ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5617/2021

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 27.01.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației Naționale solicitând, ca prin hotărârea care se va pronunța să se constatate că a fost discriminat salarial pentru perioada 11 mai 2011 - 31 ianuarie 2014 și să se dispună înlăturararea faptelor de discrimnare și repunerea în situația anterioară discriminării, să fie obligat pârâtul Ministerul Educației Naționale să plătească reclamantului despăgubiri materiale reprezentând diferențele salariale la nivelul legilor nr. 221/2008 și nr. 330/2009 pentru perioada 13 mai 2011 - 31 ianuarie 2014, sume actualizate cu rata inflației și dobânda legală de la data nașterii acestui drept și până la plata efectivă a acestora precum și daune morale, ambele despăgubiri în cuantum total de 100.000 RON.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 194 din 29 septembrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii excepției inadmisibilității și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.

După redarea contextului factual și precizarea că a depus la dosarul cauzei documente cu privire la demersurile făcute de alte cadre didactice, în spețe identice cu speța sa, consideră că soluția pronunțată în cauză este nelegală. În acest sens, arată că instanța de fond a admis excepția inadmisibilității pe motivul plângerii prealabile, motiv care este neîntemeiat având în vedere faptul că și el ar fi primit aceleași răspunsuri ca și cadrele didactice menționate anterior, fiind îndeplinită condiția plângerii prealabile.

În continuare, a expus anumite considerente din Decizia Curții Constituționale nr. 797/27.09.2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 707/19.10.2007, pe care a apreciat-o ca fiind relevantă în cauză.

A mai susținut că nu putea solicita pârâtului emiterea unui act administrativ deoarece drepturile salariale ale cadrelor didactice sunt stabilite prin lege sau prin interpretarea actelor normative, prin recursuri în interesul legii sau hotărâri de dezlegare a chestiunilor de drept emise de Înalta Curte de Casație și Justiție, ori acesta s-a adresat justiției în vătămarea unui drept al său și un interes legitim constând în discriminarea salarială pentru perioada anilor 2011-2014, în raport cu salariile cadrelor didactice din județul Argeș.

Pe fondul cauzei, a reluat în detaliu motivele cererii de chemare în judecată, invocând în drept și redând dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1), art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; art. 7, art. 8 și art. 23 alin. (2) din Declarația Universala a Drepturilor Omului; art. 16 și art. 52 din Constituția României; art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; art. 20 și art. 21 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene; art. 1 alin. (2), art. 2, art. 20, art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

A susținut că deși a invocat, în motivele cererii de chemare în judecată privind discriminarea salarială, Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, a cărei obligativitate privind considerentele și dispozitivul sunt obligatorii potrivit art. 147 din Constituție, instanța de judecată nu a făcut niciun fel de vorbire în motivarea sentinței nr. 117/2020 și nici nu a respectat-o încălcându-și atribuțiile de a respecta deciziile Curții Conslitionale prevăzute în Constituție, legi și regulamentul de funcționare a instanțelor judecătorești, motive de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește discriminarea și tratamentul juridic diferit, a arătat că o bună parte a cadrelor didactice din România nu a obținut recunoașterea drepturilor salariale prin hotărâri judecătorești pentru perioada 01.10.2008-11.05.2011, intervennd prescripția dreptului de a cere în justiție aceste drepturi, motiv pentru care a fost inițiată si votată în Parlament Legea nr. 85/2016 privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011. Însă pentru anii 2011 (13.05-31.12.2011), 2012, 2013, 2014 și 2015 există suspiciunea rezonabilă că majoritatea cadrelor didactice din județul Argeș au față de restul cadrelor didactice din celelalte județe ale României, inclusiv față de recurent, drepturi salariale obținute prin hotărâri judecătorești mai mari de 2-3-4 ori, exemplificând în acest sens câteva sentințe pronunțate de Tribunalul Argeș.

În fine, a făcut referire și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, apreciind că dreptul la despăgubiri privind drepturile salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată este garantat de art. 1 din Primul Protocol la Convenție, respectiv respectarea proprietății, în cazul de față bunul reprezentându-l dreptul la despăgubirile salariale solicitate.

