ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5023/2021

Ședința publică din data de 26 octombrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău, secția I civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea MApN să comunice instanței de judecată și reclamantului datele de identitate și adresa de domiciliu a pârâtului "Comandant al Armatei 1" și constatarea nulității absolute a Ordinului ministrului Apărării Naționale nr. M.C. 1898/17.11.1990; obligarea MApN și a pârâtului "Comandant al Armatei 1" la plata în solidar către reclamant cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile materiale și morale care i-au fost cauzate între 17.11.1990 (data trecerii în rezervă) și data prezentei, a următoarelor sume: 40.000 RON daune morale și 1.960.000 RON daune materiale, reprezentând echivalentul prejudiciului de ordin material; obligarea MApN la plata către reclamant a sumei de 8.850 RON net/lună cu titlu de prestație lunară (prejudiciu viitor cert); prestația lunară precizată reprezintă echivalentul pecuniar - în cuantum minim - al drepturilor de pensie cuvenite reclamantului pe toată durata vieții, în lipsa Ordinului de trecere în rezervă nr. M.C. 1898/17.11.1990, nul absolut.

Prin încheierea nr. 22 din 9 decembrie 2019, Tribunalul Bacău, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar prin încheierea din 2.07.2020 s-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 74 din data de 21 octombrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și excepția tardivității acțiunii, invocate de pârât, ca nefondate; a admis excepția autorității puterii lucrului judecat invocată de pârât și a respins acțiunea formulată de reclamant reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și B. - decedat, pentru autoritatea puterii lucrului judecat. A respins excepția prezumției dreptului material la acțiune, invocată de pârât, ca rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței nr. 74 din data de 21 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs principal reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și recurs incident pârâtul Ministerul Apărării Naționale, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată cu privire la recursul principal, intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția din data de 18 februarie 2021 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 13 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în considerarea următoarelor argumente:

Recursul principal declarat de recurentul-reclamant A. este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se Aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 430-431 C. proc. civ. de către prima instanță prin admiterea excepției autorității de lucru judecat și respingerea acțiunii sale astfel cum a fost formulat în baza acestei excepții de ordine publică.

Se invocă și încălcarea art. 6 din CEDO având în vedere că instanțele judecătorești au refuzat să verifice pe fond motivele de nulitate absolută ale ordinului său de trecere în rezervă, act lovit de nulitate și care i-a produs prin efecte daune materiale și morale.

În esență reclamantul-recurent arată că în cauza sa nu putea opera excepția autorității de lucru judecat, în raport de litiile soluționate anterior de instanța de contencios administrativ și de instanța civilă deoarece acțiunea din prezenta cauză a avut o cauză diferită și temei juridic diferit.

Astfel, a solicitat constatarea nulității absolute a ordinului de trecere în rezervă din 17. XI.1990, acțiunea imprescripției de natură civilă și căruia nu-i pot fi opuse soluții definitive anterioare astfel cum în mod nelegal a apreciat prima instanță prin soluția nelegală dispusă prin care a admis excepția autorității puterii de lucru judecat invocată de pârât.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulate.

La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare față de recursul declarat de recurentul-reclamant solicitând respingerea ca nefondat.

Odată cu întâmpinarea intimatul-pârât a declarat recurs incident dobândind calitatea de recurent-pârât pe recursul incident declarat în condițiile art. 472 C. proc. civ. invocând ca motive de recurs dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Se invocă greșita interpretare și aplicării în parte a legii de către prima instanță în ceea ce privește soluția dată excepției inadmisibilității acțiunii și excepției tardivității formulării acțiunii excepții respinse prin sentința atacată.

În recursul incident se invocă greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 1, 7 și 11 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește respingerea excepțiilor invocate.

Se artă faptul că indiferent de acțiunea reclamantului formulată ca o acțiune civilă în constatarea nulității absolute a ordinului de trecere în rezervă în cauză erau aplicabile dispozițiile legii speciale Legea nr. 554/2004 actul contestat fiind un act administrativ individual în cauză fiind incidente dispozițiile art. 7 și 11(2) din Legea nr. 554/2004.

Se invocă faptul că acțiunea reclamantului era inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și era tardiv formulată în raport de dispozițiile art. 11 alin. 2 din același act normativ în raport de data la care reclamantul a luat la cunoștință de ordinul de trecere în rezervă contestat.

