ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5955/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.06.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat cererea de chemare în judecată prin care a solicitat desființarea Rezoluției 608/IJ/302/DIJ/2018 din data de 5.02.2018 precum și a Rezoluției nr. x/2018 prin care s-a respins cererea de revocare a Rezoluției din data de 5.02.2018 întemeiată pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și trimiterea dosarului la pârâtă pentru efectuarea verificărilor prealabile cu privire la aspectele sesizate.

Urmare admiterii cererii de abținere dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.02.2019 sub nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 129 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. solicitând casarea sentinței atacate, anularea Rezoluțiilor Inspecției Judiciare nr. x/2018 și 3126/IJ/323/DSCR/2018 și trimiterea cauzei la pârâta-intimată în vederea efectuării verificărilor prealabile cu privire la aspectele sesizate de reclamant în data de 26.01.2017.

În esență, susține reclamantul că nu au fost efectuate verificări așa cum impun dispozițiile art. 12 alin. (4) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară aprobat prin HCSM nr. 1027/2012.

De asemenea, afirmă recurentul că natura faptelor sesizate nu permitea o concluzie asupra inadmisibilității cercetărilor disciplinare fără a se parcurge etapa verificărilor în mod efectiv. Soluția instanței de fond care ratifică punctul de vedere al Inspecției Judiciare în sensul că petiția pune în discuție rationamente logico-juridice tinzând la cenzura soluției pronunțate pe fondul cauzei și de aceea nu se impun verificări, este neîntemeiată.

Se susține și faptul că judecătorul fondului a încălcat dispoziții procedurale care obligă instanța la motivarea în fapt și în drept a tuturor soluțiilor asupra cererilor părților cât și dispozițiile art. 349 alin. (1) C. proc. civ. care obligă instanța la garantarea respectării drepturilor subiecților procesuali și la asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului.

Arată recurentul că audierea aceluiași martor atât sub identitate reală cât și sub identitate protejată are, în privința scopului urmărit de magistrat, atributele relei credințe.

Necesitatea unor verificări prealabile efective apare cu claritate și în privința faptului că raționamentul logico-juridic care a determinat soluția s-a bazat pe mijloace probatorii falsificate, mijloace obținute în baza unor înregistrări modificate/falsificate prin intervenții tehnice și obținute cu aparatură ale cărei caracteristici au fost ascunse de parchet pentru a nu se cunoaște împrejurarea că aceasta nu este omologată.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat inadmisibilitatea recursului în raport de Soluția de principiu a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 9 octombrie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Prin cererea formulată la data de 06.06.2018, recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității Rezoluției 608/IJ/302/DIJ/2018 din data de 05.02.2018 precum și a Rezoluției 3126/IJ/323/DSCR/2018 prin care s-a respins cererea de revocare a Rezoluției din data de 05.02.2018 întemeiată pe dispozițiile art. 7 din legea anterior menționată și trimiterea dosarului la pârâta Inspecția Judiciară pentru efectuarea verificărilor prealabile cu privire la aspectele sesizate.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată împotriva celor două Rezoluții, respectiv 06.06.2018, Înalta Curte va analiza admisibilitatea căii de atac formulată în raport de legea în vigoare la această dată.

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 27 C. proc. civ.

Astfel, dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. statuează asupra faptului că "hotătârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele prevăzute de aceastea, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar dispozițiile art. 27 C. proc. civ. instituie regula conform căreia "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenlor prevăzute de legea sub care a început procesul".

În raport de normele procedurale mai sus enunțate, se constată că o cale de atac poate fi declarată doar în situația în care aceasta este prevăzută de legea sub care a început procesul, concluzie ce rezultă, de altfel, și din dispozițiile art. 25 alin. (1) C. proc. civ. ce instituie principiul supraviețuirii legii vechi:

"(1) Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată de petentul A. la data de 06.06.2018, dată la care Legea nr. 317/2004 nu prevedea calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțate în fond de Curtea de Apel București.

În acest sens, dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 - forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată (06.06.2018) prevedeau:

"(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă".

În atare situație, recursul formulat de recurentul reclamant A. este inadmisibil.

Prezenta soluție de inadmisibilitate a recursului are în vedere și Soluția de principiu a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 9 octombrie 2017, prin care s-a stabilit că, în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii-Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.

Analizând sentința de fond din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, având în vedere prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004, conform cărora:

"În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Astfel, conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că hotărârea recurată, prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de clasare, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 317/2004). În acest sens, trebuie menționat că, potrivit art. 8 din Legea nr. 76/2012, "De la data intrării în vigoare a C. proc. civ., referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească "definitivă și irevocabilă" sau, după caz, "irevocabilă" se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească "definitivă".

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În cauză, recurentul A. a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor menționate, este definitivă.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata - pârâtă Inspecția Judiciară prin întâmpinare

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 129 din 24 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2021.