ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6139/2021

Ședința publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 16 mai 2018, sub numărul x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., II., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., personal auxiliar din cadrul Tribunalului Dolj au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Craiova, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova și Tribunalul Dolj, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova nr. 9/22.03.2018 și a Deciziei Președintelui Curții de Apel Craiova nr. 8/31.01.2018, cu consecința obligării Președintelui la emiterea unei noi decizii de reîncadrare, conform Legii nr. 153/2017 și obligarea Curții de Apel Craiova și a Tribunalului Dolj la plata diferențelor între drepturile bănești cuvenite și cele primite efectiv, actualizate cu indicele de inflație, la data plății efective și dobânda legală.

1.2. La data de 11 octombrie 2018, reclamanții au formulat o cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin care, pe de o parte, au învederat că actele contestate au caracter discriminatoriu atât între membrii aceleiași familii ocupaționale, cât și față de alte categorii profesionale, iar pe de altă parte au modificat și cadrul procesual pasiv, arătând că înțeleg să se judece, în prezenta cauză, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Craiova și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova.

1.3. La aceeași dată, reclamanții au formulat și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Anexei V, Capitolul II pct. 1-2, 5-12, art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în raport de art. 16, art. 41 și art. 53 din Constituție.

1.4. Prin cererea depusă la data de 8 februarie 2019, apreciind că dezlegarea cauzei depinde de maniera de aplicare a dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată, reclamanții au formulat și o cerere de suspendare a dosarului nr. x/2018, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

2.1. Prin sentința civilă nr. 910 din 11 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova, în ceea ce privește capătul de cerere având a obiect pretenții și a respins, în contradictoriu cu sus indicata pârâtă, un astfel de capăt de cerere, ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, sus indicata instanță a respins, în rest, cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., II., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Craiova, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

2.2. Prin încheierea de ședință din 11 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de aceeași reclamanți și a dispus sesizarea acesteia cu excepția de neconstituționalitatea a dispozițiilor Anexei V, Capitolul II intitulat "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor", pct. 1-2, 5-12 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, prin raportare la dispozițiile art. 16, art. 41 și art. 53 din Constituția României, însă, a respins cererea de suspendare a judecății, ca neîntemeiată.

3.1. Împotriva hotărârilor menționate la punctul I.2 anterior au formulat recurs GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., JJ., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., II., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE. și FFFF., prin care, invocând prevederile art. 488 alin. (1), pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. au solicitat, în principal, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, casarea sus indicatelor hotărâri judecătorești și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Au apreciat recurenții că încheierea de ședință din data de 11.03.2019 a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a dispozițiilor art. 413, alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., în contextul în care excepția de neconstituționalitate invocată a vizat dispozițiile Anexei V, Capitolul II intitulat "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor", pct. 1-2, 5-12 din Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar față de efectele textelor legale sus indicate, se impunea suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției.

O altă critică formulată prin calea de atac exercitată, a vizat maniera în care, prin sentința civilă atacată, Curtea de Apel București a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova, din perspectiva capătului de cerere privind pretenții, apreciind recurenții că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., coroborat cu art. 44 și art. 36 din Legea nr. 304/2004, în contextul în care, potrivit opiniei recurenților, atribuțiile privind încadrarea și reîncadrarea salarială a reclamanților intră în competenta Curții de Apel Craiova, așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice.

Dintr-o altă perspectivă, arată recurenții că motivul de casare reglementat de art. 488, alin. (1), pct. 5 C. proc. civ. este incident, în prezenta cauză și în virtutea faptului că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură reglementate de art. 22, alin. (2), art. 255 și art. 258 C. proc. civ., a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Din această perspectivă susțin recurenții că probatoriul solicitat de aceștia a fost respins de către instanța de fond, prin hotărârea atacată, judecătorul fondului limitându-se la a reține exclusiv susținerile pârâtei Curtea de Apel Craiova, fără a realiza o verificare proprie a acestora și chiar fără a respecta dispozițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, în contextul în care nu a pus în vedere pârâtelor să depună, în integralitate, documentația care a stat la baza emiterii actelor contestate (Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova nr. 9 din 22.03.2018, dar si Decizia nr. 8/31.01.2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova).

