ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4715/2021

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25.04.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC. și DDD. au chemat în judecată pe pârâții Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Mehedinți și Ministerul Justiției, solicitând modificarea Deciziei nr. 8/31.01.2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova, precum și a Deciziei nr. 14/02.04.2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova, prin care a fost modificată în parte Decizia nr. 8/31.01.2018, în sensul stabilirii corecte a drepturilor salariale, prin recalcularea cuantumului sporurilor ce le-au fost acordate.

Prin sentința civilă nr. 368 din 4 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității; a respins acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia; a respins acțiunea formulată reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC. și DDD., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Mehedinți, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 368 din 4 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința modificării Deciziei nr. 8/31.01.2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova și a Deciziei nr. 14/02.04.2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova prin care a fost modificată în parte Decizia nr. 8/31.01.2018, în sensul stabilirii corecte a drepturilor salariale prin recalcularea cuantumului sporurilor ce le-au fost acordate.

În motivarea recursului critică modul în care le-au fost calculate drepturile salariale prin deciziile emise de Președintele Curții de Apel Craiova în anul 2018, apreciind că atât ordonatorul de credite, cât și prima instanță nu au aplicat în mod corect dispozițiile Legii nr. 153/2017.

Consideră că, în baza Legii nr. 153/2017, ordonatorul de credite trebuia să ia în calcul salariile de bază din luna decembrie 2017 și să le majoreze cu 25%, iar dacă valorile astfel stabilite depășeau salariile de bază stabilite în anexele la lege pentru anul 2022, începând cu data de 01.01.2018 să le acorde salariul de bază stabilit în anexe, la care să aplice sporurile de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, sporul de 5% pentru păstrarea confidențialității și sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

Invocă dispozițiile art. 38 alin. (3) și (6) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, precizând că aceste texte de lege se referă la o limită de 30%, dar nu pentru fiecare angajat, ci din suma salariilor de bază acordate cumulat pe ordonatorul de credite, iar alin. (6) al art. 38 prevede că, în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit acestei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Pe de altă parte, arată că, potrivit art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, beneficiază de un spor de până la 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, de un spor de până la 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și de până la 5% pentru păstrarea confidențialității.

Recurenții-reclamanți arată că nu susțin în mod nefondat că aceste sporuri trebuiau calculate și plătite în cuantumul maxim prevăzut în lege, câtă vreme legea instituie, cu privire la drepturile de natură salarială, principiile legalității, nediscriminării, egalității, importanței sociale a muncii și al stimulării personalului din sectorul bugetar, iar colegii recurenților din cadrul Curților de Apel Bacău, București și Ploiești beneficiază de aceste sporuri calculate la nivel maxim, deși ordonatorul principal de credite trebuie să stabilească în concret cuantumul acestui spor care, împreună cu celelalte sporuri, să nu depășească plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din lege, cumulat pe total buget și nu pe salariat.

Consideră că referatul de la dosar, întocmit de managerul economic al Curții de Apel Craiova, potrivit căruia acordarea sporurilor în cuantum maxim prevăzut de lege conduce la depășirea plafonului de 30% din suma salariilor de bază pe ordonator de credite, trebuia însoțit de înscrisuri care să dovedească cele susținute.

Critică faptul că instanța nu a ținut cont de împrejurarea că modalitatea de calcul folosită de alți angajatori a fost verificată de către Ministerul Muncii, care a apreciat-o ca fiind corectă.

De asemenea, critică și faptul că prima instanță a reținut că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, dat fiind modul de stabilire a cuantumului sporurilor, principiile de salarizare au fost modificate, legiuitorul permițând diferențe între ordonatorii de credite în ceea ce privește sporurile acordate, ceea ce în opinia recurenților-reclamanți este nelegal și contravine principiilor de bază enunțate de Legea nr. 153/2017 la art. 6.

Consideră că, în realitate, cuantumul sporurilor și acordarea acestora sunt stabilite prin lege și nu de către fiecare ordonator de credite, cum eronat a reținut prima instanță.

În ceea ce privește argumentul primei instanțe în sensul că principiile de salarizare ar fi fost modificate și că noua lege a salarizării ar face imposibilă ultraactivitatea legilor vechi de salarizare și a principiilor reglementate de acestea, arată că nu au solicitat aplicarea legilor vechi de salarizare și a principiilor reglementate de acestea, ci aplicarea Legii nr. 153/2017 și a principiilor ce reies din aceasta.

