ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5713/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, să dispună anularea Procesului-Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/09.02.2015 privind Proiectul "Construire seră de legume - beneficiar A.", întocmit de echipa de verificare din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ("AFIR", fostă APDRP) - Serviciul Cooperare Operațională Externă din cadrul Direcției Control și Antifraudă și aprobat de Director General AFIR și a Deciziei nr. 18319/20.05.2015 de soluționare a contestației înregistrată la AFIR sub nr. x/22.04.2015, ca netemeinice și nelegale.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 167/2018 din 28 noiembrie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a dispus anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/09.02.2015 întocmit de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale cu privire la proiectul "Construire seră legume", beneficiar A., precum și a deciziei de soluționare a contestației reclamantei nr. 18319/20.05.2015 emisă de aceeași pârâtă și, totodată, a obligat pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la plata către reclamanta A. a sumei de 11.209,98 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Căile de atac exercitate

Împotriva sentinței nr. 167/2018 din 28 noiembrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal au formulat recurs atât recurentul-reclamant A., cât și recurenta -pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

În motivarea recursului său, îndreptat împotriva considerentelor sentinței, recurentul-reclamant A., a invocat dispozițiile. art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 488 pct. 8 coroborat cu art. 483 si următoarele, raportate la art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. solicitând înlăturarea respectivelor considerente din cuprinsul sentinței și înlocuirea acestora cu propriile considerente ale instanței de recurs, menținându-se soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

În esență, acest recurent a susținut faptul că în speță, "intenția divizării" nu a existat și, ca atare, nu s-a materializat, întrucât a fost construit un singur proiect, care a beneficiat de o unică finanțare, respectându-se intensitatea maximă stabilită de finanțatorul european, iar probele privind încălcarea obiectivelor Măsurii 1215 prin proiectul reclamantului-recurent, nu ar fi fost analizate în sentința recurată, dar nici în actele administrative contestate.

În opinia acestei recurente, în dezlegările date de C.J.U.E., inclusiv în cauza C-434/12, în ceea ce privește proba existenței neregulii creării condițiilor artificiale, se pot desprinde concluzia că indicatorii "red flags" (similitudinile în accesarea de finanțare) conduc la suspiciunea de neregulă, instanța de fond, în mod eronat, reținând în considerentele sentinței că neregula este confirmată de cumulul de astfel de indicatori, câtă vreme, la dosarul cauzei, nu ar fi existat o dovadă adusă de autoritate privind încălcarea de către ÎI A. a obiectivelor schemei de finanțare, cel puțin o probă privind obținerea de către recurenta-reclamantă a unui avantaj contrar acestor obiective.

Susține titulara căii de atac că nici vecinătatea a două proiecte, nici conlucrarea cu același consultant și nici măcar același "responsabil legal", analizate separat sau împreună, în relația cu AFIR nu reprezintă, dovezi privind neregula, de vreme ce astfel de împrejurări nu au fost interzise de Ghidul Solicitantului; din contră, un beneficiar putea numi o altă persoană decât asociatul societății ca "responsabil legal" în relația cu AFIR și putea chiar dovedi, prin aceasta, unul din criteriile de eligibilitate solicitate de Ghidul Măsurii 1218. În schimb, interdicția deținerii calității de responsabil legal în cadrul a doi beneficiari FEADR nu a fost prevăzută vreodată de Ghidul Solicitantului pe Măsura 121, astfel că, o situație permisă de autoritate la data accesării finanțării, pentru a dovedi eligibilitatea unor candidați, nu trebuie să primească, la șase ani diferență, valența unei probe privind neeligibilitatea acelorași candidați.

În opinia recurentului, ceea ce ar fi omis din vedere instanța, este tocmai faptul că nu orice "legătură" între reprezentanții legali ai beneficiarilor verificați - în speță, ÎI A. și B. S.R.L. - ar fi aptă să conducă la ideea unei divizări artificiale a unei investiții în două proiecte, "legătura" trebuind să fi fost de așa natură încât să poată aduce proba unui avantaj nejustificat, obținut sau cel puțin posibil pentru beneficiarul sancționat, avantaj contrar obiectivelor fixate de finanțator.

Pe de altă parte, se arată că teoria "grupului de persoane" cu afaceri distincte dar "gestionate în comun", avansată de AFIR în lipsa altor argumente, nici nu e probată și nici nu poate aduce proba neregulii "divizării unei investiții în mai multe proiecte". În cauză nu ar fi fost administrate probe privind preluarea de către terți, de la recurentul-reclamant, a proiectului implementat cu fonduri FEADR, și, ca atare, prima instanța ar fi dat, în mod greșit, relevanță afirmațiilor speculative ale AFIR privind potențialii beneficiari oculți ai finanțării; proba încălcării legii și cea a prejudiciului produs nu sunt opționale pentru autoritate sau pentru instanță, sancționarea beneficiarului FEADR pe tărâm administrativ neputând fi justificată prin "suspiciuni".

Susține recurentul că eronată este și concluzia însușită de judecător în sensul că, pentru constatarea neregulii creării de condiții artificiale, ar fi suficient să se rețină "un obstacol suplimentar în calea îndeplinirii obiectivelor măsurii de finanțare", adică un risc de neîndeplinire. În realitate, aceste susțineri ale autorității ar reprezenta o recunoaștere a faptului că AFIR nu a deținut, la momentul emiterii actelor administrative atacate, probele necesare privind o încălcare efectivă a obiectivelor schemei de finanțare de către recurentului-reclamant. În opinia acestuia, nu se poate reține ca neregulă, pentru riscul neîndeplinirii obiectivelor, posibilitatea ca două afaceri, finanțate FEADR, odată implementate, să fi servit intereselor aceleiași persoane, aducând un avantaj necuvenit în fața competitorilor, câtă vreme acest risc nu s-a produs și nici nu se poate produce.

