ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1343/2021

Ședința publică din data de 03 martie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 05 iunie 2018, sub numărul x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., în contradictoriu cu pârâții Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, prin procuror șef BBBBB., Ministerul Public, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat:

- recunoașterea stării de discriminare în care se află reclamanții, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București și Curții de Apel Ploiești, care depășesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 și agreat de reprezentanții Curții de Conturi a României, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat și la nivelul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;

- revocarea Deciziei nr. 93 din data de 27 februarie 2018, emisă de procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și emiterea unei noi decizii de încadrare și salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituția României, precum și a dispozițiilor prevăzute în Decizia nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor de indemnizație cu luarea în considerare a tuturor sporurilor în procentul legal (în total de 45 %) respectiv acordarea, pe lângă sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15 % și a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizația de încadrare, precum și a sporului pentru păstrarea confidențialității, în procent de 5% din indemnizația de încadrare;

- uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție, conform Deciziei înaltei Curți de Justiție nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01 ianuarie 2018, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate, în baza Legii nr. 153/2017;

- repararea prejudiciului produs, prin acțiunea pârâților, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenței dintre suma care li s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București și Curtea de Apel Ploiești;

- obligarea pârâților Ministerul Public, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la plata sumelor reprezentând aceste diferențe pentru perioada 01 ianuarie 2018 - viitor;

- actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Prin sentința civilă nr. 388 din 04 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții L., FF., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., pentru lipsa semnăturii;

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public și a respins acțiunea în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a respins, ca nefondate, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii pentru reclamanta EE. și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta D.I.I.C.O.T.;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de ceilalți reclamanți, respectiv, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., în contradictoriu cu pârâții Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, prin procuror șef BBBBB. și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 388 din 04 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantul AA. și reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., CCCCC., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ. și AAAAA..

3.1. Reclamantul AA. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant a arătat, în esență, că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 privind limitarea sporurilor la 30% per angajat, întrucât nu a ținut cont de Decizia nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și nici de Decizia Curții Constituționale a României nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1029/21.12.2016.

Apreciază că sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) lit. a) din Directiva 2000/43/CE din 29 iunie 2000 a Consiliului Uniunii Europene care obligă statele membre să ia măsuri pentru abrogarea oricăror dispoziții ce contravin principiului egalității de tratament.

Recurentul-reclamant învederează și că au fost încălcate și dispozițiile art. 20 și art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prin vătămarea egalității de tratament și a introducerii unor criterii discriminatorii de acordare a drepturilor bănești între persoanele având aceeași funcție, vechime și calificare, angajate în sistemul public de ordonatori de credite diferiți, iar instanța de fond nu a ținut cont nici de prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 care definesc noțiunea de discriminare.

3.2. Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., CCCCC., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ. și AAAAA. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, cu consecința admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată.

Recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 privind limitarea sporurilor la 30% per angajat, prin raportare la prevederile art. 4 alin. (1) și art. 5 din Capitolul VIII, Secțiunea I, din Anexa V a Legii nr. 153/2017 și a art. 25 din aceeași lege.

Apreciază că a fost încălcat principiul nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituția României, precum și dispozițiile Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Recurenții-reclamanți au învederat și că instanța de fond a încălcat dispozițiile Deciziei nr. 21/2008, pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și a prevederilor Deciziei Curții Constituționale nr. 838/2009.

În privința soluției instanței de fond privind admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Public, recurenții-reclamanți au arătat că este nefondată, în raport de prevederile art. 14 alin. (1) lit. t) din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor, apreciind, totodată, că Decizia nr. 13/2016, pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, se referă la calitatea procesual pasivă a Ministerului Afacerilor Interne, fiind de strictă interpretare și aplicare, astfel încât nu poate fi extinsă la situația de față.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 iulie 2019, intimata-pârâtă Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, apreciind că sentința atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 septembrie 2019, intimatul-pârât Ministerul Public a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul AA., ca nefondat, apreciind că în corect prima instanță a admis excepția lipsei calității sale procesual pasive.