Recurenții-reclamanți susțin că, deși în cererea de chemare în judecată au explicat modalitatea de calcul care ar fi trebuit aplicată la stabilirea drepturilor salariale, prima instanță nu a făcut referire în motivarea sentinței la aceste aspecte, sentința cuprinzând doar motivări generice, ceea ce echivalează cu nemotivarea sentinței.

Consideră că era necesară explicarea concretă a modului de calcul corect al salariilor, cu atât mai mult cu cât prima instanță a reținut că reclamanții nu au adus critici concrete acestui mod de calcul al salariilor de bază, susținând doar că el este unul eronat, în condițiile în care prin contestațiile formulate inițial împotriva deciziilor emise de Curtea de Apel Craiova au prezentat modalitățile de calcul al drepturilor salariale.

Intimata-pârâtă Curtea de Apel Craiova a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că ipoteza acreditată de recurenții-reclamanți nu este susținută de dispozițiile legale și ar conduce la nerespectarea principiilor sistemului de salarizare, enunțate în art. 6 din lege.

De asemenea, arată că acordarea sporurilor la nivel maxim ar conduce la depășirea plafonului de 30% pe ordonator de credite, dar și la acordarea unor sporuri diferențiate la nivel individual, iar pe de altă parte, numărul persoanelor care ar beneficia de un nivel maxim al sporurilor ar fluctua în funcție de structura personalului la un moment dat, ceea ce ar încălca principiul importanței sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor.

Precizează că la stabilirea drepturilor salariale ale recurenților-reclamanți s-a ținut cont de prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 și de cele ale art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, precum și de clarificările Ministerului Muncii și Justiției Sociale privind stabilirea salariilor pentru familia ocupațională Justiție pentru anul 2018, modalitatea de stabilire a acestor salarii fiind agreată și de către reprezentanții Curții de Conturi.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Recurenții-reclamanți au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Tribunalului Mehedinți.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deși recurenții-reclamanți au invocat în mod expres doar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele din cererea de recurs conțin și critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți susțin că prima instanță nu a făcut referire în motivarea sentinței la modalitatea de calcul care ar fi trebuit aplicată la stabilirea drepturilor salariale, sentința recurată cuprinzând doar motivări generice.

Înalta Curte apreciază că acest motiv de casare este nefondat, întrucât prima instanță a prezentat în considerentele sentinței argumentele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, astfel că sentința recurată satisface exigențele instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv cuprinde argumentele care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susținerile părților, precum și elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că cererea cu soluționarea căreia a fost învestită este neîntemeiată.

Faptul că modalitatea de calcul care ar fi trebuit aplicată la stabilirea drepturilor salariale nu a fost detaliată în concret de către prima instanță, nu este în măsură să conducă la reținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condițiile în care instanța a arătat textele de lege în raport cu care se calculează salariile de bază și sporurile salariale de care beneficiază reclamanții, precum și raționamentul avut în vedere la respingerea pretențiilor reclamanților.

Înalta Curte constată că prima instanță a respectat cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea recurată fiind motivată coerent și suficient, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar asupra sa, fiind lipsită de ambiguități și contradicții, ceea ce determină compatibilitatea sa cu normele legale care stabilesc conținutul unui asemenea act procedural.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate prin cererea de recurs vizează modalitatea diferită de calcul al salariilor în raport cu anumite curți de apel și acordarea eronată a sporurilor de condiții vătămătoare, de risc și solicitare neuropsihică și de confidențialitate, fără a se ține cont de faptul că art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 se referă la salariul de bază și nu la sporuri, respectiv faptul că, potrivit acestui act normativ, începând cu 01.01.2018 salariile trebuiau calculate ținând cont de salariul de decembrie 2017, la care să se aplice majorarea de 25 %.

În ceea ce privește cuantumul sporurilor solicitate, se constată că recurenții-reclamanți au precizat că în privința lor sporurile nu au fost calculate cu respectarea plafonului de 30 % din bugetul ordonatorului de credite.

Referitor la motivul de recurs vizând greșita aplicare a legii, în ceea ce privește modalitatea de calculare și acordare a sporurilor, Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecății a fost rezolvată prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021 și obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., care a statuat prin dispozitiv că:

"În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit că prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții (parag. 79).