În viziunea recurentului, concluzia instanței de fond privind "funcționarea în paralel, timp de doi ani, a celor două proiecte", precum și după data rezilierii, din mai 2014 până în sept. 2014, ar fi incorectă, nefiind susținută de probe, fiind greșită și reținerea că proiectul B. S.R.L. ar fi devenit "funcțional" de la data depunerii cererii de finanțare, de vreme ce finanțarea s-a acordat pentru construirea unei sere (pentru inițierea unei afaceri), iar nu pentru modernizarea uneia existente.

Pe de altă parte, instanța ar fi înlăturat nejustificat argumentele recurentului-reclamant privind stadiul incipient al proiectului B. S.R.L. la data rezilierii contractului său de finanțare, dând o interpretare eronată probelor din dosar și reținând, astfel, o stare de fapt contrară realității, creând o situație de "dependență funcțională" între proiecte. Faptul că recurentul-reclamant a urmărit să racordeze sera proprie la rețeaua de apă a localității Codlea - rețea care nu s-a mai extins - obținând toate avizele în acest sens în anul 2015, așa cum reține și instanța de fond dovedește că recurentul, în opinia acestuia, nu ar fi avut nicidecum intenția unei "dependențe funcționale".

În același sens, se susține că, în contradicție cu dezlegărilor C.J.U.E. și probele administrate în dosar, ar fi și constatarea curții de apel că, în speță, se poate reține inclusiv elementul subiectiv al neregulii creării de condiții artificiale, întrucât titularul ÎI A. ar fi avut "reprezentarea exactă a acțiunilor proprii" si a "scopului urmărit (...)", acesta primind un avantaj necuvenit prin "obținerea directă a unui proiect, fără să fie implicat în activitățile de accesare a finanțării"; pretinsul avantaj ce s-a imputat recurentului (eludarea etapelor procedurale de accesare a finanțării) nu ar avea cum, în viziunea reclamantului, să confirme elementul subiectiv al neregulii reținute de AFIR (divizarea artificială a unei investiții în două proiecte), întrucât "avantajul necuvenit" ce ar fi trebuit probat, în cazul acestei nereguli, era obținerea a două finanțări, în loc de una, cu consecința depășirii intensității maxime a sprijinului nerambursabil.

O altă critică cuprinsă în același recurs vizează neregula neîndeplinirii criteriului de eligibilitate EG5 la depunerea cererii de finanțare și, respectiv, la cesionarea contactului de finanțare, apreciind recurentul că respectivele considerente ale instanței ar reprezenta dezlegări greșite ale unor probleme de drept, fiind contrare probelor administrate în dosar, motiv pentru care trebuie înlăturate.

Astfel, instanța de fond ar fi reținut eronat că cerința aplicabilă solicitantului FEADR la depunerea cererii de finanțare, conform Ghidului Măsurii, era aceea de a "declara" că va asigura fondurile, fără a indica, mai departe, că obligația asigurării efective a cofinanțării private era aplicabilă, conform aceluiași ghid, pe perioada implementării proiectului; cerința indicării unor surse de finanțare, la momentul depunerii cererii de finanțare, nu trebuia interpretată de instanță ca o interdicție de a modifica sursele de cofinanțare, pe perioada implementării, sau ca o interdicție de tragere din cont a disponibilului, după obținerea extrasului bancar înaintat autorității, astfel de interdicții nefiind impuse solicitanților de finanțare pe Măsura 121 din cadrul PNDR 2007-201317.

Se susține că, la dosarul cererii de finanțare, au fost depuse toate documentele solicitate de autoritate (responsabilă de suficiența și eficacitatea procedurilor proprii de control), pentru a justifica declarația unui candidat la Măsura 121 că va asigura cofinanțarea în perioada implementării proiectului; faptul că AFIR nu a documentat verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate în persoana cesionarului ÎI A. (nu ar fi emis un nou formular E.3.1), așa cum pretinde AFIR și reține instanța de fond, nu înseamnă că aceste condiții nu au fost faptic verificate de autoritate, înainte ca aceasta să accepte cesiunea contractului de finanțare. Din contră, în opinia recurentului, din probele de la dosar rezultă că CRPDRP 7 Alba a solicitat ÎI A. inclusiv o declarație că acesta întrunește și va menține toate condițiile de eligibilitate, adică inclusiv declarația că va asigura cofinanțarea privată, în perioada implementării.

Pe de altă parte, nu s-ar verifica nici supoziția AFIR cum că reprezentanții săi (angajații CRPDRP 7 Alba) nu ar fi verificat eligibilitatea cesionarului II A. în raport cu procedurile de lucru valabile în 2012, reținută greșit și de către curtea de apel, probele administrate indicând contrariul. Susține reclamantul că, în anul 2014, AFIR ar fi reverificat toate criteriile de eligibilitate (inclusiv EG5), confirmând menținerea lor, astfel cum rezultă explicit din Formularul 1.5.1/21.01.2014, depus de AFIR la dosarul cauzei, pe suport optic; așadar, reverificarea de către AFIR a criteriilor de eligibilitate în raport cu persoana cesionarului este certă, fiind atestată de probe, motiv pentru care considerentele contrarii ale instanței de fond ar trebui înlăturate.

