ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1670/2020

Ședința publică din data de 18 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 13.09.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. prin Sindicatul Național Pro Lex în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov a solicitat obligarea pârâtului la recalcularea sporului de fidelitate la valoarea reală în funcție de vechimea în muncă și salariul de bază a fiecărui reclamant; plata diferenței rezultate dintre valoarea reală a sporului de fidelitate calculată și cea acordată efectiv, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății; plata dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă; plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința nr. 7013/23.10.2019, pronunțată de Tribunalul Bucureșți, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. prin Sindicatul Național Pro Lex în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov, în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că reclamantul are domiciliul în județul Dolj, și în raport de data sesizării instanței - 2 mai 2019 - și de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (în vigoare din data de 2 august 2018), instanța competentă este Tribunalul Dolj.

2.2. Prin sentința nr. 147 din data de 12 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe și s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea regulatorului de competență.

S-a suspendat din oficiu judecarea cauzei.

Pentru a pronunța această sentință, în contextul enunțării prevederilor art. 28 din Legea nr. 62/2011, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 231 din Codul muncii, art. 10 alin. (3) și (4) din Legea 554/2004 în forma în vigoare la data de 10 iunie 2019 (data sesizării instanței), instanța a reținut, în esență, că prezenta cauză are ca obiect un litigiu privind raportul de serviciu al funcționarului public cu statut special, căruia i se aplică dispozițiile noile prevederi din Legea contenciosului administrativ referitoare la competența teritorială, astfel că în raport de domiciulu reclamantului, care este în municipiul București, instanța competentă să soluționeze dosarul este Tribunalul București.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Instanța de contencios administrativ a fost investită cu cererea formulată de reclamantul A. prin Sindicatul Național Pro Lex prin care, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov, a solicitat obligarea pârâtului la recalcularea sporului de fidelitate la valoarea reală în funcție de vechimea în muncă și salariul de bază a reclamantului; plata diferenței rezultate dintre valoarea reală a sporului de fidelitate calculată și cea acordată efectiv, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății; plata dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.

Instanțele aflate în conflict s-au declarat necompetente teritorial în raport cu domiciliul reclamantului A..

Legea nr. 188/1999, republicată, la art. 1 alin. (1) "reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale (...)".

Totodată, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Înalta Curte constată că, în materia raporturilor de serviciu ale funcționarului public, deci inclusiv în ceea ce privește o cerere privind modificarea funcției și salariului reclamantului, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 actualizată, competența materială de a soluționa litigiul în primă instanță revine secțiilor de contencios administrativ ale tribunalelor competente teritorial.

Acest raționament echivalează cu interpretarea că dispozițiile Legii nr. 188/1999 reprezintă dreptul comun în materie de raporturi de serviciu privind funcționarii publici, act normativ care, la rândul său, reprezintă lege specială și se completează cu Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ce reprezintă dreptul comun în materie de contencios administrativ.

Având în vedere că este vorba despre un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 2 august 2018, anterior sesizării primei instanțe - 2 mai 2019), care statuează în mod expres că:

"(...) (3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (...).

(4) Competența de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Așa fiind, suntem în prezenta unei necompetențe teritoriale exclusive, de ordine publică, prevăzută de dispoziții speciale, pe care părțile nu o pot înlătura, iar instanța o poate invoca din oficiu în condițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată este formulată, în condițiile prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, de reclamantul A. prin Sindicatul Național Pro Lex, fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (4) din aceeași lege, care reglementează expres situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, în speță, competența teritorială de soluționare a cauzei aparținând tribunalului de la domiciliul membrului de sindicat.

Având în vedere că domiciliul reclamantului A. este în municipiul București, astfel cum rezultă din copia cărții de identitate a acestuia aflată la dosarul Tribunalului Dolj, față de cele arătate anterior, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza, în fond, este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. prin Sindicatul Național Pro Lex și pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2020.