Au mai formulat recurenții și critici subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488, alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., apreciind că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, considerentele acesteia limitându-se, în integralitate, la preluarea argumentelor invocate de pârâta Curtea de Apel Craiova, a susținerilor acesteia privind modul de determinare a drepturilor salariale, cu încălcarea obligației consacrate în dispozițiile art. 425, alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Totodată, consideră recurenții că judecătorul fondului a realizat o eronată interpretare și aplicare a normelor de drept material, din perspectiva manierei în care prima instanță a soluționat atât chestiunea modului de calcul al salariilor de bază, dar și pe cea a modului de calcul al sporurilor reglementate de anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, apreciind, astfel, incident motivul de casare reglementat de art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.

Afirmă recurenții că prin hotărârea atacată, instanța de fond a realizat o interpretare greșită a dispozițiilor art. 38, alin. (3) lit. a) și 38, alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în contextul în care, la emiterea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova nr. 9/22.03.2018 și a Deciziei nr. 8/31.01.2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova, date în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, au fost avute în vedere, în mod eronat, salariile de bază prevăzute în Capitolul II din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru gradația 0, deși în nota 3 la Capitolul II din Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017, se menționa că pentru funcțiile de la pozițiile 7-14 sunt prevăzute salariile de bază la gradația 0, iar salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determini prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din sus indicatul act normativ. Astfel, apreciază recurenții că, în virtutea dispozițiilor art. 10, alin. (3) și alin. (4) din Legea - cadru nr. 153/2017, dar și a notei 3 sus citate, pentru determinarea salariului de bază aferent anului 2022, modul legal de calcul impunea aplicarea majorărilor prevăzute de art. 10, corespunzătoare gradației fiecăruia dintre recurenți.

Mai arată recurenții că nu au fost avute în vedere majorările salariilor de bază prevăzute în art. 17 din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar salariile de bază determinate prin actele administrative atacate sunt profund inechitabile, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 16, alin. (1) din Constituție, art. 53 din Constituție și cu art. 1 al Primului Protocol adițional la Convenție, subliniind, totodată, că există diferențe salariale însemnate și nejustificate între funcțiile de conducere și cele de execuție ale personalului auxiliar de specialitate, precum și diferențe nejustificat de mici între grefierii cu studii medii și grefierii cu studii superioare, fiind totodată creată și discriminare între persoane care aparțin aceleiași categorii profesionale și care se află în situații identice.

Din perspectiva manierei de interpretare și aplicare a normelor incidente modului de calcul al sporurilor reglementate de anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, recurenții apreciază că soluția pronunțată de judecătorul fondului desconsideră sensul dispozițiilor art. 25, alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, criticând recurenții considerentele prin care instanța de fond a reținut că autoritatea pârâtă a acționat în limitele marjei de apreciere recunoscute de legiuitor, respectiv a stabilit procentul de acordare a sporurilor prin raportare la cuantumul total al salariilor de bază, ținând cont de analiza impactului pe care acordarea acestor sporuri îl produce asupra bugetului ordonatorului de credite.

În opinia recurenților, în situația personalului auxiliar al cărui salariu de bază depășește plafonul stabilit pentru anul 2022 și căruia, în aceste condiții, i se aplica salariul de bază stabilit pentru sus indicatul an, în mod eronat a fost aplicată procedura de plafonare a sporurilor, în condițiile în care dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuiau interpretate prin raportare la suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv a celor pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite și la suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor tunare, cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite.

În consecință, apreciază recurenții ca fiind nelegală plafonarea individuală a sporurilor, aceasta urmând a fi analizată prin raportare la bugetul ordonatorului de credite. Or, susțin sus indicatele părți că, fără prezentarea unor argumente suplimentare sau a unor date concrete privind bugetul alocat cu destinația de plata a drepturilor salariale, nu se poate trage concluzia că numai prin plafonarea individuală a sporurilor la același nivel de 30% se asigură nedepășirea plafonului de 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor lunare pentru ordonatorul de credite.

