ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4945/2022

Ședința publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată, inițial, la data de 09.03.2020, sub nr. x/2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, anularea actelor administrative care au stat la baza trecerii în rezervă cu gradul de locotenent de aviație de la data de 07.04.1994, respectiv a Ordinului nr. 319, și repunerea sa în situația anterioară emiterii actelor administrative contestate prin care au fost aplicate sancțiuni disciplinare.

Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale, excepția tardivității și excepția inadmisibilității acțiunii. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 617 din 13 iulie 2020, Curtea a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și faptul că reclamantul are domiciliul în Municipiul Bacău, județul Bacău.

1.2 Soluția instanței de fond

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 08.10.2020, sub nr. x/2020.

În practicaua încheierii de ședință din 11 decembrie 2020, de amânare a pronunțării, Curtea a respins excepția decăderii pârâtului de a valorifica excepțiile invocate prin întâmpinare, constatând că Direcția Generală Juridică este abilitată, în raport cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 346/2000 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale coroborate cu art. 10 alin. (1) lit. a) și art. 70 alin. (2) din Ordinul nr. 75/2009 al Ministrului Apărării Naționale, să formuleze întâmpinare și să depună înscrisuri pentru pârâtul chemate în judecată.

Prin sentința nr. 108 din 18 decembrie 2020, Curtea a admis excepția tardivității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamant, ca fiind tardiv introdusă.

Împotriva acestei sentințe și împotriva încheierii de amânare a pronunțării din 11 decembrie 2020, reclamantul A. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea excepției de decădere a pârâtului de a formula întâmpinare la dosar, admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a consilierului juridic desemnat de către Direcția Juridică din cadrul Ministerului Apărării Naționale și respingerea excepției tardivității acțiunii, cu consecința casării sentinței și trimiterii dosarului aceleiași instanțe în vederea soluționării pe fond a acțiunii.

A invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., a susținut că regulile de procedură au fost încălcate prin omisiunea instanței de fond de a dispune măsurile asigurătorii cu privire la administrarea în original a înscrisurilor invocate de pârât. Nu a fost administrată presupusa plângere prealabilă pe care a depus-o la minister, pentru a se verifica la ce anume a fost respinsă presupusa plângere prealabilă și nu a fost depus răspunsul în original invocat că ar fi fost trimis de către minister și nici dovada de comunicare în mod efectiv.

Referitor la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., a apreciat recurentul că motivele din sentința recurată nu sunt dovedite prin probele cu înscrisuri din dosar, motivele fiind formale, procausa pârâtului.

A mai susținut recurentul, subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., că instanța a încălcat și aplicat greșit normele de drept material, astfel cum au fost invocate în acțiune.

Mai cu seamă, a invocat un ordin de ministru potrivit căruia Direcția Juridică din Ministerul Apărării Naționale ar avea putere să emită în mod independent întâmpinări în litigiile în care este în judecată Ministerul, fără a fi necesar a se emite ordin de zi pe unitate pentru desemnarea unui reprezentant legal.

Judecata s-a făcut pe acte secret de serviciu fără acordarea dreptului reclamantului de a le cunoaște și de a face apărări împotriva acestora, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

Recurentul-reclamant a mai depus completare a motivelor de recurs, solicitând rejudecarea excepțiilor judecate în dosarul de fond și respingere excepției de tardivitate a acțiunii.

A arătat recurentul că erau derogate de a fi contestate în instanță, în temeiul Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, actele administrative individuale emise de Ministerul Apărării Naționale în considerarea faptului că erau acte de comandament militar.

Punerea în aplicare a Ordinului nr. 391/07.04.1994 a fost făcută în procedură nelegale, pentru că, pe de o parte, nu a fost adus la cunoștință în termen legal, de maxim 3 zile de la data înregistrării cu număr la Ministerul Apărării Naționale, și, pe de altă parte, a fost lipsit de dreptul de a face plângere administrativă împotriva acestui ordin pentru că informarea cu privire la existența acestui ordin a fost făcută verbal, fără conținut, ulterior expirării termenului de formulare a plângerii prealabile.