Cu privire la controlul AFIR soldat cu emiterea actelor administrative atacate, se susține că ar fi evident faptul că această verificare nu a trecut testul proporționalității, fiind nerezonabilă, disproporționată, lipsită de o justificare legală, de vreme ce analiza unor riscuri de neîndeplinire s-a efectuat după ce AFIR a primit confirmările necesare (pe care le-a ignorat nemotivat, în opinia recurentului) cu privire la faptul că aceste riscuri nu s-au materializat, neproducându-se vreun prejudiciu bugetului Uniunii Europene, prin atragerea de finanțare nerambursabilă de către recurentului-reclamant.

Demersul de reverificare al AFIR, soldat cu emiterea actelor administrative atacate, ar fi fost, așa cum a reținut și curtea de apel, un demers excesiv, câtă vreme o reverificare a condițiilor de eligibilitate, după implementare, se putea efectua dacă interveneau elemente noi, necunoscute AFIR la data verificărilor anterioare (conform art. 31 din O.U.G. nr 66/2011). Or, în speță, indicatorii red-flags (similitudini), pe care AFIR pretinde că i-ar fi semnalat Curtea de Conturi, erau aspecte pe care autoritatea le putea cunoaște încă de la data evaluării cererii de finanțare depusă de ÎI C., în anul 2011, la data cesiunii proiectului către recurent, în anul 2012, sau la data supraverificării pe tema "condițiilor artificiale", în anul 2014 (adică, înainte de decontarea întregii finanțări).

În schimb, controlul ex-post, pe care instanța îl reține ca "permis de contractul de finanțare", putea avea ca scop verificarea menținerii condițiilor de eligibilitate (iar nu îndeplinirea lor la data cererii de finanțare), pentru ca autoritatea să se asigure că banii nu rămân blocați într-un proiect care nu își justifică perenitatea, care nu a atins și nici nu poate atinge obiectivele măsurii de finanțare accesată. Or, proiectul recurentului-reclamant a fost, susține acesta, conform implementat și este funcțional, asigurându-se perenitatea investiției, în acord cu dispozițiile art. 72 din Reg. CE nr. 1698/200527, fără a interveni vreo modificare importantă a proiectului, în perioada monitorizării.

O ultimă critică este aceea că instanța de fond ar fi ignorat argumentele recurentului-reclamant în sensul obligativității respectării principiului proporționalității, opinând că acestea ar fi irelevante, considerente cu privire la care reclamanta susține a fi înlăturate din cuprinsul sentinței.

În motivarea recursului său, recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a invocat dispozițiile art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, solicitând casarea hotărârii recurată și, în urma rejudecării cauzei, să fie respinsă în totalitate acțiunea introductivă.

Susține recurenta că sentința cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ.), fiind pronunțată și cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.), respectiv a dispozițiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR și a clauzelor contractuale.

Aceasta deoarece, deși instanța de fond reține existența tuturor neregulilor identificate de AFIR și faptul că existau indicii și elemente de asemănare ce ridicau suspiciunea că au fost create condiții artificiale pentru obținerea finanțării încă de la început, a apreciat în mod greșit că în cauză este aplicabil art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011.

Arată recurenta că, pe parcursul derulării contractului de finanțare, modul de implementare a proiectului poate face obiectul unor controale efectuate de: Direcția Control și Antifraudă din cadrul AFIR (prin procedura obligatorie de eșantion ori urmare unor sesizări/autosesizări), Autoritatea de Audit a Curții de Conturi a României (în calitatea sa de Organism de Certificare și acționând pentru protejarea intereselor financiare ale Comunității Europene), Departamentul pentru Lupta Antifraudă, Direcția Națională Anticorupție, precum și comisii din partea Uniunii Europene (ex: Curtea Europeană de Conturi-ECA). În cadrul acestor controale, se procedează la reverificări ale proiectelor vizate în vederea constatării corectitudinii modului în care beneficiarii au acționat pentru a obține finanțarea nerambursabilă.

Mai mult decât atât, structurile AFIR efectuează verificări strict în baza unor proceduri interne acreditate (pe paliere distincte în funcție de stadiul de implementare a proiectului), fapt ce nu înseamnă că, în situația în care ulterior sunt efectuate alte controale aprofundate de către compartimente specializate sau chiar instituții externe cu atribuții de control, beneficiarul este exonerat de răspundere pentru documentele depuse sau acțiunile întreprinse.

Se mai arată și faptul că atribuțiile și activitățile desfășurate de serviciile din cadrul autorității sunt clar definite, și astfel, nedepistarea neregulilor, la momentul săvârșirii acestora de către beneficiar în diferitele etape procedurale de selecție sau implementare a proiectului, nu este un motiv care să atragă exonerarea răspunderii beneficiarului față de autoritatea contractantă, cu atât mai mult cu cât, din aspectele constatate de echipa de control emitentă a procesului-verbal de constatare, reies în clar, în opinia recurentei-pârâtă, neregulile rezultate din verificările efectuate, iar conform art. 5 alin. 2 din contractul de finanțare, "(...) autorizarea cererilor de plată poate fi invalidată ulterior prin constatarea de nereguli".

În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, susține recurenta că, în cuprinsul acestuia, se regăsesc și alte premise decât cele reținute de către curtea de apel; astfel, acest articol precizează faptul că:

"Obligația de rambursare prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități și atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil", rezultând, astfel, că pentru a se putea discuta aplicabilitatea acestui text de lege, este necesară întrunirea cumulativă a celor două condiții, respectiv eroarea autorității și nedepistarea acesteia de către beneficiar în mod rezonabil.

Or, în opinia autorității, în situația în care este dovedită clar intenția beneficiarului de eludare a normelor legale prin crearea în mod artificial a condițiilor de obținere a ajutorului financiar nerambursabil, aspect demonstrat în detaliu chiar de judecătorul fondului, este evident că nu se pune în discuție aplicarea acestui text de lege, în cauză existând doar prima premisă impusă, respectiv nedepistarea neregulii de către autoritate într-o anumită etapă procedurală a proiectului.

Mai mult, aprecierea instanței potrivit căreia pârâta a verificat toate aspectele menționate în procesul-verbal de constatare, nu este de natură să conducă la ideea că neregulile constatate nu există ori că neregulile nedescoperite anterior conduc la anularea implicită a celor descoperite într-o fază procedurală ulterioară deoarece, în privința acestei situații, al neobservării sau chiar aprecierii diferite anterioare de către autoritățile de monitorizare, CJUE s-a pronunțat în Cauza C-465/10 Hotărârea Ministre de l'Interieur, de l'Outre-mer, des Collectivites territoriales et de l'Immigration din 21 decembrie 2011, aplicând prin analogie raționamentul din Cauza C-94/05 Hotărârea Emsland-Starke GmbH din 16 martie 2006.

O altă critică vizează analiza efectuată de instanța de fond referitoare la cesiunea contractului de finanțare, aceasta, în viziunea pârâtei, apreciind în mod eronat asupra normei legale și contractuale avute în vedere de părți, analizând aspecte străine de natura cauzei și dispunând, ulterior, o hotărâre contradictorie.

Astfel, susține recurenta, contrar reținerilor Curții de Apel Brașov care a apreciat că "aprobarea cesiunii contractului era legală doar către succesorii în drepturi ai beneficiarului", norma legală, art. 12 alin. (1) din H.G. nr. 224/2008 și norma contractuală, art. 10 din Anexa I - Prevederi generale, statuează asupra a două situații distincte, respectiv o cesionare, cu titlu general, care poate fi efectuată cu acordul expres și prealabil al autorității, și o cesionare, regăsită în teza a II-a a textului de lege și la art. 10 alin. 3 în Anexa I, bazată pe imposibilitate de executare neimputabilă beneficiarului, către succesorii săi în drepturi, cu aprobarea prealabilă a AFIR.

Într-adevăr, prin solicitarea de aprobarea a cesiunii, s-a făcut și o dovadă a lipsei efective a sumei de bani aferente componentei de cofinanțare, însă nu s-ar putea aprecia că refuzul acordării unui credit nu constituie o cauză neimputabilă unui solicitant de fonduri comunitare.

Mai mult decât atât, în opinia recurentei-pârâte, instanța de fond și-ar fi depășit limita învestirii, intimata-reclamantă neaducând critici asupra legalității/nelegalității actului adițional nr. x/2011, astfel că această verificare de legalitate nu trebuia efectuată, fiind străină de natura cauzei. Se susține că părțile au convenit la această schimbare, iar aducerea în discuție a cesiunii și a sumei primite de fostul beneficiar, C., în cuprinsul titlului de creanță, au avut scopul dovedirii avantajului necuvenit și încălcării unui criteriu de eligibilitate (aspecte cercetate de instanța de fond și considerate întemeiate).

1.4. Apărările formulate în cauză

Atât reclamantul, cât și pârâta au formulat întâmpinări față de recursul părții cu interese contrare, reluând, în cea mai mare parte, susținerile care au făcut obiectul memoriilor de motivare a căii de atac ori pe cele susținute în primul grad de jurisdicție, astfel că nu se impune reluarea conținutului acestor apărări.

Astfel, în esență, solicitând respingerea recursului AFIR, reclamantul a susținut că soluția de admitere a cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării actelor administrative atacate, a fost o soluție justă, însă nu doar din perspectiva unui exces de putere al autorității ci inclusiv întrucât nu erau întrunite condițiile prescrise de lege pentru constatarea și sancționarea neregulilor reținute de autoritate în actele administrative atacate, iar pârâta, solicitând respingerea recursului parții adverse, a subliniat încă o dată că instanța de fond, în mod legal, ar fi reținut că neregulile constatate îndeplinesc rigorile definiției prevăzută atât in legislația internă, cât si in reglementările europene, iar modul de aplicare a corecției financiare, raportat la natura neregulii, ar impune retragerea întregului sprijin financiar acordat, dat fiind faptul că neregulile identificate afectează în integralitate contractul de finanțare.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului promovat de către recurentul-reclamant împotriva considerentelor sentinței, întrucât, din această perspectivă, nu există niciun motiv care să inducă instanței de reformare concluzia că prima instanță ar fi interpretat eronat sau ar fi făcut, în partea de considerente ce face obiectul acestui recurs, aplicarea greșită a vreunei norme de drept substanțial, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. pe de altă parte, însă, Înalta Curte constată caracterul fondat în parte al recursului promovat de către pârâta-recurenta, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Din perspectiva situației de fapt stabilită corect de către judecătorul de primă instanță, se reține că, la data de 18.04.2012, a fost încheiat contractul de finanțare nr. x, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru proiectul "Construire seră legume", între pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Întreprinderea Individuală C..

La data de 16 august 2012, beneficiara Întreprindere Individuală C. a înaintat pârâtei, în temeiul art. 10 din contractul de finanțare, cererea de aprobare a cesiunii contractului de finanțare, arătând că băncile i-au refuzat acordarea creditelor, deoarece nu dispune de garanții imobiliare și nu este o societate cu vechime și credibilitate pentru bancă, astfel că nu poate susține proiectul fără un credit, suma neeligibilă fiind mult prea mare pentru veniturile proprii; ulterior, respectivul beneficiar a încheiat un contract de cesiune a contractului de finanțare nr. x/18.04.2012 cu reclamantul Întreprindere Individuală A., prin care acesta din urmă a preluat, în mod necondiționat, absolut, permanent și irevocabil toate drepturile și obligațiile derivate din contractul de finanțare .