Nu în ultimul rând, susțin recurenții că hotărârea atacată este dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 atunci când s-a apreciat că principiul egalității ar privi doar salariul de bază nu și sporurile, făcând trimitere recurenții la acte administrative similare emise de alți ordonatori secundari de credite, prin care nivelul sporurilor a fost calculat în maniera evocată de recurenți. Or, într-un astfel de context, sus indicatele părți apreciază că diferențele salariale semnificative între personalul auxiliar de specialitate, în funcție de raza teritorială a Curții de Apel în care își desfășoară activitatea, încalcă, în mod vădit, principiul nediscriminării, al egalității și al importanței sociale a muncii, principii de bază ale sistemului de salarizare publică.

3.2. Totodată, prin notele de ședință depuse în cauză, recurenții au invocat efectele produse de Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

4.1. Prin întâmpinarea depusă la data de 25 iunie 2019, intimata Curtea de Apel Craiova a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind, în esență, că soluția instanței de fond este temeinică și legală, în contextul în care actele administrative, atacate prin litigiul pendinte, au fost emise în condiții de legalitate, salariile, inclusiv sporurile fiind stabilite corect, cu respectarea prevederilor legale incidente, printre care și art. 25 (1) din Legea nr. 153/2017.

Arată intimata că Decizia nr. 14/2018 a modificat în parte Decizia nr. 8/2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova, fiind emisă în aplicarea art. 38 alin. (3) lit. a) și art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în sensul că s-a dispus ca, începând cu data de 1 ianuarie 2018, personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Craiova și instanțele arondate acesteia, al cărui salariu de bază este stabilit la nivelul anului 2022, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, va beneficia de sporurile de 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și de 5% pentru confidențialitate la salariul de bază din anul 2022, cu aplicarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Mai susține intimata că începând cu data de 1 ianuarie 2018, legiuitorul a stabilit că se impune recalcularea drepturilor salariale cuvenite personalului auxiliar de specialitate și conex, fie prin acordarea creșterilor salariale prevăzute de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea - cadru nr. 153/2017, fie prin acordarea creșterilor salariale, prin raportare la salariile de bază pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Acest act normativ prevede, pentru ipoteza în care salariile de bază brute majorate cu 25% față de nivelurile acordate pentru luna decembrie 2017 sunt mai mici decât salariile de bază pentru anul 2022, că personalul auxiliar de specialitate și conex beneficiază de creșterea salarială prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea - cadru nr. 153/2017. Pentru ipoteza în care salariile de bază brute majorate cu 25% față de nivelurile acordate pentru luna decembrie 2017 sunt mai mari decât salariile de bază pentru anul 2022, salariul lunar cuvenit personalului auxiliar de specialitate și conex vizat se calculează prin aplicarea integrală a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul că, fiind stabilită o bază de calcul - salariile de bază pentru anul 2022 - toate sporurile ce reprezintă elemente ale salariului lunar datorat acestor categorii de personal, se vor determina ca procent.

Totodată, subliniază intimata că acordarea sporurilor la nivel maxim ar conduce la depășirea cuantumului de 30% pe total ordonator de credite, dar și la acordarea unor sporuri diferențiate la nivel individual, fapt ce ar încălca principiul nediscriminării și egalității. De asemenea, susține că numărul persoanelor care ar beneficia de un nivel maxim al sporurilor ar fluctua în funcție de structura personalului la un moment dat, fapt ce ar încălca principiul importanței sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor. Modalitatea de stabilire a salariului trebuie să fie aceeași pentru toți, neputând fi aplicate procente diferite de sporuri, în funcție de momentul trecerii pe grila anului 2022.

4.2. Prin notele de ședință depuse la data de 19.11.2021, intimata a invocat puterea de lucru judecat, întemeiat de intimata Curtea de Apel Craiova pe prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.: (i) a sentinței civile nr. 2975/22.06.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018, (ii) a sentinței civile nr. 289/29.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 601/03.02.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, (iii) a sentinței civile nr. 907/11.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018, (iv) a sentinței civile nr. 2260/24.06.2020, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2019 și (v) a sentinței civile nr. 1391/26.03.2019, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2018.

