ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5344/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a solicitat instanței anularea deciziilor de respingere a cererilor de finanțare nerambursabilă pentru programul "Casa Verde Fotovoltaice", emise de către Comitetul Director al Administrației Fondului pentru Mediu pentru fiecare dintre reclamanți în parte și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei ca în termen de maxim 30 de zile să procedeze la emiterea unor decizii de aprobare a cererilor de finanțare nerambursabilă și rezervarea sumelor aferente finanțării pentru fiecare dintre reclamanți în parte, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 119 din 15 aprilie 2021, a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a anulat decizia Comitetului director adoptată în ședința din data de 07.08.2020 și publicată pe site-ul AFM la data de 07.08.2020, a anulat Decizia Comitetului director din data de 11.06.2020 prin care s-a respins cererea de finanțare nerambursabilă pentru programul "Casa Verde Fotovoltaice", a obligat Administrația Fondului pentru Mediu la reanalizarea cererii de finanțare nr. x și la plata sumei de 50 RON, cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a declarat recurs, iar reclamantul A. a formulat recurs incident. 3.1. Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, prin recursul principal, arată că o prima critică adusă sentinței vizează soluția primei instanțe de anulare în tot a Deciziei Comitetului Director din 07.08.2020, publicată pe site-ul A.F.M. în data de 07.08.2020 și a Deciziei Comitetului Director publicată pe site-ul A.F.M. în data de 11.06.2020, acte administrative care au produs efecte juridice fată de mai mulți solicitanți înscriși în "Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională", și nu doar față de intimatul reclamant. O a doua critică adusă sentinței atacate vizează modalitatea de interpretare dată de instanța fondului prevederilor din Ghid referitoare la data înscrierii în aplicația informatică a cererilor de finanțare și a documentelor anexate, confuzia fiind evidentă atât cu privire la aplicabilitatea unor prevederi legale în speță, dar și cu privire la semnificația unor termeni, prima instanță asimilând noțiunea de "suspendare" a procedurii de înscriere cu noțiunea de "indisponibilitate" a aplicației informatice la care face trimitere art. 33 alin. (7) din Ghid. În primul rând, se constată că norma citată este cea care stabilește, în economia prevederilor Ghidului, data la care se realizează înscrierea solicitantului în program, spre deosebire de norma din art. 18 alin. (1) a aceluiași act normativ. Or, la data de 06.11.2019, când dosarul a fost introdus în aplicația informatică de către instalatorul validat, Extrasul de carte funciară eliberat la 14.08.2019 și Certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale nr. 3426 aveau o vechime mai mare de 30 de zile, fiind astfel justificată soluția de respingere a cererii de finanțare. Nu pot fi primite susținerile instanței fondului, potrivit cărora valabilitatea documentelor din dosarul de finanțare ar trebui analizată la momentul depunerii acestora la instalatorul validat, față de prevederile exprese ale art. 21 lit. e) din Ghid, care stabilesc termenul de 30 de zile de valabilitate a extrasului de carte funciară prin raportare la momentul înscrierii solicitantului în program, identificat de legiuitor ca fiind data introducerii în aplicația informatică a cererii de finanțare și a actelor anexă. Împrejurarea că art. 18 din Ghid stabilește în sarcina instalatorului validat obligația de a analiza conformitatea documentelor prezentate cu condițiile impuse de Ghid, nu poate conduce la concluzia susținută de prima instanță, potrivit căreia analiza valabilității acelor acte ar trebui făcută exclusiv prin raportare la momentul depunerii dosarului de finanțare la instalator. Este evident că, dacă ar fi așa, nu s-ar mai justifica dispoziția normativă potrivit căreia, după verificarea conformității documentelor, instalatorul validat are obligația de a le introduce scanate, în aplicația informatică (art. 18 alin. (3) lit. c) din Ghid), o atare măsură fiind reglementată tocmai pentru a permite verificarea de către Comisia de analiză a criteriilor de eligibilitate, astfel cum acestea rezultă din documente. În alți termeni, legiuitorul a stabilit atribuții distincte pe seama instalatorului validat și, respectiv, a Comisiei de analiză, rezervând acesteia din urmă obligația de a analiza criteriile de eligibilitate, fără a exclude însă dreptul acesteia de a analiza și conformitatea documentelor, în aplicarea principiului quipotius major, potius minor. Contrar susținerilor primei instanțe, nici comunicatul de presă formulat la data de 30.10.2019, adus la cunoștință publică anterior reluării sesiunii de înscriere în aplicația informatică a solicitanților persoane fizice, la data de 06.11.2019, nu ar permite o interpretare contrară celei mai sus expuse. Recurenta arată că a avertizat solicitanții cu