ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5617/2023

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 la Tribunalul Bacău, secția I civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea MApN să comunice instanței de judecată și reclamantului datele de identitate și adresa de domiciliu a pârâtului "Comandant al Armatei 1" și constatarea nulității absolute a Ordinului ministrului Apărării Naționale nr. M.C. 1898/17.11.1990; obligarea MApN și a pârâtului "Comandant al Armatei 1" la plata în solidar către reclamant cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile materiale și morale care i-au fost cauzate între 17.11.1990 (data trecerii în rezervă) și data prezentei, a următoarelor sume: 40.000 RON daune morale și 1.960.000 RON daune materiale, reprezentând echivalentul prejudiciului de ordin material; obligarea MApN la plata către reclamant a sumei de 8.850 RON net/lună cu titlu de prestație lunară (prejudiciu viitor cert); prestația lunară precizată reprezintă echivalentul pecuniar - în cuantum minim - al drepturilor de pensie cuvenite reclamantului pe toată durata vieții, în lipsa Ordinului de trecere în rezervă nr. M.C. 1898/17.11.1990, nul absolut.

Prin încheierea civilă de la data de 02.07.2020 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bacău și declinată soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Bacau – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 74 din 21.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în cauza nr. 2901/110/2019*, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât, ca nefondată, a fost respinsă excepția tardivității acțiunii invocată de pârât, ca nefondată, și admisă excepția autorității puterii lucrului judecat invocată de pârât; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și B. -decedat, pentru autoritatea puterii lucrului judecat; a fost respinsă excepția prezumției dreptului material la acțiune, invocată de pârât, ca rămasă fără obiect.

1.2. Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la data de 16.02.2022 în dosarul nr. x/2022, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 74 din 21.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2019, solicitând admiterea cererii de revizuire și, în urma rejudecării, schimbarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 15 din data de 21.10.2020, a admis excepția tardivității; a anulat cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 74/21.10.2020 pronunțate de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații Ministerul Apărării Naționale și B., ca tardiv formulată.

Împotriva acestei hotărâri, revizuentul A. a formulat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, desființarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre judecare la instanța de fond.

Recurentul-revizuent a susținut că instanța de fond a reținut că și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. l C. proc. civ. și ale art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, încălcând principiul disponibilității, imperativ reglementat prin art. 9 alin. (2) raportat la art. 22 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

Recurentul pretinde că, astfel cum reiese clar din versiunea finală a cererii de revizuire, trimisă prin posta in termenul legal de o luna de zile de la data comunicării deciziei nr. 5023/26.10.2021, pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție in dosarul nr. x/2019, ca si din cererile depuse pentru termenele din 10.06.2022 si 19.12.2022, temeiul legal principal al revizuirii este art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În subsidiar, a solicitat si analizarea motivului întemeiat pe normele art. 509 alin. (1) pct. l C. proc. civ., susținând că nepronunțarea instanței de fond asupra raporturilor de drept substanțial deduse judecații este o consecința a încălcării priorității dreptului Uniunii Europene.

Respectarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene presupune si respectarea drepturilor recunoscute si garantate prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, inclusiv nediscriminarea, dreptul la o cale de atac eficienta si la un proces echitabil, întinderea si interpretarea corectă a drepturilor si principiilor.

A mai susținut că prima instanță a încălcat drepturile recunoscute si garantate prin Convenția Europeana a Drepturilor Omului (preluate in Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene), respectiv dreptul la un proces echitabil (art. 6 alin. (1) CEDO), dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale (art. 13 CEDO).

În opinia recurentului, prima instanță a încălcat normele art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care sunt norme speciale imperative, derogatorii de la cele de drept comun in materia revizuirii de la art. 511 alin. (1) pct. l si art. 459 alin. (3) C. proc. civ.

In speța, hotărârea definitiva este decizia nr. 5023/26.10.2021 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, care i-a fost comunicata la data de 17.01.2022, iar cererea de revizuire a fost depusa prin posta la data de 15.02.2022, cu respectarea termenului derogatoriu instituit prin art. 21 alin. (3) C. proc. civ.

Alin. (l) din art. 21 al Legii nr. 554/2004, temeiul legal înscris de instanța de fond in motivarea sentinței recurate, se refera la hotărârile "ramase definitive", deci cele pronunțate de prima instanța si trebuie interpretat prin coroborare cu alin. (3), care prevede, fara a distinge intre hotărâri "ramase definitive" (alin. (1) si hotărâri "definitive" (alin. (2), ca termenul de revizuire curge "de la data comunicării hotărârii definitive".

În acest sens, daca ar fi acceptata interpretarea Curții de Apel Bacău, dispozițiile alin. (2) si (3) ale art. 21 devin inaplicabile, constatându-se astfel inutilitatea reglementarii atacării cu revizuire si a hotărârilor ramase definitive, daca termenul curge de la comunicarea primei hotărâri.

Intimatul Ministerul Apărării Naționale, fiind citat cu copie a motivelor dezvoltate de recurentul – revizuent, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate.

Examinând hotărârea recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, prin prisma argumentelor prezentate de părți, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul – revizuent A., întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este nefondat.

Instanța de control judiciar reține că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este incident atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Motivul de recurs invocat include neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de casare/nelegalitate.

Contrar celor afirmate de recurentul – revizuent A., Înalta Curte constată că în cauza de față, în mod corect, cu respectarea regulilor de procedură civilă, prima instanță a admis excepția tardivității cererii de revizuire a sentinței civile nr. 74/21.10.2020, soluția instanței reflectând o corectă aplicare a legii.

Cu referire la critica privind modul de calcul al termenului de promovare a revizuirii, Înalta Curte reține că în temeiul art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. "când termenul se socotește pe (...) luni (...), el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an."