În perioada august 2012- noiembrie 2012, pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a procedat la reverificarea amănunțită a condițiilor de eligibilitate privind Proiectul și noul titular, iar la data de 20 noiembrie 2012, reclamantul a devenit titularul Proiectului "Construire seră de legume" prin încheierea, cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a actului adițional nr. x la contractul de finanțare nr. x/18.04.2012, act prin care pârâta a aprobat în mod expres cesiunea contractului de finanțare nr. x/18.04.2012 între reclamantul A., în calitate de cesionar, și Întreprinderea Individuală C., în calitate de cedent (titularul inițial al proiectului); în continuare, proiectul a fost implementat, fiind supus controalelor administrative documentare și la fața locului ale pârâtei. Ultima tranșă de plată din fondurile nerambursabile a fost primită la data de 29 august 2014 .

În perioada 18 decembrie 2014-09 februarie 2015, în baza Notei de descoperire a unei nereguli și de fundamentare pentru desfășurarea unui control IRD 0.1 nr. 43.528/18.12.2014, aprobată de Directorul General al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, o echipă de control din cadrul Serviciului Cooperare Operațională Externă - Direcția Control și Antifraudă al AFIR a procedat la analiza aspectelor menționate în raportul Curții de Conturi a României - Autoritatea de Audit formulate în urma celei de-a doua misiuni intermediare de audit - exercițiul financiar 2014, asupra plăților efectuate în perioada 01.03.2014-30.06.2014 și a întocmit raportul de control nr. x/30.01.2015.

Verificarea a fost efectuată cu scopul de a stabili existența și cuantumul neregulilor constatate pentru beneficiarul-reclamant Întreprindere Individuală A. în urma verificărilor efectuate de Autoritatea de Audit din cadrul Curții de Conturi a României asupra modului de implementare a proiectului, ocazie în care echipa de control desemnată s-a axat pe verificarea condițiilor de acordare a finanțării în cadrul contractului x/18.04.2012 și pe legătura dintre contractul de finanțare în discuție și contractul de finanțare x/13.04.2012, beneficiar S.C. B. S.R.L.

Ca urmare a acestei reverificări, pârâta a constatat că există o serie de nereguli privind implementarea proiectului, respectiv divizarea în două proiecte, în vederea depășirii intensității maxime a finanțării nerambursabile, îndeplinirea formală, la momentul depunerii cererii de finanțare, a criteriului de eligibilitate privind asigurarea cofinanțării și obținerea de către titularul inițial al proiectului, a unui avantaj necuvenit constând din prețul cesiunii proiectului, achitat din fonduri proprii de către reclamantă.

În consecință, la data de 9 februarie 2015, pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a întocmit procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/2015 cu privire la proiectul "Construire seră legume" - beneficiar Întreprindere Individuală A., prin care a constatat existența următoarelor nereguli în implementarea contractului de finanțare x/18.04.2012: crearea de condiții artificiale în scopul depășirii plafonului maxim de finanțare, îndeplinirea formală a criteriului de eligibilitate EG 5 (lipsa dovedirii cofinanțării pentru proiectul depus), crearea unui avantaj necuvenit prin cesionarea proiectului în schimbul unei sume de bani. În consecință, măsura luată de pârâtă cu privire la beneficiara reclamantă Întreprindere Individuală A. a vizat recuperarea întregii sume primite drept finanțare și rezilierea contractului de finanțare x/18.04.2012.

Împotriva acestui act administrativ, în temeiul art. 7 din Legea 544/2004 și art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011, reclamanta a formulat contestație, ce a fost respinsă de către pârâtă prin decizia nr. 18.319/20.05.2015, astfel că sus-numitul s-a adresat instanței de judecată, în temeiul Legii contenciosului administrativ, solicitând anularea acestor acte administrative deoarece nu s-au încălcat în niciun fel dispozițiile legale în materie, reclamanta neobținând un avantaj necuvenit prin crearea de condiții artificiale și atragerea de fonduri nerambursabile suplimentare sau prin depășirea plafonului maxim de finanțare ca urmare a fracționării artificiale a unui proiect în două proiecte: proiectul reclamantei și proiectul aparținând societății B. S.R.L.; curtea de apel a admis acțiunea în condițiile anterior expuse.

Într-o ordine firească, instanța de reformare va trece la analiza cu prioritate a recursului promovat împotriva sentinței de către reclamant, întrucât calea de atac promovată de către acesta vizează exclusiv considerentele sentinței, în timp ce recursul pârâtei are în vedere soluția de admitere a acțiunii de către curtea de apel, soluție considerată contradictorie față de respectivele considerente pe care, menținându-le din perspectiva recursului promovat de către reclamant, Înalta Curte va analiza anumite aspecte ce sunt comune celor două recursuri.

Astfel, în ceea ce privește recursul promovat împotriva considerentelor sentinței de către recurentul-reclamant A., Înalta Curte apreciază că motivul de casare invocat de către acesta, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu are incidență în cauză, neexistând niciun motiv care să inducă instanței de recurs concluzia că prima instanță ar fi interpretat eronat sau ar fi făcut în cauză aplicarea greșită a vreunei norme de drept substanțial, în cadrul considerentelor criticate.

