ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3587/2021

Ședința publică din data de 10 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, la 29 iunie 2020 sub nr. x/2020, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare - Filiala Bacău, în numele și pentru membri de sindicat A., împreună cu alți colegi a chemat în judecată Penitenciarul Bacău și Directorul Penitenciarului Bacău, solicitând obligarea pârâților:

- ofițerii, a sporului de fidelitate în cuantum de 20%, a sporului de confidențialitate în cuantum de 25%, a sporului de mobilitate în cuantum de 25%;

- agenții a sporului de fidelitate în cuantum de 20%, a sporului de confidențialitate în cuantum de 15% și a sporului de studii superioare de 25%;

La termenul din 18 decembrie 2020 instanța a dispus disjungerea cauzei în ceea ce privește pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Bacău și Directorul Penitenciarului Bacău și formarea unui nou dosar, fiind format dosarul cu numărul x/2020

2.1. Prin sentința civilă nr. 67/2021 din 29 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul cu nr. x/2020, Tribunalul Bacău, secția a II - a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare - Filiala Bacău - în numele și pentru membrul de sindicat A. - în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Bacău și Directorului Penitenciarului Bacău având ca obiect "anulare act administrativ", în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Bacău a reținut că reclamantul A. are calitatea de funcționar public cu statut special/polițist de penitenciar în cadrul penitenciarului Bacău, iar domiciliul acestuia este în municipiul Craiova, județul Dolj.

Instanța a mai reține că, reședința în județul Bacău, nu are nicio relevanță în ceea ce privește stabilire competenței, în condițiile în care prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 folosesc termenul de domiciliu, nu și cel de reședință, dacă legiuitorul ar fi optat pentru stabilirea competenței în funcție și de reședința persoanei fizice, ar fi prevăzut în mod expres acest lucru.

2.2. Prin sentința nr. 676/2021 din 30 martie 2021, pronunțată în dosarul cu nr. x/2020, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția contencios administrativ și fiscal. A constatat existența conflictului negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Dolj a reținut că, deși domiciliul reclamantului este situat în județul Dolj, începând din luna iulie a anului 2018, acesta și-a stabilit reședința în municipiul Bacău, județul Bacău, reședință valabilă până la data de 18 iulie 2020.

A mai reținut instanța că, deși noțiunile de "domiciliu" și "reședință" nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, această distincție nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmărește să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv înștiințarea corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii.

Totodată, a apreciat că o interpretare contrară ar conduce la atribuirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe în circumscripția căreia reclamantul nu domiciliază în mod efectiv - aspect de natură a invalida voința legiuitorului care, prin modificarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a urmărit să asigure reclamanților un acces facil la instanța de judecată în a cărei rază teritorială locuiesc în mod efectiv.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, stabilesc că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema care a generat conflictul negativ de competență privește înțelesul noțiunii de "domiciliu", în sens procedural și a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea de "reședință", precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată.

Reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare - Filiala Bacău, în numele și pentru membri de sindicat A., împreună cu alți colegi au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Bacău și Directorul Penitenciarului Bacău, obligarea acestora să emită documentele prin care să recalculeze salariul cuvenite la nivelul salariului maxim pentru aceeași/funcție/grad/treaptă/gradație, vechime în funcție și pentru activitatea desfășurată în aceleași condiții, stabilit în cadrul Penitenciarului Bacău și în unitățile de penitenciar din sistemul administrației penitenciarelor.

Reclamantul A. este funcționar public cu statut special (polițist de penitenciar în cadrul penitenciarului Bacău).

Conform art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe", în timp ce art. 367 din același act normativ statuează "Dispozițiile prezentei părți (Partea VI: Statutul funcționarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administrația publică și evidența personalului plătit din fonduri publice) se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz".

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) și alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului; (4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Art. 88 din C. civ. definește reședința persoanei fizice drept "locul unde își are locuința secundară", în timp ce art. 87 din același act normativ statuează că: "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

Deși dispozițiile art. 107 și următoarele din C. proc. civ. nu arată, în mod expres, ce se înțelege prin domiciliul părților, prezintă relevanță prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înțelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuiește la domiciliu,"citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales ..".

Aplicând aceste dispoziții legale la speța de față, Înalta Curte reține că, deși noțiunile de "domiciliu" și "reședință" nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, această distincție nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmărește să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv înștiințarea corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii. Noțiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt, în cazul de față și cu reședința, iar în raport de locuința statornică a părții se stabilește atât legalitatea procedurii de citare, cât și instanța competentă să soluționeze pricina.

O interpretare contrară ar conduce, în speță, la atribuirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe în circumscripția căreia reclamantul nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida voința legiuitorului, care, prin modificarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a urmărit să asigure reclamantului accesul facil la instanța de judecată aflată în circumscripția teritorială în care locuiește în mod efectiv.

De altfel, jurisprudența a stabilit că prin "domiciliu" în sens procesual, urmează a se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului.

Astfel fiind, se constată că deși reclamantul A. figurează cu domiciliul, începând cu data de 15 februarie 2014, în Municipiul Craiova, Județul Dolj, la data de 29 iunie 2020 - data înregistrării cererii de chemare în judecată - acesta avea stabilită reședința în Municipiul Bacău, județul Bacău, reședință valabilă până la 18 iulie 2020, așa cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul cauzei, respectiv copia vizei de reședință a reclamantului de la fila x verso din dosarul Tribunalului Bacău.

Potrivit acestor date, reclamantul își are locuința pe raza județului Bacău, aceasta fiind locuința statornică, în raport de care se stabilește competența teritorială a instanței de contencios administrativ.

În condițiile în care reclamantul locuiește efectiv în Municipiul Bacău, ce se află în raza de competență teritorială a Tribunalului Bacău, Înalta Curte, față de dispozițiile art. 10 alin. (3) și alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, constată că instanța competentă să soluționeze litigiul privind pe reclamantul A. prin Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare - Filiala Penitenciar Bacău în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Bacău și Directorul Penitenciarului Bacău este Tribunalul Bacău.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. prin Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare - Filiala Penitenciar Bacău în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Bacău și Directorul Penitenciarului Bacău, în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 10 iunie 2021.