privire la necesitatea îndeplinirii de către documentele din dosarele de finanțare a cerințelor de conformitate la data înregistrării lor în aplicația informatică, fiind evident că documentele ce nu mai erau valabile la data de 06.11.2019 trebuiau înlocuite, demers pe care intimatul-reclamant nu l-a realizat. În niciun caz, însă, această precizare nu ar putea fi interpretată în sensul agreat de prima instanță, conform căruia solicitanții care au depus documentele doveditoare la instalatorul validat anterior suspendării sesiunii de înscriere în program, ar fi absolviți de obligația de a prezenta documente conforme la data înscrierii în aplicația informatică, o atare interpretare fiind în mod vădit contrară sensului neechivoc al afirmațiilor din comunicat, potrivit cărora documentele trebuie să fie valabile la data înregistrării în aplicația informatică. În opinia recurentei, prima instanță asimilează eronat noțiunea de "suspendare" a procedurii de înscriere cu noțiunea de "indisponibilitate" a aplicației informatice, făcând trimitere la dispozițiile art. 33 alin. (7) din Ghid. 3.2. Reclamantul A., prin recursul incident, solicită casarea parțială a sentinței civile nr. 119 din data de 15.04.2021 în ceea ce privește soluția dată de către instanța de fond cu referire la obligarea recurentei-pârâte Administrația Fondului pentru Mediu ca în termen de maxim 30 de zile să procedeze la emiterea unei decizii de aprobare a cererii de finanțare nerambursabilă și rezervarea sumei aferente finanțării. Se susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că "Cererea reclamantului de obligare a autorității pârâte la emiterea unei noi decizii de aprobare a cererii de finanțare nerambursabilă și rezervare a sumelor aferente finanțării nu este admisibilă, întrucât ar însemna ca instanța să se subroge în drepturile autorității, aceasta având prerogativa verificării conformității și eligibilității actelor încărcate în program". Nu poate fi reținută nici motivarea instanței de fond, conform căreia: "evaluarea unui proiect depus în cadrul acestui program se realizează din punct de vedere juridic și tehnico-economic prin analizarea conformității și eligibilității actelor încărcate în program, iar această prerogativă aparține recurentei-pârâte AFM". Solicitarea de aprobare a cererii de finanțare a fost formulată având drept temei prevederile art. 8 din Anexa la Ordinul nr. 1287/2018. Prin urmare, se poate observa faptul că instanța de fond în mod greșit a considerat că această prerogativă încă aparține Autorității AFM, această etapă fiind încheiată, iar cererea de finanțare nerambursabilă neputând să mai facă obiect al verificării de către recurenta-pârâtă din punct de vedere al eligibilității, sau a altor aspecte tehnico-economice, aceste aspecte fiind necesar a fi verificate cumulativ în cadrul aceleiași etape. Or, prin considerarea de către instanța de fond ca valabile a documentelor depuse, acesta reprezentând unicul motiv de respingere a cererii de finanțare nerambursabilă de către recurenta-pârâtă, instanța este în drept să constate toate condițiile îndeplinite și să oblige autoritatea emitentă AFM la emiterea unei decizii de aprobare a cererii de finanțare nerambursabilă și rezervarea sumei de bani aferente acesteia. În susținerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Părțile au formulat întâmpinări reciproce prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul A., în calitate de solicitant în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, a depus, prin instalatorul validat B. S.R.L., cerere de finanțare nerambursabilă, însoțită de documentele prevăzute la art. 19 și 21 din Anexa la Ordinul Ministrului Mediului nr. 1287/2018, cererea sa fiind înregistrată cu nr. x. Cererea reclamantului a fost respinsă prin Decizia Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu adoptată în ședința din data de 11.06.2020, pe considerentul că extrasul de carte funciară depus avea o vechime mai mare de 30 de zile la data înscrierii în aplicație (06.11.2019), neputând fi analizate criteriile de eligibilitate care decurg din acesta. De asemenea, s-a reținut ca motiv al respingerii cererii faptul că certificatul de atestare privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are domiciliul, cu nr. de înregistrare 3426/14.08.2019 era ieșit din termenul de valabilitate la data depunerii dosarului. Prin Dispoziția președintelui Administrației Fondului pentru Mediu nr. 562/06.09.2019 a fost deschisă sesiunea de înscriere a solicitanților persoane fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, începând cu 10.09.2019, ora

