ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2007/2021

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 14 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea OMJ nr. 1479/C/2017 și obligarea pârâtului la emiterea unor ordine de încadrare pentru fiecare dintre reclamante, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare pentru fiecare funcție, grad, treaptă, gradație, vechime în funcție, care să includă atât tranșele de vechime în funcție, respectiv sporul de fidelitate, precum și majorările de 18%, calculate în mod corect, potrivit dispozițiilor Legii nr. 71/2015, O.U.G. nr. 20/2016 și Deciziei nr. 794/15.12.2016 pronunțată de Curtea Constituțională, începând cu data de 09.04.2015, astfel:

- intimatul să stabilească cuantumul indemnizației brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcție a fiecăreia (fidelitate), precum și de sporurile de risc și suprasolicitare neuropsihică, confidențialitate, condiții vătămătoare și periculoase (toxicitate) cuvenite, față de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorității judecătorești pentru aceeași funcție/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior;

- intimatul să plătească, în baza ordinelor ce se vor emite, diferențele de drepturi salariate rezultate, indemnizația brută lunară calculată la nivelul maxim aflat în plată, în raport de o valoare de referință de 405 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, și de 445,5 RON de la data de 01.12.2015 la zi (incluzând majorarea de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015), în raport de vechimea efectivă în funcție (fidelitate) precum și de sporurile de risc și suprasolicitare neuropsihică, confidențialitate, condiții vătămătoare și periculoase (toxicitate) cuvenite, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală, la data plății efective.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi efectuate în cauză.

Prin sentința civilă nr. 1568 din 30 martie 2018, Curtea de Apel București:

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției;

- a anulat în parte Ordinul nr. 1479/C/2017 emis de pârâtul Ministerul Justiției, cu privire la reclamante;

- a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită fiecărei reclamante un alt ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, suma urmând a fi majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, având în vedere Legea nr. 293/2015;

- a obligat pârâtul Tribunalul Tulcea să plătească fiecăreia dintre reclamante a diferențelor salariale, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- a obligat pârâtul Ministerul Justiției să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante.

Împotriva sentinței meționate la pct. I.2 pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.

În motivarea recursului, recurentul-pârât învederează că legea excludea asistenții judiciari de la acordarea sporului pentru vechimea în funcție, tocmai în ideea că aceștia sunt numiți pe o perioadă determinată, de 5 ani, fiind, deci, un mandat limitat, care era incompatibil cu fidelizarea (sporul de fidelitate, indiferent de cuantum) în sistemul justiției.

Menționează că Legea-cadru nr. 284/2010 nu s-a aplicat niciunei categorii de salariați (deci nici asistenților judiciari) în ceea ce privește stabilirea salarizării, aceasta făcându-se prin aplicarea dispozițiilor legale în vigoare în anul 2009, respectiv O.U.G. nr. 27/2006, ale Legii-cadru nr. 330/2009, precum și în temeiul legilor anuale de salarizare.

Totodată, a arătat recurentul-pârât că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, pretențiile reclamantelor au fost satisfăcute și, ca urmare, acțiunea acestora a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 24.05.2018, ministrul justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, în baza dispozițiilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale precum și Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, din care rezultă că judecătorii, magistrații-asistenți, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanței supreme sunt salarizați, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin acordarea valorii de referință sectorială (VRS) de 421,36 RON, respectiv VRS 405 RON, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 13/2008 privind creșterile salariate aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008 și, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin acordarea unei VRS de 463,5 RON, respectiv VRS 405 RON la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 13/2008 și 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Astfel, art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 2066/2018 prevede că, în perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 1.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

În același timp, alin. (3), prevede că, începând cu 1.01.2018, în aplicarea Legii cadru nr. 153/2017, drepturile salariate pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2).

Prin urmare, intimatele-reclamante nu mai justifică interes în susținerea pretențiilor formulate, având în vedere că, prin OMJ nr. 2066/2018, le-au fost acordate drepturile salariale solicitate și chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 463,5 RON, astfel încât, se impune admiterea recursului și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.

Legal citate, intimatele-reclamante A. și B. nu au formulat întâmpinare față de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin sentința recurată, instanța de fond a dispus anularea în parte a OMJ nr. 1479/2017 și a obligat Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare în favoarea reclamantelor cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 9.04.2015, majorată cu 10% începând cu 1.12.2015.

În analiza criticilor formulate prin recurs, Înalta Curte se va raporta la ceea ce s-a acordat prin dispozitivul hotărârii, și anume calcularea indemnizației reclamantelor prin aplicarea VRS de 405 RON începând cu 9.04.2015, majorată cu 10% din 1.12.2015.

Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurentului, care susțin lipsa de obiect a acțiunii prin raportare la emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018 de către Ministrul Justiției la data de 24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul reclamantelor la calcularea indemnizației lunare brute prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Se reține că Ordinul nr. 2066/C/2018 a fost emis, la 24.05.2018, ulterior demersului reclamantelor inițiat la data de 14 septembrie 2017 și pronunțării sentinței atacate (30.03.2018).

Recunoașterea pretențiilor referitoare la aplicarea unei valori de referință sectorială mai mari, ulterior pronunțării sentinței de către prima instanță, nu poate atrage nelegalitatea soluției și nici rămânerea fără obiect a acțiunii, modificarea conduitei recurentului-pârât și recunoașterea unor drepturi salariale superioare celor solicitate prin prezenta acțiune nefiind de natură să ducă la respingerea acțiunii pentru lipsa obiectului. Dimpotrivă, emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018 poate fi considerată o achiesare la dispozițiile sentinței.

Criticile din recurs referitoare la sporul pentru vechime efectivă în funcție sunt neavenite, raportat la ceea ce instanța de fond a acordat și anume, calcularea indemnizației reclamantelor prin aplicarea VRS de 405 RON începând cu 9.04.2015, majorată cu 10% din 1.12.2015.

Chiar dacă în motivarea hotărârii sunt unele referiri la sporul pentru vechimea efectivă în funcție, câtă vreme aceste considerente nu se reflectă în soluția din dispozitivul hotărârii, ceea ce primează este dispozitivul hotărârii, neputându-se considera acordat sporul pretins.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1568 din 30 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2021.