ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5754/2021

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul secției I civile a Tribunalului Prahova, sub nr. x/2020, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017, începând cu data de 15.08.2017, și anume obligarea pârâtului la aplicarea art. 7 alin. (1) lit. b), raportat la art. 1. din H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sensul garantării/plății unui salariu de funcție, fără adaosuri - sporuri, indemnizații, compensații ori alte tipuri de majorări salariale - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în sumă de 1450 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 846/29 noiembrie 2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sensul garantării/plății unui salariu de funcție, fără adaosuri - sporuri, indemnizații, compensații ori alte tipuri de majorări salariate - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în sumă de 1900 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 937/07.12.2018, în sensul garantării/plății unui salariu de funcție, fără adaosuri - sporuri, indemnizații, compensații ori alte tipuri de majorări salariate - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în sumă de 2080 RON. Obligarea pârâtului la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 1450 RON pentru perioada 15.08.2017-31.12.2017; Obligarea pârâtului la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 1900 RON pentru perioada 01.01.2018-31.12.2018; Obligarea pârâtului la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 2080 RON pentru perioada 01.01.2019-31.12.2019. Obligarea pârâtului la plata diferențelor salariate dintre salariile efectiv încasate și salariile cuvenite conform Legii nr. 153/2017, începând cu 15.08.2017. Obligarea pârâtului ca după recalcularea și actualizarea salariilor din perioada 15.08.2017 - 31.12.2019, să înainteze la Casa Sectorială de Pensii a MAI media veniturilor brute recalculate și actualizate, din perioada aleasă la data deschiderii dreptului de pensie de către fiecare dintre reclamanți, în vederea emiterii unor noi decizii privind acordarea pensiei militare de stat.

În drept, aceștia și-au întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 153/2017, H.G. nr. 1/2017, H.G. nr. 846/2017, H.G. nr. 937/2018.

Prin sentința civilă nr. 2239 din 13 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., B., C., D., E., F., G., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței și pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

3.1. Hotărârea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă

Prin încheierea pronunțată la data de 16.06.2021, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis excepția necompetenței procesuale a secției I Civile a Curții de Apel Ploiești, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect apelul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., împotriva sentinței civile nr. 2239/13 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești.

A reținut instanța că obiectul litigiului îl reprezintă un conflict de drepturi prin care reclamanții, în calitate de foști funcționari publici cu statut special (polițiști) solicită fostului angajator IJP Prahova, acordarea diferențelor de drepturi salariale, fiind astfel incidente dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 75/2019, potrivit cărora cauzele având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal al instanțelor.

3.2. Hotărârea Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal

Prin Decizia nr. 14 din 29 septembrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a Admite excepția necompetenței funcționale, invocată din oficiu.

A declinat competența de soluționare a apelului declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, în favoarea secției I civile a Curții de Apel Ploiești.

A constatat ivit conflictul negativ de competență.

A suspendat, din oficiu, judecata cauzei, în temeiul art. 134 C. proc. civ.

A înaintat dosarul ÎCCJ în vederea soluționării conflictului.

A reținut, în esență, Curtea de Apel Ploiești că în fața primei instanțe nu s-a invocat excepția necompetenței materiale a secției civile, Tribunalul Prahova, secția civilă considerându-se competent să soluționeze cauza, astfel încât, devine incidentă Decizia nr. 31/2019 pronunțată în soluționarea unui R.I.L. de Înalta Curte de Casație și Justiție, nemaiputând fi invocată necompetența materială în faza soluționării căii de atac.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 136 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Ca și chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că prezentul conflict de competență s-a născut cu ocazia soluționării căii de atac a apelului, exercitată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., împotriva sentinței civile nr. 2239 din 13 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, instanță care s-a considerat competentă material și teritorial să soluționeze pe fond litigiul, în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Așadar, astfel cum rezultă din actele dosarului, raportul juridic litigios s-a soluționat în primă instanță de secția I civilă a Tribunalului Prahova- în complet de judecată specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, părților fiindu-le indicată posibilitatea exercitării căii de atac a apelului în termen de 30 de zile de la comunicare.

În acest context procesual și procedural, apelul declarat de reclamanții din cauză împotriva sentinței Tribunalului Prahova, secția I civilă a fost înregistrat la Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, instanță care la primul termen de judecată și-a invocat propria necompetență funcțională, apreciind că litigiul este unul de contencios administrativ.

Fără a se erija în instanță de control judiciar, Înalta Curte învederează că în în cadrul exercitării și soluționării căilor de atac nici părțile și nici instanța de judecată nu pot schimba cadrul procesual stabilit în fața prime instanțe, sub aspectul calificării juridice a obiectului cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, atâta vreme cât cererea de chemare în judecată a fost calificată ca reprezentând un litigiu de muncă și asigurări sociale și soluționată în primă instanță de secția specializată a Tribunalului Prahova, calea de atac exercitată nu poate urma alt curs procedural din punct de vedere al instanței ierarhic superioare competente să o soluționeze, care trebuie să aibă aceeași specializare ca aceea care s-a pronunțat în fond.

Pe de altă parte, în speță, prin analogie, este incidentă Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..".

Aplicabilitatea celor statuate prin decizia menționată anterior trebuie făcută în sensul că dacă prima instanță învestită cu soluționarea fondului litigiului nu a înțeles să invoce necompetența sa în termenul legal, rămâne competentă să judece, chiar în condițiile în care, de jure, cauza respectivă ar fi fost dată de lege în competența alte instanțe, cu atât mai mult, dacă prima instanță și-a verificat competența și s-a apreciat competentă material și teritorial să judece cauza, instanța ierarhic superioară învestită cu soluționarea căii de atac nu mai poate invoca necompetența materială în raport de obiectul litigiului, aspect verificat și stabilit definitiv de primă instanță.

Pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., E., C., G., D., B., F. și pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.