4.3. Legal citați, intimații Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu au formulat întâmpinări.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 12 iulie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 24 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

A. Examinând, cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de recurentele DD. și QQQ. pentru lipsa semnăturii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. În conformitate cu prevederile art. 148 C. proc. civ., orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni esențiale, "și semnătura˝ iar potrivit art. 196 alin. (2) din același cod, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății (…).

Potrivit art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia(...). (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanței de judecată.

Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cuprinsul cererii de recurs formulată în cauză se menționează că o astfel de cale de atac este promovată de "B. și ceilalți, nominalizați în tabelul anexă", sens în care calitatea de recurenți aparține tuturor persoanelor indicate în Tabelele aflate la dosarul instanței de recurs. Observând, însă, înscrisul intitulat "Tabelul Nominal cu grefierii secției penale și pentru cauze cu minori", Înalta Curte constată că, deși recurentele - reclamante DD. și QQQ. sunt indicate în cuprinsul acestuia, în cea de-a patra coloană a tabelului, în mod diferit față de ipostaza celorlalți recurenți, nu se regăsește nicio semnătură a sus indicatelor recurente, sens în care calea de atac nu este semnată și de acestea.

De asemenea, Înalta Curte menționează că a pus în vedere recurentelor-reclamante DD. și QQQ. să depună la dosarul cauzei un exemplar semnat al recursului declarat în cauză sau să semneze cererea de recurs deja depusă, aspect ce rezultă din citațiile emise de instanță la data de 10.11.2021, ce au fost comunicate recurentelor la data de 15.11.2021 (în acest sens dovezile de comunicare aflate la dosar).

Întrucât până la termenul de judecată acordat în cauză, sus indicatele recurente - reclamante nu au îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina lor, nu au comunicat instanței un exemplar original al recursului și nici nu au procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului, prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 și art. 196 din C. proc. civ., republicat, recursul necuprinzând semnătura părților, care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantele DD. și QQQ. împotriva sentinței civile nr. 910 din data de 11 martie 2019 și încheierii de ședință de la aceeași dată, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa semnăturii.

B. Examinând, tot cu prioritate și în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. și excepția inadmisibilității recursului formulat de recurenții GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT. și UUUU., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că o astfel de excepție este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Privit dispozițiilor art. 458 C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane."

Prin urmare, în analiza admisibilității unei căi de atac, instanța de control judiciar trebuie să aibă în vedere și aspectele ce țin de aptitudinea celui care a promovat calea de atac de a efectua acest demers juridic, care, potrivit dispozițiilor legale anterior enunțate, depinde de calitatea de parte în proces sau de recunoașterea acestui drept de către lege, pentru cei care nu au fost părți în cauza supusă judecății.

Dat fiind principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, hotărârea judecătorească nu poate da naștere unor drepturi sau obligații decât față de părțile din proces, sens în care și procedura judiciară, în toate etapele sale, se derulează doar între părțile cauzei, doar acestea fiind îndrituite, în principiu, să facă uz de exercițiul căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Situațiile de excepție sunt expres și limitativ prevăzute de lege. Astfel, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea este obligatorie și produce efecte și pentru succesorii părților, sens în care, inclusiv în aplicarea art. 38 și art. 39 din același act normativ, rezultă că exercițiul căii de atac este deschis și avânzilor-cauză. De asemenea, art. 458 teza finală C. proc. civ. prevede, că dreptul de a uza de exercițiul căilor de atac poate aparține și altor organe sau persoane, potrivit legii, cum este, de exemplu, cazul procurorului, în condițiile prevăzute de art. 92 alin. (4) C. proc. civ.

În litigiul pendinte, însă, din analiza comparativă a cererii de chemare în judecată (inclusiv tabelele anexate acesteia), a sentinței pronunțate în fond și a cererii de recurs (inclusiv tabelele anexate acesteia), rezultă că deși numiții GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT. și UUUU. au declarat calea de atac a recursului împotriva sentinței civile nr. 910 din data de 11 martie 2019 și încheierii de ședință de la aceeași dată, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, aceștia nu au avut și calitatea de reclamanți, în faza de judecată a fondului.