Se impune a se preciza, mai întâi, faptul că această critică, dar și argumentarea ei, se situează la limita de a nu putea fi încadrată în motivul de casare invocat, respectiv art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care sancționează hotărârea ce a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, încălcarea legii presupunând, fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a legii.

Înalta Curte amintește că, în doctrina și jurisprudența conturate după intrarea în vigoare a noii legislații procesual civile, s-a arătat în mod constant că refuzul aplicării legii, la care se referă textul, constă în nesocotirea directă a textului clar și precis, ce nu presupune o interpretare specială, în timp ce interpretarea greșită a legii presupune că textul legal incident speței este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată, instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului. Pe de altă parte, aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și de apel. În acest caz, situația de fapt a fost greșit calificată, comparativ cu exigențele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii fondului sau ai apelului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecății.

Astfel, prima critică a reclamantului vizează pretins greșita apreciere de către curtea de apel a situației de fapt în sensul că neregula ar fi confirmată de cumulul de indicatori "red flags" (similitudinile în accesarea de finanțare), câtă vreme, la dosarul cauzei, nu ar fi existat o dovadă adusă de autoritate privind încălcarea de către ÎI A. a obiectivelor schemei de finanțare, cel puțin o probă privind obținerea de către aceasta din urmă a unui avantaj contrar acestor obiective.

Critica este, în mod vădit, nefondată, aceasta deoarece, în afara unor obligații reflectând percepția subiectivă a reclamantului asupra situației de fapt, acesta nu a făcut dovada unei situații contrară celei reținute de instanța de fond, dovadă care să inducă instanței de recurs concluzia că s-ar fi făcut în cauză aplicarea greșită a normelor de drept substanțial incidente.

Primul judecător a realizat o interpretare corectă raportat la situația de fapt, a dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011, atât din perspectiva cerinței creării unor condiții artificiale, cât și din aceea a scopului urmărit, de a se obține un avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, făcând aplicarea oportună în cauză a jurisprudenței CJUE în această materie, exprimată în cauza C-434/12 Slancheva.

Se impune a se sublinia încă o dată faptul că, în decizia citată, instanța europeană a stabilit că "articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competența instanței de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă. Potrivit celui de al doilea element, este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit, în exclusivitate, să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, instanța de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane."

Contrar susținerilor nedovedite ale recurentului-reclamant și așa cum a reținut în mod corect judecătorul fondului, analizând rațional situația de fapt reflectată de probe, în cauza de față, se întrunesc ambele condiții pentru a se reține abaterea prevăzută în actele administrative contestate, respectiv existența unui element obiectiv constând în crearea unor condiții artificiale pentru obținerea plăților, cu consecința ca finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să nu poată fi atinsă, precum și existența unui element subiectiv constând în urmărirea de către candidatul la acordarea unei astfel de plăți, a obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Astfel, una dintre laturile parcelei pe care se realizează investiția este comună cu parcela pe care S.C. B. S.R.L. își realizează propria investiție contractul de finanțare al acesteia din urmă fiind ulterior reziliat; la data aprobării de către AFIR a cesionării contractului de finanțare către A., respectiv 20.11.2012, acesta deținea și funcția de administrator al S.C. B. S.R.L., încă din data de 02.10.2012, conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Pe de altă parte, după ce C. întreprindere Individuală a comunicat, către recurenta-pârâtă, intenția de a cesiona contractul de finanțare către A. întreprindere Individuală (în data de 21.08.2012), S.C. B. S.R.L. a solicitat, pe 08.11.2012 înlocuirea responsabilului legal de proiect cu reclamantul A..

Sugestive în sensul legăturii dintre respectivele firme și a creării unor condiții artificiale sunt și împrejurări precum: studiile de fezabilitate pentru C. întreprindere Individuală și S.C. B. S.R.L. au fost întocmite de aceeași societate, S.C. D. S.R.L. Brașov, estimarea bugetelor celor 2 proiecte s-a realizat pe baza unor oferte identice, de la aceiași producători/furnizori, pentru a se stabili bugetele estimative pentru cele 2 proiecte învecinate, s-au folosit o serie de oferte, provenite de la aceiași producători/furnizori, în aceeași cerere de finanțare, aceeași persoană figurează ca mandatat de C. întreprindere Individuală la întocmirea dreptului de superficie asupra terenului pe care se realizează investiția și semnatar al convenției pentru constituirea dreptului de superficie, persoana în cauză fiind, alături de C., acționar și administrator al S.C. E. S.R.L., comisiile de evaluare a ofertelor in cadrul atribuirii contractelor de lucrări si contractelor de furnizare bunuri pentru II A. și S.C. B. S.R.L. au membrii comuni, contractul pentru execuția de lucrări a fost atribuit de cei doi beneficiari aceleiași societăți, S.C. F. S.R.L.., iar aceasta din urmă a efectuat lucrări de construcții și pentru beneficiarul S.C. G. S.R.L., imediat după cesionarea contractului de finanțare către reclamantă, beneficiarul Întreprinderea Individuală C. (care s-a autorizat ca întreprindere individuală după depunerea cererii de finanțare), s-a radiat de la Registrul Comerțului, astfel cum se menționează în raportul de control întocmit de Direcția Control și Antifraudă din cadrul pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, din data de 20 noiembrie 2012 (data semnării actului adițional nr. x, prin care a fost cesionat contractul de finanțare auditat); pe de altă parte, până în data de 24 aprilie 2013, A. a fost reprezentant legal și administrator comun pentru ambii solicitanți/beneficiari (A. și S.C. B. SRL); conform cărții de muncă, A., în anii anteriori preluării contractului de finanțare, a fost angajat în cadrul unor societăți comerciale având un salariu brut care nu a depășit 1.800 RON/luna, ceea ce a ridicat semne de întrebare cu privire la faptul că ar fi pus la dispoziție resurse financiare proprii și că ar fi acționat în nume propriu în derularea proiectului, ia societatea la care a fost angajat, înainte de preluarea contractului de finanțare, a fost S.C. H. S.R.L., care avea ca asociat pe I. cu 40% din părțile sociale, același I. care a fost administrator și în cadrul proiectului x "construire seră", beneficiar fiind S.C. B. S.R.L., proiectul învecinat cu proiectul auditat.