Sumele alocate în cadrul Programului în vederea înscrierii solicitanților au fost repartizate pe regiuni de dezvoltare, finanțarea acestui program realizându-se și din sumele virate prin Programul Operațional Regional 2014-2020 în cadrul căruia Administrația Fondului pentru Mediu este beneficiar. Cu aceeași dată, Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat înscrierile persoanelor fizice în programul denumit generic "Casa Verde Fotovoltaice", în vederea efectuării unei analize a modului de funcționare a acestui proces. În urma acestor verificări, în data de 16.09.2019 au fost sesizate organele abilitate pentru a se pronunța cu privire la legalitatea înscrierilor efectuate de către instalatorii validați în aplicarea informatică. Programul a fost reluat la data de 06.11.2019, ora 10, dată la care instalatorii validați au putut relua înscrierea persoanelor fizice în aplicația informatică. La data de 30.10.2019, autoritatea pârâtă a emis un comunicat de presă, în care a arătat că "toate documentele înregistrate cu succes în aplicația informatică precum și cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicație până la momentul suspendării accesului în aplicația informatică sunt acceptate de Administrația Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen, în vederea analizării. De asemenea, s-a mai precizat că persoanele fizice care nu au depus și nu au înregistrat documente la instalatorii validați până la data de 10 septembrie, vor avea posibilitatea de a depune la instalatori documentele solicitate, cu condiția ca acestea să fie valabile la data înregistrării în aplicația informatică. În ceea ce privește recursul principal formulat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu Recurenta susține că valabilitatea documentelor depuse de solicitant se raportează la momentul introducerii acestora în cadrul aplicației informatice, astfel cum prevede art. 18 alin. (3) din Ghid, și nu la momentul înscrierii la instalatorul validat. Înalta Curte apreciază că instanța de fond temeinic și legal a constatat că raționamentul pe baza căruia se întemeiază Decizia Comitetului director din data de 11.06.2020 și Decizia comitetului director din data de 07.08.2020 nu ia în considerare faptul că suspendarea înregistrărilor în aplicația informatică a fost decisă de însăși pârâta, fiind întemeiată exclusiv pe culpa acesteia, iar documentația reclamantului era completă și conformă exigențelor legale la momentul depunerii ei la instalatorul validat. Faptul că art. 18 alin. (3) din Ghid prevede că ulterior înscrierii la instalatorul validat este necesară și înregistrarea în aplicația informatică a datelor privitoare la solicitant nu conduce, în această situație particulară, la concluzia potrivit căreia respectarea termenului de valabilitate a extrasului de carte funciară și a certificatului de cazier fiscal se raportează la data de 06.11.2019, dată la care înscrierea în aplicația informatică a fost deblocată. Suspendarea înscrierilor a fost pe deplin imputabilă AFM, iar nevalabilitatea actelor depuse de către intimat reprezintă consecința directă a decalării termenului de înregistrare a cererii în aplicația informatică. Prin urmare, în mod corect s-a reținut că imposibilitatea accesării platformei de către reclamant nu poate să determine respingerea cererii acestuia de înscriere în cadrul Programului. De asemenea, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut că reclamantul a depus în termen, până la data de 10 septembrie 2019, documentele necesare la instalatorul validat, acestea fiind valabile la data depunerii lor, neputând să i se impute acestuia faptul că, la data deblocării aplicației informatice, nu mai erau în termenul de valabilitate. Astfel fiind, în mod corect instanța de fond a obligat autoritatea pârâtă să reanalizeze cererea de finanțare formulată de reclamant, cu luarea în considerare a dezlegărilor date cu privire la valabilitatea extrasului de carte funciară și a certificatului de cazier fiscal depuse de reclamant. În ceea ce privește recursul incident formulat de A. Recurentul solicită casarea parțială a sentinței atacate, cu referire la obligarea A.F.M. ca, în termen de 30 de zile, să procedeze la emiterea unei decizii de aprobare a cererii de finanțare nerambursabilă și rezervarea sumei aferente finanțării. Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a apreciat că instanța de judecată nu poate analiza pe fond cererea de finanțare, ci poate, cel mult, în situația în care constată întemeiate susținerile reclamantului, să dispună obligarea autorității pârâte să analizeze pe fond cererea de finanțare. Instanța se poate pronunța doar cu privire valabilitatea cererii de finanțare depuse, respectiv la conformitatea dosarului de finanțare. În prezenta cauză, instanța a considerat întemeiate susținerile reclamantului, cu consecința constatării valabilității cererii de finanțare și obligarea pârâtei la analizarea eligibilității documentelor. Admiterea unui petit astfel cum îl formulează recurentul-reclamant ar pune instanța în situația de a îndeplini atribuțiile legal stabilite în sarcina comisiei de analiză, substituindu-se acesteia, ceea ce ar constitui un exces de putere. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală. Având în vedere soluția pronunțată, Înalta Curte va respinge cererea formulată de recurentul-reclamant, privind acordarea cheltuielilor de judecată. 6. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.