ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 612/2021

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 30.12.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea deciziei nr. 856/11.04.2016 și a deciziei nr. 1369/08.07.2016, emise de pârâtă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2032 din 30 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2032 din 30 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. TCE A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată în fond și în recurs.

În motivarea recursului arată că prima instanță a dat o interpretare greșită art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2012, care prevede că intimata exercită atribuții de autorizare, reglementare, supraveghere și control asupra emitenților de valori mobiliare, recurenta-reclamantă apreciind, însă, că această dispoziție are în vedere doar entitățile care exercită activități în sfera pieței de capital, or, la data emiterii deciziilor contestate, recurenta nu se număra printre acestea, astfel că nu putea face obiectul supravegherii intimatei.

Susține că i-a încetat calitatea de emitent de valori mobiliare ca urmare a derulării procedurilor prevăzute de Legea nr. 151/2014 și de Regulamentul nr. 17/2014, întrucât prin decizia nr. 3112/26.10.2015, emisă de intimată, acțiunile recurentei-reclamante au fost retrase de la tranzacționare pe BVB - Piața Rasdaq, începând cu data de 27.10.2015, iar prin decizia nr. 3113/26.10.2015, emisă de intimată, acțiunile recurentei-reclamante au fost radiate din evidența Autorității de Supraveghere Financiară, începând cu data de 27.10.2015. Cele două decizii au rămas definitive prin necontestare.

Mai arată că prin adresa nr. x/06.01.2016, intimata-pârâtă i-a adus la cunoștință faptul că societatea nu mai are obligația transmiterii către ASF și BVB a rapoartelor periodice și continue conform dispozițiilor R/2016, ceea ce semnifică lipsa calității de emitent de valori mobiliare, astfel încât calitatea sa de persoană aflată sub incidența Legii nr. 297/2004 a încetat la data de 27.10.2015.

Consideră că, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea 297/2004, raportat la dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 25 alin. (1) și alin. (2), art. 26, art. 27 și art. 28 din O.U.G. nr. 93/2012, ASF nu mai poate dispune în niciun mod față de societatea recurentă și nu poate emite acte administrative individuale în ceea ce o privește. Astfel, apreciază că deciziile atacate au fost emise prin frauda la lege, fiind vătămătoare intereselor societății.

De asemenea, susține că prima instanță a dat o interpretare greșită dispozițiilor Legii nr. 151/2014 și ale Regulamentului nr. 17/2014, în condițiile în care din motivarea instanței nu rezultă cum a încălcat recurenta aceste dispoziții și de unde reiese obligația de a numi un alt expert evaluator în cazul în care un acționar, care a încasat fără obiecțiuni contravaloarea prețului pentru acțiunile retrase, este nemulțumit de modul de calcul al prețului.

Susține că a respectat dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 și ale art. 6 alin. (1) din Regulamentul nr. 17/2014, astfel că nu era necesară emiterea deciziilor de conformare la respectarea acestora.

Precizează că a solicitat Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț numirea unui expert autorizat în termenul de 5 zile prevăzut de art. 6 alin. (1) din Regulamentul nr. 17/2014, a acordat dreptul de retragere al acționarilor și a achitat contravaloarea tuturor acțiunilor retrase la prețul stabilit prin Raportul de evaluare refăcut de evaluatorul desemnat, raport care produce efecte depline, nefiind anulat de vreo instanță. Astfel, consideră că nu se poate reține că nu a finalizat procedura de retragere a acționarilor conform legii, iar faptul că ulterior achitării acțiunilor, după încetarea calității de emitent de valori mobiliare și a radierii acțiunilor din registrul bursei, un acționar nu este mulțumit de prețul primit sau că ANEVAR a formulat un punct de vedere față de raportul întocmit, nu pot semnifica nefinalizarea procedurii prevăzute de Legea nr. 151/2014 și Regulamentul nr. 17/2014.

Recurenta-reclamantă menționează că, atâta timp cât legiuitorul și chiar intimata, prin regulamentul emis, nu au condiționat îndeplinirea procedurii de opinia favorabilă a ANEVAR cu privire la raportul de evaluare, instanța de fond nu putea reține o asemenea împrejurare, întrucât nu-i poate fi imputat faptul că expertul evaluator nu a respectat deontologia profesională sau nivelul de calificare al expertului. Consideră că este greu de crezut că raportul de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat se încadrează în categoria nesatisfăcător, atâta timp cât acesta a avut și are calitatea de expert autorizat independent pe piața valorilor mobiliare de peste 10 ani, are autorizația vizată anual și a trecut toate testele de verificare a cunoștințelor profesionale. Mai mult, din dosar nu reiese că opinia ANEVAR este însoțită de o sancțiune disciplinară aplicată expertului sau de măsura excluderii acestuia din corpul experților.

