ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5560/2023

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.08.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 116/05.02.2020 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2019, solicitând instanței repunerea în termenul de formulare a acțiunii și anularea hotărârii contestate.

Prin sentința nr. 6481 din data de 02.12.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea de ședință din 18.06.2021, instanța a respins cererea de repunere pe rol și a constatat, pentru considerentele expuse în acea încheiere, că acțiunea în anulare a fost formulată în termen. Totodată, prin sentința nr. 110 din 19.11.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fără a se pronunța în fond.

Împotriva sentinței nr. 110 din 19.11.2021 a Curții de Apel Bacău a exercitat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia și dispunerea continuării judecății pe fond de către instanța competentă.

În dezvoltarea recursului a susținut că în prezenta cauză nu se impunea introducerea în cauză a numitului B. și atragerea, implicit, a ipotezei respingerii cererii în condițiile prevăzute de art. 78 alin. (2) C. proc. civ.. Aceasta întrucât raportat la obiectul dedus judecății, la considerentele expuse în cererea introductivă și cererea de repunere în termenul de declarare a acesteia, precum și la înscrisurile depuse de ambele părți, nu rezultă această necesitate.

Astfel, arată că a invocat vicii de procedură cu privire la citarea sa în dosarul nr. x/2019, în care s-a emis hotărârea atacată, de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și în acest mod s-a ajuns la situația de a se pronunța două hotărâri distincte, de către aceeași autoritate, cu privire la aceeași faptă și la aceeași persoană reclamată, respectiv Hotărârile CNCD nr. 116/05.02.2020 emisă în dosarul nr. x/2019, și nr. 964/18.12.2019 emisă în dosarul nr. x/2018, în acesta din urmă fiind citat la unul dintre sediile profesionale, la o adresă la care federația pe care o reprezenta avea în mod real sediul, spre deosebire de fosta adresă a acestuia, la care a fost citat eronat în dosarul nr. x/2019.

Distincția invocată constă, în opinia recurentului, în faptul că în dosarul nr. x/2018 a putut formula apărări și un punct de vedere, pronunțându-se o soluție de clasare, în timp ce în dosarul nr. x/2019, despre care nu a avut cunoștință, fiind citat în mod eronat la o fostă adresă a sediului federației și privat astfel de dreptul la apărare, soluția pronunțându-se exclusiv pe baza susținerilor numitului B., cu consecința obligării sale la plata unei amenzi în cuantum de 1.000 RON.

Prin urmare, a apreciat că procedura sa de citare nu s-a realizat în acord cu prevederile art. 155 alin. (6) C. proc. civ., întrucât nu și-a desfășurat permanent activitatea la sediul federației pe care o reprezenta, având domiciliul în Bacău și calitatea de administrator al unei societăți cu profil agricol ce are sediul în același județ. Totodată, a menționat că nelegala sa citare putea fi cu ușurință sesizată, în condițiile în care fostul sediu al federației se găsea în același corp de clădire cu sediul CNCD, respectiv C. nr. 1-3.

De asemenea, deși a expus în cererea introductivă fondul faptei reclamate la CNCD, consideră că această chestiune nu putea fi reanalizată în condiții de contradictorialitate cu numitul B., întrucât aceeași speță a fost analizată și tranșată în condiții de contradictorialitate în dosarul CNCD nr. x/2018 în care a fost emisă mai întâi Hotărârea nr. 964/18.12.2019.

În plus, arată că orice persoană poate sesiza CNCD cu privire la o faptă ce ar putea constitui obiect de analiză pentru instanța anterior menționată, cum este situația din dosarul CNCD nr. x/2018, în care fapta a fost sesizată de numitul D.. În acest context, dacă, ipotetic, acțiunea ar fi privit hotărârea pronunțată în cauza analizată, în condiții de contradictorialitate cu acesta, apreciază că din același motiv nu s-ar fi impus introducerea în cauză a persoanei care a făcut această sesizare, în fața instanței de contencios administrativ.

Aceasta, întrucât în fața CNCD nu se puteau formula pretenții de către persoana care l-a sesizat, orice măsură ce ar putea fi dispusă fiind de natură administrativă ce privește strict persoana reclamată. De aceea, subliniază că litigiul dedus judecății vizează critici formulate în legătură strictă cu acțiunile și hotărârile contradictorii emise de CNCD, așa încât cadrul procesual urmează a fi circumstanțiat doar raportat la părțile indicate în cererea introductivă.

Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare în faza procesuală a recursului.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat și îl va respinge pentru considerentele ce succed.

În fapt, petentul B. a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării arătând că reclamantul A. a adus atingere onoarei, demnității și reputației sale, în sensul că, atât în scris în spațiul public (prin apariția unui articol pe x), cât și în cadrul unor ședințe organizate sub conducerea reclamantului, a formulat injurii la adresa sa, a dezinformat opinia publică și a dezvoltat o atitudine xenofobă și defăimătoare în mod continuu pe o perioadă de câteva luni.

Petiția a fost înregistrată sub nr. x/22.01.2019, formând dosarul nr. x/2019, iar prin Hotărârea nr. 116/05.02.2020 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, reținându-se că sunt incidente prevederile art. 2 alin. (4) și (5) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, s-a concluzionat că sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare, având în vedere afirmațiile la adresa petentului, pe care persoana reclamată le-a postat în spațiul public. În consecință, prin hotărârea sus-menționată s-a dispus sancționarea reclamantului A. cu amendă în cuantum de 1.000 RON.

Sesizată fiind cu soluționarea contestației formulate de A. împotriva Hotărârii nr. 116/05.02.2020, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel București a pus în discuție necesitatea introducerii în cauză a petentului B. și, față de împrejurarea că niciuna dintre părți nu a solicitat introducerea acestuia în proces, a reținut incidența dispozițiilor art. 16

1

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a respins acțiunea reclamantului fără a se pronunța în fond.

Soluția primei instanțe a fost contestată de reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate conform argumentelor expuse în cererea de recurs.

În esență, criticile acestuia vizează nelegala sa citare în dosarul CNCD nr. x/2019, făcând referire sub acest aspect la o altă sesizare soluționată într-un alt dosar al Consiliului, nr. x/2018, în care a fost citat la sediul real al federației pe care o reprezenta, apreciind că în acest fel autoritatea pârâtă a pronunțat două hotărâri distincte, cu privire la aceeași faptă și la aceeași persoană reclamată, iar în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea contestată în cauza de față citarea sa nu s-a realizat cu respectarea art. 155 alin. (6) C. proc. civ.

A mai susținut că, în contextul în care a expus prin cerere fondul faptei reclamate în fața CNCD, această chestiune nu putea fi reanalizată, în condiții de contradictorialitate, cu numitul B..

Sub un ultim aspect, nelegalitatea sentinței de fond a fost susținută pe argumentul potrivit căruia, similar situației existente în dosarul CNCD nr. x/2018, nu se impunea introducerea în cauză, în fața instanței de contencios administrativ, a persoanei care a făcut sesizarea, întrucât aceasta este străină de fapta reclamată și nu poate formula pretenții în fața Consiliului, orice măsură dispusă fiind de natură administrativă ce vizează doar persoana reclamată.

Ca o primă observație, Înalta Curte reține că prima critică evidențiată de parte în cererea de recurs, referitoare la nelegala sa citare în dosarul CNCD nr. x/2019, nu vizează soluția pronunțată de instanța de fond. Prin urmare, întrucât aceste aspecte nu au legătură cu soluția pronunțată prin sentința atacată, este imposibilă exercitarea controlului judiciar asupra legalității sentinței de fond din perspectiva reliefată.

Față de modul în care au fost dezvoltate susținerile recurentului subsumate criticilor ce vizează necesitatea introducerii în cauză a autorului sesizării adresate Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Înalta Curte reține că se reproșează primei instanțe nerespectarea regulilor de procedură în aplicarea art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la circumstanțele cauzei, impunându-se a fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri atunci când, prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit acestui motiv de recurs casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în doctrină și în jurisprudența recentă statuându-se că sub imperiul acestui motiv de casare se pot include mai multe neregularități de ordin procedural săvârșite de instanță, altele decât cele menționate la pct. 1-4 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, judecata pricinii în lipsa părții care nu a fost legal citată, nesemnarea cererii reconvenționale, aplicarea greșită a unor texte de lege, precum și încălcarea unor principii ale procesului civil, altele decât cele care sunt sancționate prin celelalte motive de recurs, cum ar fi: dreptul la apărare, nesocotirea principiului publicității ședinței de judecată, principiului oralității sau principiului contradictorialității, inclusiv a principiului disponibilității părților cu privire la derularea procedurii.