Instanța de fond a omis să aibă în vedere și să aprecieze asupra excepției de nulitate absolută a actelor administrative individuale care au stat la baza sancțiunilor de trecere în rezervă prin Ordinul nr. 319/07.04.1994, a Raportului de trecere în rezervă emis sub antetul Ministerului Apărării Naționale-Statul Major al Aviației Militare și Apărării Antiaeriene cu nr. x/28.03.1994, a Raportului nr. x din 18.03.1994 emis de Centrul de Pregătire și Perfecționare a cadrelor din Aviația Militară, ca și OZU nr. 86/03.05.1994 emis de UM 01975 Bacău, OZU nr. 89/06.05.1994 emis de UM 01975 Bacău, Ordinul nr. 9A641 din 13.05.1993 emis de Ministerul Apărării Naționale, Raportului nr. x/28.03.1994 și Raportul nr. x/18.03.1994.

În subsidiar, solicită respingerea excepției de tardivitate, pe motiv că pârâtul a fost decăzut din termenul de a invoca excepția prin întâmpinare prin nesemnarea întâmpinării de Ministrul Apărării, și nu de un înlocuitor al Ministrului, împuternicit prin ordin de zi din care nu rezultă delegarea atribuțiilor de ministru în favoarea unui secretar de stat. De asemenea, lipsa capacității de exercițiu și de folosință a dreptului de semnare în numele Ministrului Apărării Naționale a delegațiilor de reprezentare în numele ministerului.

A mai susținut nelegalitatea și netemeinicia soluționării chestiunilor invocate în proces la termenul din 11 decembrie 2020, cât timp cererile în cauză trebuiau comunicate Ministrului, nefiind în competența consilierului juridic.

Instanța a interpretat eronat dispozițiile din Legea nr. 346/2006 și ale Ordinului nr. 75/2009, deoarece acestea nu conferă șefului Direcției Generale Juridice să emită acte în numele Ministerului Apărării Naționale.

Motivele invocate de instanță pentru tardivitatea acțiunii, prin care se reține corespondența purtată de reclamant cu diferite structuri din cadrul pârâtului, nu sunt fondate, pentru că nu s-a făcut dovada comunicării Adresei nr. x/09.05.1994 emise de UM 01835, mai cu seamă că ulterior emiterii OZU nr. 86/03.05.1994 și a OZU nr. 89/06.05.1994 ofițerul nu mai era activ în UM 01975 Bacău pentru a se invoca că ar fi fost adusă la cunoștință verbal și pentru că nu are confirmare de primire.

Totodată, la data de învestire a structurilor din MApN cu petiția pentru care a fost emisă Adresa nr. x/09.05.1994 nu era publicat sau adus la cunoștința petentului conținutul Ordinului nr. 319/07.04.1994, pentru că prin exercitarea în mod abuziv a atribuțiilor de serviciu de către comandantul UM 01975 Bacău și de către șeful de personal din MApN, procedura de trecere în rezervă nu a fost transparentă.

Instanța de fond a interpretat eronat că a existat un așa-zis memoriu anexat la ordinul de trecere în rezervă nr. 319/1994, întrucât așa cum nu a fost produsă o astfel de probă, nici lui nu i-a fost adus la cunoștință un astfel de memoriu.

Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat, neputându-se reține incidența niciunuia dintre motivele de casare invocate de recurent.

5.1. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularități de ordin procedural, care atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, cu titlu de exemplu, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ș.a.m.d.

Recurentul nu a indicat niciun motiv care să poate fi încadrat în acest text de lege, ci susține că instanța a încălcat normele de procedură prin omisiunea de a dispune măsurile asigurătorii cu privire la administrarea în original a înscrisurilor invocate de pârât.

Or, aspectul referitor la administrarea probelor de către prima instanță și la necesitatea administrării anumitor probe nu poate forma obiect al recursului, care poate viza numai motive de nelegalitate a hotărârii.

De asemenea, se reține că instanța de fond nu a intrat în fondul cercetării argumentelor invocate prin acțiune, ci a respins acțiunea, ca tardiv introdusă.

5.2. Cât privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste dispoziții legale, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată, cuprinde, în mod evident, argumentele pertinente pe care se întemeiază soluția de admitere a excepției tardivității acțiunii și de respingere, în consecință, a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulțumesc pe recurentul-reclamant, neputând fi identificate "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

De altfel, recurentul-reclamant nu a adus nicio critică în ceea ce privește nemotivarea hotărârii, limitându-se la a susține că motivarea instanței nu este dovedită prin probele cu înscrisuri din dosar sau că aceasta ar fi întocmită pro causa, în apărarea pârâtului.