Totodată, susține că: din nicio probă de la dosar nu reiese că prețul pe acțiune nu este corect și echitabil; în cauză nu a fost dispusă proba cu expertiza tehnică de specialitate, care să confirme că prețul nu a fost corect calculat sau că nu este echitabil. Nici din opinia ANEVAR nu rezultă că prețul nu este corect sau echitabil, opinia instanței fiind lacunară și contradictorie.

În acest sens, susține că adresa nr. x/31.03.2016, emisă de ANEVAR, înregistrată la ASF sub nr. x/30.03.2016, este în dezacord cu Fișa de verificare și nu oferă alte date decât cele consemnate în Raportul de evaluare, astfel că nu poate avea vreo relevanță asupra cuantumului prețului/actiune și asupra procedurii de delistare a societății. Mai arată că aspectele prezentate în Fișa de evaluare ANEVAR sunt lacunare și nu conțin indicii certe, concrete, justificate științific care să dovedească că prețul pe acțiune nu a fost corect calculat.

Consideră că refacerea raportului de evaluare de către un alt evaluator este permisă doar în cazul în care raportul de evaluare este calificat ca inacceptabil, aspect care nu se regăsește în cauză.

De asemenea, consideră că protecția investitorilor nu trebuie ridicată la rangul de principiu absolut, ci trebuie să se raporteze și la interesele emitentului de valori mobiliare, care, la rândul său, trebuie să beneficieze de protecția legii, în sensul de a nu-i fi afectată funcționarea și stabilitatea financiară.

Apreciază că i-au fost vătămate interesele legitime prin obligarea sa la efectuarea unor demersuri care necesită cheltuieli substanțiale și că măsura dispusă de intimată prin Decizia nr. 856/2016 nu are nicio justificare și nu este întemeiată în drept.

Pe de altă parte, consideră că este nelegală soluția instanței și față de nerespectarea autorității de lucru judecat a Rezoluției Directorului Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț nr. 1168/12.02.2015, de desemnare a expertului autorizat, executorie de drept conform art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 116/2009. Întrucât plângerea împotriva acestei rezoluții a fost respinsă de către instanță, numirea expertului a rămas definitivă.

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, apreciind că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept incidente.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta S.C. A., a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea deciziei nr. 856/11.04.2016 și a deciziei nr. 1369/08.07.2016, emise de pârâtă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond a respins acțiunea și a menținut actul contestat, iar reclamanta a criticat hotărârea pronunțată, invocând motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste acest motiv de casare nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Înalta Curte constată că instanța de fond a respins motivat și argumentat, raportat la obiectul cauzei, acțiunea recurentei, reținând că aceasta nu a demonstrat o situație contrară celei reținute în actele administrative contestate.

În ceea ce privește metodele de evaluare recunoscute de legislație, adoptarea standardelor de evaluare obligatorii pentru desfășurarea activității de evaluare și monitorizarea aplicării acestora este atributul Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România.

Având în vedere că orice retragere din societate are drept consecință pierderea calității de acționar, aceasta trebuie realizată în schimbul unui preț corect plătit de cumpărător "ca valoare medie ce rezultă din aplicarea a cel puțin două metode de evaluare recunoscute de legislația în vigoare la data evaluării".

Obligația ASF de a emite reglementări în aplicarea Legii nr. 151/2014 și responsabilitățile autorității stabilite prin O.U.G. nr. 93/2012 au impus adoptarea de măsuri ori de câte ori a fost sesizată sau s-a autosesizat.

În contextul primirii de sesizări referitoare la prețul de retragere și având în vedere atribuțiile ANEVAR statuate prin O.G. nr. 24/20113, precum și Hotărârea Consiliului Director nr. 18/2015, s-a solicitat opinia profesională privind conformitatea unor rapoarte de evaluare cu standardele internaționale de evaluare.

Din această perspectivă este nerelevantă susținerea recurentei-reclamante în sensul că majoritatea acționarilor care s-au retras nu au formulat obiecțiuni și că le-a fost achitată contravaloarea acțiunilor, câtă vreme există un acționar nemulțumit, cum este cazul în speță, care are dreptul să sesizeze acest aspect.

Răspunzând punctual criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate susținerile referitoare la inexistența cadrului legal care să permită pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară să impună măsuri în sarcina reclamantei după încheierea procedurii de delistare sau să solicite reverificarea raportului de evaluare.

Se reține, astfel, că potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 113/3013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2012 privind organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară:

"În sensul prezentei ordonanțe de urgență, A.S.F. exercită atribuții de autorizare, reglementare, supraveghere și control asupra intermediarilor de operațiuni cu instrumente financiare; societăților de servicii de investiții financiare; organismelor de plasament colectiv; societăților de administrare a investițiilor; consultanților de investiții financiare; piețelor de instrumente financiare; operatorilor de piață și de sistem; depozitarilor centrali; caselor de compensare-decontare; contrapărților centrale; operațiunilor de piață; emitenților de valori mobiliare; Fondului de compensare a investitorilor (...)".

