ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 322/2023

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08.04.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspectia Judiciară, anularea Rezoluției nr. 2996/A/30.09.2020 din dosarul nr. x/24.11.2020.

Prin sentința nr. 990 din 18 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția autorității de lucru judecat și s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspectia Judiciară, ca urmare a reținerii autorității de lucru judecat în raport de hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Împotriva sentinței nr. 990 din 18 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că instanța de fond a admis în mod greșit excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că în raport cu prevederile art. 431 alin. (1) și art. 430 alin. (1) C. proc. civ., între prezenta cauză și cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, soluționat definitiv, nu există identitate de obiect, întrucât în prezentul dosar reclamanta a atacat inclusiv rezoluția nr. 102/A/18.01.2021, emisă de Inspecția Judiciară în dosarul nr. y (un dosar distinct), motiv pentru care nu se poate reține identitatea de obiect, părți și cauză, cerută pentru a fi în prezența excepției autorității de lucru judecat.

Invocă Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, în sensul în care persoana desemnată cu repartizarea aleatorie a cauzelor, primind dosarul, verifică în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect și întocmește un referat în care menționează rezultatul verificării, atașându-l la dosarul nou-format, iar în cazul în care din referatul astfel întocmit rezultă că pe rolul instanței există alte dosare având aceleași părți și același obiect sau o parte dintre obiectele acestora sunt identice cu ale dosarului în care se iau măsurile necesare în scopul pregătirii ședinței de judecată, se dispune atașarea dosarelor indicate în referat pentru primul termen de judecată în dosarul nou-format.

Consideră că, întrucât nu există un atare raport la dosarul cauzei, rezultă că obiectul cererilor invocate în susținerea excepției este diferit, distincția referindu-se la Rezoluția nr. 102/A/18.01.2021 emisă de Inspecția Judiciară în dosarul nr. y, sens în care apreciază că instanța trebuia să dispună verificări cu privire la obiectul cauzei înregistrate sub nr. x/2021, fără a putea soluționa prezenta cauză în lipsa hotărârii redactate în dosarul nr. x/2021, simpla pronunțare nefiind suficientă pentru soluționarea excepției autorității de lucru judecat.

Date fiind aceste aspecte, consideră că s-a încălcat principiul legalității și al aflării adevărului.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că recurenta-reclamantă nu a indicat în concret regulile de procedură încălcate de către instanța de fond.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor de drept material incidente, reținând în mod corect autoritatea de lucru judecat în raport de hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2021, soluționat definitiv prin decizia nr. 58/12.01.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, arată că din conținutul cererii de chemare în judecată, precum și din informațiile existente pe portalul instanțelor de judecată, nu reiese că recurenta-reclamantă ar fi contestat Rezoluția nr. 102/A din 18 ianuarie 2021.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 24 august 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 25 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspectia Judiciară, anularea Rezoluției nr. 2996/A/30.09.2020 din dosarul nr. x/24.11.2020.

Prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspectia Judiciară, ca urmare a reținerii autorității de lucru judecat în raport cu hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2021, soluționat definitiv prin decizia nr. 58/12.01.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care recurenta-reclamantă din prezentul dosar solicitase anularea aceleiași rezoluții a Inspecției Judiciare.

Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este corectă, în condițiile în care Rezoluția nr. 2996/A/30.09.2020 din dosarul Inspecției Judiciare nr. C20-1509/24.11.2020 a făcut obiectul controlului judiciar în dosarul nr. x/2021, soluționat definitiv prin decizia nr. 58/12.01.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, motiv pentru care aceasta nu mai putea fi analizată din nou de către o instanță de judecată.

Potrivit art. 430 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

Astfel, alin. (2) al articolului anterior citat statuează în sensul că nu numai dispozitivul hotărârii judecătorești dobândește autoritatea de lucru judecat, ci și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Cu alte cuvinte, pe lângă dispozitiv, legiuitorul asumă autoritatea de lucru judecat a considerentelor decisive și decizorii.

