ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 812/2023

Ședința publică din data de 16 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, inițial, la data de 17.10.2020, pe rolul Tribunalul Teleorman – secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, anularea Decizei de respingere a cererii de finanțare nerambursabilă publicate pe site în data de 11.06.2020, cu numărul x, având număr de înregistrare x, precum și a deciziei de respingere a contestației publicate cu nr. 20/12.08.2020, cu consecința aprobării cererii de finanțare și a obligării pârâtei la încheierea contractului de finanțare nerambursabilă conform art. 25 din Ordinul 1287/2018 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunile prevăzute de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 121 din 10 martie 2021, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoare Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27.04.2021.

Prin sentința civilă nr. 1614 din 10 noiembrie 2021, Curtea a admis cererea formulată de reclamantă și a anulat actele atacate și a obligat pârâta să încheie cu reclamanta cu reclamanta contractul de finanțare nerambursabilă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

A obligat pârâta să plătească reclamantei 75 de RON cheltuieli de judecată taxe judiciare de timbru și 1.500 RON onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a formulat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, în rejudecare, respingerea integrală a cererii de chemare în judecată.

Referitor la motivul prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., a apreciat recurenta, făcând trimitere la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și la jurisprudența CEDO, că hotărârea instanței nu cuprinde niciun element care să ilustreze procesele logice de interpretare a legii și că instanța de fond s-a mărginit doar la prezentarea susținerilor părților, fără a analiza problemele deduse judecății.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurenta că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor Ghidului de finanțare aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 1287/2018.

Este nelegală soluția instanței privind obligarea sa la încheierea contractului de finanțare nerambursabilă, pentru că se impunea a fi respins, ca inadmisibil, acest capăt de cerere.

A continuat recurenta-pârâtă că instanța a interpretat greșit prevederile Ghidului referitoare la data înscrierii în aplicația informatică a cererilor de finanțare și a documentelor anexate, confuzia fiind evidentă, atât cu privire la aplicabilitatea unor prevederi legale în speță, dar și cu privire la semnificația unor termeni.

Așa cum rezultă din prevederile art. 21 lit. e) din Ghidul de finanțare, legiuitorul a stabilit în mod expres care sunt documentele necesare solicitantului în vederea înscrierii, precizând în acest sens că "Documentele pe care le depune solicitantul la instalatorul cu care Autoritatea a încheiat contract de participare sunt: (....); e) extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile de la data înscrierii, din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului construcție pe care se va implementa proiectul, în original; (...)".

În același sens a invocat și art. 18 alin. (3) din Ghidul de finanțare, care stabilește, în economia prevederilor Ghidului, data la care se realizează înscrierea solicitantului în program, spre deosebire de norma cuprinsă la art. 18 alin. (1) din același Ghid, care statuează că "Înscrierea solicitantului se face la unul dintre instalatorii validați care au încheiat contract de participare cu Autoritatea, în limita fondurilor alocate regiunii în care se află imobilul pe care se implementează proiectul", indicând, prin urmare, doar locul unde se face înscrierea în program, nu și data când se face înscrierea Această dată rezultă din prevederile art. 18 alin. (3) și se identifică cu momentul introducerii în aplicația informatică a documentelor depuse în dosarul de finanțare, prevăzute la art. 21 din Ghid.

Or, la data de 06.11.2019, când dosarul intimatei-reclamante a fost introdus în aplicația informatică de către instalatorul validat, Extrasele de carte funciară și Certificatele de atestare fiscală aveau o vechime mai mare de 30 de zile, fiind astfel justificată soluția de respingere a cererii de finanțare.

În continuare, recurenta-pârâtă a criticat argumentele instanței de fond potrivit cărora valabilitatea documentelor din dosarul de finanțare ar trebui analizată la momentul depunerii acestora la instalatorul validat, față de prevederile exprese ale art. 21 lit. e) din Ghid, care stabilesc termenul de 30 de zile de valabilitate a extrasului de carte funciară prin raportare la momentul înscrierii solicitantului în program, identificat de legiuitor ca fiind data introducerii în aplicația informatică a cererii de finanțare și a actelor anexă.

În opinia sa, împrejurarea că art. 18 din Ghid stabilește în sarcina instalatorului validat obligația de a analiza conformitatea documentelor prezentate cu condițiile impuse de Ghid nu poate conduce la concluzia susținută de prima instanță, în sensul că analiza valabilității actelor ar trebui făcută exclusiv prin raportare la momentul depunerii dosarului de finanțare la instalator, deoarece în această ipoteză nu s-ar mai justifica dispoziția normativă potrivit căreia, după verificarea conformității documentelor, instalatorul validat are obligația de a le introduce scanate, în aplicația informatică, conform art. 18 alin. (3) lit. c) din Ghid, o atare măsură fiind reglementată tocmai pentru a permite verificarea de către Comisia de analiză a criteriilor de eligibilitate, astfel cum rezultă acestea din documente.

