ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5424/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 26 iunie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Direcția Regională Vamală - Biroul Vamal de Frontieră Zona Liberă Curtici, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 7/16.01.2018, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București cu privire la soluționarea contestației formulate de reclamant;

- anularea Deciziei nr. 2571/11.10.2016, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Direcția Regională Vamală - Biroul Vamal de Frontieră Zona Liberă Curtici, referitoare la obligațiile de plata accesorii emisă pe numele reclamantului și a lui B., pentru obligațiile fiscale accesorii în sumă totală de 4.496.271 RON.

Prin sentința civilă nr. 46 din 9 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Direcția Regională Vamală - Biroul Vamal de Frontieră Zona Liberă Curtici, ca rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței civile nr. 46 din 9 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cererii în fond.

În motivarea recursului, reclamantul învederează că prezenta cale de atac privește doar soluția de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Consideră că pârâtele se află în culpă procesuală, prin aceea că nu au soluționat contestația formulată de reclamant în termenul prevăzut de lege, ceea ce l-a determinat să se adreseze instanței de judecată și să efectueze cheltuieli.

Consideră recurentul că în speță este incidentă situația de excepție prevăzută de art. 454 C. proc. civ., pârâtele fiind de drept puse în întârziere în virtutea art. 281 alin. (5) Codul de procedură fiscală, prin nerespectarea termenului de 6 luni impus pentru soluționarea contestației.

Intimatele-pârâte nu au depus întâmpinări față de recursul declarat de reclamantul A..

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte va respinge recursul declarat re reclamant, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 454 C. proc. civ., constatând că pârâtele nu pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme au recunoscut la primul termen de judecată pretențiile reclamantului A.. Astfel, pârâtele au emis Decizia nr. 1320/13.11.2018, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 2571/2016, ca rămasă fără obiect, în urma anulării sale prin sentința civilă nr. 529/12.02.2018, definitivă prin nerecurare, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2017.

Contestând aceste considerente, recurentul-reclamant a susținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 454 teza a II-a C. proc. civ., referitoare la punerea în întârziere a pârâtelor, raportate la dispozițiile art. 281 alin. (5) Codul de procedură fiscală, apreciind că pârâtele sunt de drept în întârziere ca urmare a nesoluționării contestației fiscale în termenul de 6 luni prevăzut de acest text de lege.

Înalta Curte constată că în cauză nu este îndeplinită ipoteza punerii în întârziere a pârâtelor, nefiind în prezența unei situații de soluționare tardivă a contestației fiscale. Conform actelor dosarului, prin Decizia nr. 7/16.01.2018, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a suspendat soluționarea contestației formulate de reclamant împotriva Deciziei nr. 2571/11.10.2016, constatând că această decizie face deja obiectul unei acțiuni în anulare, aflată în curs de soluționare, în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București. Ulterior, după soluționarea definitivă a acestui dosar, pârâta a reluat procedura de soluționare a contestației și a emis Decizia nr. 1320/13.11.2018, soluție în raport de care instanța de fond a reținut că cererea pendinte a rămas fără obiect.

Așadar, față de existența unui litigiu pe rolul instanței de judecată vizând anularea Deciziei nr. 2571/11.10.2016, organul fiscal a adoptat măsura suspendării soluționării contestației formulate de reclamant împotriva aceleiași decizii și a reluat procedura la încetarea cazului care a determinat suspendarea, împrejurare care nu echivalează cu soluționarea tardivă a contestației fiscale, ci cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. b) și alin. (3) Codul de procedură fiscală, potrivit cărora:

"(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: (…) b) soluționarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. (...) (3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu."

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță a respins în mod legal cererea reclamantului de plată a cheltuielilor de judecată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 454 teza I C. proc. civ., iar în speță nu subzistă un caz de punere în întârziere a pârâtelor, pentru a se face aplicarea tezei a II-a a acestui articol.

În consecință, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 46 din 9 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.