ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2377/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 iulie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț, au solicitat anularea Ordinelor nr. 219/C/01.02.2017 și nr. 1479/C/24.05.2017, Anexa 3B, emise de Ministerul Justiției, și emiterea unor ordine de încadrare pentru fiecare dintre contestatori, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare pentru fiecare funcție, grad, treaptă, gradație, vechime în funcție, care să includă atât tranșele de vechime în funcție, respectiv sporul de fidelitate, precum si majorările de 18%, calculate potrivit dispozițiilor Legii nr. 71/2015, O.U.G. nr. 20/2016 și Deciziei nr. 794/15.12.2016, pronunțată de Curtea Constituțională, începând cu data de 09.04.2015, astfel:

- pârâtul Ministerul Justiției să stabilească cuantumul indemnizației brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcție a fiecăreia (fidelitate), precum și de sporurile de risc și suprasolicitare neuropsihică, confidențialitate, condiții vătămătoare și periculoase (toxicitate) cuvenite, față de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorității judecătorești pentru aceeași funcție/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior;

- pârâții să plătească, în baza ordinelor ce se vor emite, diferențele de drepturi salariale, rezultate indemnizația brută lunară calculată la nivelul maxim aflat în plată, în raport de o valoare de referință de 405 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, și de 445,5 RON de la: data de 01.12.2015 la zi (incluzând majorarea de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015), în raport; de vechimea efectivă în funcție (fidelitate) precum și de sporurile de risc și suprasolicitare neuropsihică, confidențialitate, condiții vătămătoare și periculoase (toxicitate) cuvenite.

Reclamanții au solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi efectuate în cauză.

1.2. Prin cererea înregistrată la dosarul instanței de fond la data de 20 septembrie 2017, reclamanții au completat acțiunea, arătând că solicită și anularea adresei de răspuns nr. x/2017 din 25.08.2017 și a Ordinului nr. 2210/C din 31.08.2017, Anexa 3B, emise de pârâtul Ministerul Justiției.

Prin sentința civilă nr. 1979 din 25 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, ca neîntemeiată;

(ii) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Bacău, invocată prin întâmpinare și, în consecință, a respins cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(iii) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, invocată prin întâmpinare, în ceea ce privește capătul de cerere de obligare a pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale, și, în consecință, respins acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(iv) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B., A., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, și Tribunalul Neamț;

(v) a obligat pârâtul Ministerul Justiției la modificarea în parte a Ordinului nr. 219/C/1.02.2017 și a Ordinului nr. 1479/C/24.05.2017 - anexa nr. 3B, în ceea ce îi privește pe reclamanți, prin emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10%, calculul urmând a se face până la data de 30.09.2016;

(vi) a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1979 din 25 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A., B., C. și D., precum și pârâtul Ministerul Justiției.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanții au solicitat casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea în tot a acțiunii, astfel cum a fost modificată.

În motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți au susținut că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la petitul din cererea completatoare, referitor la anularea Ordinului ministrului justiției nr. 2210/31.08.2017 și nici asupra celui de-al doilea capăt al acțiunii, referitor la plata diferențelor salariale.

Recurenții au criticat soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Curtea de Apel București și Ministerul Justiției în ceea ce privește capătul de cerere vizând obligarea pârâților la plata drepturilor salariale. Astfel, deși a constatat că Ministerul Justiției are calitatea de ordonator de credite și îi revine obligația stabilirii drepturilor salariale, instanța de fond a reținut că, în privința plății acestor drepturi, calitatea de ordonator de credite aparține Tribunalului Neamț. Or, în calitate de ordonatori principali și secundari de credite, Ministerul Justiției și Curtea de Apel Bacău asigură finanțarea ordonatorului terțiar, Tribunalul Neamț.

Recurenții-reclamanți au învederat, contrar celor reținute de instanța de fond, că nu este relevant argumentul recunoașterii sporului de vechime al asistenților judiciari, deoarece vechimea generală nu se confundă cu vechimea în specialitate sau în funcție, cele două noțiuni fiind distincte și aplicându-se simultan și cumulativ.

Nici durata mandatelor îndeplinite de asistenții judiciari nu este relevantă, în opinia reclamanților, întrucât deși aceștia au mandate determinate de câte 5 ani, cu posibilitatea reînvestirii, acestea pot fi succesive în timp și nu împiedică acumularea vechimii în funcție juridică, în condițiile în care prima tranșă a sporului de fidelitate, prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006 se acordă de la o vechime în funcție de 3 ani, anterior expirării mandatului. Sporul de fidelitate se acordă pentru vechimea efectivă în specialitatea funcției judiciare, iar nu pentru vechime neîntreruptă și ori de câte ori legiuitorul a reglementat un spor salarial pentru vechime neîntreruptă, a introdus, printre condițiile de acordare ale acestui spor, în mod expres și neechivoc, condiția vechimii neîntrerupte.