Art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; ...", iar potrivit art. 511 alin. (1) pct. 1 din același act normativ "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: 1. în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotărârii; ...".

Față de aceste dispoziții legale și în raport de analiza înscrisurilor de la dosar, Înalta Curte constată că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost introdusă cu depășirea termenului legal de promovare.

Astfel, sentința civilă nr. 74/2020 a fost comunicată recurentului, potrivit dovezii atașate la dosarului nr. x/2019, la data de 30.10.2020, iar cererea de revizuire a fost formulată, așa cum s-a arătat și în precedent, la data de 16.02.2022, cu depășirea termenului de o lună de la data la care respectiva sentință a fost comunicată părții.

Faptul că recurentul a așteptat soluționarea definitivă a căii de atac a recursului promovate împotriva sentinței civile nr. 74/2020 și, la un moment ulterior, respectiv în termen de o lună de la comunicarea deciziei nr. 5023/2021 de soluționare a recursului de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, a atacat cu revizuire hotărârea primei instanțe, nu conduce la ideea că acesta a formulat calea de atac a revizuirii înăuntrul termenului legal.

Or, termenul de o lună curge, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dispoziție legală incidentă în cauză, de la comunicarea hotărârii atacate cu revizuire, textul de lege neprecizând că hotărârea respectivă trebuie să fie definitivă așa cum tinde a acredita ideea revizuentul.

Aceeași concluzie se impune a fi reținută și în raport cu cel de-al doilea motiv de revizuire, întrucât potrivit art. 21 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată".

Și în ipoteza reglementată de art. 21 din Legea nr. 554/2004 termenul de revizuire este de o lună - "(3) Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive și se soluționează de urgență și cu precădere", curgând de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire se solicită, iar calculul acestui termen se face tot potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Nu poate fi primită apărarea revizuentului în conformitate cu care termenul de revizuire în acest caz curge de la data comunicării hotărârii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, întrucât revizuirea formulată în cauza de față, fiind o cale extraordinară de atac de retractare, vizează hotărârea Curții de Apel Bacău, respectiv sentința civilă nr. 74/2020. În aceste condiții, termenul de o lună amintit curge de la data comunicării acestei sentințe, iar nu de la data comunicării deciziei Înaltei Curți prin care a fost soluționat recursul.

Soluția se impune și din perspectiva dispozițiilor art. 459 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia "Căile extraordinare de atac pot fi exercitate și concomitent, în condițiile legii. Recursul se judecă cu prioritate".

În sensul concluziei că termenul de o lună începe să curgă de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire se solicită în temeiul art. 21 din Legea nr. 554/2004 sunt și considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 45/2016, prin care s-a arătat că "97. În consecință, termenul de revizuire în cazul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 este de o lună. (...). 102. Din cuprinsul art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 rezultă că termenul de revizuire începe să curgă la data comunicării hotărârii supuse revizuirii". Decizia ÎCCJ – CDCD nr. 45/2016 a precedat forma actuală de reglementare a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dar norma legală, astfel cum a rezultat din modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ prin Legea nr. 212/2018, este în acord cu soluția interpretativă a instanței supreme. Într-un astfel de context, jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție consolidează previzibilitatea modului de interpretare a normei juridice.

Prin urmare, în raport de cele anterior arătate, niciuna dintre susținerile recurentului A. nu sunt apte a dovedi incidența motivului de casare invocat, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În continuare, recurentul – revizuent a mai formulat, din perspectiva aceluiași motiv de casare, critici care vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil, nediscriminarea, dreptul la o cale de atac eficientă, prin aceea că instanța nu s-a pronunțat asupra aspectelor de drept substanțial deduse judecății.

Instanța de control judiciar nu identifică însă o încălcare de către prima instanță a principiilor dreptului la un proces echitabil, în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță. Judecătorul de primă instanță a analizat susținerile și apărările formulate pe parcursul procesului în raport de soluția pronunțată, toate părțile având posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept deduse judecății.

În plus, de manieră constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmă că "dreptul la justiție", astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenția [europeană] privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu este absolut; el se pretează la limitări pentru că el comandă, chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop (a se vedea cauza Weissman și alții c. România, hotărârea din 24 mai 2006, par. 34), putând varia în timp și spațiu în funcție de nevoile și resursele comunității și ale indivizilor (a se vedea cauza Bellet c. Franța, hotărârea din 20 noiembrie 1995, paragraful 31, cauza Garcia Manibardo c. Spania, hotărârea din 15 februarie 2000, paragraful 36).

Or, criticile formulate de partea recurentă-revizuentă în recurs presupun o absolutizare a dreptului la un proces echitabil, urmărind acordarea unui acces la instanță necondiționat de cerințele specifice exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii sub aspectul termenului de formulare.

O altă critică invocată de recurent a vizat depășirea de către prima instanță de judecată a limitelor învestirii în raport de dispozițiile art. 9 corelat cu art. 22 C. proc. civ., cu precizarea că judecătorul fondului ar fi ignorat motivul de revizuire de la art. 21 din Legea nr. 554/2004 și ar fi dat eficiență doar celui prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă o asemenea susținere nu are fundament. Judecătorul fondului a analizat ambele motive de revizuire invocate în susținerea acestei căi extraordinare de atac și a arătat care sunt argumentele pentru care a apreciat că fiecare dintre acestea este tardiv formulat.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproșa primei instanțe că ar fi pronunțat soluția cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de lege sub sancțiunea nulității sau a principiilor procesului civil așa cum a indicat recurentul.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva sentinței civile nr. 15/2023 din 10 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.