ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5961/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale București, contestație împotriva Deciziei nr. 7324/21.03.2017 a A.F.I.R. București, dată în soluționarea contestației înregistrate la O.J.F.I.R. Galați sub nr. x/21.02.2017 și la C.R.F.I.R. Constanța sub nr. x/01.03.2017, formulată împotriva Procesului Verbal de Constatare cu numărul x/26.01.2017, precum și împotriva Procesului Verbal de Constatare nr. x/26.01.2017 prin care s-a dispus suspendarea plăților, respingerea CP cu CP și rezilierea contractului de finanțare x/28.04.2016. A solicitat obligarea pârâtei la respectarea contractului, rambursarea sumei de 2.230.959 RON, precum și plata dobânzii până în ziua plății. De asemenea, a solicitat ca funcționarii care au întocmit actele administrative atacate să răspundă, în solidar, cu pârâta pentru plata dobânzii penalizatoare.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 238 din 14 noiembrie 2017 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și s-a dispus anularea Deciziei nr. 7324/21.03.2017 și a procesului-verbal de constatare nr. x/26.01.2017 emise de pârâtă, fiind obligată pârâta la respectarea contractului încheiat cu reclamanta și la plata sumei de 2.230.959 RON către reclamantă, reprezentând prima tranșă din finanțarea nerambursabilă, cu dobânda aferentă acestei sume calculate de la data încheierii procesului-verbal de constatare (26.01.2017) până la data plății. S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea funcționarilor care au întocmit actele atacate la plată, în solidar cu pârâta, a dobânzii penalizatoare.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, criticând hotărârea atacată ca nelegală, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Soluția instanței de recurs Prin decizia nr. 2477 din 11 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurenta - pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 238/2017 din 14 noiembrie 2017, a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și, în rejudecare a respins contestația formulată de reclamanta A. S.R.L., și a menținut Decizia nr. 7324/21.03.2017 și procesul-verbal de constatare nr. x/26.01.2017, emise de pârâtă.

Calea extraordinară de atac formulată în cauză 5.1. Împotriva deciziei nr. 2477/11 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, a formulat cerere de revizuire recurenta-reclamantă A. S.R.L. înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 05 martie 2021, sub nr. x/2021, solicitând anularea deciziei atacate și rejudecarea cauzei. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea cererii de revizuire formulate. În susținerea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, revizuenta a apreciat, în ce privește admisibilitatea, că instanța de recurs nu a ținut cont de dispozițiile art. 72 (1) ale Regulamentului (CE) 1698/2005 avut în vedere de prima instanță care arată că sancțiunea retragerii eligibilității unui proiect nu se aplică decât în situația în care proiectul suferă modificări majore, instanța de recurs raportându-se doar la propria jurisprudență. Susține revizuenta că înainte de verificarea temeiniciei celor susținute de către autoritate, casarea hotărârii primei instanțe trebuia să se facă arătând că e greșită aplicarea dreptului material, în speță a normelor de europene, expresia principiului securității raporturilor juridice. Afirmă revizuenta că instanța de casare a ignorat toate argumentele formulate de aceasta, toate motivele de casare sunt susținerile intimatei AFIR referitoare la temeinicia actelor sale administrative iar raționamentul instanței de casare e completat doar de citatul dintr-o decizie anterioară ce se referă la posibilitatea autorității de a relua verificările privind crearea artificală a condițiilor de accesare. Soluția primei instanțe nu a contrazis posibilitatea autorității de a reface verificările, ci s-a bazat pe faptul că AFIR nu a arătat cu ocazia celei de-a doua verificări niciun element de noutate ci doar și-a schimbat concluzia. Așadar, aplicabil în speță nu era jurisprudența ÎCCJ legată de refacerea controlului în materia fondurilor europene ci reglementarea legiuitorului supranațional privind imposibilitatea sancționării beneficiarului cu blocarea plăților (retragerea eligibilității proiectului) dacă acesta nu modifică major proiectul.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a invocat excepția inadmisibilității revizuirii formulată de revizuenta A. S.R.L., calificată de instanța de judecată ca fiind apărare de fond. II. Soluția asupra cererii de revizuire Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "Constituie motiv de revizuire, care se adăuga la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată". Instituirea căii de atac a revizuirii în art. 21 din Legea nr. 554/2004 constituie o modalitate prin care legiuitorul, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar. Pentru a fi incident acest caz de revizuire, este necesar ca instanța de judecată învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac, să constate că, prin hotărârea atacată, a fost încălcat principiul priorității dreptului unional. Având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României, acest motiv de revizuire presupune, pe de-o parte, existența unei neconcordanțe între norme de drept din legislația internă și norme ale dreptului unional și, pe de altă parte, ca instanța de judecată să fi procedat la o greșită aplicare, cu prioritate, a normelor dreptului intern. Motivând cererea formulată în cauză, revizuenta a susținut, în esență, că instanța de recurs nu a ținut cont de dispozițiile art. 72 (1) ale Regulamentului (CE) 1698/2005 avut în vedere de prima instanță care arată că sancțiunea retragerii eligibilității unui proiect nu se aplică decât în situația în care proiectul suferă modificări majore, instanța de recurs raportându-se doar la propria jurisprudență. Analizând criticile revizuentei, Înalta Curte reține că aceasta se limitează la indicarea unei dispoziții din Regulamentul (CE) 1698/2005 pe care instanța de recurs nu le-ar fi aplicat în speță, însă nu indică, în mod concret, cum a fost încălcat principiul priorității dreptului unional, respectiv care sunt normele din dreptul național care ar fi fost aplicate cu prioritate, contrar art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României. În realitate, revizuenta reclamă că instanța de recurs a ținut cont doar de susținerile intimatei AFIR referitoare la temeinicia actelor sale administrative, iar la pronunțarea deciziei de casare a avut în vedere doar jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte constată că, în raport de considerentele hotărârii atacate, nu poate fi sesizată vreo încălcare a principiului priorității dreptului unional față de dreptul național, hotărârea supusă revizuirii analizând situația litigioasă dedusă judecății prin raportare, deopotrivă, la normele de drept din legislația națională, la contractul de finanțare încheiat între părți, precum și la dreptul unional aplicabil în cauză. Motivul de revizuire prevăzut în art. 21 din Legea nr. 554/2004, poate fi analizat doar în contextul reglementării generale a căii de atac de retractare, extraordinare, a revizuirii, pentru că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să reia în discuție fondul litigiului și să înlăture aplicarea normelor interne care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri. Pe de altă parte, amintește Înalta Curte că, potrivit Deciziei nr. 45/2016 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu este necesar ca partea să fi invocat în cursul soluționării procesului încălcarea vreunui text din dreptul european, însă trebuie să fi invocat dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, chiar dacă nu s-a referit la incompatibilitatea normei interne cu dreptul european. Este inadmisibil ca, sub cuvânt de prioritate a dreptului european, să se invoce în revizuire un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât se opune caracterul extraordinar al căii de atac. În concluzie, apreciind că, prin criticile formulate, revizuentul tinde în realitate să obțină o rejudecare a cauzei, Înalta Curte are în vedere la pronunțarea prezentei decizii, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)". În consecință, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiat, motivul de revizuire reglementat de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004. Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2477 din 11 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, ca nefondată. PENTRU ACESTE MOTIVE,