mici între grefierii cu studii medii și grefierii cu studii superioare, fiind totodată creată și discriminare între persoane care aparțin aceleiași categorii profesionale și care se află în situații identice.

Din perspectiva manierei de interpretare și aplicare a normelor incidente modului de calcul al sporurilor reglementate de anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, recurenții apreciază că soluția pronunțată de judecătorul fondului desconsideră sensul dispozițiilor art. 25, alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, criticând recurenții considerentele prin care instanța de fond a reținut că autoritatea pârâtă a acționat în limitele marjei de apreciere recunoscute de legiuitor, respectiv a stabilit procentul de acordare a sporurilor prin raportare la cuantumul total al salariilor de bază, ținând cont de analiza impactului pe care acordarea acestor sporuri îl produce asupra bugetului ordonatorului de credite.

În opinia recurenților, în situația personalului auxiliar al cărui salariu de bază depășește plafonul stabilit pentru anul 2022 și căruia, în aceste condiții, i se aplica salariul de bază stabilit pentru sus indicatul an, în mod eronat a fost aplicată procedura de plafonare a sporurilor, în condițiile în care dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuiau interpretate prin raportare la suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv a celor pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite și la suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor tunare, cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite.

În consecință, apreciază recurenții ca fiind nelegală plafonarea individuală a sporurilor, aceasta urmând a fi analizată prin raportare la bugetul ordonatorului de credite. Or, susțin sus indicatele părți că, fără prezentarea unor argumente suplimentare sau a unor date concrete privind bugetul alocat cu destinația de plata a drepturilor salariale, nu se poate trage concluzia că numai prin plafonarea individuală a sporurilor la același nivel de 30% se asigură nedepășirea plafonului de 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor lunare pentru ordonatorul de credite.

Nu în ultimul rând, susțin recurenții că hotărârea atacată este dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 atunci când s-a apreciat că principiul egalității ar privi doar salariul de bază nu și sporurile, făcând trimitere recurenții la acte administrative similare emise de alți ordonatori secundari de credite, prin care nivelul sporurilor a fost calculat în maniera evocată de recurenți. Or, într-un astfel de context, sus indicatele părți apreciază că diferențele salariale semnificative între personalul auxiliar de specialitate, în funcție de raza teritorială a Curții de Apel în care își desfășoară activitatea, încalcă, în mod vădit, principiul nediscriminării, al egalității și al importanței sociale a muncii, principii de bază ale sistemului de salarizare publică.

Totodată, critică recurenții și maniera în care judecătorul fondului a dezlegat chestiunea caracterului motivat al Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova nr. 9 din 22.03.2018, în ceea ce privește soluția de respingere a contestațiilor formulate de recurenți, apreciind că au fost astfel încălcate prevederile art. 2 din Legea nr. 554/2004.

4.1. Prin întâmpinarea formulată în dosarul instanței de recurs, intimata Curtea de Apel Craiova a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind, în esență, că soluția instanței de fond este temeinică și legală, în contextul în care actele administrative, atacate prin litigiul pendinte, au fost emise în condiții de legalitate, salariile, inclusiv sporurile fiind stabilite corect, cu respectarea prevederilor legale incidente, printre care și art. 25 (1) din Legea nr. 153/2017.

Arată intimata că Decizia nr. 14/2018 a modificat în parte Decizia nr. 8/2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova, fiind emisă în aplicarea art. 38 alin. (3) lit. a) și art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în sensul că s-a dispus ca, începând cu data de 1 ianuarie 2018, personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Craiova și instanțele arondate acesteia, al cărui salariu de bază este stabilit la nivelul anului 2022, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, va beneficia de sporurile de 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și de 5% pentru confidențialitate la salariul de bază din anul 2022, cu aplicarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Mai susține intimata că începând cu data de 1 ianuarie 2018, legiuitorul a stabilit că se impune recalcularea drepturilor salariale cuvenite personalului auxiliar de specialitate și conex, fie prin acordarea creșterilor salariale prevăzute de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea - cadru nr. 153/2017, fie prin acordarea creșterilor salariale, prin raportare la salariile de bază pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Acest act normativ prevede, pentru ipoteza în care salariile de bază brute majorate cu 25% față de nivelurile acordate pentru luna decembrie 2017 sunt mai mici decât salariile de bază pentru anul 2022, că personalul auxiliar de specialitate și conex beneficiază de creșterea salarială prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea - cadru nr. 153/2017. Pentru ipoteza în care salariile de bază brute majorate cu 25% față de nivelurile acordate pentru luna decembrie 2017 sunt mai mari decât salariile de bază pentru anul 2022, salariul lunar cuvenit personalului auxiliar de specialitate și conex vizat se calculează prin aplicarea integrală a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul că, fiind stabilită o bază de calcul - salariile de bază pentru anul 2022 - toate sporurile ce reprezintă elemente ale salariului lunar datorat acestor categorii de personal, se vor determina ca procent.