5.1. Prin notele de ședință înregistrate la dosarul cauzei la data de 09 iulie 2020, intimata-pârâtă Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a invocat excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 773 din 12 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, învederând că admiterea acțiunii ar echivala cu autoritatea de lucru judecat a sentinței anterior menționată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanți sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Deliberând, cu prioritate, asupra excepției autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 773 din 12 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, invocată de intimata-pârâtă Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Înalta Curte constată următoarele:

Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părțile, obiectul și cauza a două sau mai multor dosare, dintre care cel puțin unul dintre acestea să fie soluționat, așa cum reiese din dispozițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ.. Potrivit art. 431 C. proc. civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Înalta Curte, analizând condițiile mai sus menționate, constată că sentința civilă nr. 773 din 12 noiembrie 2019 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, având ca obiect cererea formulată de AA. de anulare a Deciziei nr. 57 din data de 07 februarie 2019, emisă de procurorul șef al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de criminalitate Organizată și Terorism.

Obiectul litigiului dedus judecății în prezentul dosar îl reprezintă cererea de anulare a Deciziei nr. 93 din data de 27 februarie 2018, emisă de procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., iar sentința civilă care face obiectul recursurilor deduse judecății în această cauză, a fost pronunțată la data de 04 februarie 2019, respectiv anterior pronunțării sentinței civile în raport de care se invocă autoritatea de lucru judecat.

Concluzionând, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 430 și ale art. 431 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 773 din 12 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, invocată de intimata-pârâtă Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Referitor la fondul recursurilor, Înalta Curte reține că majoritatea motivelor de casare, circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt comune celor două recursuri promovate, motiv pentru care vor fi analizate împreună.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că soluția primei instanțe privind anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții L., FF., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., pentru lipsa semnăturii, nu a făcut obiectul cererilor de recurs declarate în cauză.

În consecință, având în vedere că nu s-au formulat critici în acest sens, instanța de control judiciar constată că aspectul dezlegat privind anularea cererii de chemare în judecată formulată de către acești reclamanți a dobândit autoritate de lucru judecat.

În ceea ce privește criticile privind excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public, Înalta Curte reține că, din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții au calitatea de personal auxiliar în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, iar obiectul acțiunii vizează contestația formulată de aceștia împotriva actului administrativ care stabilește modul de calcul al drepturilor salariale aflate în plată, aceștia solicitând anularea deciziei emise de pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și recalcularea și plata diferențelor de salariu.

În consecință, întrucât emitentul actului administrativ prin care s-au stabilit drepturile salariale este pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, instituție ce este și ordonator de credite ce are competența legală de a plăti drepturile salariale, conform art. 21 alin. (3) și (4) din Legea nr. 500/2002, iar între reclamanți și pârâtul Ministerul Public nu există raporturi juridice directe în ceea ce privește salarizarea, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public, respingând acțiunea în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește fondul acțiunii, prin Decizia nr. 93 din data de 27 februarie 2018, emisă de procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism s-a dispus că, începând cu data de 01 ianuarie 2018, personalul auxiliar de specialitate din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază de drepturile salariale prevăzute în anexele care fac parte integrantă din decizia anterior menționată.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat acordarea sporurilor la un nivel de 45% din cuantumul salariului de bază, contestând modul de calcul al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, de care beneficiază începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Potrivit art. 25 alin. (1) din dispozițiile proprii Legii - cadru nr. 153/2017, "Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz". Așadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Cu toate acestea, chiar dacă prin legea de salarizare, s-a stabilit acordarea mai multor categorii de sporuri, respectiv 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, 25% pentru sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și 5% pentru păstrarea confidențialității, sensul textului legal menționat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea sporurilor la nivelul de 45%, ci doar o obligație a ordonatorului de credite de a nu depăși respectivul nivel instituit legal. Altfel spus, art. 25 alin. (1) din dispozițiile proprii Legii - cadru nr. 153/2017 nu reprezintă un temei valid pentru vreun pretins drept al salariatului la acordarea de sporuri în cuantum de 30% din salariul de bază/indemnizația de încadrare.

