ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3423/2023

Ședința publică din data de 21 iunie 2023

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.06.2018, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B. au solicitat,în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea în totalitate a actului administrativ cu caracter individual reprezentat de Hotărârea nr. 435 emisă de pârât la data de 19.04.2018, precum și suspendarea executării acestuia, până la soluționarea acțiunii în anulare.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 1 leu, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 43 din 16 februarie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscala admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

A anulat Hotărârea nr. 435/19.04.2018 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

A respins celelalte solicitări.

A obligat pârâtul la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecatăîn cuantum de 50 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, invocând motivul de casare prevăzut deart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul arată, în esență, următoarele:

Instanța de fond a procedat la o greșită aplicare a dispozitiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat că actul administrativ atacat ar fi fost emis cu depășirea limitelor de apreciere ce revin autorităților cu ocazia emiterii actelor administrative.

În aceste context, recurentul arătă, contrar celor reținute de instanța de fond, că în speță nu sunt întrunite cerințele excesului de putere, în înțelesul dat de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435/19.04.2018 fiind adoptată în limitele marjei de apreciere recunoscute de legiuitor autorității publice, cu respectarea competenței prevăzute de lege.

Recurentul invocă prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd competența Consiliului Superior al Magistraturii de a se sesiza din oficiu.

Prin urmare, in raport de acest cadru normativ, Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435/19 aprilie 2018, prin care s-a apreciat că adresa Parchetului de pe Iângă Înalta Curte de Casatie și Justiție - Direct a Națională Anticorupție, de solicitare a unor înscrisuri dintr-un dosar al instanței, este de natură a încălca independența judecătorilor din compunerea completului de judecată învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Ploiești, a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale, in exercitarea dreptului de apreciere al Plenului, exercitat in limitele competenței prevázute de lege.

Referitor la limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere conferit autorității publice, recurentul precizează că acesta se raportează la scopul legii, iar respectarea acestor limite presupune respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile dispuse și interesul public ocrotit, potrivit competentei legate a Plenului, in materia apărării judecătorilor și procurorilor împotriva oricărui act care Ie-ar putea afecta independenta sau imparțialitatea.

În acest context, expune mai multe considerente teoretice privind rolul justiției și principiile independenței și imparțialității magistraților, astfel cum sunt consfințite de art. 124 alin. (3) din Constitutie, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, art. 3 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și actele internaționale.

Recurentul conchide în sensul că independenta nu este un privilegiu in interesul propriu al magistraților, ci in interesul statului de drept și al celor care caută și doresc înfăptuirea justiției. Aceasta ii este conferită magistratului in vederea protecției drepturilor persoanelor care apelează la justiție pentru a beneficia de un act de dreptate și constă in responsabilitatea magistratului de a convinge, nu prin forța principiului autoritățiî, ci a argumentelor raționale, temeinice, acestea constituind astfel un mijloc de a asigura și păstra încrederea publicului in sistemul judiciar.

În ceea ce privește omisiunea audierii celor două doamne judecător vizate de hotărârea contestată, precum și omisiunea solicitării unui punct de vedere din partea intimaților-reclamanți cu privire la situația de fapt care a ocazionat adoptarea actului administrativ care face obiectul acțiunii, recurentul citează prevederile art. 15 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, in forma in vigoare la data emiterii actului administrativ atacat, și precizează că, în cauza de fața, petenții C., D., E., F. și G. au sesizat Consiliul Superior al Magistraturii cu o cerere de apărare a independenței magistrațilar, iar conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 in forma în vigoare la data formulării sesizăriî și emiterii actului atacat, s-a dispus efectuarea unor verificări de către lnspecția Judiciară cu privire la aspectele semnalate, aceasta din urmă îmtocmiind raportul nr. x/2018.

Din cuprinsul raportului menționat rezultă că łnspecția Judiciară a procedat la efectuarea verificărilor prealabile, in cadrul cărora au fost solicitate relații Curții de Apel Ploiești cu privire la aspectele semnalate.

În acest scop, președintele Curții de Apel Ploiești a emis adresa nr. x/12.03.2018 in cuprinsul căreia se menționeazá că doamnele judecător care intrau in compunerea completului învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2015 nu au apreciat necesar să își exprime punctul de vedere cu privire la aspectele reclamate. Ca atare, cele două doamne judecător au avut posibilitatea să exprime un punct de vedere raportat la cele semnalate, dar, potrivit propriei opțiuni, au preferat să rămână in pasivitate.