Prin urmare, Înalta Curte reține că recurenții sus menționați au calitatea de terți față de cauza pendinte și nu se regăsesc în niciuna dintre situațiile de excepție care să le confere, dintr-o astfel de postură, dreptul de a exercita calea de atac, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul promovat de GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT. și UUUU., ca inadmisibil.

C. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., EE., FF., GG., HH., JJ., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., II., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., EEEE. și FFFF. împotriva încheierii de ședință din data de 11 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din aspectele alegate prin cererea de recurs, se constată că recurenții au invocat incidența, în prezenta cauză, a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, în opinia acestora, prin respingerea cererii de suspendare a cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța de fond a încălcat regulile de procedură reglementate de art. 413 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., a căror nerespectare ar atrage, în opinia recurenților, sancțiunea nulității.

Or, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cazul unui incident procedural, cum este excepția de neconstituționalitate, pentru a cărei soluționare se urmează o procedură distinctă. Excepția de neconstituționalitate nu este o altă cauză civilă referitoare la existența sau inexistența unui drept de care să depindă soluționarea cauzei, ci este calea procedurală prevăzută de Legea nr. 47/1992 pentru controlul conformității legii aplicabile cauzei cu normele constituționale. În cazul admiterii excepției de neconstituționalitate, remediul pentru soluționarea cauzei în baza textului de lege declarat neconstituțional este revizuirea prevăzută de art. 509, pct. 11 C. proc. civ.

Totodată, reține instanța de control judiciar că și în ipoteza în care s-ar aprecia o potențială incidență a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în materia excepției de neconstituționalitate, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 cu cele ale art. 175 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că se poate cere casarea unei hotărâri numai când, prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă o astfel de sancțiune (a nulității) nu este incidentă în orice ipoteză în care nu sunt respectate cerințe legale, ci doar în acele contexte în care, prin nerespectarea acestora, s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii astfel pronunțate.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, sens în care măsura suspendării judecății reprezintă un incident procedural facultativ, neconstituind o obligație pentru instanță.

Fiind vorba de un incident ce implică un drept de apreciere exercitat de judecător, prin care acesta evaluează oportunitatea măsurii (drept de apreciere evidențiat de forma redacțională a prevederilor art. 413 C. proc. civ., în care legiuitorul folosește verbului tranzitiv "a putea", ce este un indicativ al unei opțiuni), nu se poate reține teza încălcării unui drept procedural a cărui nerespectare ar atrage sancțiunea nulității și nici existența unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată decât prin desființarea unei astfel de hotărâri judecătorești, câtă vreme, după cum s-a menționat și anterior, în măsura unei soluții pozitive în demersul dedus judecății în contencios constituțional, partea are deschisă calea revizuirii reglementate de art. 509 alin. (1), pct. 11 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar apreciază că nu sunt întrunite condițiile reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., spre a se reține incidența unui astfel de motiv de casare, sens în care va respinge recursul declarat de reclamanți împotriva încheierii de ședință din 11 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

D. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., EE., FF., GG., HH., JJ., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., II., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., EEEE. și FFFF. împotriva sentinței civile nr. 910 din data de 11 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal este fondat, pentru următoarele considerente:

Astfel cum s-a reținut în jurisprudența Înalte Curți, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze un anumit fapt în legătură cu raporturile juridice dintre părți. Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv de natură să oprească o nouă judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.., evocat de intimata Curtea de Apel Craiova, reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, ea fiind la îndemâna oricăreia dintre părțile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Pe de altă parte, această legătură dintre litigii trebuie să fie una concretă și trebuie să se circumscrie parametrilor efectivi ai cauzei în care efectul pozitiv este invocat.

Or, din analiza comparativă a hotărârilor judecătorești exhibate de intimată cu elementele supuse analizei în prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută puterea de lucru judecat a hotărârilor opuse de aceasta.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, recurenții - reclamanți contestă legalitatea actelor administrative constând în: Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Craiova nr. 9/22.03.2018 ("Hotărârea nr. 9/2018") și Decizia Președintelui Curții de Apel Craiova nr. 8/31.01.2018 ("Decizia nr. 8/2018"). De asemenea, principalele critici evocate de reclamanți au vizat maniera de determinare a salariilor de bază prevăzute în Capitolul II din Anexa V la Legea nr. 153/2017, maniera de plafonare a sporurilor și, prin cererea modificatoare, au clamat că prin emiterea sus indicatelor acte administrative au fost supuși unui tratament discriminatoriu.