Toate aceste împrejurări reflectă o situație de fapt apreciată corect și obiectiv de către curtea de apel și necontrazisă prin dovada contrară de către recurentul-reclamant; această situație de fapt face dovada faptului că, din perspectiva jurisprudenței CJUE, exemplificată anterior, sunt îndeplinite ambele condiții obligatorii pentru a se concluziona că reclamanta, împreună cu cealaltă entitate menționată de AFIR, a creat, în mod artificial, condițiile necesare pentru a obține ajutorul din cadrul FEADR -Măsura 121, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, raționamentul judecătorului de primă instanță în acest sens fiind caracterizat de claritate și coerență.

O altă critică cuprinsă în același recurs vizează neregula neîndeplinirii criteriului de eligibilitate EG5 la depunerea cererii de finanțare și, respectiv, la cesionarea contactului de finanțare, apreciind recurentul că respectivele considerente ale instanței ar reprezenta dezlegări greșite ale unor probleme de drept, fiind contrare probelor administrate în dosar, motiv pentru care trebuie înlăturate.

Și această critică estre nefondată pentru că, și în ceea ce privește neîndeplinirea criteriului de eligibilitate EG5 privind asigurarea cofinanțării investiției, raționamentul curții de apel, întemeiat pe probele administrate, este corect, recurentul-reclamant nereușind să facă dovada contrară.

Astfel, pentru acest criteriu, solicitantul inițial, C., a creat aparența îndeplinirii lui prin prezentarea a două extrase de cont, respectiv extras de cont emis de K. S.A. Sucursala Brașov din data de 26.04.2011, împrumut 900.000 RON de la L. și extras de cont din data de 22.04.2011 emis de M. S.A., împrumut 1.270.000 RON de la N. (ambii creditori având încheiate contracte de finanțare cu AFIR).

Ulterior, după o perioadă de timp de la semnarea contractului de finanțare, sus-numitul a comunicat autorității imposibilitatea asigurării cofinanțării investiției, motivul invocat fiind neacordarea unor credite bancare, ceea ce conduce în mod clar la concluzia că sumele pretins împrumutate anterior și cu care a susținut îndeplinirea criteriului de eligibilitate EG 5 (asigurarea cofinanțării investiției) au fost, de fapt, nereale și formale și acest criteriu nu era îndeplinit la data depunerii cererii de finanțare, câtă vreme, la acea dată, beneficiarul a prezentat extrasele de cont privind pretinsele împrumuturi, și nu un document emis de bancă care să fi certificat posibilitatea băncii de acordare a unui credit; pe de altă parte, la solicitarea de cesionare a contractului de finanțare către reclamantul A., acesta s-a angajat că va susține financiar proiectul, fără a indica și a face dovada potențialelor surse de finanțare care să probeze îndeplinirea criteriul de eligibilitate EG5.

De asemenea, nefondată și nesusținută de probele administrate este și critica referitoare la pretinsa reverificare de către AFIR a criteriilor de eligibilitate în raport cu persoana cesionarului, precum și critica ce vizează caracterul pretins nerezonabil și disproporționat al verificării ulterioare întreprinsă de către autoritate, iar împrejurarea că judecătorul de primă instanță nu a împărtășit punctul de vedere al recurentului-reclamant referitor la această disproporționalitate, nu înseamnă că argumentele invocate în acest sens au rămas neanalizate în mod culpabil, ci doar că, față de soluția dispusă, instanța de fond nu a mai apreciat ca fiind relevantă analiza lor, nefiind lipsit de semnificație nici faptul că acest recurent nu a invocat în mod explicit motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că verificările proiectelor se fac în etape diferite, după procedurile de lucru aferente fiecărei etape de verificare (selectare, contractare, plată), fiecare procedură cuprinzând anumite constatări legate de existența sau nu a documentelor cerute de respectiva procedură; contractul și legislația specifică instituie mecanismul controlului ulterior, orice plată putând fi invalidată de nereguli, fapt ce însemnă că, în situația în care ulterior sunt efectuate alte controale aprofundate de către compartimente specializate sau chiar instituții externe cu atribuții de control, beneficiarul nu este exonerat de răspundere pentru documentele depuse sau acțiunile întreprinse. Mai mult decât atât, contractul de finanțare obligă beneficiarul sa respecte condițiile de selecție și eligibilitate pe toată durata contractului.

În cauza de față este fără putere de tăgadă, și acest fapt fiind corect apreciat de către curtea de apel, că în perioada 18 decembrie 2014 - 09 februarie 2015, în baza Notei de descoperire a unei nereguli și de fundamentare pentru desfășurarea unui control, nr. 43528/18.12.2014,s-a efectuat un control având ca scop analiza aspectelor menționate în raportul Curții de Conturi a României - Autoritatea de Audit formulate în urma celei de-a doua misiuni intermediare de audit - exercițiul financiar 2014, asupra plăților efectuate în perioada 01.03.2014 - 30.06.2014 și a întocmit Raportul de control nr. x/30.01.2015; scopul acestei verificări a fost acela de a stabili existența și cuantumul neregulilor constatate pentru beneficiara reclamantă Întreprindere Individuală A., respective analiza condițiilor de acordare a finanțării în cadrul contractului x/18.04.2012 și a legăturii dintre respectivul contract de finanțare și contractul de finanțare x/13.04.2012, beneficiar fiind S.C. B. S.R.L.