Cu alte cuvinte, legiuitorul a prevăzut atribuții distincte în sarcina instalatorului validat și a Comisiei de analiză, stabilind în privința acesteia din urmă obligația de a analiza criteriile de eligibilitate, fără a exclude, însă, dreptul acesteia de a analiza și conformitatea documentelor, în aplicarea principiului qui potius major, potius minor.

A mai precizat reclamanta că, în ceea ce privește funcționarea aplicației în perioada depunerii cererii reclamantei, a suspendat accesul în aplicație și chiar a sesizat DIICOT cu privire la aceste aspecte. Accesul în aplicație a fost reluat după aproximativ 2 luni, ancheta DIICOT nefiind finalizată cu deschiderea vreunui dosar penal.

Prima instanță a asimilat noțiunea de "suspendare" a procedurii de înscriere cu noțiunea de "indisponibilitate" a aplicației informatice la care face trimitere art. 33 alin. (7) din Ghidul de finanțare.

Dacă indisponibilitatea aplicației are în vedere anumite probleme de ordin tehnic, suspendarea procedurii de înscriere reprezintă o măsură unilaterală dispusă de autoritate, dictată de circumstanțe obiective.

Astfel, în mod corect s-a raportat în analizarea documentelor la data înregistrării lor în sistemul informatic de către instalatorul validat, și nu la data depunerii documentelor la instalatorul validat.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, constând în onorariu de avocat. Anexat întâmpinării, a depus și dovada cheltuielilor de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de criticile invocate, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., și de argumentele formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

5.1. Referitor la criticile recurentei-pârâte circumscrise motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat cauza prin prisma apărărilor formulate de părți, în contextul factual stabilit, expunându-și în mod concis argumentele care au fundamentat soluția adoptată, considerentele sentinței recurate îndeplinind astfel exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, judecătorul fondului a explicat soluția pronunțată în dispozitiv prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, validând astfel raționamentul logico-juridic expus, în temeiul căruia a ajuns la concluzia admiterii acțiunii reclamantei. Cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările acestora, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

Instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată.

De altfel, după cum se va arăta în continuare, instanța de control judiciar validează soluția primei instanțe.

5.2. În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că sentința atacată a fost pronunțată de către instanța de fond cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale în raport de care a fost respins dosarul de finanțare al reclamantului, criticând modalitatea de interpretare dată de prima instanță prevederilor Ghidului de finanțare aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 1287/2018, referitoare la data înscrierii în aplicația informatică a cererilor de finanțare și a documentelor anexate, în opinia sa confuzia fiind evidentă atât cu privire la aplicabilitatea unor prevederi legale în speță, dar și cu privire la semnificația unor termeni.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă a criticat argumentele instanței de fond potrivit cărora valabilitatea documentelor din dosarul de finanțare ar trebui analizată la momentul depunerii acestora la instalatorul validat, față de prevederile exprese ale art. 21 lit. e) din Ghid, care stabilesc termenul de 30 de zile de valabilitate a extrasului de carte funciară prin raportare la momentul înscrierii solicitantului în program, identificat de legiuitor ca fiind data introducerii în aplicația informatică a cererii de finanțare și a actelor anexe.

În opinia recurentei-pârâte, împrejurarea că art. 18 din Ghid stabilește în sarcina instalatorului validat obligația de a analiza conformitatea documentelor prezentate cu condițiile impuse de Ghid nu poate conduce la concluzia susținută de prima instanță, în sensul că analiza valabilității actelor ar trebui făcută exclusiv prin raportare la momentul depunerii dosarului de finanțare la instalator, deoarece în această ipoteză nu s-ar mai justifica dispoziția normativă potrivit căreia, după verificarea conformității documentelor, instalatorul validat are obligația de a le introduce scanate, în aplicația informatică, conform art. 18 alin. (3) lit. c) din Ghid.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată, raportat la situația de fapt stabilită în cauză prin probatoriul administrat, că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente situației deduse judecății.

În esență, chestiunea supusă analizei și asupra căreia părțile au opinii contrare, vizează data înscrierii în aplicația informatică a cererilor de finanțare și a documentelor anexate.

În opinia recurentei-pârâte, analiza valabilității documentelor aferente cererii de finanțare nu ar trebui făcută exclusiv prin raportare la momentul depunerii dosarului de finanțare la instalator, ci în raport de data la care dosarul intimatei-reclamante a fost introdus în aplicația informatică de către instalatorul validat.

Intimata-reclamantă a solicitat să se constate că, în raport de data de 09.09.2019, când a înregistrat cererea de finanțare la instalatorul validat, documentele aferente cererii de finanțare, solicitate prin Ghid, se aflau în termenul de valabilitate, iar faptul că, deși au fost scanate și pregătite pentru a fi încărcate în aplicația informatică, această înregistrare nu a fost realizată ca urmare a unei disfuncționalități în accesarea acesteia și, ulterior, ca urmare a suspendării înscrierilor, nu poate avea drept consecință respingerea cererii sale de finanțare.

Înalta Curte validează raționamentul primei instanțe, care a apreciat întemeiată acțiunea. Astfel, potrivit art. 8 din Ghidul de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, aprobat prin Ordinul nr. 1287/2018, etapele programului sunt următoarele: a) publicarea pe pagina de internet a Autorității a informațiilor necesare demarării programului; b) validarea, încheierea contractelor cu instalatorii și publicarea listei acestora; c) înscrierea solicitanților, rezervarea sumelor aferente finanțării și aprobarea solicitanților; d) obținerea ATR (n.r. aviz tehnic de racordare) și încheierea contractelor de finanțare nerambursabilă; e) implementarea proiectului; f) decontarea și plata sumelor solicitate de către instalatorii validați; g) monitorizarea beneficiarilor final.

Art. 18 din același Ghid prevede că, "(1) Înscrierea solicitantului se face la unul dintre instalatorii validați care au încheiat contract de participare cu Autoritatea, în limita fondurilor alocate regiunii în care se află imobilul pe care se implementează proiectul. (2) Instalatorul validat care a încheiat contractul de participare efectuează înscrierea solicitantului cu condiția depunerii de către acesta a tuturor documentelor prevăzute în ghid. (3) Înscrierea solicitantului în cadrul programului constă în:

a) identificarea solicitantului și analiza conformității documentelor prezentate cu condițiile impuse prin ghid; b) introducerea în aplicația informatică a următoarelor date...; c) scanarea de către instalator a documentelor prevăzute la art. 21 și introducerea lor în aplicația informatică în format pdf, ulterior stabilirii conformității acestora; d) rezervarea sumelor aferente finanțării fiecărui solicitant care întrunește condițiile referitoare la conformitatea documentelor."

Reclamanta a respectat pașii procedurali impuși de normele legale incidente, acesta depunând cererea de finanțare la instalatorul validat cu o zi înainte de declanșarea procedurii, și anume 09.09.2019, urmând ca procedura de înscriere în sistem să fie realizată, potrivit art. 18 alin. (1) și alin. (2) anterior citate, de către instalatorul autorizat.

Însă, procedura concretă de înscriere nu a putut fi finalizată prin introducerea de către instalator a datelor în aplicația informatică potrivit art. 18 alin. (3) pct. c), întrucât, chiar din prima zi de utilizare, platforma informatică nu a mai putut fi accesată, fiind suspendate înscrierile și reluate la data de 06.11.2019, care este și data finalizării înscrierii cererii reclamantei în sistem, aspecte necontestate în cauză.

Cum intimata-reclamantă a înregistrat la instalatorul validat cererea sa de finanțare, împreună cu documentele aferente solicitate de Ghidul de finanțare, nu se poate susține cu suficient temei că nu au fost respectate termenele privind valabilitatea documentelor, împrejurările de fapt și de drept invocate de reclamantă susținând conformitatea procedurii urmate în concret și lipsa oricărei culpe în depunerea documentației în condițiile date.

Art. 7 alin. (1) lit. c) din Ghidul de finanțare din data de 05.12.2018, aprobat prin Ordinul nr. 1287 din 05.12.2018 emis de Ministerul Mediului, definește "aplicația informatică" ca fiind un "software administrat și pus la dispoziție gratuit de către Autoritate, având dublu rol, de gestionare a bugetului alocat programului și de stocare și verificare a informațiilor privind beneficiarii finali înscriși".

Așa cum rezultă din aceste prevederi, aplicația informatică în care trebuie încărcate cererile de finanțare și documentele aferente, de către instalatorul validat, este pusă la dispoziție gratuit, fiind administrată de către Autoritate, în speță Administrația Fondului pentru Mediu, astfel că deficiențele de funcționalitate a acestei aplicații și imposibilitatea accesării ca urmare a suspendării înscrierilor în Programul în discuție, care au generat, implicit, imposibilitatea încărcării efective a documentelor în sistem, nu-i pot fi imputate intimatei-reclamante, care și-a îndeplinit obligația de a depune cererea de finanțare și documentele aferente cu respectarea termenului legal.