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate, intimata-pârâtă este competentă să emită deciziile contestate, în considerarea atribuțiilor pe care le exercită în legătură cu supravegherea emitenților de valori mobiliare.

Chiar dacă această calitate a reclamantei încetat ca urmare a derulării procedurilor prevăzute de Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate și de Regulamentul nr. 17/2014 al A.S.F., pârâta continuă să-și exercite atribuțiile de supraveghere și control în ce privește acțiunile emise de reclamantă.

Cum actele administrative contestate vizează tocmai prețul acțiunilor emise de reclamantă, în calitatea sa de emitent de valori mobiliare și, reținând că, deși demersurile în vederea îndeplinirii obligației de stabilire a unui preț corect au fost demarate în termenul acordat prin Legea nr. 151/2014, acestea nu au fost finalizate până la desființarea pieței RASDAQ, instanța de fond a apreciat, în mod corect, că pârâta are obligația de a urmări respectarea dispozițiilor legale aplicabile acestei proceduri.

În acest sens se rețin și dispozițiile art. 2 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 297/2004, potrivit cărora A.S.F. are competența de a dispune măsurile necesare, astfel încât entitățile ce desfășoară activități sau care efectuează operațiuni în legătură cu piața de capital și cu instrumentele financiare să se încadreze în prevederile reglementărilor A.S.F. și a celorlalte acte normative privind piața de capital, în speță fiind vorba de încadrarea în prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 și implicit ale art. 6 alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014.

În privința actelor administrative contestate - decizia nr. 856/11.04.2016 și decizia nr. 1369/08.07.2016, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, Înalta Curte observă că sunt fundamentate pe opinia ANEVAR, asociație profesională independentă, a cărei misiune este de a asigura exercitarea profesiei de evaluator autorizat cu respectarea deontologiei profesionale și a unui înalt nivel de calificare profesională, precum și promovarea standardelor, metodelor și tehnicilor de evaluare în activitatea evaluatorilor autorizați. Asociația a răspuns solicitării pârâtei în baza dispozițiilor art. 8 alin. (8) lit. p) din O.G. nr. 24/2011, care prevede că aceasta "comunică instituțiilor publice interesate punctul de vedere asupra conformității cu standardele de evaluare adoptate de Asociație a rapoartelor de evaluare realizate de către evaluatorii autorizați în condițiile prezentei ordonanțe".

Prin urmare, deciziile emise nu sunt discreționare, autoritatea justificându-și măsura pe deficiențele sesizate cu privire la raportul de evaluare și urmărind respectarea obligației ce îi revine, de a proteja investitorii și de a dispune măsuri necesare, astfel încât operațiunile în legătură cu piața de capital și cu instrumentele financiare să se încadreze în reglementările legale.

În contextul în care potrivit ANEVAR, raportul de evaluare întocmit de expertul B. se încadrează în categoria "Nesatisfăcător", astfel încât prețul stabilit de evaluator nu este unul corect sau echitabil pentru acționarii care și-au exercitat dreptul de a se retrage din societate, măsura refacerii raportului este una necesară și proporțională cu scopul protejării intereselor investitorilor și nu este de natură a vătăma interesele reclamantei.

Sub acest aspect, nu poate fi reținută critica recurentei-reclamante în sensul că refacerea raportului de evaluare de către un alt evaluator este permisă doar în cazul în care acesta este calificat ca inacceptabil, ceea ce nu ar fi cazul în speță, având în vedere că noțiunea de nesatisfăcător vizează, în esență, același aspect și, finalmente, produc aceeași consecință, și anume, neacceptarea raportului de evaluare ca temei pentru calculul prețului acțiunilor societății.

Instanța de control judiciar nu poate primi nici argumentele recurentei referitoare la pretinsa încălcare a autorității de lucru judecat a Rezoluției Directorului Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț nr. 1168/12.02.2015, de desemnare a expertului autorizat, având în vedere rolul fundamental al A.S.F. statuat prin art. 5 din O.U.G. nr. 93/2012 și art. 2 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 297/2004, dar și nerespectarea de către societate a deciziei A.S.F. nr. 856/11.04.2016 și a dreptului acționarilor care se retrag de a obține un preț corect și legal.

Dreptul la acest preț legal s-a născut în patrimoniul acționarilor vizați de Legea nr. 151/2014 ope legis și nu poate fi suprimat prin voința majorității, cu atât mai puțin prin voința organelor de conducere ale societății emitente. Protecția investitorilor cu privire la obținerea unui preț legal este asigurată în primul rând de normele legale care reglementează obligativitatea acordării unui preț corect, iar această protecție trebuie asigurată și de către autoritatea centrală a pieței de capital cu atribuții în acest sens, prin adoptarea măsurilor care se impun.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. împotriva sentinței civile nr. 2032 din 30 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. împotriva sentinței civile nr. 2032 din 30 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 03 februarie 2021.