Prevederile art. 1, art. 5, art. 154 alin. (3) și art. 295 alin. (2), raportate la art. 86 din Codul muncii, interzic orice tratament diferențiat al asistenților judiciari sub pretextul îndeplinirii funcției sub forma unor mandate determinate, aceste prevederi reprezentând transpunerea în dreptul intern a dispozițiilor Directivei 1990/70/CE.

Dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 nu cuprind alte criterii de stabilire a indemnizației de încadrare a asistenților judiciari față de indemnizația de încadrare a judecătorilor de judecătorie. Or, deși prin ordinele contestate se menționează clasa de salarizare 100, corespunzătoare unei vechimi în funcție între 3-5 ani, în realitate drepturile salariale stabilite pentru reclamanți corespund unei vechimi în funcție de 0-3 ani.

Au considerat recurenții că invocarea de către Ministerul Justiției a sporului de vechime și a duratei determinate a mandatelor nu reprezintă justificări obiective și rezonabile pentru calcularea discriminatorie a drepturilor salariale cuvenite asistenților judiciari. În acest sens, recurenții au indicat și hotărâri pronunțate în cauze similare, prin care instanțele de judecată au obligat pârâtul la emiterea unor ordine de salarizare prin raportare la vechimea efectivă în funcție deținută de asistenții judiciari, arătând că, în prezent se aplică un nivel de salarizare diferit persoanelor care ocupă aceeași funcție cu reclamanții.

3.2. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Justiției a solicitat casarea în parte a sentinței recurate și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, ca urmare a emiterii Ordinului ministrului justiției nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-a stabilit valoarea indemnizației de încadrare brută lunară astfel: pe perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON; pe perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,50 RON. Astfel, reclamanților le-au fost acordate drepturile salariale într-o valoare chiar mai ridicată decât cea solicitată prin acțiune.

4.1. Prin întâmpinarea depusă față de ambele cereri de recurs, intimata-pârâtă Curtea de Apel Bacău a solicitat să se constate că acțiunea introductivă a rămas fără obiect, întrucât Ministerul Justiției a recunoscut drepturile salariale solicitate, emițând Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018.

4.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare față de recursul declarat de reclamanți, solicitând respingerea căii de atac, ca nefondate.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, a arătat că instanța de fond a admis corect excepția, întrucât raporturile de muncă ale reclamanților sunt stabilite cu angajatorul Tribunalul Neamț, acesta având obligația plății drepturilor salariale.

În ceea ce privește sporul de fidelitate, instanța de fond a reținut în mod corect că textele de lege nu reglementează un astfel de drept în favoarea reclamanților, iar discriminarea asistenților judiciari față de alte categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi reținută, de vreme ce aceștia au reguli proprii de numire în profesie.

A susținut pârâtul că majorarea indemnizației de încadrare brută lunară pentru vechimea în funcție nu s-a acordat niciunui asistent judiciar nici anterior, nici ulterior datei de 01.01.2011, dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006 nefiind aplicabile. La data de 01.01.2011 asistenții judiciari au fost reîncadrați pe clase de salarizare, avându-se în vedere vechimea în funcție, corespunzător tranșelor 0-3 ani și 3-5 ani, în raport de dispozițiile art. 16 din Secțiunea a 3-a din Capitolul VIII Anexa VI la Legea nr. 284/2010.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate de reclamanții A., B., C. și D. și de pârâtul Ministerul Justiției, Înalta Curte reține următoarele:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși reclamanții au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile referitoare la nepronunțarea instanței de fond asupra unor petite ale acțiunii și la soluția dată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției se subsumează cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

În ceea ce privește soluția dată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Curtea de Apel Bacău și Ministerul Justiției pe capătul de cerere vizând plata drepturilor salariale, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile formulate de reclamanți.

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiției asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul Justiției și Libertăților Cetățenești are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărind modul de utilizare a acestora.

Calitatea de ordonatori secundari/terțiari de credite revine, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, curților de apel, parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunalelor și parchetelor de pe lângă tribunale, care au în structură câte un departament economico-financiar și administrativ, condus de un manager economic.

În raport cu obligațiile legale ce revin pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Bacău, Înalta Curte constată că formularea unor cereri având ca obiect plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite asistenților judiciari care activează în cadrul instanțelor de judecată nu poate să atragă obligarea acestor autorități în acest sens, numai prin prisma calității de ordonator principal, respectiv secundar, de credite. Raportul obligațional, care are ca obiect plata salariului, se desfășoară între recurenții-reclamanți și Tribunalul Neamț, instanță în cadrul căreia activează reclamanții, în timp ce Ministerul Justiției și Curtea de Apel Bacău sunt părți ale unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, chiar dacă Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanțelor judecătorești, iar Curtea de Apel București are calitatea de ordonator secundar de credite, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către Tribunalul Neamț, ordonator terțiar de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale.