Așa cum rezultă din considerentele sus-menționate, încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancțiunea nulității, pricinuindu-se vătămarea drepturilor părților prin încălcarea acestora. În concluzie, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

În speță, raportându-se la dispozițiile art. 78 din C. proc. civ. și la cele cuprinse în art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, la termenul din data de 08.10.2021 instanța de fond a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a persoanei care a formulat plângerea în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâtul CNCD a precizat în mod expres faptul că nu înțelege să solicite introducerea în cauză a petentului, iar în ceea ce-l privește pe reclamant, instanța a dispus citarea acestuia cu mențiunea de a-și exprima un punct de vedere sub aspectul evidențiat și a amânat în acest scop soluționarea cauzei. Partea reclamantă nu a exprimat în scris o opinie cu privire la introducerea în cauză a titularului plângerii formulate.

În schimb, la termenul din data de 19.11.2021, apărătorul reclamantului a susținut că nu se impune introducerea în cauză a domnului B., inițial lăsând la aprecierea instanței această chestiune, iar ulterior a concluzionat în sensul că nu solicită introducerea în cauză a terțului, neconsiderând necesară prezența acestei persoane în litigiul de față. În plus, a apreciat că reclamantul nici nu are vreun interes sub acest aspect.

Înalta Curte reține că în procesul civil operează, în primul rând, principiul disponibilității părților cu privire la derularea procedurii, art. 9 din C. proc. civ. prevăzând la alin. (1) că "Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a unei autorități sau instituții publice ori de interes public", iar la alin. (2) că "Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

Pe de altă parte reține că, în scopul respectării principiului fundamental al procesului civil al contradictorialității și implicit al dreptului la apărare, art. 153 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că: "Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel."

Potrivit art. 78 din același C. proc. civ.:"(1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc. (2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond."

În mod similar, art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 prevede: "Când raportul juridic dedus judecății o impune, instanța de contencios administrativ va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului și instanța apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunța pe fond."

Din interpretarea dispozițiilor legale enunțate supra, forma în vigoare în perioada de referință, ce reprezintă norma generală procesual-civilă și respectiv norma specială, care a preluat ca atare prevederea corespunzătoare din norma generală, rezultă că legiuitorul a instituit acest cadru legal în scopul de a oferi instanțelor de judecată o soluție legislativă clară în interpretarea principiului disponibilității și în stabilirea cadrului procesual.

Astfel, în măsura în care natura juridică a litigiului o impune, este necesară participarea terților (ale căror drepturi și obligații ar putea fi lezate de efectele pe care o eventuală declarare a nelegalității actului atacat le-ar produce) pentru respectarea dreptului la apărare consacrat de art. 13 din C. proc. civ., cât și a principiului contradictorialității, prevăzut de art. 14 din același cod, iar stabilirea de către reclamant a unui cadru procesual incomplet este sancționată cu inadmisibilitatea acțiunii.

Pe de altă parte, este de reținut că o atare sancțiune nu este aplicabilă în mod automat, prin simpla constatare a viciului actului de sesizare, ci le este conferită părților posibilitatea de a solicita complinirea unei astfel de carențe prin extinderea cadrului procesual.

Ca atare, este evident că în materie contencioasă legea conferă instanței un drept de apreciere numai în ceea ce privește posibilitatea judecării procesului fără participarea terțului, care nu poate fi cenzurat, aceasta punând în discuția părților,din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a altor persoane în ipoteza în care consideră că raportul juridic dedus judecății impune acest lucru. Cu alte cuvinte, pentru a fi incident art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., este necesar să fie întrunite condițiile privind invocarea de către instanță, din oficiu, precum și punerea în discuția părților a introducerii altor persoane în proces atunci când apreciază necesar și raportul juridic dedus judecății o impune. Pentru situația în care niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, legiuitorul a oferit soluția respingerii cererii fără a se pronunța pe fondul cauzei.

În concluzie, Înalta Curte reține că, deși specificul raporturilor de drept administrativ impune, în anumite cazuri, prezența în proces a unor terți, dispozițiile art. 78 din C. proc. civ. și cele cuprinse la art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 obligă instanța de judecată doar la punerea în discuția părților a necesității introducerii în cauză a altor persoane, însă nu îi conferă dreptul de a dispune cu privire la cadrul procesual pasiv în contra dreptului de dispoziție al părților, reglementat de art. 9 C. proc. civ.