Totodată, subliniază intimata că acordarea sporurilor la nivel maxim ar conduce la depășirea cuantumului de 30% pe total ordonator de credite, dar și la acordarea unor sporuri diferențiate la nivel individual, fapt ce ar încălca principiul nediscriminării și egalității. De asemenea, susține că numărul persoanelor care ar beneficia de un nivel maxim al sporurilor ar fluctua în funcție de structura personalului la un moment dat, fapt ce ar încălca principiul importanței sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor. Modalitatea de stabilire a salariului trebuie să fie aceeași pentru toți, neputând fi aplicate procente diferite de sporuri, în funcție de momentul trecerii pe grila anului 2022.

4.2. Prin notele de ședință depuse la data de 27.01.2022, intimata a invocat puterea de lucru judecat, întemeiată pe prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.: (i) a sentinței civile nr. 2975/22.06.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018, (ii) a sentinței civile nr. 289/29.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 601/03.02.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și (iii) a sentinței civile nr. 907/11.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 1 noiembrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 2 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este fondat, pentru și în limitele următoarelor considerente:

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că reclamanții au supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ atât Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova nr. 9 din 22.03.2018, prin care a fost admisă, în parte, contestația formulată de reclamanți împotriva Deciziei nr. 8/31.01.2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova, precum și Decizia nr. 8/31.01.2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova.

În cadrul judecății au cerut sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, a celor ale Anexei V, Capitolul II pct. 1-2, 5-12 și a celor ale art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în raport de care au formulat și o cerere de suspendare a judecării cauzei, până la soluționarea unei astfel de excepții.

Prin sentința civilă nr. 1993 din 12 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, însă a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Legalitatea sus indicatei soluții a fost contestată de către reclamanți, care, prin recursul promovat au formulat critici subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. (5) C. proc. civ. atât împotriva soluției de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei, cât și împotriva celei de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, legalitatea acestei din urmă soluții fiind contestată de recurenți și prin invocarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

II.1 În ceea ce privește criticile aduse de recurenți modului de soluționare a cererii de suspendare a cauzei, se constată că recurenții au invocat incidența, în prezenta cauză, a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, în opinia acestora, prin respingerea cererii de suspendare a cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța de fond a încălcat regulile de procedură reglementate de art. 413 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ.

Or, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cazul unui incident procedural, cum este excepția de neconstituționalitate, pentru a cărei soluționare se urmează o procedură distinctă. Excepția de neconstituționalitate nu este o altă cauză civilă referitoare la existența sau inexistența unui drept de care să depindă soluționarea cauzei, ci este calea procedurală prevăzută de Legea nr. 47/1992 pentru controlul conformității legii aplicabile cauzei cu normele constituționale. În cazul admiterii excepției de neconstituționalitate, remediul pentru soluționarea cauzei în baza textului de lege declarat neconstituțional este revizuirea prevăzută de art. 509, pct. 11 C. proc. civ.

Totodată, reține instanța de control judiciar că și în ipoteza în care s-ar aprecia o potențială incidență a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în materia excepției de neconstituționalitate, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 cu cele ale art. 175 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că se poate cere casarea unei hotărâri numai când, prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă o astfel de sancțiune (a nulității) nu este incidentă în orice ipoteză în care nu sunt respectate cerințe legale, ci doar în acele contexte în care, prin nerespectarea acestora, s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii astfel pronunțate.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata, sens în care măsura suspendării judecății reprezintă un incident procedural facultativ, neconstituind o obligație pentru instanță.

