ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1004/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Apărării Naționale ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a ordinelor de trecere în rezervă a reclamantului (respectiv Ordinul MC nr. 167 din 21 septembrie 1990 și Ordinul MP nr. 820 din 23 septembrie 1991), obligarea pârâtei 2 de a pune la dispoziția reclamantului, motivarea propunerilor de trecere în rezervă" în septembrie 1990 și septembrie 1991, obligarea pârâtei 2 de a face dovada abaterilor de la ordinea și disciplina militară pe care i le-a imputat, obligarea pârâtei 2 de a elibera deciziile de desfacere a contractului de muncă, întrucât la trecerea în rezervă nu i s-au adus la cunoștință, obligarea pârâtei 2 la plata către reclamant a valorii calculate și actualizate a salariilor din perioada cât a fost trecut în rezervă în mod abuziv și a diferenței dintre cuantumul pensiilor ce i s-ar fi cuvenit și cel al pensiilor efectiv încasate în perioada septembrie 2001 până la data pronunțării hotărârii, obligarea pârâtei 1 la plata către reclamant a sumei de 400.000 euro la cursul BNR la data plății efective cu titlu de despăgubiri morale și obligarea pârâtei 2 la recunoașterea abuzurilor în formă repetată săvârșite împotriva sa și reabilitarea în acest mod, a onoarei și a demnității de ofițer al Armatei Române, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov, pe considerentul că Ordinele MC nr. 167 din 21 septembrie 1990 și Ordinul MP nr. 820 din 23 septembrie 1991 prin care s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului fac parte din categoria actelor administrative ce atrag competența instanței de contencios administrativ potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Totodată, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile, excepția tardivității formulării acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune.

Raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) teza 2 din Legea nr. 554/2004 și față de împrejurarea că reclamantul contestă Ordinul MC nr. 167 din 21 septembrie 1990 și Ordinul MP nr. 820 din 23 septembrie 1991 prin care s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului, acte administrative ce sunt emise de o autoritate publică centrală, respectiv Ministerul Apărării Naționale, Tribunalul Brașov, prin Sentința civilă nr. 212/CA din 24 februarie 2016, în baza art. 132 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Brașov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel sub nr. x/2015.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 111 din 6 iulie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâți prin întâmpinare și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Apărării Naționale ca inadmisibilă.

Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., criticând hotărârea atacată pentru motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la excepția tardivității recursului

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința recurată a fost comunicată reclamantului la data de 9 august 2016, iar cererea de recurs a fost depusă la instanța de fond la data de 11 octombrie 2016.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

În cauză nu s-a invocat existența vreuneia dintre situațiile prevăzute de art. 186 C. proc. civ., în sensul că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, pentru a opera instituția repunerii în termen.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 111 din 6 iulie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT