ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 771/2022

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data 30.01.2020, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se constate discriminarea salarială pentru perioada 11.05.2011-31.01.2014 și obligarea pârâtului Ministerul Educației Naționale la plata despăgubirilor materiale reprezentând diferențele salariale la nivelul Legilor nr. 221/2008 și nr. 330/2009 pentru perioada 13.05.2011-31.01.2014, sume actualizate cu rata inflației și dobânda legală, de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă a acestora, și la plata daunelor morale, ambele despăgubiri în cuantum de 100.000 RON.

1.2. Prin sentința civilă nr. 118 din 10 iulie 2020, Curtea a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii excepției inadmisibilității și al admiterii cererii de chemare în judecată.

Referitor la excepția inadmisibilității, a susținut recurentul că instanța de fonda admis excepția inadmisibilității pe motivul lipsei plângerii prealabile, însă acest motiv este neîntemeiat, având în vedere că ar fi primit aceleași răspunsuri ca și cadrele didactice în alte cauze. A citat din cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 797/27.09.2007.

În continuarea recursului, recurentul-reclamant a reiterat argumentele prezentate în cuprinsul acțiunii.

Intimatul-pârât Ministerul Educației și Cercetării a formulat întâmpinare, prin care a reiterat aceleași argumente ca și cele prezentate prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția prescripției dreptului material al acțiunii și excepția inadmisibilității acțiunii

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului.

Preliminar, referitor la excepțiile invocate de intimatul-pârât Ministerul Educației și Cercetării prin întâmpinare, Înalta Curte constată că acesta a reiterat întâmpinarea formulată față de acțiunea introductivă de instanță, fără, însă, a formula calea de atac a recursului împotriva hotărârii de fond în cazul în care ar fi fost nemulțumit de soluția acesteia.

4.1. Instanța de control judiciar constată că recursul reclamantului A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentului-reclamant, rezultă că aceasta nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu a evidențiat niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în aceste motive de casare.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentului-reclamant de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.

De altfel, recurentul-reclamant, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, nu a criticat cele reținute de prima instanță, ci s-a referit la faptul că instanța ar fi admis excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile și a adus argumente pe acest aspect.

În plus, recurentul-reclamant s-a referit la fondul cererii de chemare în judecată, reiterând cele prezentate în acțiune.

Or, prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă nu pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 554/2004, ci a reținut că nu este îndeplinită condiția referitoare la existența unei vătămări cauzate printr-un act administrativ care să justifice și o cerere în despăgubire, de vreme ce reclamantul nu a invocat niciun act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care să conducă la crearea unei situații discriminatorii și care să reprezinte premisa unei acțiuni în despăgubire, urmare a constatării nelegalității acestuia.

Prin urmare, recurentul-reclamant nu și-a circumstanțiat în niciun mod critica de nelegalitate și nu a motivat de ce instanța de fond ar fi pronunțat o hotărâre nelegală.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, arătarea incidenței unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege sau identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 118 din 10 iulie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.