Prin urmare, prin normele mai sus citate, legiuitorul a înțeles să împiedice judecarea din nou a unei cauze, în condițiile în care aceasta are aceleași părți, obiect și cauză cu procesul anterior judecat, reglementând în acest sens instituția autorității de lucru judecat.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție. Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu". (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010).

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a susținut în recurs faptul că în cauză nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care în prezenta cauză a contestat și Rezoluția nr. 102/A/18.01.2021 emisă de Inspecția Judiciară în dosarul nr. y.

Critica este nefondată, în contextul în care, examinând înscrisurile din dosarul de fond, cu precădere cererea de chemare în judecată și răspunsul la întâmpinare, se constată că reclamanta nu a atacat și Rezoluția nr. 102/A/18.01.2021 emisă de Inspecția Judiciară în dosarul nr. y, astfel că acest act nu a făcut obiectul analizei instanței de fond și, prin urmare, nu poate fi analizat nici în calea de atac.

Este adevărat că reclamanta a depus la dosarul de fond Rezoluția nr. 102/A din 18.01.2021, aceasta aflându-se la dosar, însă prin niciun înscris nu a contestat în mod expres acest act și nu a formulat critici cu privire la el.

Mai mult, dacă recurenta-reclamantă considera că a contestat și Rezoluția nr. 102/A din 18.01.2021, iar instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la aceasta, avea la îndemână procedura prevăzută de art. 444 din C. proc. civ., respectiv formularea unei cereri de completare a hotărârii instanței de fond cu privire la aspectele pe care instanța de fond ar fi omis a se pronunța.

Înalta Curte constată că acest aspect nu poate fi cercetat în calea de atac a recursului, cât timp prevederile art. 445 C. proc. civ. reglementează o procedură obligatorie care impune utilizarea instrumentului procedural prevăzut de art. 444 din C. proc. civ. privind cererile de completare ale hotărârilor judecătorești.

Astfel fiind, în ipoteza omisiunii instanței judecătorești de a se pronunța asupra unor cereri, se poate solicita completarea dispozitivului hotărârii judecătorești în procedura reglementată de art. 444 din C. proc. civ., procedură de care reclamanta nu a uzat; obligativitatea acestei proceduri, conform art. 445 C. proc. civ., face imposibilă invocarea respectivei omisiuni pe calea recursului.

Independent de aceste aspecte, având în vedere că Rezoluția nr. 2996/A/30.09.2020 din dosarul Inspecției Judiciare nr. C20-1509/24.11.2020 a făcut obiectul controlului judiciar în dosarul nr. x/2021, soluționat definitiv prin decizia nr. 58/12.01.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond nu se mai putea pronunța cu privire la respectiva rezoluție, reținând în mod corect autoritatea de lucru judecat.

Tot nefondată se constată a fi și susținerea recurentei-reclamante conform căreia instanța nu putea reține autoritatea de lucru judecat în lipsa referatului întocmit de către persoana desemnată cu repartizarea aleatorie a cauzelor cu privire la existența altor dosare cu aceleași părți, obiect și cauză, în condițiile în care aceasta reprezintă o operațiune cu caracter pur administrativ, iar pe de altă parte, prin nici un text de lege nu se instituie obligativitatea reținerii autorității de lucru judecat condiționat de existența respectivului referat.

Mai mult, date fiind mijloacele tehnice de efectuare a controlului cu privire la înregistrarea unor cauze cu aceleași părți, obiect și cauză, această verificare operează doar cu privire la respectiva instanță, nu și cu privire la toate instanțele din țară, ceea ce ar face ca autoritatea de lucru judecat să nu poate fi reținută atunci când hotărârea anterioară a fost pronunțată de o altă instanță.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, în condițiile în care instanța de fond a avut a se pronunța asupra unui act ce a făcut obiectul unui alt litigiu, soluționat definitiv.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 990 din 18 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 990 din 18 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 ianuarie 2023.