În acest sens Înalta Curte reține dispozițiile art. 39 din Ghid, potrivit cărora "Dacă din motive legate strict de Autoritate (de exemplu, dar fără a se limita, la disfuncționalități ale aplicației informatice) terții se află în imposibilitatea obiectivă de a-și respecta termenele impuse prin prezentul ghid, atunci respectivele termene se vor prelungi cu perioada aferentă întârzierii. Aceste decalări nu exonerează AFM de îndeplinirea obligațiilor asumate față de terți prin alte acte de natură juridică."

În consecință, nu pot fi primite susținerile recurentei-pârâte în sensul că valabilitatea documentelor din dosarul de finanțare ar trebui analizată la momentul înscrierii solicitantului în program, respectiv data introducerii în aplicația informatică a cererii de finanțare și a actelor anexe, câtă vreme din cuprinsul prevederilor legale incidente nu rezultă în mod neîndoielnic că aceasta este voința legiuitorului.

Dimpotrivă, prevederile legale citate anterior reflectă fără putință de tăgadă faptul că legiuitorul a prevăzut obligativitatea prelungirii termenelor impuse prin Ghid, tocmai pentru a reglementa situația imposibilității obiective de respectare a acestora, enunțând cu caracter exemplificativ ipoteza disfuncționalității aplicației informatice.

Așadar, instanța de control judiciar nu poate valida alegația recurentei-pârâte potrivit căreia data înscrierii în program se identifică cu momentul introducerii în aplicația informatică a documentelor depuse în dosarul de finanțare și că, în raport de data reluării procedurii de înscriere și înscrierii dosarului intimatei-reclamante, din 06.11.2019, Extrasele de carte funciară și Certificatele de atestare fiscală nu mai erau în termenul de valabilitate de 30 de zile, deoarece reflectă propriul demers interpretativ al cadrului normativ aplicabil în speță, în vederea obținerii soluției favorabile pretinse, fără a susține însă motivul de nelegalitate invocat.

Nici critica ce vizează soluția instanței de fond de obligare a pârâtei la încheierea contractului de finanțare nerambursabilă nu poate fi avută în vedere de către instanța de control judiciar.

Legea nr. 554/2004, prin art. 18 ce reglementează și enumeră soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ, consacră, astfel cum în mod constant s-a reținut și în doctrină, caracterul de plină jurisdicție al contenciosului administrativ, în sensul că instanța care soluționează acțiunea poate să anuleze în tot sau în parte actul administrativ, să oblige autoritatea pârâtă să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, să se pronunțe asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului dedus judecății și care nu pot fi atacate separat, conform art. 8 alin. (1) din lege.

Așadar, instanța de contencios administrativ poate să dispună măsuri pentru recunoașterea dreptului sau a interesului legitim vătămat constând chiar în reformarea unei decizii administrative și pentru repararea prejudiciului cauzat reclamantei. Cum pârâta a respins cererea acesteia pe motiv că Certificatele de atestare fiscală și Extrasele de carte funciară sunt mai vechi de 30 de zile, iar instanța de fond a constatat că această condiție a fost îndeplinită de actele depuse de reclamantă, în mod corect, în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, a obligat recurenta-pârâtă la încheierea contractului de finanțare, reținând că eventuala obligare a autorității la reevaluarea cererii ar avea caracter exclusiv formal, lipsind litigiul de finalitatea sa firească.

Procedând astfel, instanța de primă jurisdicție s-a pronunțat în limitele conferite de dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 care trasează coordonatele generale ale conținutului hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, fără a trata în mod diferențiat contenciosul obiectiv (de anulare) și contenciosul subiectiv, caracterul de plină jurisdicție al contenciosului administrativ subiectiv fiind consacrat de alin. (1) și (2) ale acestui text de lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, criticile recurentei sunt nefondate, iar dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente speței.

Având în vedere cererea intimatei-reclamante A. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial aferent recursului, Înalta Curte, reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte Administrația Fondului pentru Mediu, în raport cu dispozițiile art. 451-453 C. proc. civ., o va obliga la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimată, în cuantum de 2.000 RON, conform chitanței depuse la dosar.

5.3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru aceste considerente, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul, ca nefondat, și va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 1614 din 10 noiembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu la plata sumei de 2.000 RON către intimata-reclamantă A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.