ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5163/2023

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub număr de dosar x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției:

- anularea deciziei nr. 2/20694/2020 emise de Ministerul Justiției, prin care a fost respinsă contestația formulată în procedura prealabilă;

- anularea în parte a ordinului nr. 554/C/18.02.2020, în sensul anularii poziției 23 din Anexa 1 la acest ordin, cu consecința obligării pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data soluționării definitive a cauzei, ordin în care să se prevadă includerea și a indemnizației lunare aferentă titlului științific de doctor în drept, astfel cum s-a statuat în mod definitiv prin sentința civilă nr. 2533/12.09.2016 a Tribunalului Prahova pronunțată în dosarul nr. x/2015, sentința rămasă definitivă;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin sentințanr. 34 din 19 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că sentința pronunțată în cauză este nelegalăaceasta fiind nemotivată, dar si pronunțată cu greșita aplicare si interpretare a normelor de drept material, anume a dispozițiilor art. 3

1

alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2015, dar si ale art. 14 alin. (1) din Legea 153/2017.

Recurentul reiterează situația de fapt, subliniind că începand cu data de 05.01.2008, in calitate de judecător la secția Penala a Curții de Apei Galați, a avut ca principale activități si responsabilități atribuții privind Siguranta Naționala, Ordinea Publica: protejarea informațiilor clasificate, cooperare judiciara in materie penala, judecarea infracțiunilor de corupție, criminalitate organizata si terorism pe raza de competenta a Curții de Apel Galați, funcționar de securitate cu atribuții pe linia protecției documentelor si informațiilor clasificate potrivit Legii 182/2002.

Așa fiind, titlul științific de doctor in domeniul Ordine Publica si Siguranta Naționala este in legătura indisolubila cu domeniul in care iși desfășoară activitatea.

Prin sentința civila nr. 2533 pronunțata de Tribunalul Prahova in dosar civil nr. x/2015 instanța a dispus, in acord cu dispozițiilor O.U.G. nr. 57/2015, dar si dispozițiile legale in aceasta materie ce isi produc efectele in prezent, obligarea paraților MJ si Curtea de Apel Galați, sa îi calculeze si sa ii achite suma corespunzătoare sporului aferent titlului științific de doctor, prin includerea acestuia in indemnizația lunara de încadrare, hotărârea fiind definitiva si executorie.

Decizia de soluționare a contestației in procedura prealabila nr. 2/20694/2020 reprezintă un act administrativ nelegal, nemotivat, iar instanța de fond nu a motivat nici ea n nici in fapt si nici in drept hotărârea de respingere a acțiunii.

Deși din dispozitivul sentinței rezulta ca instanța s-a pronunțat asupra cererii in tot, formularea fiind " respinge acțiunea formulata de reclamantul A.,...ca neîntemeiata", totuși in cuprinsul considerentelor nu se regăsește nicio motivare in fapt si in drept sub aspectul capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 2/20694/2020 .

Obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice, fiind necesară justificarea rațiunilor de fapt și de drept care au stat la baza adoptării lui.

Pentru a-și exercita.atribuția de control al legalității actelor administrative, instanța de judecată trebuie să cunoască rațiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea puterii sale discreționare, a ales soluția criticată de cel vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului administrativ.

În consecință, avînd în vedere necesitatea cunoașterii rațiunii emiterii actului administrativ atît de către destinatarul acestuia, cît și de către instanță, obligația motivării actului administrativ reprezintă o condiție de legalitate a acestuia, sancțiunea pentru nemotivarea actului administrativ neputînd fî decît anularea lui.

Recurentul invocă practica CJUE și a unor instanțe naționale cu privire la necesitatea motivării actului administrativ.

În opinia recurentului, tot in sfera motivului de casare prev de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se inscrie si modul de soluționare a excepției puterii de lucru judecat de către instanța de fond, fiind făcute referiri doar la sentința civila 2533/2015 a Tribunalului Prahova, fara ca instanța sa se raporteze la celelalte hotărâri la care recurentul a făcut referire.

Instanța a inlaturat efectul pozitiv al lucrului judecata al sentinței civile 2533/2015 a Tribunalului Prahova cu o motivare contradictorie, in sensul ca dispozițiile ce au stat la baza pronunțării acestei hotărâri nu mai sunt aplicabile in cauza.

Instanța nu motivează in niciun mod de ce nu retine efectul pozitiv al lucrului judecat ce rezulta din sentința civila nr. 1199/27.03.2019 pronunțata de Curtea de Apel București in cauza civila nr. x/2018; sentința civila nr. 100/18.02.2020 pronunțata de Curtea de Apel București si in cauza civila nr. x2019; sentința civila 1188/2021 a Curții de Apel București data in cauza civila x/2020.

Chestiunea referitoare la desfășurarea, de către persoana care deține titlul științific de doctor, a activității in domeniul pentru care deține titlul, era reglementata in mod similar atât de O.U.G. nr. 57/2015, cat si de art. 14 alin. (1) din Legea 153/2017, astfel incat sub acest aspect nu a intervenit nimic in cadrul legislativ din prezent, fata de cel in vigoare la data rămânerii definitive a Sentinței 2533, fiind obligatorie respectarea hotărârii judecătorești mai sus indicata.

Așa fiind, Anexa 1, poziția 23 din acest ordin al Ministerului Justiției se impune a fi modificata, conform sentinței civile nr. 2533/2016 a Tribunalului Prahova.

Recurentul prezintă în continuare comsiderentele hotărârilor judecătorești menționate și conchide că, in cauza de față, instanța in mod nelegal a încălcat efectul pozitiv al lucrului judecat, aceasta problema de drept privind legătura dintre titlul științific de doctor si domeniul in care isi desfășoară activitatea reclamantul fiind tranșata prin sentințele civile mai sus enunțate.

In ceea ce privește contestația formulata de reclamant împotriva Ordinului 554/C/18.02.2020. instanța de iudecata a făcut o gresita aplicare a normelor de drept material, mai exact art. 31 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2015. cat si de art. 14 alin. (1) din Legea 153/2017, fiind incident motivul de casare prev de art. 488 alin 1 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, Ordinul 554/C/18.02.2020, Anexa 1, poziția 23, este nelegal, fiind încălcate disp legale sus menționate, întrucât sporul la care este îndreptățit recurentul pentru titlul științific de doctor in drept nu i-a fost acordat, asa cum de altfel a dispus si instanța prin sentința de mai sus.

Potrivit art. 14 alin 1 din legea 153/2017, aplicabil in cauza pendinte:

"Art 14. - Drepturi salariate pentru deținerea titlului științific de doctor

(1) Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Cuantumul salariul al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25."

Aceasta normă este similara cu norma de drept existenta la data pronunțării sentinței civile 2533/12.09.2016 a Tribunalului Prahova prin care Ministerul a fost obligat la plata indemnizației pentru titlul științific de doctor, mai exact art. 3 ind.l alin 8 din O.U.G. nr. 57/2015, neexistand nicio modificare sub aspectul condițiilor cerute de legiuitor pentru acordarea acestui spor.

Reiterează recurentul că are atribuții de serviciu in domeniul "Ordine publica si sișuranta naționala", in care a obținut titlul științific de doctor* astfel incaț si sub acest aspect refuzul Ministarului Justiției de a-i acorda sporul pentru totlul științific de doctor este nelegal, fiind o nerespectare a dispozițiilor date de instanța de judecata orin sentința civila nr. 2533/2016 a Tribunalului Prahova,

Astfel, locul unde recurentul iși desfășoară activitatea, respectiv secția Penala si pentru Cauze cu Minori din cadrul Curții de Apel Galați, are legătura cu domeniul in care și-a susținut teza mea de doctorat, după cum a dovedit deja prin înscrisurile depuse la dosar.

Secția Penala soluționează cauze privind infracțiuni, iar infracțiunile aduc atingere Ordinii Publice, privita ca un concept general

In cazul infracțiunilor contra siguranței naționale a României, competenta de judecata in prima instanța aparține Curților de Apel, conform dispozițiilor ari 38 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Majoritatea cererilor de asistenta judiciara in materie penala in care România este stat de executare (stat solicitat) sunt, potrivit Legii nn 302/2004 Republicata, in prima instanța, de competenta Secțiilor Penale ale Curților de Apel

În probațiune solicită administrarea probei cu înscrisuri.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Prin încheierea din 10 mai 2023, având în vedere modificările legislative survenite ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, instanța a constatat subrogarea de drept a Înaltei Curți de Casație și Justiție în drepturile și obligațiile Ministerului Justiției.

