ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2440/2020

Ședința publică din data de 11 iunie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, disjunsă prin sentința nr. 6447/08.10.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, reclamantul A. prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, recalcularea sporului de fidelitate la valoarea reală în funcție de vechimea în muncă și salariul de bază al fiecărui reclamant, plata diferenței rezultate dintre valoarea reală a sporului de fidelitate calculată și cea acordată efectiv, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății și plata dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.

2.1. Prin sentința nr. 6465 din 8 octombrie 2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, reținând că reclamantul are domiciliul în județul Bacău, caz în care sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018.

2.2. Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 69 din 26 februarie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență, suspendând judecata cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut faptul că litigiul dedus judecății se caracterizează printr-un caz de coparticipare procesuală activă, fiind vorba de o pluralitate de reclamanți cu aceleași interese, obiectul vizând aceeași categorie de drepturi salariale decurgând din raporturi de serviciu, iar funcționarii publici au domiciliile pe raza unor tribunale diferite.

Astfel, față de incidența instituției coparticipării active și având în vedere identificarea reclamanților din cererea inițială cu domiciliul în București, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 coroborate cu cele ale art. 269 alin. (3) din Codul muncii, a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează obligarea autorității pârâte la recalcularea sporului de fidelitate la valoarea reală în funcție de vechimea în muncă și salariul de bază al fiecărui reclamant, plata diferenței rezultate dintre valoarea reală a sporului de fidelitate calculată și cea acordată efectiv, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății, precum și plata dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcționari publici cu statut special, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

Totodată, potrivit alin. (4) al aceluiași articol, competența de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

În art. 37 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Legitimarea procesuală a altor persoane" se prevede că, în cazurile și condițiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări și de persoane, organizații, instituții sau autorități, care, fără a justifica un interes personal, acționează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.

În condițiile în care o reglementare a fost adoptată de legiuitor cu un scop clar și precis, efectele acesteia nu pot fi extinse la alte situații, mai ales când pentru aceste "alte situații" există dispoziții legale exprese.

În cauză, acțiunea a fost formulată de Sindicatul Național Pro Lex, în calitate de reprezentant al funcționarilor publici cu statut special, așadar, nu în calitate de reclamant, astfel încât sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018.

Textul de lege menționat instituie o competența teritorială exclusivă, stabilind, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speță domiciliul reclamantului fiind pe raza județului Bacău.

Totodată, art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres și la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, când, de asemenea, competența de soluționare se respectă, text de lege care, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 212/2018, nu făcea o asemenea distincție.

În ceea ce privește aplicabilitatea art. 269 din Codul muncii prin raportare la art. 59 din C. proc. civ., se reține că nu sunt îndeplinite condițiile pentru o coparticipare.

Conform art. 59 din C. proc. civ., "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

Astfel, prin cererea de chemare în judecată sunt solicitate drepturi personale în temeiul unui raport juridic individual, nefiind așadar vorba de un drept/obligație comună.

De asemenea, în cadrul cererii de chemare în judecată nu suntem în fața unei cauze comune (aceeași cauză cum arată codul), întrucât cauza într-un astfel de litigiu înseamnă fundamentul raportului juridic al funcționarului public, iar în cadrul polițiștilor există raporturi juridice individuale cu angajatorul prin numire.

Nici existența unei strânse legături nu este îndeplinită, întrucât soluționarea raportului juridic pentru un funcționar public (polițist) nu are înrâurire directă sau indirectă asupra celorlalți reclamanți cât timp fiecare raport juridic trebuie analizat în parte și să fie constatate îndeplinite condițiile pentru majorarea salarială.

În privința cererilor de chemare în judecată prin care mai mulți reclamanți funcționari publici, prin intermediul unui sindicat, sesizează instanța de judecată cu raporturi juridice diferite, devin aplicabile și dispozițiile art. 100 alin. (1) din C. proc. civ., potrivită cărora, "Dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte.".

Or, în cazul prezentei cereri de chemare în judecată nu există o legătură strânsă care să facă necesară judecata împreună.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamantul A. prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2020.