Chestiunea vizând existența unei obligații legale a Ministerului Justiției privind plata diferențelor salariale a făcut obiectul unei sesizări referitoare la pronunțarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, și art. 222 din C. civ., privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiției în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică pentru care este ordonator principal de credite, având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială.

Deși sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 60/2019, în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut următoarele aspecte, cu relevanță pentru soluția pronunțată în prezenta cauză:

"55. De altfel, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecință a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, următoarele: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială".

În acest context, Înalta Curte constată că în sarcina pârâtului Ministerul Justiției nu subzistă obligația de acordare a diferențelor salariale solicitate de reclamanți, în sensul achitării efective a acestor sume, ministerului revenindu-i doar obligația asigurării resurselor bugetare necesare plăților salariale. Aceste considerente sunt aplicabile și pârâtei Curtea de Apel Bacău, în condițiile în care obiectul prezentei cauze nu pune în discuție atribuțiile legal reglementate ale ordonatorului secundar de credite, ci doar acordarea drepturilor de natură salarială.

Prin urmare, instanța de fond a dezlegat în mod corect problema calității procesuale a pârâtului care are atribuția, conform legii, de a plăti sumele solicitate cu titlu de diferențe salariale, consecutiv emiterii de către Ministerul Justiției a ordinelor de stabilire a cuantumului acestor drepturi, astfel încât recursul declarat de reclamanți cu privire la această soluție este nefondat.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată a fi fondate criticile formulate de reclamanți cu privire la nesoluționarea tuturor capetelor cererii de chemare în judecată.

În primul rând, Înalta Curte constată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere referitor la obligarea la plata efectivă a drepturilor salariale. Prin acest petit, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor stabilite conform nivelului indicat în primul capăt al cererii, iar instanța de fond s-a rezumat la a constata că această obligație nu revine pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Bacău, ci angajatorului cu care reclamanții se află în raporturi de muncă - Tribunalul Neamț, fără a analiza temeinicia cererii în pretenții în raport de acest pârât. Simpla constatare a existenței în sarcina Tribunalului Neamț a unei obligații legale de plată a drepturilor salariale cuvenite angajaților săi nu echivalează cu analiza pretențiilor concrete ale reclamanților față de acest pârât, prin prisma elementelor specifice cauzei de față.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că prima instanță nu a analizat nici petitul formulat pe calea cererii completatoare a acțiunii introductive, referitor la anularea adresei de răspuns nr. x/2017 din 25.08.2017 și a Ordinului nr. 2210/C din 31.08.2017, Anexa 3B, emise de pârâtul Ministerul Justiției, mențiunea depunerii acestei cererii lipsind din cuprinsul sentinței recurate. Așadar, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea tuturor actelor administrative contestate de reclamanți, lăsând nesoluționată această pretenție cu care reclamanții au învestit-o prin acțiune.

Înalta Curte reține că judecătorului cauzei îi revine obligația de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., iar potrivit art. 237 alin. (2) pct. 3 din același act normativ, instanța trebuie să examineze fiecare pretenție și apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare și a explicațiilor părților, dacă este cazul. Or, în cauza de față, sentința de fond nu respectă exigențele procedurale stabilite sub sancțiunea nulității, cauza nefiind examinată sub toate aspectele, fiind astfel încălcate norme de procedură care reglementează drepturi și principii procesuale fundamentale.

Înalta Curte apreciază că neregula de ordin procedural expusă anterior nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii de fond și reluarea judecății în fața aceleiași instanțe, rezultatul judecății în fond a cauzei fiind afectat de nesoluționarea tuturor pretențiilor deduse judecății.

În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare și cu motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs formulate de reclamanți, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceste critici urmând a fi avute în vedere de prima instanță, cu ocazia rejudecării pricinii.

De asemenea, nu se mai impune nici analiza motivelor de nelegalitate formulate prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, întemeiate tot pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la lipsa de obiect a cererii de chemare în judecată, ca urmare a emiterii OMJ nr. 2066/C/2018, efectele acestui ordin urmând a fi examinate de instanța de fond prin raportare la toate actele administrative contestate în cauză și la totalitatea pretențiilor exhibate de reclamanți.

Înalta Curte mai reține că soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la excepția prescripției acțiunii nu a fost contestată prin recursurile declarate în cauză, astfel încât nu face obiectul învestirii instanței de control judiciar, căpătând caracter definitiv.

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanții A., B., C. și D. și de pârâtul Ministerul Justiției, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, aceasta urmând a avea în vedere, cu ocazia rejudecării, potrivit art. 501 C. proc. civ., dezlegările date de instanța de recurs prin prezenta decizie de casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanții A., B., C. și D. și de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1979 din 25 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2021.