ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 486/2021

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București, a solicitat anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 2687/C/1010.2017 și emiterea unui nou ordin prin care să i se acorde sporul de doctor în drept, începând cu data de 1.07.2017, în procent de 15%, în cuantumul avut în plată până la emiterea ordinului contestat, precum și obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea sporului de doctorat, de la data de 1.07.2017, actualizate cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 134 din 05 iulie 2018, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale, a respins capătul de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale în contradictoriu cu Ministerul Justiției ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, a respins, în rest, ca fiind neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că sentință este nelegală în privința soluției dată fondului cererii, cu privire la interpretarea art. 38 alin. (1) și (2) precum și art. 39 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

Instanța de fond arată, în motivare, că dispozițiile art. 39 alin. (3) din legea menționată au caracter special în raport cu cele din art. 38 alin. (2), motiv pentru care se aplică cu prioritate.

Această interpretare este contrară voinței legiuitorului, fiind, în consecință, nelegală.

Potrivit art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 1 iulie 2017, se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al indemnizațiilor, de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din indemnizația brută de încadrare, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Această din urmă dispoziție legală trebuie coroborată cu prevederile O.U.G. nr. 9/2017, act normativ în vigoare până la 31 decembrie 2017, și în virtutea căruia sporul anterior menționat este acordat într-un cuantum de 15% din indemnizația de încadrare. Astfel, art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017 a ținut cont de realitatea normativă consacrată prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2017, respectând-o. De aceea, cele două acte normative trebuie aplicate și interpretate în mod coroborat.

Prin urmare, intenția legiuitorului exprimată în art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017 a fost aceea ca, menținând în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017 indemnizația de încadrare/sporurile aferente, să nu aducă atingere nivelului salarial aflat în plată, sens în care a menținut în fondul activ al legislației și O.U.G. nr. 9/2017. Or, acest din urmă act normativ reglementează aplicarea sporului de doctorat într-un cuantum de 15% din indemnizația de încadrare.

Legea nr. 153/2017 se aplică etapizat, astfel încât apare clar că, dacă legiuitorul a dorit menținerea cuantumului indemnizației/sporurilor aflate în plată la nivelul lunii iunie 2017, dispozițiile art. 39 alin. (3) din lege nu pot fi aplicate în această etapă.

În plus, argumentul instanței de fond că dispozițiile art. 39 alin. (3) din legea menționată au caracter special în raport cu cele din art. 38 alb. (2), aplicându-se de aceea cu prioritate, este nelegal deoarece excepțiile de la aplicarea art. 38 alin. (2) lit. a) din lege sunt expres prevăzute la lit. b)-d) din același alineat, printre acestea neregăsindu-se înlocuirea sporului pentru deținerea titlului științific de doctor de 15% cu indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor.

Se mai susține că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției față de capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale rezultate din recalcularea sporului de doctorat, de la data de 01.07.2017, Înalta Curte constată că potrivit art. 36 și art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară republicată, "Curțile de apel sunt instanțe cu personalitate juridică (…), iar Președinții curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite".

Atribuția ministrului justiției este de a stabili indemnizația de încadrare potrivit art. 8 alin. (2) din Anexa VI a legii nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, concretizată prin emiterea de ordine de salarizare, iar a pârâtului este de a vira banii în conformitate cu dispozițiile art. 6 punctul VII subpunctul 3 din cuprinsul H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției și nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate.

Prin urmare, în mod temeinic și legal s-a reținut că în cauza de față nu este justificată calitatea procesuală pasivă în ceea ce privește Ministerul Justiției relativ la capătul de cerere privind plata diferențelor salariale.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că reclamantul este judecător la Curtea de Apel București. Prin ordinul Ministrului Justiției nr. 2687/C/1010.2017 a fost modificat Ordinul nr. 2240/C din 31.08.2017 emis de Ministrul Justiției și s-a stabilit că începând cu data de 1.07.2017, reclamantul va beneficia de o indemnizație lunară pentru titlu de doctor în drept de 725 RON.

S-a reținut că Ordinul ministrului justiției nr. 2687/C/10.10.2017 a fost emis în baza art. 39 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, care prevede ca: "Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14."

Potrivit art. 14 alin. (1) din același act normativ: "(1) Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25."

Conform art. 38 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 "Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017".

De asemenea, potrivit art. 38 alin. (2) lit. a), începând cu data de 1 iulie 2017 "se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții", însă art. 39 alin. (3) instituie o excepție de la dispozițiile respective.

Așadar, aplicarea etapizată a legii a început la data de 1 iulie 2017 și a vizat în primul rând stabilirea sporului pentru titlul științific de doctor sub forma indemnizației lunare în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plata.

Prin urmare, în baza art. 39 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 care prevede în mod expres că sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor, nu se mai acordă de la data aplicării acestei legi, a fost emis OMJ nr. 2687/C/10.10.2017.

Instanța de fond, la pronunțarea hotărârii, a avut în vedere și jurisprudența Curții Constituționale, conform căreia s-a reținut că "Instituirea și diminuarea acestora, ori acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența și de opțiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiție de ordin constituțional ca măsurile dispuse sa vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situație identică".

Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 134 din 05 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2021.