ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.05.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2571/2022

HOTĂRÂRE
10.05.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2571/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 10 mai 2022

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în data de 08.06.2018, reclamantul Sindicatul Polițiștilor din România "A." - pentru membrii săi de sindicat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, a solicitat următoarele:

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 26 din 23 ianuarie 2019, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât - Inspectoratul General al Poliției Române, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.

Totodată, a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant/excepția lipsei calității procesuale active, a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții încadrați în MAI începând cu data de 01.01.2016.

De asemenea, a admis în parte acțiunea completată/modificată, formulată de reclamantul Sindicatul Polițiștilor din România "A.", pentru membrii săi de sindicat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani și a obligat pârâtul IPJ Botoșani să acorde/să achite celorlalți reclamanți, începând cu data de 09.04.2015 și, respectiv, de 17.07.2015, diferența salarială rezultată din aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5).1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, cu reținerea salariilor de funcție acordate la momentul respectiv pentru funcții similare celor deținute de petenți, salarii ce includeau și compensația corespondentă sporului de fidelitate, după cum urmează:

- în procent de 5% - pentru reclamanții având funcția de ofițer principal III;

- în procent de 15% - pentru reclamanții având funcția de ofițer specialist III;

- în procent de 20% - pentru reclamanții având funcția de ofițer specialist II;

- în procent de 15% - pentru reclamanții având funcția de ofițer principal II;

- în procent de 20% - pentru reclamanții având funcția de agent I;

- în procent de 20% - pentru reclamanții având funcția de agent II;

- în procent de 20% - pentru reclamanții având funcția de agent III;

- în procent de 20% - pentru reclamanții având funcția de agent IV;

- în procent de 20% - pentru reclamanții având funcția de agent principal;

- în procent de 20% - pentru reclamanții având funcția de ajutor șef de post;

- în procent de 20% - pentru reclamanții având funcția de șef de post.

A obligat pârâtul și la calculul/plata dobânzii aferente diferențelor salariale menționate, începând cu data de 09.04.2015/17.07.2015.

A obligat pârâtul la plata sumei de 1030 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

1.3. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat recurs pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani și recurs incident, reclamantul Sindicatul Polițiștilor din România "A.".

Prin decizia nr. 89 din 24 februarie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibil recursul incident formulat de reclamanții pentru care s-a respins la instanța de fond acțiunea, împotriva sentinței nr. 26 din 23 ianuarie 2019 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2018, intimat fiind pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.

A respins, ca nefondat, recursul formulat de Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani și recursul incident formulat de reclamanții pentru care s-a admis la fond acțiunea, împotriva sentinței nr. 26 din 23 ianuarie 2019 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2018, intimat fiind pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.

Împotriva deciziei civile nr. 89 din 24 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat anularea în parte a deciziei supuse revizuirii și respingerea cererii în ceea ce privește acordarea compensației corespunzătoare sporului de fidelitate pentru intimații B., C., D., E..

În motivarea căii extraordinare de atac, revizuentul a susținut, în esență, că hotărârea a cărei revizuire o solicită încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 775/29.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Suceava, în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii formulate de antemenționații intimați cu privire la diferențele salariale reprezentate de compensația corespondentă sporului de fidelitate.

Din această perspectivă, revizuentul a arătat că în dosarul nr. x/2018, în care intimații menționați au avut calitatea de reclamanți, prin sentința civilă nr. 300/02.07.2019, Tribunalul Botoșani a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 09.04.2015 - 15.10.2015 și a respinge, ca prescrise, pretențiile reclamanților, pentru această perioadă, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții F., B., G., H., I., J., K., E., C., D., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., toți prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani; a obligat pârâtul la stabilirea, calcularea și plata către reclamanți a diferențelor salariale, rezultate din aplicarea art. 1 alin. (5)

1

din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, începând cu data de 16.10.2015 și până la încetarea raporturilor de serviciu, cu luarea în considerare a salariului de merit (integral, în procentul și în cuantumul de care beneficiau anumite persoane încadrate în I.P.J. Botoșani la data de 31.12.2009), a sporului de fidelitate, în funcție de vechimea în serviciu efectivă a fiecărui reclamant și a sporului de studii superioare în procent de 25% (numai pentru reclamanții care au absolvit studii superioare), sume actualizate cu indicele de inflație de la data plății, la care se adaugă dobânda legală ce se va calcula de la data exigibilității drepturilor salariale restante și până la plata efectivă a acestora.

O astfel de hotărâre judecătorească a fost menținută prin decizia nr. 775/29.10.2019, prin care Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani județul Suceava. Totodată revizuentul a subliniat că obiectul cererii de chemare în judecată din dosarul în care a fost pronunțată decizia nr. 89 din 24 februarie 2020 este parțial identic cu cel al cererii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, în sensul în care în ambele cauze a fost solicitată și acordată compensația corespondentă sporului de fidelitate.

În raport de astfel de aspecte, revizuentul a solicitat să se constate îndeplinirea cumulativă a condițiilor reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în contextul în care, prin decizia nr. 130/09.03.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, s-a dat dezlegare unei cauze cu privire la care instanța de judecată s-a mai pronunțat în dosarul nr. x/2018 prin hotărârea definitivă nr. 89/24.02.2020.

