ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5421/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 decembrie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Organismul Intermediar Pentru Energie și Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene, a solicitat: (i) anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative împotriva Notificării x/31.03.2016 privind situația cererii de rambursare nr. x/26.02.2016, comunicată de către autoritatea administrativă Ministerul Energiei, Organismul Intermediar pentru Energie, la data de 03.06.2016 prin fax, purtând număr de ieșire x/01.06.2016 și nr. înregistrare 424/06.06.2016 la A.; (ii) anularea actului administrativ prin care s-a respins contestația administrativă împotriva notificării x/31.03.2016, respectiv Decizia nr. 83314/21.10.2016 emisă de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competivitate; (iii) obligarea pârâților la plata sumei de 3.677.073,20 RON și 892.553,17 RON TVA, reprezentând cheltuială eligibilă ce a fost respinsă inițial, aferentă proiectului "Instalație pentru producerea energiei electrice prin valorificarea resurselor energetice regenerabile-biomasă în Localitatea Săcuieni, județul Bihor", conform Contractului finanțare nr. x/05.07.2013, cod SMIS 20821 - cheltuieli efectuate în baza contractului de lucrări nr. x/26.02.2015, Contractului de Servicii nr. x/2013, Contractului de Servicii nr. x/2013, Contractului de Prestări Servicii nr. 595/2015, Contractului de servicii nr. x/15.12.2014 și sume reprezentând cheltuieli cu managementul de Proiect.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4131 din 3 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Organismul Intermediar Pentru Energie și Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 4131 din 3 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, judecarea pe fond a cauzei și admiterea acțiunii.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene), în calitate de succesor al Ministerului Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene, a invocat excepția tardivității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Alte aspecte relevante Autoritățile ministeriale pârâte Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri și Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene au fost supuse reorganizării și modificării denumirii, conform modificărilor legislative succesive operate prin O.U.G. nr. 1/2018, O.U.G. nr. 68/2019 și O.U.G. nr. 212/2020. II. Soluția instanței de recurs Analizând, cu prioritate, termenul de declarare a căii de atac, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)." Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.: "Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută." Înalta Curte reține că sentința civilă nr. 4131 din 3 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată recurentului-reclamant la sediul procesual ales indicat în actele procesuale depuse în dosarul instanței de fond, din str. x, Oradea, jud. Bihor. Conform procesului-verbal încheiat de factorul poștal și mențiunilor de pe plicul restituit instanței, la data de 17.12.2018 s-a constatat imposibilitatea comunicării actului de procedură întrucât destinatarul nu mai locuiește la adresă și s-a dispus returnarea la instanța emitentă, cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă". Înalta Curte apreciază că termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, a început să curgă de la data de 17.12.2018 și s-a împlinit la data de 03.01.2019, potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2, raportat la art. 183-184 din C. proc. civ. Cererea de recurs a fost depusă prin serviciul poștal la data de 05.02.2019, astfel cum rezultă din nota de inventar anexată plicului aflat în dosarul instanței de recurs, calea de atac fiind înregistrată la instanța de fond la data de 08.02.2019. Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul a fost depus în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege, respectiv la data de 05.02.2019, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 03.01.2019. Contestând depunerea tardivă a recursului, recurenta-reclamantă a susținut în calea de atac că data comunicării hotărârii, în raport de care se calculează termenul de declarare a căii de atac, este data de 21.01.2019, la care i-a fost eliberată o copie a hotărârii de către instanța de fond, apreciind că sentința a fost comunicată cu încălcarea art. 155 sau art. 158 C. proc. civ. Astfel, a susținut recurenta că este eronată mențiunea factorului poștal, în sensul mutării sediului Asociației, câtă vreme adresa de comunicare a actelor de procedură era doar domiciliul procesual ales, sediul social fiind situat într-o altă locație. De asemenea, în temeiul art. 158 C. proc. civ., reținând și că reclamanta nu a indicat persoana desemnată pentru comunicarea actelor de procedură, hotărârea trebuia comunicată la sediul social, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. Înalta Curte constată că aceste susțineri nu sunt întemeiate. Sentința recurată a fost comunicată la sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, indicat de reclamantă potrivit art. 158 alin. (1) C. proc. civ., instanța de fond având în vedere manifestarea de voință expresă a reclamantei în acest sens. Împrejurarea că reclamanta nu a indicat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură este nerelevantă în speță, întrucât imposibilitatea predării sentinței către reclamantă nu a fost acela al neindicării persoanei respective, ci mutarea destinatarului de la adresă, situație reglementată de art. 172 C. proc. civ. Potrivit acestui text de lege, dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul citării, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării, iar în cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare. În speță, motivul imposibilității predării comunicării a fost mutarea destinatarului de la adresă, conform mențiunilor factorului poștal, fără a fi încunoștiințată instanța despre această mutare, caz în care comunicarea este valabil făcută la sediul indicat de parte, instanța de fond neavând vreo obligație legală de a modifica adresa de citare/comunicare a actelor de procedură adresate reclamantei și de a recomunica sentința la sediul social. Cât privește realitatea mențiunilor operate de factorul poștal, Înalta Curte reține că nu s-a arătat că reclamanta s-a mutat de la sediul social, astfel cum susține aceasta, ci că destinatarul este mutat de la adresă. Recurenta a mai susținut a fi nereal faptul mutării sale de la adresa din str. x, Oradea, jud. Bihor, însă nu a contestat mențiunile operate de factorul poștal în cuprinsul procesului-verbal de înmânare, conform art. 164 alin. (4) C. proc. civ., prin înscrierea în fals. Ca atare, mențiunile operate de factorul poștal fac dovada imposibilității de comunicare a hotărârii ca urmare a mutării destinatarului, mutare despre care reclamanta nu a înștiințat instanța de judecată, astfel încât sentința este considerată legal comunicată la data de 17.12.2018, iar nu la data obținerii de către reprezentantul reclamantei a unei xerocopii a hotărârii atacate. În raport de această dată, depunerea recursului prin poștă, la 05.02.2019, este evident tardivă. Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (1) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului și va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 4131 din 3 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. PENTRU ACESTE MOTIVE,