Se invocă faptul că prima instanță nu a ținut cont de momentul la care reclamantul a luat cunoștință de ordin și acesta a fost în anul 2008 conform litigiului soluționat prin sentința civilă nr. 3058/11. XI.2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, definitivă sunt cu mult anterioară formulării în anul 2019 a prezentei acțiunii.

Se solicită admiterea recursului incident casarea în parte a sentinței atacate prin admiterea excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și admiterea excepției tardivității acțiunii în raport de dispozițiile art. 11 din același act normativ.

Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare față de recursul incident.

Recurentul-reclamant a invocat în scris la dosar excepția de necompetență materială funcțională a secției de contencios administrativ a ÎCCJ de a soluția recursul său apreciind că în raport de natura juridică civilă a litigiului competența revine secției civile a ÎCCJ.

În ședința publică din data de 13 octombrie 2021, Curtea a pus în discuția părților excepția invocată de recurentul-reclamant.

Motivat Curtea a respins excepția de necompetență materială funcțională apreciind că secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție este competentă material să soluționeze recursurile declarate în cauză, recursuri având ca obiect o sentință pronunțată în primă instanță de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat că prima instanță a soluționat cauza ca instanță de contencios administrativ investită legal prin sentința de declinare a competenței de Tribunalul Bacău.

Analizând recursurile declarate în cauză Curtea le apreciază pentru următoarele considerente, ca nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Recursul principal declarat de recurentul-reclamant este apreciat de Curte ca nefondat în cauză sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 430 alin. 1 C. proc. civ. prin admiterea acestei excepții de ordine publică, care prioritate în raport litigiile anterioare care au avut ca obiect contestarea ordinului de trecere în rezervă.

În mod corect a stabilit instanța de fond că între reclamant și Ministerul Apărării Naționale au fost mai multe litigii, care au vizat atât anularea ordinului de trecere în rezervă, cât și acordarea de despăgubiri materiale și morale, soluționate prin hotărâri definitiv/irevocabile și că din "(...) hotărârile pronunțate și actele dosarului rezultă fără echivoc îndeplinirea prevederilor art. 430 și 431 din C. proc. civ..". -

Astfel prin cererea care a format obiectul, dosarului nr. x/2008 al Curții de Apel București, . reclamantul A.. a solicitat instanței anularea Ordinului ministrului apărării naționale MC 1898/17.11.1990, prin care a fost trecut în rezervat reintegrarea pe o funcție corespunzătoare gradului pe care l-ar fi dobândit și obligarea pârâtului la repararea pagubelor suferite. Prin sentința civilă nr. 30S8 din 11.11.2008, Curtea de Apel București a admis excepția tardivității formulării acțiunii și a respins-o ca tardiv formulată. Soluția instanței de fond a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii ca nefondat a recursului, prin Decizia nr. 2310 din 30.04.2009 a Î. C. civ. J. pronunțată în același dosar.

Mai mult decât atât, prin cererea de chemare în judecată, în dosarul nr. x/2016 înregistrat la Tribunalul Bacău, același reclamant a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.C. 1898/17.11.1990 și a solicitat obligarea Ministerului Apărării Naționale la plata de despăgubiri pentru prejudiciile materiale și morale despre care susține că i-au fost cauzate între 17.11.1990 (data trecerii în rezervă) și data formulării cererii de chemare în judecată (31.12.2015) și în continuare, respectiv: 4.195.620 RON daune materiale reprezentând echivalentul drepturilor bănești cuvenite pentru perioada 18.11.1990 - 01.06.2010; 505.201 RON net reprezentând diferența dintre valoarea totală a pensiei pe care reclamantul a încasat-o efectiv de la data deschiderii dreptului la pensie (01.06.2010) până la data cererii de chemare în judecată și echivalentul pecuniar însumat al pensiei militare la care ar fi avut dreptul dacă nu ar fi fost trecut în rezervă; 9.890 RON net/lună reprezentând echivalentul pecuniar - în cuantum minim - al drepturilor de pensie cuvenite reclamantului pe toată durata vieții ca prestație lunară, în lipsa Ordinului de trecere în rezervă M.C. 1898/17.11.1990 și 200,000 RON daune morale.

Prin încheierea din 26.06,2017, Tribunalul Bacău a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 17.11.1990 - 26.02.2013 și a respins excepția de nelegalitate a Ordinului nr. MC 1898/17.11.1990. Prin sentința civilă nr. 925/2017 din 08.11.2017, a fost respinsa acțiunea ca prescrisă pentru perioada 17.11-1990-26.02.2013, și ca nefondată pentru perioada 27.02.2013 la zi.