Cu titlu prealabil și cu scopul identificării parametrilor prezentei analize, Înalta Curte observă că, deși prin notele de ședință formulate de intimata Curtea de Apel Craiova (prin care aceasta evocă puterea lucrului judecat), intimata face referire tangențială și la salariile de bază, din elementele concret antamate rezultă că aceasta invocă, în realitate, efectul pozitiv exclusiv sub aspectul manierei de determinare a valorii sporurilor.

Pe de altă parte, observând aspectele ce au făcut obiectul judecății în litigiile indicate de intimată, Înalta Curte constată că:

(i) Acțiunea dedusă judecății în dosarul nr. x/2018 a fost, pe de o parte, formulată de alți reclamanți decât cei din prezenta cauză, ce aveau calitatea de personal auxiliar și conex în cadrul Tribunalului Gorj - Judecătoria Târgu Jiu, iar efectul pozitiv impune, chiar și din perspectiva prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., ca aspectul dezlegat să vizeze raporturile dintre părți, iar nu raporturi ale uneia dintre părți cu terțe persoane.

Pe de altă parte, constată instanța de control judiciar că obiectul sus indicatului litigiu a fost reprezentat de cererea de anulare a Deciziei Președintelui Curții de Apel Craiova nr. 14/02.04.2018 ("Decizia nr. 14/2018") emisă de Președintele Curții de Apel Craiova, în sensul modificării acesteia cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, referitoare la cuantumul sporurilor pentru condiții grele, vătămătoare și periculoase, respectiv al celor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, astfel cum acestea au fost acordate potrivit art. 1 din decizia mai sus menționată.

Astfel, chiar dacă prin Decizia nr. 14/2018, aspectele stabilite prin Decizia nr. 8/2018 au fost parțial modificate (în sensul că, începând cu 01.01.2018, personalul conex al cărui salariu de bază este stabilit la nivelul anului 2022 va beneficia de sporurile de 15%, 25% și 5% la salariul de bază din anul 2022, celelalte dispoziții cuprinse în Decizia nr. 8/31.01.2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova rămânând neschimbate) cele două decizii sunt, din perspectiva criteriilor de verificare a legalității unui act administrativ, distincte, verificarea legalității Deciziei nr. 8/2018 neputând fi restricționată, în maniera pretinsă de intimată, prin modul în care legalitatea actului administrativ ulterior (Decizia nr. 14/2018) a fost verificată într-o altă cauză.

(ii) Cât privește, sentința civilă nr. 289/29.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 601/03.02.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de control judiciar, pentru rațiuni similare celor expuse în paragrafele anterioare, reține că și în ipoteza în care obiect al cererii de chemare în judecată l-a reprezentat verificarea legalității Deciziei nr. 8/2018 și a Hotărârii nr. 9/2018, o astfel de verificare a fost solicitată, în respectiva cauză, de alți reclamanți decât cei din prezenta cauză, având calitatea de personalul auxiliar de specialitate și conex în cadrul Tribunalului Mehedinți, or, în raport de prevederile art. 37 din Legea nr. 567/2004, stabilirea drepturilor salariale ale acestora de către Curtea de Apel Craiova reprezintă, în realitate, expresia unor raporturi juridice distincte, individuale, născute între astfel de alte părți și intimată.

Or, chiar dacă raporturile juridice dintre intimată și recurenții din prezenta cauză, pe de o parte, ori dintre intimată și reclamanții din dosarul nr. x/2018, pe de altă parte, derivă din același instrumentum, ele au individualitate. Pe cale de consecință, exclusiv din perspectiva analizei pe care prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. o implică, întrucât textul în discuție impune ca dezlegarea dată prin altă hotărâre judecătorească să privească raporturile dintre părțile cauzei pendinte, maniera în care raporturile juridice dintre intimata Curtea de Apel Craiova și alte terțe persoane au fost tranșate, nu poate fi opusă în prezenta cauză cu putere de lucru judecat.