În ceea ce privește cuantumul acestor sporuri, decizia anterior amintită a stabilit că:

"82. Prin raportare la conținutul normativ al prevederilor art. 4 și 5 redate anterior, rezultă că, în accepțiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (...)".

Cu alte cuvinte, indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din Capitolul VIII Secțiunea I din Anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deține fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" sau ordonatorul secundar de credite (curțile de apel), prin decizia invocată statuându-se următoarele:

"84. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligația de a limita sporurile acordate angajaților în funcție de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terțiari, așa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terțiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază și celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre acești ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferențe între sporurile ce se cuvin salariaților din aceeași categorie profesională, stabilite și acordate de ordonatori de credite diferiți, pot proveni din aplicarea legii la situații de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie același. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite.

Din această perspectivă, recurenții-reclamanți au susținut în mod greșit că procentul sporurilor de 30% se aplică pe total buget al ordonatorului de credite, întrucât din art. 25 alin. (1) al Legii cadru nr. 153/2017 reiese că acest procent se aplică la suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

În acest sens, paragraful 92 din Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii este edificator, în sensul că:

"92. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale".

Cât privește pretinsa discriminare invocată de către recurenți în raport cu situația colegilor de la curțile de apel nominalizate, Înalta Curte constată că nu se poate reține un atare tratament, câtă vreme aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularități în ceea ce privește cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuție, precum și limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Este de menționat faptul că prin considerentele aceleiași Decizii nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, s-a reținut că:

"93. Într-o astfel de situație, legea îngăduie apariția unor astfel de diferențe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, și o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

Sub același aspect, se impun a fi relevate și următoarele paragrafe din Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii:

"89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

În fine, un alt argument reținut de instanța supremă și aplicabil speței de față este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curții Constituționale menționată anterior este pronunțată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare și nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

Referirile la jurisprudența instanței de contencios constituțional pot fi completate cu considerentele Deciziei nr. 697 din 31 octombrie 2019, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pronunțate de Curtea Constituțională a României și publicate în Monitorul Oficial nr. 26 din 15.01.2020, după cum urmează:

"16. În ceea ce privește critica vizând existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, Curtea reține că aceasta nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

"Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, (...)astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu."

Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanță că se impune respingerea argumentelor reclamanților referitoare la existența unor practici diferite la nivelul altor curți de apel, întrucât Legea nr. 153/2017 prevede în mod expres în art. 25 că suma tuturor sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare.

Astfel fiind, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate și aplicate, în sensul că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite și nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Or, această limită a fost avută în vedere de intimata-pârâtă Curtea de Apel Craiova la emiterea Deciziei nr. 8/31.01.2018 și a Deciziei nr. 14/02.04.2018.

Așadar, dispozițiile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 prevăd că:

"pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens."

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 prevede că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, precum și de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5% aplicat la salariul de bază lunar și la indemnizația lunară de încadrare.

Prin urmare, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referință a dispozițiilor art. 4 și art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, dreptul la un spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare; un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulat, pot ajunge până la procentul de 30%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim și nici posibil, atunci când s-ar depăși limita impusă de art. 25 din lege.

De asemenea, Înalta Curte că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 se completează cu cele edictate la articolele 4 și 5 din Anexa V a aceleiași legi.

În acest sens se observă că, dacă prevederile art. 1 - 45 din Legea nr. 153/2017 stabilesc regulile general valabile tuturor ordonatorilor de credite din sfera de referință a legii, anexele I-IX ale acestei legi stabilesc, în detaliu, drepturile salariale cuvenite în cadrul fiecărei familii ocupaționale, fără a se putea considera că normele juridice înscrise în anexe au un caracter derogatoriu și, prin urmare, aplicarea lor ar presupune înlăturarea principiilor prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017.

În egală măsură, se reține că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaște și excepții, acestea fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiași articol 25, la alin. (2), 4) și 6) și nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziții au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege și nu normele înscrise în anexele aceleiași legi.

Cu alte cuvinte, nu poate fi reținut un eventual caracter contradictoriu al reglementării cuprinse în dispozițiile art. 4 și art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 față de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeași lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariați, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret și cu atât mai puțin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor și a altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

În consecință, majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, solicitată de către recurenții-reclamanți, este limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte de o sumă a sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite care să nu depășească un procent de 30 % din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare, soluția primei instanțe reflectând în acest sens o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de KK., A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD. împotriva sentinței civile nr. 368 din 4 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 octombrie 2021.