Fiind vorba de un incident ce implică un drept de apreciere exercitat de judecător, prin care acesta evaluează oportunitatea măsurii (drept de apreciere evidențiat de forma redacțională a prevederilor art. 413 C. proc. civ., în care legiuitorul folosește verbul tranzitiv "a putea", ce este un indicativ al unei opțiuni), nu se poate reține teza încălcării unui drept procedural a cărui nerespectare ar atrage sancțiunea nulității și nici existența unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii judecătorești, câtă vreme, după cum s-a menționat și anterior, în măsura unei soluții pozitive în demersul dedus judecății în contencios constituțional, partea are deschisă calea revizuirii reglementate de art. 509 alin. (1), pct. 11 C. proc. civ.

Totodată, nu poate fi ignorat nici faptul că, la data de 10 iunie 2021, excepția invocată de recurenți a fost soluționată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 409, în sensul respingerii acesteia, motiv pentru care, cu atât mai mult, nu poate fi reținută teza unei vătămări.

Aceleași considerente se impun și în privința criticilor prin care recurenții susțin că demersul procedural de soluționare a cererii de sesizare prin aceeași hotărâre judecătorească prin care este soluționat și fondul cauzei ar încălca norme de procedură ce atrag nulitatea hotărârii atacate, neexistând nici cauza de nulitate și nici vreo vătămare a recurenților care să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii pronunțate.

Pe cale de consecință, din perspectiva aspectelor învederate în paragrafele anterioare instanța de control judiciar apreciază că nu sunt întrunite condițiile reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., spre a se reține incidența unui astfel de motiv de casare.

II.2 Cât privește aspectele aferente recursului promovat împotriva soluției dată de prima instanță cererii de chemare în judecată, deliberând, cu prioritate, asupra aspectului puterii de lucru judecat: (i) a sentinței civile nr. 2975/22.06.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018, (ii) a sentinței civile nr. 289/29.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 601/03.02.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și (iii) a sentinței civile nr. 907/11.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018, invocată de intimata Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte constată următoarele:

Astfel cum s-a reținut în jurisprudența Înalte Curți, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze un anumit fapt în legătură cu raporturile juridice dintre părți. Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv de natură să oprească o nouă judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., evocat de intimata Curtea de Apel Craiova, reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, ea fiind la îndemâna oricăreia dintre părțile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Pe de altă parte, această legătură dintre litigii trebuie să fie una concretă și trebuie să se circumscrie elementelor cauzei în care efectul pozitiv este invocat.

Or, din analiza comparativă a hotărârilor judecătorești exhibate de intimată cu elementele supuse analizei în prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută puterea de lucru judecat a hotărârilor opuse de aceasta.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, recurenții - reclamanți contestă legalitatea actelor administrative constând în: Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova nr. 9/22.03.2018 ("Hotărârea nr. 9/2018") și Decizia Președintelui Curții de Apel Craiova nr. 8/31.01.2018 ("Decizia nr. 8/2018"). De asemenea, principalele critici evocate de reclamanți au vizat maniera de determinare a salariilor de bază prevăzută în Capitolul II din Anexa V la Legea nr. 153/2017, maniera de plafonare a sporurilor și, prin cererea modificatoare, au clamat că prin emiterea sus indicatelor acte administrative au fost supuși unui tratament discriminatoriu.

Cu titlu prealabil și cu scopul identificării parametrilor prezentei analize, Înalta Curte observă că, deși prin notele de ședință formulate de intimata Curtea de Apel Craiova (prin care aceasta evocă puterea lucrului judecat), intimata face referire tangențială și la salariile de bază, din elementele concret antamate rezultă că aceasta invocă, în realitate, efectul pozitiv exclusiv sub aspectul manierei de determinare a valorii sporurilor.

Pe de altă parte, observând aspectele ce au făcut obiectul judecății în litigiile indicate de intimată, Înalta Curte constată că:

(i) Acțiunea dedusă judecății în dosarul nr. x/2018 a fost, pe de o parte, formulată de alți reclamanți decât cei din prezenta cauză, ce aveau calitatea de personal auxiliar și conex în cadrul Tribunalului Gorj - Judecătoria Târgu Jiu, iar efectul pozitiv impune, chiar și din perspectiva prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., ca aspectul dezlegat să vizeze raporturile dintre părți, iar nu raporturi ale uneia dintre părți cu terțe persoane.