Deși legal citați, intimații Sindicatul Polițiștilor din România A. prin Președinte și Inspectoratul General al Poliției Române nu au depus întâmpinare în cauză.

În temeiul prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., procedând la analizarea cererii de revizuire și a faptelor pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că aceasta este admisibilă, potrivit celor în continuare expuse:

Revizuentul a invocat în susținerea cererii motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la existența unor hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În ordine cronologică, prima hotărâre reclamată a fi potrivnică de către revizuent este reprezentată de sentința civilă 300 din 2 iulie 2019 a Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia civilă nr. 775 din 29 octombrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 300 din 2 iulie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 09.04.2015 - 15.10.2015 și a respins, ca prescrise, pretențiile reclamanților, pentru această perioadă; a respins excepția inadmisibilității acțiunii; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții F., B., G., H., I., J., K., E., C., D., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., toți prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani; a obligat pârâtul la stabilirea, calcularea și plata către reclamanți a diferențelor salariale, rezultate din aplicarea art. 1 alin. (5)

1

din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, începând cu data de 16.10.2015 și până la încetarea raporturilor de serviciu, cu luarea în considerare a salariului de merit (integral, în procentul și în cuantumul de care beneficiau anumite persoane încadrate în I.P.J. Botoșani la data de 31.12.2009), a sporului de fidelitate, în funcție de vechimea în serviciu efectivă a fiecărui reclamant și a sporului de studii superioare în procent de 25% (numai pentru reclamanții care au absolvit studii superioare), sume actualizate cu indicele de inflație de la data plății, la care se adaugă dobânda legală ce se va calcula de la data exigibilității drepturilor salariale restante și până la plata efectivă a acestora.

Prin Decizia nr. 775 din 29 octombrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani județul Suceava, împotriva sentinței civile nr. 300 din 2 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția de a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Prin sentința nr. 26 din 23 ianuarie 2019, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Polițiștilor din România "A.", pentru membrii săi de sindicat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani; a obligat pârâtul I.P.J. Botoșani să acorde/să achite celorlalți reclamanți, începând cu data de 09.04.2015 și, respectiv, de 17.07.2015, diferența salarială rezultată din aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5).1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, cu reținerea salariilor de funcție acordate la momentul respectiv pentru funcții similare celor deținute de petenți, salarii ce includeau și compensația corespondentă sporului de fidelitate.

Prin Decizia nr. 89 din 24 februarie 2020, a cărei revizuire s-a cerut, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat recursul pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Prin această hotărâre s-a repus în discuție acordarea sporului de fidelitate aferent perioadei 9.04.2015 - 15.10.2015 și a fost încălcată autoritatea lucrului judecat rezultat din pronunțarea Deciziei nr. 775 din ședința publică din 29 octombrie 2019. A fost așadar, lipsită de eficiență, o hotărâre judecătorească definitivă și anihilată practic puterea de lucru judecat atașată acesteia, care presupune că hotărârea beneficiază de prezumția irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Față de acestea, constatând îndeplinite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 513 alin. (4) din același cod, să procedeze la încuviințarea cererii de revizuire cu consecința anulării în parte, în ceea ce privește sporul de fidelitate aferent perioadei 9.04.2015 - 15.10.2015, a celei din urmă hotărâri, respectiv a Deciziei nr. 89 din 24 februarie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal și la admiterea recursului formulat de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani împotriva sentinței civile nr. 26/23.01.2019 pronunțată de Tribunalul Botoșani, pe care o va casa în parte, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamații B., C., D. și E., constatând că, în cauză, există autoritate de lucru judecat.

Admite cererea de revizuire declarată de revizuentul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani împotriva deciziei nr. 89 din 24 februarie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Anulează, în parte, Decizia nr. 89/24.02.2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul următor:

Admite recursul formulat de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani împotriva sentinței civile nr. 26/23.01.2019 pronunțată de Tribunalul Botoșani, pe care o casează în parte, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamații B., C., D. și E., constatând că, în cauză, există autoritate de lucru judecat.

Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casației și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-05-25
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2993/2022
Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în data de 08.06.2018, sub nr. x/2018 reclamantul Sindicatul Polițiștilor din România "O." - pentru membrii săi de sindicat, în contradictoriu cu pârâții Ins
ÎCCJ 2022-05-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2944/2022
de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, casând în parte sentința civilă nr. 298/2019 a Tribunalului Botoșani. Rejudecând cauza, instanța de recurs a admis acțiunea formulată de reclamantul RRRRRRR. și în ceea ce privește acor
ÎCCJ 2021-06-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3868/2021
Ședința publică din data de 29 iunie 2021 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 22.03.2018,
ÎCCJ 2022-01-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 280/2022
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 02
ÎCCJ 2021-03-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1255/2021
Ședința publică din data de 2 martie 2021 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin sentința nr. 26 din 23 ianuarie 2019 Tribunalul Botoșani, secția a II-a civ
Sursă