La data de 12 octombrie 2023, recurentul-reclamant a depus la dosar ordinul de salarizare nr. 2903/09.10.2023, emis în executarea sentinței nr. 1188/2020, pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 1247/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit ca drepturile salariale ale reclamantului să fie calculate cu includerea indemnizației lunare pentru titlul științific de doctor.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției: (1) anularea deciziei nr. 2/20694/2020 emise de Ministerul Justiției, prin care a fost respinsă contestația formulată în procedura prealabilă; anularea în parte a ordinului nr. 554/C/18.02.2020, în sensul anularii poziției 23 din Anexa 1 la acest ordin, cu consecința obligării pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data soluționării definitive a cauzei, ordin în care să se prevadă includerea și a indemnizației lunare aferentă titlului științific de doctor în drept, astfel cum s-a statuat în mod definitiv prin sentința civilă nr. 2533/12.09.2016 a Tribunalului Prahova pronunțată în dosarul nr. x/2015, sentința rămasă definitivă.

Prima instanță a respins ca nefondată acțiunea, reținând, în esență, că din interpretarea dispozițiilor legale incidente rezultă clar și fără echivoc faptul că indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată se poate acorda numai deținătorilor titlului științific de doctor care își desfășoară activitatea în domeniul în care dețin acest titlu. Or, având în vedere că reclamantul a obținut titlul științific de doctor în domeniul ordine publică și siguranță națională, însă nu își desfășoară activitatea în acest domeniu, fiind judecător în cadrul Curții de Apel Galați, în mod corect s-a stabilit că nu îi poate fi acordată indemnizația pentru titlul științific de doctor prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017.

Reclamantul a declarat recurs, susținând că motivarea primei instanțe este contradictorie și nemotivată și reprezintă totodată o interpretare greșită a normelor de drept material.

Invocă recurentul-reclamant și faptul că prin sentința pronunțată în prezenta cauză a fost încălcată puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2533/12.09.2016 a Tribunalului Prahova.

Examinând recursul, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., lecturând sentința civilă atacată, Înalta Curte constată stabilirea în conținutul acesteia a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor relevante ale părților, expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de judecătorul fondului sunt în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată și soluția pronunțată. În consecință, se constată că respectivele considerente sunt detaliate în mod corespunzător obligației legale de motivare a hotărârii pronunțate și nu rezultă a cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, astfel încât acest motiv de casare/nelegalitate nu este incident.

Instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea de chemare în judecată în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului pentru nemotivare.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanță a dreptului material.

Altfel spus, art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ. implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau străine de natura cauzei, excluzându-se deci situația în care considerentele sunt criticate sub motiv că prin conținutul lor încalcă sau aplică în mod greșit dreptul material, aspect tratat de un alt motiv de nelegalitate/casare.

Pe cale de consecință, pretinsa deficiență în motivare imputată de recurent sentinței recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținută ca fiind fondată, prima instanță arătând clar și complet de ce a respins acțiunea.

Motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material.

Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauză, contrar criticilor recurentului, instanța de fond a făcut o interpretare legală a normelor de drept material aplicabile în cauză.

Astfel, corect s-a constatat prin sentința atacată că, în ceea ce privește acordarea drepturilor salariale pentru deținerea titlului științific de doctor, sunt incidente dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, conform cărora personalul care deține titlu științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanța a interpretat și aplicat în mod corect textul de lege indicat mai sus, coroborat cu Anexa 1 din H.G. nr. 493/2013 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare, din care reiese că pentru ramura științe juridice, domeniul studiilor doctorale este drept și domeniul de licență este tot drept, iar domeniul studiilor doctorale de ordine publică și siguranță națională aparține ramurei științe militare, informații și ordine publică.

Din această perspectivă, sunt nerelevante susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora, în calitate de judecător la Curtea de Apel Galați, secția penală, are și atribuții privind protejarea informațiilor clasificate, cooperarea judiciară în materie penală, judecarea infracțiunilor de corupție, criminalitate organizată și terorism, funcționar de securitate cu atribuții pe linia protecției documentelor și informațiilor clasificate, câtă vreme a obținut doctoratul într-un domeniu ce aparține ramurii științelor militare, informațiilor și ordinii publice, și nu în ramura științelor juridice, în care dorește valorificarea studiilor doctorale.