În urma acestui control, s-a constatat că există o serie de nereguli privind implementarea proiectului, respectiv divizarea unui proiect în două proiecte în vederea depășirii intensității maxime a finanțării nerambursabile, îndeplinirea formală, la momentul depunerii cererii de finanțare, a criteriului de eligibilitate privind asigurarea cofinanțării și obținerea de către titularul inițial al proiectului a unui avantaj necuvenit constând din prețul cesiunii proiectului, achitat din fonduri proprii de către reclamantă.

Ca atare, la data de 9 februarie 2015, pârâta-recurentă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a întocmit procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/2015 cu privire la proiectul "Construire seră legume" - beneficiar Întreprindere Individuală A., prin care a constatat existența următoarelor neregulilor evidențiate anterior în implementarea contractului de finanțare, respectiv crearea de condiții artificiale în scopul depășirii plafonului maxim de finanțare, îndeplinirea formală a criteriului de eligibilitate EG 5 (lipsa dovedirii cofinanțării pentru proiectul depus), crearea unui avantaj necuvenit prin cesionarea proiectului în schimbul unei sume de bani, astfel că măsura luată de pârâtă cu privire la beneficiara-reclamantă a vizat, în mod corect, recuperarea întregii sume primite drept finanțare și rezilierea contractului de finanțare.

În contextul expus, în afara unor simple afirmații cu caracter subiectiv și nesusținute de niciuna dintre probele dosarului, recurentul-reclamant nu a făcut în niciun fel dovada caracterului abuziv, excesiv ori situat în afara cadrului legal al controlului în urma căruia au fost întocmite actele administrative contestate, simpla sa nemulțumire nefiind suficientă pentru a reține acest caracter ori pentru a se aprecia că ar fi vizat, fără niciun temei, reverificarea unor aspecte deja avute în vedere la analiza condițiilor finanțării.

În consecință, recursul promovat de către recurentul-reclamant A. împotriva considerentelor sentinței este, în întregime, nefondat.

În ceea ce privește recursul promovat de către pârâta AFIR împotriva aceleiași sentințe, acesta este numai parțial fondat, din perspectiva dispozițiilor art. 588 pct. 8 C. proc. civ., situația de casare prevăzută de pct. 6 al aceluiași text de lege, negăsindu-și incidența în cauza prezentă.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, invocând incidența în cauză a disp. art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a pretins că argumentele și parte din considerentele hotărârii de fond ar avea caracter contradictoriu față de soluția dispusă prin dispozitiv, în condițiile în care, deși curtea de apel a reținut existența și săvârșirea neregulilor expuse, în final, a admis acțiunea.

Înalta Curte nu poate reține aceste afirmații raportate la situația din dosar ca fiind de natură să atragă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pctr. 6 C. proc. civ.

Astfel, în practica instanței supreme s-a arătat că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pot fi: existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

În cauza de față, această situație de casare nu se confirmă câtă vreme instanța de fond, deși a reținut, într-adevăr, existența și săvârșirea neregulilor de către reclamant, ulterior a motivat și justificat separat soluția de admitere a acțiunii, prin aprecierea unui text de lege prin care a înlăturat răspunderea acestuia din urmă; modul în care curtea de apel a interpretat respectivul text de lege la situația de fapt din prezenta cauză trebuie analizat din perspectiva unui alt motiv de casare, respectiv a situației prevăzută de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, instanța de fond a reținut că, în cauză, ar fi aplicabil art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011 întrucât înseși autoritatea pârâtă este cea care a aprobat finanțarea ambelor proiecte, în urma analizării documentațiilor aferente, prin prisma îndeplinirii condițiilor legale și a încheiat contractele de finanțare cu cele două întreprinderi individuale, în baza cărora a plătit sumele la care s-a obligat; ulterior, în cadrul unui control ex-post permis de clauzele contractuale, pârâta, în opinia curții de apel, și-ar fi schimbat însă poziția, constatând numeroase elemente sau indicatori ce ar releva, încă de la data depunerii cererilor de finanțare, legăturile și coordonarea dintre proiectele propuse de beneficiarii A. și S.C. B. S.R.L., astfel că, pe baza acelorași documente, ar fi emis două opinii total diferite.

Din analiza conținutului art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011, raportat la situația de fapt existentă în cauză, Înalta Curte constată faptul că primul judecător a apreciat în mod greșit asupra incidenței în cauză a acestui text de lege, în sensul în care dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. reglementează această situație de casare.

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, "Obligația de rambursare prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități și atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil"; cu alte cuvinte, pentru a se putea discuta aplicabilitatea acestui text de lege, este necesară întrunirea cumulativă a celor două condiții, respectiv eroarea autorității și nedepistarea acesteia de către beneficiar, în mod rezonabil.

Este fără putere de tăgadă că, în cauza de față, așa cum a reținut chiar judecătorul de primă instanță, a fost probată intenția beneficiarului de eludare a normelor legale, prin crearea în mod artificial a condițiilor de obținere a ajutorului financiar nerambursabil, încă de la demararea proiectului, împrejurare ce exclude probabili