(iii) Aceleași considerente se impun și în ceea ce privește analiza aspectelor evocate de intimata Curtea de Apel Craiova, privind un pretins efect pozitiv al sentinței nr. 907/11.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte reținând că cererea de chemare în judecată din respectiva cauză a fost formulată de terțe persoane față de cadrul procesual activ al litigiului pendinte, ce sunt încadrate drept personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Vânju Mare, din subordinea Tribunalului Mehedinți.

(iv) În ceea ce privește acțiunea dedusă judecății în dosarul nr. x/2019, soluționată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 2260/24.06.2020, definitivă prin decizia nr. 5171 din 22.10.2021 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte reține că, prin aceasta, reclamanții au solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună: 1. obligarea Curții de Apel Craiova la recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018 conform modalității de calcul aplicate de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București, modalitate aprobată și precizată ca fiind corectă de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, agreată cu reprezentanții Curții de Conturi a României; 2. obligarea Curții de Apel Craiova și a Tribunalului Dolj la plata diferențelor salariale ce rezultă dintre salariul calculat prin modalitatea aplicată de cele două curții menționate la punctul 1 și salariul efectiv încasat, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data de 01.01.2018 și până la data plății efective; obligarea pârâtului, Ministerul Justiției la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești rezultate la punctul 2.

De asemenea, în chiar cuprinsul hotărârii judecătorești în discuție se menționează că natura juridică a disputei analizate în sus indicatul dosar este cea a unui litigiu de muncă, care nu are ca obiect contestația reclamanților împotriva unei decizii privind stabilirea drepturilor salariale, ci recalcularea și plata unor drepturi salariale și accesorii, fără a repune în discuție încadrarea reclamanților.

Față de astfel de aspecte, având în vedere perspectiva diferită a verificărilor realizate în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, ce nu implica stabilirea legalității unor acte administrative, ceea ce se traduce într-o cauză diferită a cererilor de chemare în judecată, nu se poate reține incidența unei puteri a lucrului judecat. Prin cauză trebuie avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, iar cauza cererii de chemare în judecată nu trebuie redusă numai la fundamentul raportului juridic dedus judecății, ci și la temeiurile de drept ale cererii, neputând exista putere de lucru judecat în cazul în care prima hotărâre a soluționat același litigiu pe un alt temei juridic.

(v) De asemenea, observând cadrul procesual activ și obiectul cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018, soluționat de Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința definitivă 1391/26.03.2019, Înalta Curte, pentru rațiuni similare celor expuse în paragrafele anterioare, apreciază că nici o astfel de hotărâre judecătorească nu poate genera efect pozitiv de lucru judecat în prezenta cauză, câtă vreme cauza în discuție a avut natura juridică a unui litigiu de muncă, prin care reclamanta VVVV., ce deținea calitatea de personalul auxiliar din cadrul Tribunalului Olt, a solicitat recalcularea drepturilor salariale pentru personalul auxiliar din cadrul Tribunalului Olt, al cărui salariu de bază era stabilit la nivelul anului 2022, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, conform modalității de calcul agreate de alte Curți de Apel, modalitate în același timp aprobată și apreciată ca fiind corectă de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Concluzionând, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că, nu poate fi reținut, în prezenta cauză, un efect pozitiv de lucru judecat al sentinței civile nr. 2975/22.06.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018, sentinței civile nr. 289/29.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 601/03.02.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentinței civile nr. 907/11.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018, sentinței civile nr. 2260/24.06.2020, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2019 și sentinței civile nr. 1391/26.03.2019, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2018.

Analizând hotărârea atacată, instanța observă că prin utilizarea sintagmei "pretenții" judecătorul fondului a vizat capătul de cerere prin care reclamanții solicitau: "obligarea Curții de Apel Craiova și a Tribunalului Dolj la plata diferențelor între drepturile bănești cuvenite și cele primite efectiv, actualizate cu indicele de inflație, la data plății efective și dobânda legală". Pe cale de consecință, în mod contrar celor afirmate de recurenți, prin calea de atac exercitată, soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive nu a vizat atribuțiile privind încadrarea și reîncadrarea salarială a reclamanților.