Prin Decizia nr. 624/2018 din 25.06.2018, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat apelul civil formulat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 925/2017 din 08.11.2017.

Recursul declarat de reclamant împotriva deciziei pronunțate în apel a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 1016 din 22.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prima instanță în mod corect a aplicat dispozițiile art. 430 alin. 1 C. proc. civ. și a paralizat prin efectul puterii de lucru judecat al celor două litigii soluționate anterior a treia acțiune a recurentului care viza solicitarea de constatare a nulității absolute a aceluiași ordin de trecere în rezervă în cererea de daune față de care s-au pronunțat hotărâri definitive de instanța de contencios administrativ și respectiv de instanța civilă.

În conformitate cu dispozițiile art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale, ori asupra oricărui alt incident, are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată" iar potrivit alin. (2) din același text de lege "Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Efectul lucrului judecat este prevăzut de art. 431 din C. proc. civ., potrivit căruia "Nimeni nu poate/i chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Având în vedere cele arătate, în mod corect a reținut instanța de fond că între cererile care au format obiectul dosarelor nr. x/2008 și nr. y/2016 și cea formulată de reclamant în dosarul actual există autoritate de lucru judecat, fiind îndeplinită condiția triplei identitate de părți, obiect și cauză.

Recurentul solicită aplicarea cu prioritate a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții de la Strasbourg cu privire la art. 6 din CEDO și invocă hotărârea CEDO în cauza Preda și Dardari împotriva Italiei, fără a observa că hotărârea menționată nu este aplicabilă în speță.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil trebuie să fie interpretat în lumina principiului preeminenței legii, unul dintre elementele fundamentale fiind principiul securității raporturilor juridice care presupune, printre altele, ca soluția data definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai fie repusă în discuție (cauza Okyay și alții împotriva Turciei, pct. 73).

În consecință nu poate fi incident în cauză art. 6 din CEDO în sensul solicitat de către recurentul-reclamant și nu este admisibilă solicitarea sa de a se constata situația de discriminare în raport de alte persoane care au contestat ordine de trecere în rezervă pretins nelegale și care au obținut și despăgubiri.

Reclamantul recurent nu este în aceeași situație în condițiile în care acțiunile sale - întemeiate fie pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, fie de drept comun în pretenții au fost respinse definitiv, fiind intrate în puterea de lucru judecat, conform art. 430 și următoare C. proc. civ.

Față de cele expuse, Curtea va aprecia ca nefondat recursul principal declarat de recurentul-reclamant pe care îl va respinge ca atare.

Recursul incident declarat de recurentul-pârât este apreciat ca nefondat pentru următoarele motive.

În mod legal prima instanță a solicitat cauza prin aceasta în raport de acțiunea reclamantului și de obiectul acestuia față de litigiile anterioare.

În esență recursul incident are ca obiect greșita apreciere a ordinii soluționării excepțiilor de fond invocate de către instanța de fond în sensul respingerii celor două excepții invocate în raport de dispozițiile art. 7 și 11 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-pârât pe recursul incident apreciată ca prioritate în raport de caracterul ordinului contestat - act administrativ cu caracter individual aveau excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile în raport de dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și excepția tardivității formulării acțiunii față de dispozițiile art. 11 alin. 2 din același act normativ.

Curtea apreciază că prima instanță a examinat și a stabilit corect în sensul că are prioritate excepția puterii de lucru judecat .

Aceasta deoarece în prezenta cauză obiectul și interesul reclamantului vizau același ordin de trecere în rezervă apreciat ca nelegal și emis cu exces de putere "nul absolut", în susținerea sa ordin față de care au fost pronunțate anterior două hotărâri definitive.

Prima sentință civilă nr. 3058/2008 definitivă prin care acțiunea în contencios administrativ a fost apreciată ca tardiv formulată și respinsă ca atare și a doua acțiune civilă - sentința civilă nr. 925/2018 acțiune în pretenții civile formulată a fost respinsă definitiv în parte ca prescrisă în parte ca neîntemeiată.

În raport de acest istoric are prioritate de soluționare excepția puterii de lucru judecat a excepției de fond în raport de dispozițiile art. 430 și următoarele C. proc. civ. deoarece această excepție vizează stabilitatea raporturilor juridice și faptul că o chestiune tranșată definitiv nu mai poate fi repusă în discuție, în cadrul unui litigiu ulterior între aceleași părți.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge ca nefondate ambele recursuri declarate în cauză, recursul principal declarat reclamantul A. și recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale menținând ca legală sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 74 din 21 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2021.