ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5564/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 21 martie 2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

- anularea in tot a actului administrativ - Ordinul nr. 122 din 15.01.2018 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție,

- restituirea sumelor de bani reținute si neacordate (suspendate), ce constituie sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca suma compensatorie, începând cu data de 01.07.2017, data intrării in vigoare a Legii nr. 153/2017 si pana la data plătii efective,

- obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 3899 din 03.10.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a dispus anularea Ordinului 122/15.01.2018 emis de Procurorul General al PÎCCJ privind neacordarea indemnizației lunare pentru titlu științific de doctor, precum și plata către reclamant a diferențelor salariale aferente începând cu data de 1 iulie 2017.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 3899 din 03.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea acestuia, casarea în tot a sentinței recurate și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În cadrul cererii de recurs a susținut recurentul - pârât că prima instanță a înlăturat în mod nelegal de la aplicare dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 39 alin. (5) din Partea generală a Legii nr. 153/2017, astfel că, admiterea acțiunii echivalează cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Astfel, mai arată recurentul că, în condițiile în care reclamantul deține titlul științific de doctor într-un alt domeniu decât în cel în care își desfășoară activitatea, nu poate beneficia de indemnizația prevăzută la art. 14 alin. (1) din Partea Generală a Legii nr. 153/2017, astfel că Ordinul nr. 122 din 15.01.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este legal și temeinic.

În dezvoltarea recursului, recurenta a redat dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 39 alin. (5) din Partea generală a Legii nr. 153/2017, invocând deopotrivă Deciziile nr. 818-821 din 3.07.2008, nr. 289 din 07.06.2005 și nr. 693 din 17.10.2006 ale Curții Constituționale, precum și jurisprudența C.E.D.O., respectiv cauzele Kechko c. Ucrainei și Wieczorek c. Poloniei.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Apărările intimatului-reclamant

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică.

A solicitat, totodată, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 3 septembrie 2019, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte urmează a o admite, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Argumentele de fapt și de drept relevante.

și, încadrând criticile sale la articolul 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul

Examinând cererea de recurs constată Înalta Curte că, în cadrul acesteia recurentul - pârât a invocat nelegalitatea sentinței de fond, limitându-se a susține că " prima instanță a înlăturat în mod nelegal de la aplicare dispozițiile art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (5) din partea generală a Legii nr. 153/2017, admiterea acțiunii echivalând cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", fără a combate însă raționamentul instanței de fond, eventual a dezvolta argumentele pentru care apreciază că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deși nu a invocat expres și cazul de casre prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., ce reglementează exact acest motiv de nelegalitate.

Verificând dacă aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reține astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, se constată că, deși, formal, recurentul a încadrat recursul său în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în motivarea cererii de recurs nu a adus critici care să poată fi încadrate în acest motiv de nelegalitate.

Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurentul a încadrat expres recursul său în unul din motivele de nelegalitate prevăzute expres si limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menționat, partea exprimându-și doar nemultumirea cu privire la soluția dată de instanța de fond.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speța de față, însă, Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Obligația de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidența cel puțin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menționată.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța de fond, recurentul neexpunând în ce constă nelegalitatea hotărârii, necombătând în vreun fel raționamentul instanței de fond privind aplicarea greșită a normelor de drept, motiv pentru care instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

Reținând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că recurentul-pârât nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu și a aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nul recursul formulat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 3899 din 3 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

Totodată, raportat la dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. și la soluția ce se preconizează, fiind în culpă procesuală, urmează a fi obligat recurentul - pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca " parte care pierde procesul", la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A., constând în onorariu de avocat, conform chitanței de plată nr. x din data de 15.11.2021, atașată în original la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu.

Constată nul recursul formulat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 3899 din 3 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul - pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.