Pe de altă parte, constată instanța de control judiciar că obiectul sus indicatului litigiu a fost reprezentat de cererea de anulare a Deciziei Președintelui Curții de Apel Craiova nr. 14/02.04.2018 ("Decizia nr. 14/2018") emisă de Președintele Curții de Apel Craiova, în sensul modificării acesteia cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, referitoare la cuantumul sporurilor pentru condiții grele, vătămătoare și periculoase, respectiv al celor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, astfel cum acestea au fost acordate potrivit art. 1 din decizia mai sus menționată.

Astfel, chiar dacă prin Decizia nr. 14/2018, aspectele stabilite prin Decizia nr. 8/2018 au fost parțial modificate (în sensul că, începând cu 01.01.2018, personalul conex al cărui salariu de bază este stabilit la nivelul anului 2022 va beneficia de sporurile de 15%, 25% și 5% la salariul de bază din anul 2022, celelalte dispoziții cuprinse în Decizia nr. 8/31.01.2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova rămânând neschimbate) cele două decizii sunt, din perspectiva criteriilor de verificare a legalității unui act administrativ, distincte, verificarea legalității Deciziei nr. 8/2018 neputând fi restricționată, în maniera pretinsă de intimată, prin modul în care legalitatea actului administrativ ulterior (Decizia nr. 14/2018) a fost verificată într-o altă cauză.

(ii) Cât privește, sentința civilă nr. 289/29.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 601/03.02.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de control judiciar, pentru rațiuni similare celor expuse în paragrafele anterioare, reține că și în ipoteza în care obiect al cererii de chemare în judecată l-a reprezentat verificarea legalității Deciziei nr. 8/2018 și a Hotărârii nr. 9/2018, o astfel de verificare a fost solicitată, în respectiva cauză, de alți reclamanți decât cei din prezenta cauză, având calitatea de personalul auxiliar de specialitate și conex în cadrul Tribunalului Mehedinți, or, în raport de prevederile art. 37 din Legea nr. 567/2004, stabilirea drepturilor salariale ale acestora de către Curtea de Apel Craiova reprezintă, în realitate, expresia unor raporturi juridice distincte, individuale, născute între astfel de alte părți și intimată.

Or, chiar dacă raporturile juridice dintre intimată și recurenții din prezenta cauză, pe de o parte, ori dintre intimată și reclamanții din dosarul nr. x/2018, pe de altă parte, derivă din același instrumentum, ele au individualitate. Pe cale de consecință, exclusiv din perspectiva analizei pe care prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. o implică, întrucât textul în discuție impune ca dezlegarea dată prin altă hotărâre judecătorească să privească raporturile dintre părțile cauzei pendinte, maniera în care raporturile juridice dintre intimata Curtea de Apel Craiova și alte terțe persoane au fost tranșate, nu poate fi opusă în prezenta cauză cu putere de lucru judecat.

(iii) Aceleași considerente se impun și în ceea ce privește analiza aspectelor evocate de intimata Curtea de Apel Craiova, privind un pretins efect pozitiv al sentinței nr. 907/11.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte reținând că cererea de chemare în judecată din respectiva cauză a fost formulată de terțe persoane față de cadrul procesual activ al litigiului pendinte, ce sunt încadrate drept personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Vânju Mare, din subordinea Tribunalului Mehedinți.

Concluzionând, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că, nu poate fi reținut, în prezenta cauză, un efect pozitiv de lucru judecat al sentinței civile nr. 2975/22.06.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018, sentinței civile nr. 289/29.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 601/03.02.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și sentinței civile nr. 907/11.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018.

II.3 Referitor la fondul recursului, Înalta Curte apreciază că pentru justa soluționare a prezentei cauze se impune o departajare a criticilor aduse de recurenți manierei în care prima instanță a soluționat (a) chestiunea modului de calcul al salariilor de bază, față de cele ce vizează maniera în care judecătorul fondului a dezlegat (b) chestiunea modului de calcul al sporurilor.

