ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5758/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5758/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2021
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 24.08.2020 sub nr. x/2020, Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare, în numele mai multor reclamanti membri de sindicat, a chemat în judecată pe pârâtul Penitenciarul Giurgiu, pentru ca, prin hotarâre judecătorească sa fie obligat la plata către reclamanții de la poziția 1-10- tabel 1, proporțional cu perioada lucrată, a diferențelor salariale reprezentând premiul anual începând cu data de 01.01.2015 și până la 31.12.2021, iar pentru reclamanții de la poziția 1- 308- tabel 2, de la data de 01.01.2019 și până la data de 31.12.2021; la plata dobânzii legale asupra sumelor de bani solicitate, de la momentul la care acestea erau exigibile și până la data plății efective, iar în subsidiar, la actualizarea cu indicele de inflație la data plății efective a acestor sume de bani; precum și plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Tribunalului Giurgiu, secția civilă
Prin sentința civilă nr. 221 din 29.04.2021 Tribunalul Giurgiu a dispus declinarea competenței cererii formulate de reclamanții A., B., C. în favoarea Tribunalului Bacău.
A reținut Tribunalul Giurgiu că din interpretarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată reiese că reclamantul, persoană fizică, care a desfășurat raporturi de serviciu cu pârâtul trebuie să se adreseze exclusiv instanței de la domiciliul lui.
2.2. Hotărârea Tribunalului Bacău
Prin sentința nr. 543 din 29 iunie 2021, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admia excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bacău.
A declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare -Filiala Penitenciar Giurgiu în numele și pentru membrii de sindicat A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Giurgiu, în favoarea Tribunalului Giurgiu.
A constatat ivit conflictul negativ de competență. A sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență.
A reținut Tribunalul Bacău că Tribunalul Giurgiu a încălcat dispozițiile art. 130 din C. proc. civ., întrucât nu a invocat excepția necompetenței materiale la data de 26.11.2020, când a fost stabilit primul termen de judecată nu a prorogat discutarea unei astfel de excepții), ci a invocat-o la cel de al treilea termen de judecată, acordat pentru data de 29.04.2021, după ce a discutat execpții și a pus în discuție necesitatea administrării de probe.
A apreciat Tribunalul Bacău că în speță sunt incidente cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 31/2019, în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.
Argumente de fapt și de drept relevante
Înalta Curte urmează a dezlega regulatorul de competență în raport cu soluția adoptată prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.
Din considerentele deciziei mai sus menționate rezultă că instanța care primește dosarul își poate invoca necompetența materială și poate declina competența instanței inițial investite pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului al apărare și al contradictorialității etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale procesuale.
A stabilit Înalta Curte că instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen și va trebui să-i trimită acesteia dosarul.
De asemenea, s-a reținut că neinvocarea în termen a excepției de necompetență constituie o consolidare a competenței în favoarea instanței sesizate, fapt ce nu poate fi ignorat.
În cauză, Tribunalul Giurgiu nu a înțeles să invoce excepția necompetenței teritoriale la primul termen de judecată stabilit în cauză respectiv la data de 26.11.2020 și nici la termenul din 18.02.2021, când părțile legal citate au pus concluzii asupra excepției lipsei calității procesuale active, a excepției prescripției, a lipsei de interes și asupra necesității administrării de probe, ramânând în pronunțare asupra acestor aspecte.
După disjungerea cererilor reclamanților, care aveau domiciliile în alte județe, la termenul din 29.04.2021 Tribunalul Giurgiu a invocat excepția necompetenței teritoriale, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., în raport de domiciliile reclamanților din cererea disjunsă.
Potrivit dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ.:
(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.
(2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.
Modificările aduse prin dispozițiile art. 130 și 131 din C. proc. civ., au urmărit implementarea principiului accelerării judecății, reglementat de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., prin stabilirea unei limite temporale pentru invocarea excepției de necompetență materială, și anume, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune și concluzii.
Deși tribunalul a apreciat la termenul din data de 23.02.2021 că trebuie disjunsă cererea formulată de reclamanții cu domiciliul în alte județe, instanța era însă datoare să procedeze potrivit alin. (2) al art. 131 din C. proc. civ., respectiv să pună în discuția părților excepția necompetenței teritoriale și eventual să o proroge până când reclamanții indicau domiciliile, pentru termenul acordat în acest sens. Or, Tribunalul Giurgiu a procedat mai întâi la soluționarea unor chestiuni prealabile și a acordat părților cuvântul asupra administrării probelor, fără a verifica în prealabil competența sa, astfel cum impuneau dispozițiile art. 130 alin. (1) din C. proc. civ.
Reținând că la termenul din data de 18.02.2021 la care părțile au fost legal citate în fața Tribunalului Giurgiu și puteau pune concluzii, nu a procedat la verificarea competenței potrivit art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul de a tranșa aspectul competenței sale generale, materiale sau teritoriale și nici nu a procedat potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., invocând excepția necompetenței materiale la al doilea termen de judecată din 06.04.2021, în raport și de considerentele deciziei nr. 31/2019, Înalta Curte va constata că a operat prorogarea de competență în favoarea Tribunalului Giurgiu pentru neinvocarea excepției în termenul legal.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare -Filiala Penitenciar Giurgiu - pentru A., Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare -Filiala Penitenciar Giurgiu - pentru B., Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare -Filiala Penitenciar Giurgiu - pentru C. și pe pârâtul Penitenciarul Giurgiu, în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.