Totodată, pentru situația reclamanților sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispozițiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1 - VIII", dar și cu prevederile art. 4, art. 5 și art. 26 din Anexa V, Capitolul VIII (forma în vigoare la data actului litigios).

Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) "Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat."; articolul menționat arată că "Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare"; în sfârșit, art. 26 invocat arată că "Personalul din Ministerul Justiției cu atribuții de coordonare și control și cel care efectuează lucrări în legătură cu activitatea penitenciarelor, cu excepția funcționarilor publici cu statut special, beneficiază de un spor la salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare, de până la 5%."

Astfel fiind, din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite reclamanților ca drept ar fi de 45%, cum eronat s-a apreciat de către recurenți, în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Înalta Curte apreciază că recurenților-reclamanți nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a sporurilor în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare/salariilor de bază aferentă ordonatorului de credite.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în cazul recurenților-reclamanți sunt aplicabile și dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017, respectiv "În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

În acest context, devin aplicabile dispozițiile din Capitolul VIII al Anexei V la Legea - cadru nr. 153/2017, revenind ordonatorului de credite să stabilească nivelul sporurilor în discuție. În plus, în lipsa unei reglementări detaliate cu privire la modul de acordare a sporurilor în discuție și câtă vreme nu se acordă în acest sens o sumă derizorie, intră în marja de apreciere a ordonatorului de credite determinarea nivelului concret al acelor sporuri, aspectul acesta privind oportunitatea alegerii de către ordonatorul de credite a respectivului nivel dintre mai multe posibile.

Or, oportunitatea se află în strânsă dependență cu puterea discreționară a administrației publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluții posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale. Limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunității, se va regăsi în scopul legii, revenind instanței de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât și respectarea în conduita autorității emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat și interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească. Dintr-o asemenea perspectivă, oportunitatea apare ca fiind un subsistem al condițiilor de legalitate lato sensu, încetând acolo unde administrația publică a acționat abuziv, contrar interesului public, așa cum rezultă acesta din legea pe care se întemeiază actul administrativ atacat. În plus, legiuitorul însuși definește la art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/204 excesul de putere ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorității publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

În cauza de față însă, nu reiese că partea pârâtă și-ar fi exercitat cu exces de putere marja de apreciere în stabilirea cuantumului sporurilor litigioase, câtă vreme, ca efect al aplicării Legii nr. 153/2017, nu rezultă că reclamanții ar fi înregistrat vreo scădere a drepturilor salariale din precedent (salariul de bază + sporuri) sau vreo pierdere de drepturi salariale avute anterior, ci angajatorul arată că per ansamblu acestea au crescut.

În plus, în cauza de față, fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică, în principiu și în principal, un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale în cond. art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituție prevede că "Justiția se înfăptuiește în numele legii", ceea ce implică o acțiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaște judecătorului dreptul de a legifera.

Și critica referitoare la existența unei stări de discriminare se încadrează în aceeași categorie. Astfel, se are în vedere faptul că interzicerea discriminării este un principiu de nivel constituțional, iar în acest caz discriminarea reclamată izvorăște din lege. Prin urmare, o astfel de critică constituie de fapt o critică de neconstituționalitate a textului de lege, care intră în atribuțiile instanței de control constituțional.

Se impune a reaminti și Decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a reținut că dispozițiile acelui act normativ "sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reținut Curtea Constituțională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective".

Prin acțiunea de față tocmai o astfel de finalitate este urmărită de partea reclamantă, respectiv înlăturarea de la aplicare a unui text de lege în vigoare și nedeclarat ca fiind neconstituțional, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de aplicarea unei norme dintr-un act normativ ce nu mai este în vigoare sau crearea unei norme pe cale jurisprudențială. Or, în contextul a ceea ce s-a arătat deja în precedent, lipsește temeiul legal care să atribuie instanței competența de a proceda de o asemenea manieră.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanții AA. și A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., BB., CC., DD., EE., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., CCCCC., L., FF., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA. împotriva sentinței civile nr. 388 din 04 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanții AA. și A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., BB., CC., DD., EE., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., CCCCC., L., FF., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA. împotriva sentinței civile nr. 388 din 04 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 martie 2021.