Cu titlu prealabil, în acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că din analiza coroborată a considerentelor avute în vedere de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova pentru admiterea în parte a unora dintre contestații, cu cele expuse în paragrafele finale ale motivării Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova nr. 9 din 22.03.2018, rezultă raționamentul logico - juridic avut în vedere la momentul adoptării soluției date contestațiilor recurenților, sens în care nu se poate susține teza unei nemotivări a actului administrativ, fiind nefondate criticile evocate, din această perspectivă, prin memoriul de recurs.

(a) De asemenea, Înalta Curte observă că, prin calea de atac formulată, recurenții - reclamanți critică maniera în care instanța de fond a analizat și soluționat argumentele principale aduse de aceștia în susținerea tezei nelegalității modului în care, prin Decizia nr. 8/2018, a fost stabilită valoarea salariului de bază ce li se cuvenea, iar prin Hotărârea nr. 9/2018 a fost soluționată, sub acest aspect plângerea prealabilă, invocând, din această perspectivă motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Analizând sentința atacată și lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază întemeiate criticile subsumate de recurenți prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ., observând că dezlegarea pe care prima instanță a dat-o chestiunii privind modul de calcul al salariilor de bază, a avut drept fundament exclusiv susținerile uneia dintre părți, fără ca instanța de fond să realizeze o verificare proprie a aspectelor exhibate, prin administrarea nemijlocită a unui probatoriu relevant.

Observă Înalta Curte că potrivit prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Astfel, doar dacă, ulterior realizării calculelor rezultă că valoarea salariului în plată este mai mare decât a celui stabilit pentru anul 2022, poate fi reținută legalitatea aplicării mecanismul reglementat de alin. (6) al art. 38 din sus indicatul act normativ.

Pe cale de consecință, elementul de referință pentru verificarea aplicării unui astfel de mecanism este stabilirea salariului de bază pentru anul 2022, pentru fiecare dintre părțile reclamante, în raport de valoarea acestuia putându-se determina dacă salariile aferente datei de 1 ianuarie 2018 depășeau un astfel de nivel sau nu.

În acest context, Înalta Curte reține că raportul dintre valoarea venitului aferent lunii decembrie 2017 majorat cu 25% și cel aferent anului 2022, pleacă de la calculul corect al valorii salariilor de bază pentru anul 2022, cu care sunt comparate valorile determinate prin majorarea cu 25% a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2017.

Or, acest calcul este cel ce a fost contestat de recurenții - reclamanți atât prin plângerea administrativă, cât și prin cererea de chemare în judecată, dar și prin memoriul de recurs, aceștia susținând că elementul de referință (salariul de bază pentru anul 2022) a fost eronat stabilit de intimata Curtea de Apel Craiova. Or, instanța de fond nu a dezlegat cauza, în mod deplin, dintr-o astfel de perspectivă, în contextul în care nu a administrat niciun mijloc de probă care să permită verificarea modului de calcul al salariului de bază aferent anului 2022, din perspectiva art. 10 din Legea nr. 153/2017, coroborat cu Nota din capitolul II al Anexei V a Legii nr. 153/2017, dar și a art. 17 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, așa cum au cerut reclamanții.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Instanța de control judiciar consideră că prima instanță nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, în vederea stabilirii situației de fapt, în contextul în care, din perspectiva normelor invocate de reclamanți, se impuneau verificări suplimentare și administrarea unui probatoriu adecvat, necesar lămuririi motivelor de nelegalitate a Deciziei nr. 8/2018 și Hotărârii nr. 9/2018, expuse prin cererea de chemare în judecată (respectiv prezentarea tuturor anexelor Deciziei nr. 8/2018 și verificarea respectării dispozițiilor Legii nr. 153/2017 anterior citate, în procedura de stabilire a salariilor, dacă era cazul inclusiv pe calea unei expertize de specialitate).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiat motivul de casare subsumat prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ., ce vizează neanalizarea cererii introductive, în privința motivelor referitoare la greșita stabilire a salariilor de bază, sens în care va admite, sub acest aspect, recursul formulat de recurenți și va trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare.