1.4. Apărările formulate în cauză

În cauză intimații-pârâți Ministerul Educației și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu au formulat întâmpinări.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 17 noiembrie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamantul a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educației la plata unor despăgubiri materiale reprezentând diferențe salariale la nivelul Legii nr. 221/2008 și Legii nr. 330/2009 pentru perioada 13 mai 2011- 31 ianuarie 2014, sume actualizate cu rata inflației și dobânda legală de la data nașterii acestui drept până la plata efectivă a lor, precum și daune morale, ambele despăgubiri în cuantum total de 100 000 RON, ca urmare a faptului că a fost discriminat salarial în aceeași perioadă. Totodată, a solicitat înlăturarea faptelor de discriminare și repunerea în situația anterioară.

Prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Educației și, în consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul A., reținând, în esență, că nu este îndeplinită condiția referitoare la existența unei vătămări cauzate printr-un act administrativ, care să justifice și o cerere în despăgubire, întrucât, în speță, nu a fost invocat un act juridic administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, emis de pârât care sa conducă la crearea unei situații discriminatorii și care să reprezinte premisa unei acțiuni în despăgubire, urmare a constatării nelegalității acestuia.

Analizând memoriu de recurs, Înalta Curte observă că recurentul-reclamant critică soluția pronunțată de prima instanță prin care a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii pe motivul plângerii prealabile, motiv pe care îl apreciază ca fiind neîntemeiat, având în vedere faptul că și el ar fi primit aceleași răspunsuri ca și alte cadre didactice care s-au adresat, anterior cererii sale de chemare în judecată, celor 3 puteri legislativă, executivă și judecătorească pentru înlăturarea situației discriminatorii create.

Reține Înalta Curte că instanța de fond a admis excepția inadmisibilității prin raportare la obiectul acțiunii în contencios administrativ, care trebuie să se circumscrie exclusiv exigențelor legii speciale, și nu prin raportare la neîndeplinirea condiției lipsei plângerii prealabile, cum eronat suține recurentul-reclamant.

În speță, contrar susținerilor recurentului-reclamant nu prezintă relevanță juridică nici Decizia Curții Constituționale nr. 797/27.09.2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 707/19.10.2007 prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 referitoare tot la procedura prealabilă și care, ulterior, a fost abrogat prin Legea nr. 212/2018.

Obiectul acțiunii în contencios administrativ este reglementat de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Astfel fiind, potrivit art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare pot fi supuse controlului de legalitate actele administrative tipice sau asimilate. Numai în acest cadru procesual instanța este învestită să analizeze existența unei atingeri aduse unui drept ori unui interes legitim, fiind de neconceput o cerere de chemare în judecată prin care să se solicite constatarea sau recunoașterea dreptului sau interesului legitim ori repararea unei pagube, independent de existența unei practici administrative vătămătoare concretizate prin emiterea unui act administrativ nelegal sau prin refuzul de rezolvare a unei cereri, ambele în formele asimilate actului administrativ prin art. 2 alin. (2) din lege.

Cu alte cuvinte, obiectul acțiunii se concretizează prin mijlocul procesual folosit, instanța având de rezolvat un litigiu individual dedus judecății și circumscris "pretenției" concrete a reclamantului.

Or, în cuprinsul acțiunii cu care instanța de contencios administrativ a fost învestită, în primă instanță, nu se face referire la anularea unui act administrativ sau la un refuz de soluționare a unei cereri în sensul în care legea contenciosului administrativ îl dă acestor concepte, ci se susține că pârâtul este responsabil de existența unei stări de discriminare ca organ de specialitate al administrației publice centrale ce are competență în domeniul învățământului, recurentul-reclamant fiind nemulțumit de faptul că alte cadre didactice din județul Argeș au obținut hotărâri judecătorești prin care li s-au recunoscut drepturile salariale pentru perioada 2011-2014 și că nu au fost adoptate măsuri, astfel încât de aceleași drepturi să beneficieze și cei care nu dețin hotărâri judecătorești.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe este la adăpost de criticile recurentului-reclamant, fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 194 din 29 septembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2021.