În egală măsură, nu este lipsit de importanță aspectul că doamnele judecător H. și I. (care intrau in compunerea completului învestit cu soluționarea apelului in dosarul nr. x/2015) vizate in mod direct de hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435/19.04.2018, nu au exercitat vreo cale de atac împotriva acestui act administrativ, acestea fiind singurele care puteau pretinde vreo vătămare ca urmare a omisiunii de a fi invitate la ședinta Plenului din data de 19.04.2018 in cadrul căreia s-a discutat raportul întocmit de lnspecția judiciară.

De asemenea, recurentul apreciază că sunt nefondate și considerentele instanței privind caracterul superficial at verificărilor care au stat la baza erniterii Hotărârii Plenului nr. 435/2018, prin aceea că nu a fost solicitată plângerea penală înregistrată sub nr. x/2016 care a ocazionat emiterea adresei de solicitare de înscrisuri în dosarul nr. x/2015 atât timp cât Hotărârea Plenului a fost adoptată in urma cercetării raportului nr. x/2018 întocmit de către Inspecția Judiciară, in acord cu dispozițiile art. 15 alin. (3) și alin. (4) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005.

Din cuprinsul raportului amintit rezultă că lnspecția Judiciară a efectuat verificările prealabile in baza fișei Ecris a dosarului nr. x/2015, precum și a relațiilor solicitate Curții de Apel Ploieștî, apreciind că acestea erau suficiente și Iămuritoare pentru atingerea scopului urmărit și anume stabilirea potențialului cererii de comunicare a copiilor actelor existente la dosarul cauzei de a conduce la o încălcare a independenței judecătorilor învestiți cu soluționarea apelului.

În aceste condiții, subliniază că modalitatea de instrumentare a dosarului penal nr. x/2016 in cadrul cäruia a fost înregistrată plângerea penală la care face trimitere prima instanță nu făcea obiectul verificărilor prealabile realizate de łnspecția Judiciară și nici nu a fost contestată existența acestei plângeri penale, astfel încât respectivul act de procedură nu era util soluționării sesizării privind apărarea independenței a judecătorilor din compunerea completului de judecată învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2015, iar teza instantei de fond in sensul că probatoriul care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat ar fi fost incomplet este neîntemeiată.

În mod eronat a reținut instanța de fond că Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435/19.04.2018 ar fi fost emisă cu interpretarea eronată a normelor de procedură penală.

În acest context, subliniază că adresarea unei solicitări de eliberare înscrisuri de către o unitate de parchet nu conduce, de plano, la afectarea independenței sau imparțialității magistraților ce soluționează dosarul respectiv, atât timp cât dispozițiile legale și regulamentare care ghidează procedurile judiciare permit și chiar obligă la eliberarea unor înscrisuri din dosar la solicitarea instanțelor ori instituțiilor ce instrumentează cauze civile ori penale, însă aceste dispoziți impun respectarea unor anumite condiții.

În acest sens sunt prevederile art. 97 alin. (2) lit. e) din C. proc. pen., art. 93 alin. (1) și (1‘) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor și art. 169 din C. proc. pen.

Analizând coroborat dispozițiîle legale și regulamentare menționate, subliniază că argumentele primei instanțe referitoare la încălcarea de către Plen a atribuțiilor organelor judiciare, prin examinarea unui act procesual, nu pot fi primite având în vedere că analiza efectuată de Plen nu a avut ca obiectiv statuarea asupra legalității acestui act în condițiile C. proc. pen., ci a fost realizată din perspectiva unui cadru mai larg, cu scopul de a stabili potențialul acestui act procesual de a produce o încălcare a independenței judecătorilor.

Astfel, solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii privind efectuarea verificărilor potrivit ari. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 a fost analizată pe de o parte din perspectiva obiectului adresei de solicitare a copiilor din dosarul sus menționat care privea "toate documentele din dosarul nr. x/2015 in care a fost emisă sentința civilă nr. 1243/16.10.2015 de către Tribunalul București", iar pe de altă parte din perspectiva momentului la care a fost formulată cererea de eliberare a copiilor din dosar, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii tonstatând că prima solicitare a actelor din dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București, de către procurorul de caz, a avut loc la data de 28.09.2017, la peste 10 luni de la înregistrarea dosarului penal nr. x/2016 la unitatea de parchet - 21.11.2016 - și la circa 9 luni de la înregistrarea dosarului la Curtea de Apel București - 29.12.2015.