(b) Pe de altă parte Înalta Curte apreciază drept nefondate motivele de casare prin care recurenții critică maniera în care, prin sentința civilă nr. 1993 din 12 iunie 2019, Curtea de Apel București a dezlegat chestiunea modului de calcul al sporurilor reglementate de anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte observă că și din această perspectivă, criticile recurenților se subsumează motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază drept nefondate susținerile recurenților privind incidența, prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., considerând că, spre deosebire de chestiunea anterioară și în raport de parametrii vizați de verificarea legalității modului de stabilire a cuantumului sporurilor, nu se poate reține o încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Astfel, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a apreciat corect asupra aspectului procedural al identificării acelor mijloace de probe ce se impuneau a fi administrate din perspectiva dezlegării unui astfel de aspect, iar hotărârea pronunțată, în privința acestei a doua chestiuni, s-a întemeiat pe cadrul normativ incident și pe probele administrate, iar nu doar pe susținerile intimatei, cum eronat afirmă recurenții.

Tot nefondate sunt și criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe care recurenții îl invocă, apreciind că hotărârea primei instanțe nu ar fi motivată.

Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. După cum Înalta Curte a reținut, în mod constant, în jurisprudența sa, motivarea nu reprezintă o chestiune de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 425 C. proc. civ., judecătorul fondului expunând silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

Cât privește motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat acordarea sporurilor la un nivel de 45% din cuantumul salariului de bază, contestând modul de calcul al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, de care au apreciat că beneficiază începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017:

"Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz".

Așadar, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 este prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Cu toate acestea, chiar dacă prin legea de salarizare, s-a stabilit acordarea mai multor categorii de sporuri, respectiv 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, 25% pentru sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și 5% pentru păstrarea confidențialității, sensul textului legal menționat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea sporurilor la nivelul de 45%, ci doar o obligație a ordonatorului de credite de a nu depăși respectivul nivel instituit legal.

Aceste aspecte au fost, de altfel, dezlegate și prin Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care, în punctele 79-82 s-a statuat astfel:

a) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, această categorie de personal "beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat" [art. 4 alin. (1)].

b) "Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare." (art. 5).

De asemenea, Înalta Curte apreciază drept nefondate și susținerile recurenților potrivit cărora aplicarea mecanismului de limitare a valorii sporurilor s-ar fi realizat exclusiv prin limitarea sporurilor individuale, reținând instanța de control judiciar că prin referatul nr. x/23.03.2018, managerul economic al Curții de Apel Craiova a arătat că aplicarea sporurilor prevăzute în anexa V la Legea nr. 153/2017 în procent de 45% pentru personalul al cărui salariu a fost stabilit la nivelul celui prevăzut pentru anul 2022 conduce la depășirea procentului de 30% pe ordonator de credite. În acest sens, în sus indicatul referat s-a arătat că la nivelul ordonatorului secundar de credite reprezentat de Curtea de Apel Craiova valoarea totală a salariilor de bază este de 13.975.682 RON, iar prin aplicarea unui procent total al sporurilor de 45%, suma sporurilor rezultate ar fi de 4.363.577 RON, adică un procent de 32% din salariile de bază.

Față de situația reținută prin referatul menționat și având în vedere dispozițiile imperative ale art. 25 din Legea nr. 153/2017, sporurile stabilite pentru personalul auxiliar al cărui salariu a fost acordat la nivelul celui prevăzut pentru anul 2022 au fost plafonate, din necesitatea respectării normei legale.

De asemenea, Înalta Curte reține că, în verificarea legalității actelor administrative atacate prin demersul judiciar pendinte, judecătorul fondului s-a raportat la criteriul sumei totale a salariilor de bază la nivel de ordonator de credite, respectiv la nivelul ordonatorului secundar reprezentat de Curtea de Apel Craiova, or o astfel de abordare reprezintă o corectă aplicare a prevederilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 153/2017, coroborate cu art. art. 3 alin. (4) din același act normativ, conform celor statuate prin punctele 84-85, respectiv 91-93 ale Deciziei nr. 15/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Mai mult, Înalta Curte apreciază că recurenților - reclamanți nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a sporurilor în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare/salariilor de bază aferentă ordonatorului de credite.

Și critica referitoare la existența unei stări de discriminare este nefondată, instanța de control judiciar apreciind