5.3. Nici motivul de casare subsumat pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu este fondat, neputându-se constata încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Preliminar, răspunzând criticilor recurentului-reclamant vizând greșita respingere, prin încheierea recurată (de amânare a pronunțării care face parte integrantă din sentința recurată), a excepțiilor pe care le-a invocat prin răspunsul la întâmpinare, subsumate aspectului vizând lipsa calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării, Înalta Curte reține că eventuala lipsă a calității de reprezentant al autorității pârâte Ministerul Apărării Naționale a semnatarului întâmpinării ar putea conduce, eventual, la nulitatea relativă a actului procedural (nulitatea care se poate acoperi dacă ar fi necesară depunerea unor dovezi suplimentare în acest sens).

Conform art. 175 C. proc. civ., având denumirea marginală "nulitatea condiționată", actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia, iar, în cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară.

Nulitatea condiționată de existența unui prejudiciu constituie regula, iar nulitatea necondiționată de existența unui prejudiciu, prevăzută la art. 176 C. proc. civ., constituie excepția, datorită limitării legale a cazurilor de nulitate necondiționată.

Sancțiunea care ar interveni în eventualitatea admiterii lipsei calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării, ar fi înlăturarea întâmpinării, ca act de procedură întocmit și depus de pârâtul Ministerul Apărării Naționale în fața instanței de fond, respectiv înlăturarea efectelor pe care legea le atribuie acestui act.

Însă, în soluționarea acțiunii introductive de instanță, Curtea a analizat argumentele invocate în raport cu actele ce fac obiectul acțiunii, independent de apărările ce ar fi putut sau nu fi formulate prin întâmpinare, și a analizat legalitatea învestirii sale și condițiile impuse de lege pentru formularea acțiunii prin prisma temeiului de drept invocat prin cerere, și nu, în mod necesar și imperativ, în raport cu apărările formulate prin întâmpinare.

Deci, chiar și în ipoteza admiterii excepției lipsei calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării, nu ar exista nicio înrâurire asupra soluționării cauzei, pentru că excepția tardivități acțiunii este o excepție de procedură și peremptorie care, în funcție de caracterul imperativ sau dispozitiv al normei încălcate, este o excepție absolută sau relativă.

În cauză, excepția tardivității acțiunii a fost invocată față de dispozițiile art. 11 referitoare la termenul de introducere a acțiunii din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conform cărora termenul pentru formularea acțiunii este un termen de decădere.

Prin urmare, excepția tardivității acțiunii este o excepție de procedură absolută, de ordine publică, ce putea, și se impunea chiar, a fi invocată și de instanță din oficiu, aspectul vizând așa-zisele neregularități ale întâmpinării și lipsa calității de reprezentant a consilierului juridic neavând nicio relevanță.

De asemenea, nu pot fi reținute nici alegațiile recurentului-reclamant referitoare la faptul că instanța nu a analizat și nu a apreciat asupra excepției de nulitate absolută a actelor administrative individuale care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 319/07.04.1994, pentru că, potrivit art. 248 C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Deci, instanța de fond în mod legal a apreciat că excepția tardivității acțiunii primează discutării oricăror altor aspecte și cereri formulate de reclamant.

Astfel, în ceea ce privește soluția de admitere a excepției tardivității prezentei acțiuni, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță s-a raportat la termenele stabilite de art. 11 din Legea nr. 554/2004 și la împrejurările concrete ale cauzei pentru a verifica legala sa învestire.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004,

"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. (...)

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

Fără a relua considerentele primei instanțe, Înalta Curte mai reține că, urmare a trecerii în rezervă, efectele juridice ale ordinului emis s-au produs față de recurentul-reclamant A. încă din anul 1994, iar acesta nu se poate prevala de faptul că nu ar fi cunoscut existența și conținutul actului administrativ.

Astfel, chiar dacă nu i s-a comunicat formal ordinul, în fapt, i s-au adus la cunoștință încă de la nivelul anului 1994 toate elementele de conținut ale acestui act care priveau persoana sa (trecerea sa în rezervă), ordinul producându-și efecte în ceea ce-l privește.

Nu sunt, deci, întemeiate susținerile recurentului, care nu a reușit să dovedească faptul că, din anul 1994 și până în cursul anului 2019 (cu un an înainte de formularea acțiunii, din 09.03.2020,) nu ar fi cunoscut conținutul actului administrativ contestat pentru a putea formula acțiunea în anulare în termenul prevăzut de lege

În ceea ce privește cererea de înscriere în fals și uz de fals formulată prin notele scrise depuse la dosar de către recurentul-reclamant, Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi avută în vedere, pentru că excedează competențelor instanței de control judiciar, în raport cu cadrul procesual din prezenta cauză și cu soluția de respingere a acțiunii, ca tardiv formulată.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 108 din 18 decembrie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.