În drept, invocă prevederile art. 486, art. 487, art. 488 din C. proc. civ., precum și toate celelalte dispoziții legale menționate în cuprinsul recursului.

În dovedire, înțelege să facă trimitere la toate înscrisurile care se regăsesc la dosarul instanței de fond.

Intimații-reclamanți A. și B. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Intimații arată, în esență, că este legală constatarea instanței de fond în sensul nelegalității hotărârii Plenului ca urmare a omisiunii audierii celor două doamne judecător și a împrejurării că a fost emisă fără a se solicita celor doi procurori vreun punct dc vedere raportat la aspectele imputate.

Sunt, de asemenea, fondate considerentele instanței privind caracterul superficial al verificărilor care au stat la baza emiterii hotăririi Plenului nr. 435f20l8, prin aceea că nu a fost solicitată plângerca penală înregistrată sub nr. x/2016 care a ocazionat emiterea adresei de solicitare dc înscrisuri în dosanil nr. x/2015.

Subliniază că lipsa ccrerii de abținere și respingerea cererii de recuzare denotă că judecătorii Curții de Apcl Ploiești nu au perceput prin adresa DNA nicio presiune, nicio afectarea a capacității de a lua decizii.

Invocă și conținutul adresci nr. 8/12.03.2018 a Cabinetului Președintelui Curții de Apel către Inspecția Judieiară.

Desfășurarea activității Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a1 Inspecției Judiciare sau al secției pentru judecători/procurori privind apărarea independenței sistemului judiciar trebuie să fie guvernată de principiul echității, eu garanțiile pe care acesta le oferă.

Intimații consideră că este relevant pentru caracterul nelegal al hotărârii plenului CSM faptul că s-a întemeiat pe un raport a1 Inspecției judiciare cu o motivare sumară, care nu a analizat împrejurările concrete ale cauzei, nu a solicitat niciun punct de vedere procurorilor care efectuau urmărirea penală sau judecătorilor a căror independență ar fi fost pretins afectată și care nu a formulat o concluzie cu privire la obiectul verificărilor.

Nu se poate primi faptul că solicitarea de eliberare inscrisuri de către o unitate de parchet printr-o adresă a dus la afectarea independcnței și imparțialității magistraților care soluțioriează dosarul în cadrul căruia s-au cerut respectivele mijloace dc probă.

În dovcdirc, intimații fac trimitere la toate înscrisurile care se regăscsc la dosarul instanței de fond.

II. Analiza cererii de recurs

Analizând recursul din perspectiva criticilor formulate și a motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurent, sancționează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a legii.

Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar și precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris).

Interpretarea greșită a legii presupune că textul legal incident speței este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată, instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului.

În fine, aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și de apel.

În acest caz, situația de fapt a fost greșit calificată, comparativ cu exigențele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii fondului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecății.

În cauză, Înalta Curte reține că sentința recurată este urmarea unei corecte aplicări și interpretări a normrlor de drept material.

Este adevărat că, așa cum susține recurentul, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul și obligația de a se sesiza și din oficiu pentru a apăra judecătorii și procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputația profesională a judecătorilor și procurorilor".

Potrivit alin. (3) al aceluiași text de lege, "Consiliul Superior al Magistraturii asigură respectarea legii și a criteriilor de competență și etică profesională în desfășurarea carierei profesionale a judecătorilor și procurorilor".

De asemenea, art. 75 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor prevede "Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul și obligația de a apăra judecătorii și procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea."

Particularitatea cauzei este dată, însă, nu de faptul că recurentul și-a exercitat aceste atribuții legale, ci de faptul că, practic, le-a exercitat în condițiile în care judecătorii cărora li s-a apărat independența nu au solicitat acest lucru și, mai mult, au arătat că nu consideră că li s-ar fi încălcat independența prin solicitarea relațiilor în discuție.

În plus, astfel cum corect a reținut judecătorul fondului, în analiza legalității Hotărârii Plenului CSM 435/2018 nu se poate porni de la premisa că aceasta ar reprezenta "o hotărâre a Plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, supusă dispozițiilor art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004" deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit deja, prin decizia nr. 2845/28.05.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, că Hotărârea Plenului CSM 435/2018 nu este "o hotărâre privind cariera și drepturile judecătorilor în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 care să atragă competența în primă instanță a ÎCCJ".

