ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1841/2020

Ședința publică din data de 12 mai 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. prin Sindicatul National Pro Lex, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtului la recalcularea sporului de fidelitate la valoarea reală în funcție de vechimea în muncă si salariul de bază a fiecărui reclamant, plata diferenței rezultate dintre valoarea reală a sporului de fidelitate calculată și cea acordată efectiv, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății; la plata dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă; precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 4594/20.06.2019 Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competenta soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și de domiciliul reclamantului, care este în municipiul Buzău.

Tribunalul Buzău, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale.

2.1. Prin sentința civilă nr. 716/13.11.2019 Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetenta teritoriala si a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut faptul că din interogarea bazei de date DEPABT rezultă că reclamantul are locuința în fapt în municipiul Focsani, județ Vrancea, locuind la aceeași adresă încă din anul 2006, astfel că, în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 87 din C. civ. și 37 din Legea nr. 24/2000 și de locuința în fapt a reclamantului, care este în municipiul Focșani, județ Vrancea, astfel cum rezultă din verificările efectuate în baza de date a DEPABD.

2.2. Prin sentința civilă nr. 36 din 4 martie 2020 Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetenta teritorială și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe și s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această sentință, în ceea ce privește competenta teritoriala, instanța a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, și în raport de împrejurarea că, în cauza, s-a dovedit faptul că domiciliul reclamantului este în municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău, prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 97/2005 și art. 27 din același act normativ, în sensul că domiciliu este acolo unde persoana declara ca are locuința principala, s-a apreciat că instanta competenta teritorial este cea de la domiciliu si nu cea în raza căreia se află o locuința secundară a reclamantului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. prin Sindicatul National Pro Lex, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, a solicitat să se dispună obligarea pârâtului la recalcularea sporului de fidelitate la valoarea reală în funcție de vechimea în muncă si salariul de bază a fiecărui reclamant, plata diferenței rezultate dintre valoarea reală a sporului de fidelitate calculată și cea acordată efectiv, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății; la plata dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă; precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Așadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispozițiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică, situație reținută în mod corect de ambele instanțe aflate în conflict. Problema care a generat conflictul negativ de competență privește înțelesul noțiunii de "domiciliu", în sens procedural și a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea de "reședință", precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin domiciliu se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar reședința este locul unde persoana fizică are locuința secundară.

Deși dispozițiile art. 107 și următoarele din C. proc. civ. nu arată, în mod expres, ce se înțelege prin domiciliul părților, prezintă relevanță prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înțelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuiește la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de aceasta.

Aplicând aceste dispoziții legale la speța de față, Înalta Curte reține că, deși noțiunile de "domiciliu" și "reședință" nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, această distincție nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmărește să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv înștiințarea corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii. Noțiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt, în cazul de față cu reședința reclamanților, iar în raport de locuința statornică a părții se stabilește atât legalitatea procedurii de citare, cât și instanța competentă să soluționeze pricina.

O interpretare contrară ar conduce, în speță, la atribuirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe în circumscripția căreia reclamanții nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida voința legiuitorului, care, prin modificarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a urmărit să asigure reclamanților accesul facil la instanța de judecată aflată în circumscripția teritorială în care locuiesc.

Din punct de vedere procesual, noțiunea de "domiciliu" reprezintă acela pe care o persoană și l-a stabilit in fapt, în localitatea in care trăiește și muncește, deoarece scopul dispoziției legale referitoare la competență, este acela ca părțile aflate in litigiu să-și poată exercita efectiv drepturile procesuale.

Din verificările efectuate in baza de date a evidenței populației a rezultat că reclamantul a avut din anul 2007 reședința in Municipiul Focșani, la această adresă fiind înregistrat de organele competente.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. prin Sindicatul Național Pro Lex în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2020.