ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4725/2021

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.02.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași: obligarea pârâtelor la soluționarea plângerii prealabile nr. 650/09.11.2017, înregistrate la autoritatea emitentă la data de 13 noiembrie 2017; obligarea pârâtelor la plata de penalități, pentru fiecare zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii, aplicate până la data soluționării plângerii prealabile nr. 650/09.11.2017, formulate împotriva Dispoziției obligatorii nr. x/11.05.2017; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4609 din 12 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, ca rămasă fără obiect; a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins, ca neîntemeiată, cererea privind cheltuielile în valoare de 5.408,27 RON reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva sentinței civile nr. 4609 din 12 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că, prin hotărârea recurată, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca rămasă fără obiect și a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reținând culpa sa procesuală constând în neîndeplinirea obligației de soluționare a plângerii prealabile a reclamantei înăuntrul termenului prevăzut de lege.

Invocă dispozițiile art. 453 și art. 454 C. proc. civ. și arată că prin Decizia. nr. 14/P din 22.02.2018, Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor a soluționat plângerea formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF 1752/2017 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în condițiile în care cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost comunicată Ministerului Finanțelor Publice la data de 23.02.2018.

Susține că, pentru ca o autoritate să se afle în situația de a fi pierdut procesul, astfel cum prevede alin. (1) al art. 453 din C. proc. civ., este necesar ca, în condițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța să anuleze, în tot sau în parte, un act administrativ emis de autoritate, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. Or, în cauză, răspunsul la plângerea prealabilă a fost emis de către autoritatea pârâtă anterior comunicării cererii de chemare în judecată, situație ce a atras în mod corect soluția de respingere a acțiunii reclamantei ca rămasă fără obiect.

Consideră că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 454 din C. proc. civ., acestea privind ipoteza recunoașterii de către pârât a pretențiilor reclamantului. Or, în speță, acțiunea reclamantei a fost înregistrată la data de 15.02.2018 și comunicată Ministerului Finanțelor Publice la data de 23.02.2018, iar primul termen de judecată a fost acordat la data de 06.06.2018.

De asemenea, arată că plângerea prealabilă nr. 650/09.11.2017, formulată de intimata-reclamantă, a fost depusă și înregistrată la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași sub nr. x din 13.11.2017, iar prin adresa nr. x/15.12.2017, înregistrată la Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor sub nr. x/27.12.2017, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a transmis Serviciului de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor referatul cu propuneri de soluționare a plângerii prealabile, fără a avea anexată plângerea prealabilă în original, deși potrivit art. 37 alin. (1) din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, organul de inspecție economico-financiară avea obligația constituirii dosarului plângerii prealabile, a verificării condițiilor procedurale, precum și a întocmirii referatului cu propuneri de soluționare.

Precizează că cerința depunerii plângerii prealabile în original este prevăzută de art. 37 alin. (2) din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 101/2012.

Astfel, arată că prin adresa nr. x/04.01.2018, Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor a solicitat Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași plângerea prealabilă în original, ce a fost transmisă cu adresa nr. x/18.01.2018, fiind înregistrată la Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor sub nr. x/26.01.2018.

Critică faptul că instanța de fond a reținut că Ministerul Finanțelor Publice se află în culpă procesuală, întrucât nu a soluționat plângerea prealabilă a reclamantei înăuntrul termenului legal de 30 de zile, prevăzut de Legea nr. 554/2004, recurentul-pârât susținând că în mod obiectiv plângerea prealabilă nu putea fi soluționată în interiorul acestui termen, câtă vreme termenul fusese epuizat înainte ca Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași să comunice Ministerului Finanțelor Publice, chiar și în fotocopie, plângerea prealabilă. Astfel, arată că plângerea a fost înregistrată la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași la data de 13.11.2017 și transmisă Ministerului Finanțelor Publice cu adresa din 15.12.2017, fiind înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor la data de 27.12.2017.

Consideră că, date fiind aceste aspecte, nu i se poate imputa Ministerului Finanțelor Publice faptul că nu a soluționat în termenul de 30 de zile plângerea prealabilă a reclamantei.

Intimata - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât critică faptul că prima instanță l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care a respins, ca rămasă fără obiect, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., apreciind că nu i se poate reține culpa procesuală în condițiile în care plângerea prealabilă în original nu i-a fost transmisă de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în termenul de 30 de zile în care aceasta trebuia soluționată.

Înalta Curte constată că această critică nu este fondată.

Astfel, deși prima instanță a respins, ca rămasă fără obiect, acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., demersul judiciar de față s-a datorat culpei pârâtei.

Sub un prim aspect, se constată că fiind vorba despre o cauză în materie fiscală, pentru soluționarea plângerii prealabile se aplică dispozițiile Codului de procedură fiscală din 2015 în ceea ce privește termenul de soluționare.

Înalta Curte constată că potrivit art. 276 alin. (7) din Titlul VIII - Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale al Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală:

"Contestațiile formulate potrivit prezentului titlu se soluționează în termenul prevăzut la art. 77", iar potrivit art. 77 alin. (1) din același act normativ:

"Cererile depuse de către contribuabil/plătitor la organul fiscal se soluționează de către acesta în termen de 45 de zile de la înregistrare."

Acest termen nu a fost respectat de către organul fiscal, situație în care reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată pentru a obliga instituția pârâtă la soluționarea contestației.

În aceste condiții, instituția pârâtă era de drept în întârziere, astfel că nu se poate prevala dispozițiile art. 454 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere."

În ceea ce privește critica vizând faptul că, deși plângerea reclamantei a fost înregistrată la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași la data de 13.11.2017, aceasta a fost transmisă Ministerului Finanțelor Publice de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași abia la data de 15.12.2017, fiind înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor la data de 27.12.2017, aceasta nu este relevantă în cauză, în condițiile în care deficiențele de comunicare între organele fiscale nu îi pot fi imputate părții, care a formulat în mod corect plângerea către organul emitent al actului contestat.

Prin urmare, chiar dacă soluția în fața primei instanțe a fost aceea de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect, acest lucru s-a datorat faptului că, finalmente, recurentul-pârât a procedat la soluționarea contestației administrative formulate de intimata-reclamantă, ceea ce nu o exclude de la aplicarea art. 453 C. proc. civ., întrucât o asemenea împrejurare echivalează cu pierderea procesului, ceea ce implicit atrage suportarea cheltuielilor de judecată.

În consecință, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor (fost Ministerul Finanțelor Publice) împotriva sentinței civile nr. 4609 din 12 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor (fost Ministerul Finanțelor Publice) împotriva sentinței civile nr. 4609 din 12 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 octombrie 2021.