Aceasta, deoarece, în cazul procedurii contencioase, legiuitorul a adoptat o soluție de compromis între principiul disponibilității și imposibilitatea obiectivă a instanței de a soluționa cauza fără participarea terțului. Or, în temeiul art. 22 alin. (3) teza I din C. proc. civ., judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condițiile legii.

Cum instanța a fost chemată să se pronunțe asupra legalității soluției adoptate prin Hotărârea CNCD nr. 116/05.02.2020, prin care s-a concluzionat că a existat o discriminare a titularului sesizării în sensul art. 2 alin. (4) și (5) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și s-a concluzionat că sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare, având în vedere afirmațiile la adresa petentului, pe care persoana reclamată le-a postat în spațiul public, cu alte cuvinte, a fost chemată să stabilească în ce măsură faptele reclamate de petent au caracter discriminatoriu, este evident că această analiză nu putea fi făcută în lipsa persoanei ce a sesizat faptele de discriminare, fiind parte a raportului de drept administrativ supus examinării realizate de pârât.

În același sens se reține și faptul că, în faza administrativ-jurisdicțională desfășurată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în temeiul art. 20 din O.G. nr. 137/2000, actul dedus judecății în prezenta cauză a fost adoptat în scopul soluționării plângerii formulate de petentul B., constatându-se discriminarea pe care a sesizat-o din perspectiva reliefată, fiind evidentă calitatea sa activă în cadrul acestei proceduri și, implicit, necesară prezența sa în proces pentru a beneficia de posibilitatea efectivă de a-și prezenta apărările în raport de pretențiile recurentului-reclamant. Aceasta, mai ales în contextul în care o eventuală declarare a nelegalității hotărârii contestate ar fi de natură să producă efecte cu privire la drepturile și obligațiile sale. De altfel, contrar alegațiilor recurentului, nu se poate susține că nu era necesară introducerea în cauză a terțului, în condițiile în care procedura desfășurată în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este guvernată de principiul contradictorialității, acesta presupunând citarea, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, atât a persoanei care se consideră discriminată, cât și a persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea.

Similar, procedura judiciară desfășurată în fața instanței de contencios administrativ și fiscal învestite cu soluționarea căii de atac prevăzute de lege a se exercita împotriva hotărârii emise de CNCD în soluționarea plângerii formulate, prin care s-a reținut existența faptelor de discriminare, este guvernată de același principiu al contradictorialității, analizarea legalității hotărârii contestate neputându-se face în lipsa persoanei care a inițiat această procedură prin intermediul plângerii formulate.

Respectând spiritul și litera normelor procedurale reglementate de art. 78 din C. proc. civ. și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, prima instanță a pus în discuția contradictorie a părților necesitatea introducerii în cauză a petentului, beneficiarul actului administrativ atacat, soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, în aplicarea tezei a doua a art. 16

1

din legea specială, fiind determinată de faptul că niciuna dintre părți nu a solicitat în mod expres introducerea în cauză a persoanei care a formulat sesizarea în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. De altfel, așa cum se observă din cererea de recurs, recurentul-reclamant nici nu a formulat critici la adresa încheierii de ședință din 08.10.2021, prin care instanța de fond a pus în discuție necesitatea introducerii în cauză a persoanei care a formulat plângerea în fața CNCD.

În considerarea argumentelor expuse supra, Înalta Curte respinge ca nefondate criticile recurentului-reclamant formulate în susținerea motivului de recurs referitor la citarea în cauză a petentului B., critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., și constată că sentința atacată a fost pronunțată cu o corectă îndeplinire de către instanța de fond a obligațiilor de a examina și soluționa cauza conform obiectului acesteia, astfel cum este determinat de manifestarea de voință a părților, respectiv cu o corectă aplicare a normelor procedurale citate.

Întrucât aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că nu se impune analizarea celorlalte susțineri ale recurentului referitoare la nelegala citare în cadrul procedurii desfășurate în fața CNCD și, implicit, la nerespectarea dreptului său la apărare, în fapt acestea vizând fondul cauzei.

Pentru considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant și va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 110 din 19 noiembrie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.