Cât privește legalitatea manierei în care prima instanță a analizat, din perspectivă procesuală, calitatea Curții de Apel Craiova de a figura drept pârâtă în privința anterior indicatului capăt de cerere, Înalta Curte reține că recurenții nu au raporturi juridice directe cu Curtea de Apel Craiova cu privire la plata drepturilor salariale, având raporturi de muncă, în perioada invocată în cererea de chemare în judecată, cu Tribunalul Dolj, instanță cu personalitate juridică (în sensul art. 36 din Legea nr. 304/2004).

Conform art. 21 alin. (3) și (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit căruia, ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament și bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, iar ordonatorii terțiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate și utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc.

Conform art. 37 din Legea nr. 567/2004 "grefierii și grefierii informaticieni sunt numiți prin decizie de către președinții curților de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea, în a căror circumscripție teritorială urmează să își desfășoare activitatea."

Președintele Curții de Apel Craiova are, potrivit art. 44 din Legea nr. 304/2004, art. 37 din Legea nr. 567/2004 și art. 71 lit. o) din ROI, atribuția de a stabili drepturile salariale ale recurenților - reclamanți, iar Curtea de Apel Craiova, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, are obligația de a asigura și vira sumele de bani necesare plății salariilor, în conformitate cu art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002.

Recurenții sunt angajații Tribunalului Dolj care, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, are calitatea de ordonator terțiar de credite, angajând cheltuieli cu propriul personal, astfel că acestuia îi revine obligația de plată a drepturilor salariale.

Prin urmare, obligația efectivă de a achita drepturile salariale în cazul personalului de la nivelul tribunalelor aparține acestor instanțe, ca ordonatori terțiari de credite, în timp ce legea nu recunoaște ordonatorului secundar atribuția de plată, sens în care sunt nefondate criticile aduse de recurenții manierei în care judecătorul fondului a soluționat excepția lipsei calității procesuale a unei astfel de intimate, din perspectiva petitului acțiunii având drept obiect pretenții.

Cu toate acestea, Înalta Curte, observând interdependența capetelor de cerere, apreciază că, din perspectiva manierei de soluționare a recursului pendinte, nu se justifică o separare a petitelor, într-un mod care să impună doar o casare, în parte, a hotărârii atacate, rejudecarea cauzei urmând a se realiza în limitele criticilor apreciate drept întemeiate de instanța de control judiciar, astfel cum vor fi acestea menționate în cuprinsul prezentei hotărâri.

(a) Instanța de control judiciar observă că, prin calea de atac formulată, recurenții - reclamanți critică maniera în care instanța de fond a analizat și soluționat argumentele principale aduse de aceștia în susținerea tezei nelegalității modului în care, prin Decizia nr. 8/2018, a fost stabilită valoarea salariului de bază ce li se cuvenea, prin invocarea motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Analizând sentința atacată și lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază întemeiate criticile subsumate de recurenți prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ., observând că dezlegarea pe care prima instanță a dat-o chestiunii privind modul de calcul al salariilor de bază, a avut drept fundament exclusiv susținerile uneia dintre părți, fără ca instanța de fond să realizeze o verificare proprie a aspectelor exhibate, prin administrarea nemijlocită a unui probatoriu relevant.

Observă Înalta Curte că potrivit prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Astfel, mecanismul de plafonare reglementat de sus indicatul text normativ presupune doi parametrii de comparație, respectiv, pe de o parte, nivelul salariului de bază la data de 1 ianuarie 2018 (în plată sau rezultat în urma majorărilor salariale reglementate de Legea nr. 153/2017), iar, pe de altă parte, nivelul salariului de bază stabilit potrivit prevederilor Legii nr. 153/2017.

Doar dacă, ulterior realizării calculelor finale aferente determinării fiecăruia dintre celor două categorii de niveluri salariale de bază (cel de la data de 1 ianuarie 2018 și cel aferent anului 2022), rezultă că valoarea primului este mai mar