Față de aceste statuări ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și raportat la faptul că recurentul a indicat că Hotărârea Plenului CSM 435/2018 reprezintă o hotărâre privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor emisă potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, concluzia care se impune nu poate fi decât aceea a nulității respectivei hotărâri, raportat la decalajul între ceea ce Plenul a dorit să emită, respectiv o "hotărâre privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor", conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 și faptul stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2845/28.05.2019, potrivit cu care actul atacat nu reprezintă o hotărâre privind cariera și drepturile judecătorilor în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Înalta Curte mai constată că sunt reale susținerile recurentului conform cărora, în aplicarea art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 in forma în vigoare la data emiterii actului atacat, a dispus efectuarea de verificări de către lnspecția Judiciară cu privire la aspectele semnalate, aceasta din urmă îmtocmind raportul nr. x/2018.

Din cuprinsul raportului menționat rezultă că łnspecția Judiciară a procedat la efectuarea verificărilor prealabile, in cadrul cărora au fost solicitate relații Curții de Apel Ploiești cu privire la aspectele semnalate.

Cu toate acestea, recurentul nu oferă nicio explicație privind faptul că Hotărârea Plenului nr. 435/2018 nu a ținut cont de adresa nr. x/12.03.2018 a Curții de Apel Ploiești, în care se arată că "doamnele judecător nu au considerat necesar să adreseze Consiliului Superior al Magistraturii o cerere de apărare a independenței în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 potrivit căruia judecătorul sau procurorul care consideră că independența, imparțialitatea sau reputația profesională îi este afectată în orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii, care, după caz, poate dispune verificarea aspectelor semnalate, publicarea rezultatelor acesteia, poate sesiza organul competent să decidă asupra măsurilor care se impun sau poate dispune orice altă măsură corespunzătoare, potrivit legii".

Totodată, hotărârea atacată nu ține cont de obligația profesională legală ce revenea procurorilor învestiți cu plângerea penală înregistrată sub nr. x/2016 de a efectua cercetări în vederea soluționării respectivei plângeri penale.

Judecătorul fondului a reținut corect că atât timp cât Hotărârea Plenului CSM nr. 435/2018 statuează cu privire la faptul că emiterea adresei de solicitare înscrisuri în dosarul penal nr. x/2016 ar fi adus atingere independenței unor judecători, ar fi fost elementar să fie solicitată depunerea la dosar a plângerii penale care a determinat emiterea adresei DNA de solicitare înscrisuri.

În ceea ce privește aprecierile din Hotărârea CSM nr. 435/2018 potrivit cărora nu ar fi fost respectate cerințele de formă prevăzute de art. 169 și 170 C. proc. pen. prin faptul că ar fi fost formulată o adresă de solicitare a înscrisurilor, iar nu o ordonanță, într-adevăr din conținutul art. 169 și 170 C. proc. pen. nu rezultă că înscrisurile pot fi solicitate de parchet doar pe calea ordonanței, cu excluderea formulării unei simple solicitări.

În același timp, însă, nu poate fi reținută încălcarea de către Plen a atribuțiilor organelor judiciare prin examinarea unui act procesual, având în vedere că analiza efectuată de Plen nu a avut ca obiectiv statuarea asupra legalității acestui act în condițiile C. proc. pen., ci a fost realizată din perspectiva unui cadru mai larg, cu scopul de a stabili potențialul acestui act procesual de a produce o încălcare a independenței judecătorilor.

Înalta Curte mai reține că, într-adevăr, din actele depuse la dosar de CSM nu rezultă că ar fi fost făcute verificări de către Inspecția judiciară pentru a se stabili dacă respectivii procurori au consultat sau nu portalul instanțelor și nici nu au fost întrebați cu privire la aceste aspecte.

Așa fiind, contrar criticilor recurentului, chiar dacă emiterea Hotărârii contestate în cauză nu a fost urmarea unui exces de putere, totuși s-a făcut în urma unei proceduri incomplete, în cadrul căreia nu au fost ascultați tocmai judecătorii a căror independență era în discuție, și nici procurorii ale căror acte au fost analizate.

Față de cele arătate în precedent, fiind neîntemeiate criticile părții recurente, în raport de disp. art. 496 noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 43 din 16 februarie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.