ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1370/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, disjunsă prin Încheierea de ședință din data de 11 septembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, reclamanții A., B. și C., prin Sindicatul Național Pro Lex, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, obligarea acesteia la recalcularea sporului de fidelitate la valoarea reală în funcție de vechimea în muncă și salariul de bază, la plata diferenței rezultate dintre valoarea reală a sporului de fidelitate calculată și cea acordată efectiv, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății, precum și la plata dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.

2.1. Prin Sentința nr. 7035 din 23 octombrie 2019, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, reținând că reclamanții au calitatea de funcționari publici și au domiciliul în județul Gorj, caz în care sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018.

2.2. Tribunalului Gorj, prin Sentința nr. 25 din 16 ianuarie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență, suspendând judecata cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, acțiunea fiind formulată de reclamantul Sindicatul Național Pro Lex în numele membrilor de sindicat menționați în cerere.

Totodată, a avut în vedere Decizia nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit cu care organizațiile sindicale au calitate procesuală în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În concluzie, a apreciat că Sindicatul Național Pro Lex are calitate procesuală activă, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul introducând acțiunea la instanța competentă din punct de vedere teritorial, de la sediul său din București, aflat în circumscripția Tribunalului București, astfel că domiciliul membrilor de sindicat este lipsit de relevanță sub aspectul stabilirii competenței teritoriale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează obligarea autorității pârâte la recalcularea sporului de fidelitate la valoarea reală în funcție de vechimea în muncă și salariul de bază, la plata diferenței rezultate dintre valoarea reală a sporului de fidelitate calculată și cea acordată efectiv, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății, precum și la plata dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcționari publici cu statut special, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

"Art. 109 - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

Totodată, potrivit alin. (4) al aceluiași articol, competența de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

În art. 37 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Legitimarea procesuală a altor persoane" se prevede că, în cazurile și condițiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări și de persoane, organizații, instituții sau autorități, care, fără a justifica un interes personal, acționează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.

În condițiile în care o reglementare a fost adoptată de legiuitor cu un scop clar și precis, efectele acesteia nu pot fi extinse la alte situații, mai ales când pentru aceste "alte situații" există dispoziții legale exprese.

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privința determinării instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În cauză, acțiunea a fost formulată de Sindicatul Național Pro Lex, în calitate de reprezentant al funcționarilor publici cu statut special, așadar, nu în calitate de reclamant, astfel încât sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018.

Textul de lege menționat instituie o competența teritorială exclusivă, stabilind, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speță domiciliul reclamanților fiind pe raza județului Gorj.

Totodată, art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres și la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, când, de asemenea, competența de soluționare se respectă, text de lege care, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 212/2018, nu făcea o asemenea distincție.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B. și C., toți prin Sindicatul Național Pro

Lex în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2020.

GGC - CL