Înalta Curte mai notează că, în legea procesual civilă, autoritatea de lucru judecat cunoaște două aspecte. Pe de o parte, există efectul negativ al autorității de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză și care instituie un fine de neprimire, orice astfel de acțiune fiind respinsă fără a fi cercetată în fond. Aceasta, întrucât nu poate avea loc o nouă judecată între aceleași părți, cu același obiect și aceeași cauză.

Pe de altă parte, există efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. După cum reiese din aceste prevederi legale, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă.

Contrar criticilor recurentului, în speță prima instanță a analizat puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2533/12.09.2016 a Tribunalului Prahova și a reținut, corect, că aceasta nu are putere de lucru judecat cât timp în prezenta cauză este contestat ordinul nr. 554/C/18.02.2020 emis în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, iar sentința civilă nr. 2533/12.09.2016 a Tribunalului Prahova privește acordarea sumelor compensatorii reprezentând sporul pentru titlul de doctor în drept pe o perioadă în care era incident un temei juridic distinct cu privire la acordarea acestora.

Prima instanță a analizat și puterea de lucru judecat a celorlalte hotărâri judecătorești invocate de acesta, statuând, corect, că același aspect ca cel din prezenta cauză a fost tranșat definitiv în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în care s-a pronunțat sentința nr. 978/12.12.2019, rămasă definitivă prin nerecurare și care se impune cu putere de lucru judecat și în prezenta cauză, deoarece analizează, în ceea ce îl privește pe recurent, condițiile actuale pentru acordarea sporului de doctor, apreciind că acesta nu îndeplinește condițiile legale pentru acordarea sporului solicitat.

Înalta Curte observă că prin sentința civilă nr. 978/12.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, definitivă prin nerecurare, s-a constatat că sentința civilă nr. 2533/12.09.2016 a Tribunalului Prahova nu are putere de lucru judecat în cauza respectivă, întrucât privește acordarea sumelor compensatorii reprezentând sporul pentru titlul de doctor în drept pentru o perioadă în care era incident un temei juridic distinct cu privire la acordarea acestora, aspect sesizat în mod corect de către prima instanță.

Mai mult, referitor la sentința nr. 2533/12.09.2016 a Tribunalului Prahova, Înalta Curte constată că intimatul-reclamant nu se poate prevala în susținerea pretențiilor sale de aceasta, în condițiile în care singurul motiv pentru care i s-a admis acțiunea a constat în reținerea unei situații de discriminare între deținătorii titlurilor de doctor înainte de 21.12.2009 și cei care au obținut titlul de doctor după această dată, fără a fi analizate condițiile dispozițiilor legale care reglementează acordarea sporului pentru titlul științific de doctor.

Astfel, în ceea ce privește acordarea drepturilor salariale pentru deținerea titlului științific de doctor, sunt incidente dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, conform cărora personalul care deține titlu științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanța a interpretat și aplicat în mod corect textul de lege indicat mai sus, coroborat cu Anexa 1 din H.G. nr. 493/2013 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare, din care reiese că pentru ramura științe juridice, domeniul studiilor doctorale este drept și domeniul de licență este tot drept, iar domeniul studiilor doctorale de ordine publică și siguranță națională aparține ramurei științe militare, informații și ordine publică.

Din această perspectivă, sunt nerelevante susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora, în calitate de judecător la Curtea de Apel Galați, secția penală, are și atribuții privind protejarea informațiilor clasificate, cooperarea judiciară în materie penală, judecarea infracțiunilor de corupție, criminalitate organizată și terorism, funcționar de securitate cu atribuții pe linia protecției documentelor și informațiilor clasificate, câtă vreme a obținut doctoratul într-un domeniu ce aparține ramurii științelor militare, informațiilor și ordinii publice, și nu în ramura științelor juridice, în care dorește valorificarea studiilor doctorale.

Prima instanță a reținut corect că susținerea doctoratului în domeniul ordine publică și siguranță națională este corespondentă atât domeniului Drept pentru studii universitare de licență, cât și domeniului Științe militare, informații și ordine publică, specializarea Ordine și siguranță publică.

În consecință, întrucât recurentul nu deține titlul de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea, fiind făcută dovada deținerii titlului de doctor în domeniul "Ordine publică și siguranță națională", Înalta Curte constată că prima instanță a stabilit în mod legal că drepturile salariate ale acestuia au fost în mod corect stabilite prin ordinele atacate.

Fiind neîntemeiate criticile recurentului-reclamant, recursul urmează a fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 34 din 19 ianuarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 8 noiembrie 2023.