ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5198/2021

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra cererii de revizuire;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 19 ianuarie 2021, revizuenta A. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1242 din 15 decembrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

In susținerea cererii, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat că hotărârea este potrivnică deciziei nr. 888 din data de 22 august 2019 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în dosarul x/2019, definitivă, prin care s-a soluționat recursul în sensul respingerii cererii de chemare în judecata privind suspendarea pana la judecarea fondului a celor doua notificări de reziliere, respectiv 2285/29.03.2019 si 2286/29.03.2019, privind aceleași părți A. si Casa de Asigurări de Sănătate Prahova.

A susținut revizuenta că în cadrul dosarului x/2019 nu a fost invocată excepția autorității de lucru judecat, iar instanța a omis se pronunțe asupra acesteia.

Cele doua hotărâri pronunțate în cele doua dosare date asupra aceluiași litigiu sunt potrivnice în sensul ca în decizia nr 1242/15.12.2020 s-a admis ca cele 2 notificări x/29.03.2019 si nr. y/29.03.2019 sunt acte administrative conform legii contenciosului administrativ 554/2004, respingându-se recursul ce privea anularea lor, în timp de prin decizia nr. 888/22.08.2019 s-a respins suspendarea acelorași notificări pe motiv că nu sunt acte administrative în sensul legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 1242 din 15 decembrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, s-a respins recursul declarat de reclamanta Cabinet Medical Individual Doctor A. împotriva încheierii ședinței Camerei de consiliu din 19 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Prahova, ca nefondat.

S-a respins recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 178 din data de 3 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Prahova, ca nefondat.

Prin decizia nr. 888 din data de 22 august 2019 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în dosarul x/2019 s-a respins recursul declarat de reclamantul Cabinet Medical Individual Doctor A., prin A., împotriva sentinței nr. 710 din 29.05.2019 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, ca nefondat.

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., admisibilitatea căii de atac, urmează a respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 509 pct. (8) din C. proc. civ., revizuirea se poate cere când "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Prin hotărâri potrivnice, se înțeleg acele hotărâri care s-au pronunțat în dosare separate, prin hotărârea celui de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultată din hotărârea pronunțată în primul dosar.

Analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instituirea acestei ipoteze legale, în care se poate anula o hotărâre a instanței, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior și, în cazul efectului pozitiv, instanța nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situații juridice.

In raport de cele mai sus expuse, reține Înalta Curte că nu se poate vorbi despre o identitate de părți, obiect și cauză, fiind vorba despre cauze cu obiecte distincte, hotărârile presupus contrare fiind pronunțate în procedura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și, respectiv, în procedura de soluționare a cererilor în anulare a notificărilor care fac obiectul cauzei.

Din perspectiva presupusei încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, deși nu s-ar impune întrunirea triplei identități, în raport de prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., observă Înalta Curte că nu ne aflăm nici în ipoteza existenței unor dezlegări date asupra unor puncte litigioase ale procesului care să se opună cu putere de lucru judecat, față de a doua hotărâre, a cărei revizuire a fost solicitată, care prin considerente sau dispozitiv i-a dat o rezolvare contrară, conducând astfel la adoptarea unor soluții care nu se pot concilia.

În acest sens, trebuie menționat că autoritatea de lucru judecat a hotărârii prin care se dispune o măsură provizorie, în speță fiind vorba despre procedura suspendării actelor administrative prevăzută de Legea 554/2004, diferă de autoritatea de lucru judecat a celorlalte hotărâri judecătorești pronunțate în materie contencioasă.

Caracterul provizoriu al măsurilor dispuse printr-o hotărâre pronunțată asupra unei cereri de suspendare și cerința neprejudecării fondului, impun ca hotărârea dată în această materie să aibă autoritate de lucru judecat doar față de o altă cerere de suspendare, cu aceleași părți, în temeiul aceleiași cauze și cu același obiect și numai dacă nu s-au modificat împrejurările care au determinat adoptarea soluției.

Instanța învestită cu acțiunea în suspendare nu poate tranșa litigiul în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii, natura actelor atacate, ci este chemată să verifice doar subzistența condiției cazului bine justificat și a pagubei iminente. De asemenea, chiar și sub aspectul întinderii în timp a efectelor acesteia, hotărârea pronunțată asupra cererii de suspendare întemeiată pe art. 14 își produce efectele "până la pronunțarea instanței de fond".

Or, în raport de aceste considerente, precum și de scopul concret urmărit, revizuenta criticând în fapt soluția dată de instanța care a pronunțat cererea de suspendare și iar nu ultima hotărâre pronunțată, Înalta Curte constată că demersul revizuentei nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.

In ceea ce privește critica formulată privind omisiunea celei de a doua instanțe de a se pronuța asupra excepției autorității de lucru judecat, nici aceasta nu se încadrează în textul de lege invocat, astfel că nu poate face obiectul verificării.

Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 1242 din 15 decembrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2021.