ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4757/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4757/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 24 octombrie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2022, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, acțiune în anulare împotriva Hotărârii nr. 856 din 08.12.2021 prin care s-a admis excepția de necompetență materială a CNCD, invocată din oficiu, solicitând, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anularea hotărârii nr. 856 din 08.12.2021 și obligarea CNCD la pronunțarea unei noi hotărâri prin care să analizeze fondul petiției, urmând să se constate existența unei fapte discriminatorii săvârșită de statul român prin Administrația Națională a Penitenciarelor și prin instituțiile penitenciare aflate în subordinea acestei instituții.
Prin sentința nr. 113/2022 din 24 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea în contencios administrativ formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței nr. 113/2022 din 24 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamantul A. și, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și păstrarea cauzei spre rejudecare, cu consecința:
sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la cele 7 întrebări adresate prin cererea formulată în acest sens;
admiterea acțiunii și anularea în totalitate a Hotărârii nr. 856 din 8.12.201 pronunțate de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Împotriva recursului promovat de reclamant doar intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a invocat nulitatea recursului, pentru lipsa motivării.
Pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.
În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 17.03.2023 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 24.10.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, după soluționarea cererilor de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului, cereri formulate de recurentul - reclamant, în sensul respingerii acestora, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei hotărâri, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor în continuare arătate:
Motivele de recurs invocate au fost încadrate de reclamant pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea sentinței de fond prin care s-a respins ca neîntemeiată act formulat de reclamant menținându-se ca legală Hotărârea CNCD contestată.
În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. se invocă nelegalitatea sentinței atacate prin faptul că prima instanță nu a motivat în raport de situația concretă a reclamantului soluțiile de respingere cu privire la respingerea cererii de sesizare CJUE și cu privire la menținerea ca legală a Hotărârii CNCD, hotărâre prin care autoritatea s-a declarat necompetentă a soluționa petiția reclamantului pe aspectele de discriminare sesizate de acesta.
În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19)2) din O.G. nr. 137/2000 a dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 254/2012, raportat la jurisprudența CEDO incidență în analiza legalității Hotărârii CNCD prin care petiția reclamantului nu a fost analizată apreciindu-se că această autoritate nu are competența a se pronunța asupra aspectelor pretins discriminatorii care țin de procedura de executare a pedepselor.
În cadrul recursului se arată după expunerea situației de fapt a recurentului-reclamant că în mod nelegal prima instanță a menținut ca legală Hotărârea CNCD pe considerentul că aspectele sesizate pretins discriminatorii țin de procedura de executare a pedepselor nefiind de competența intimatei-pârâte să analizeze petiția reclamantului.
Aceasta deoarece recurentul-reclamant nu se află în executarea unei pedepse privative de libertate pentru a fi aplicate dispozițiile Legii nr. 254/2013, care nu conțin vreun remediu situației specifice reclamantului.
Iar situația se specifică și petiția formulată prin care se reclamau aspecte considerate discriminatorii nu pot fi soluționate decât de intimata-pârâtă competentă a soluționa petițiile cu acest obiect conform art. 2 din O.G. nr. 137/2000 și art. 19 și 20 din același act normativ.
Se arată că prima instanță a constatat în mod nelegal incidența dispozițiilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 254/2013 deoarece reclamantul nu este persoană condamnată definitiv în curs de extrădare care a sesizat aspecte de discriminare pretins comise de către Administrația Națională a Penitenciarelor și nu de administrația unei anume penitenciar.
Se solicită admiterea recursului și în principal admiterea cererii de sesizare CJUE și suspendarea cauzei și în subsidiar casarea sentinței și rejudecarea în sensul admiterii astfel cum a fost formulată.
La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal constatarea nulității recursului și în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.
La dosar recurentul-reclamant a formulat în dosarul de recurs cerere de emitere aviz consultativ CEDO în baza Protocolului nr. 16 la Convenție.
Motivat în ședința publică din 24 octombrie 2023 Curtea a respins excepția nulității recursului și cererile formulate de recurentul-reclamant având ca obiect sesizarea CJUE cu le 7 întrebări formulate și sesizarea CEDO privind avizul consultativ.
Analizând recursul declarat în ceea ce privește motivele de casare invocate, Curtea îl apreciază ca fondat în cauză fiind îndeplinite condițiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii și de menținere ca legală a hotărârii CNCD din 8.12.2021 prin care autoritatea intimată și-a constatat necompetența materială de a soluția petiția formulată de recurentul-reclamant.
În opinia Curții sentința atacată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor O.G. nr. x plecând de la premisa constatării de către instanța de recurs a faptului că pe situația specifică reclamantului-recurent, intimatul-pârât are competența să se pronunțe în raport de obiectul petiției în cauză față de recurentul-reclamant nefiind incidente dispozițiile art. 56 din Legea nr. 254/2012.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, sentința recurată pe soluția dispusă fiind motivată în fapt și în drept cu respectarea dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO.
Recursul este fondat în raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. în cauză în mod nelegal fiind menținută prin soluția de respingere Hotărârea CNCD nr. 856/8.12.2021 prin care s-a admis excepția de necompetență a acestei autorități în ceea ce privește petiția reclamantului-recurent.
În opinia Curții sentința este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1,19 și 10 din O.G. nr. 137/2000 și a dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 254/2012 pentru două considerente.
Primul constă în faptul că reclamantul-recurent prin petiția sa reclamă o situație de discriminare în raport de solicitarea adresată intimatei ANP în vederea asigurării unor garanții privind spațiul minim necesar a fi asigurat de statul român ținând cont de situația sa - cetățean român condamnat definitiv aflat în procedura de extrădare.
Iar în raport de obiect și de situația sa singura autoritate administrativă care este competentă să verifice îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în raport de prevederile O.G. nr. 137/2000 este intimata-pârâtă. Aceasta deoarece verificarea condițiilor de admisibilitate în raport de persoană, de obiectul sesizării nu poate fi realizată decât de autoritatea pârâtă aceasta având competența materială și legală conform O.G. nr. 137/2000.
Al doilea aspect de nelegalitate constă în faptul că în mod nelegal prima instanță a apreciat incidența art. 56 din Legea nr. 254/2013, în sensul că asupra petiției reclamantului care reclamă nerespectarea spațiului minim pentru persoanele încarcerate este competent a se pronunța judecătorul de supraveghere a privării de libertate.
Aceasta deoarece reclamantul, fapt necontestat nu se află într-un penitenciar din România, ca persoană încarcerată, ci este o persoană aflată în procedura de extrădare în vederea executării în regim de detenție a unei pedepse cu închisoarea stabilită printr-o hotărâre definitivă de o instanță penală română
Iar în cauză petiția prin care reclamă aspecte de discriminare, în opinia reclamantului este de competența materială a intimatului-pârât CNCD, acesta având competența să soluționeze și să verifice în raport de persoana reclamantului, condițiile de admisibilitate ale cererii sale formulate, în raport de dispozițiile O.G. nr. 137/2000.
Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va admite recursul va casa sentința atacată și rejudecând.
În baza art. 8-18(1) din Legea nr. 554/2004, va admite acțiunea formulată de reclamantul A. și va anula Hotărârea CNCD nr. 856/8.12.2021.
Va obliga pârâtul CNCD la soluționarea petiției reclamantului A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 113/2022 din data de 24 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința civilă recurată și rejudecând:
Admite acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Anulează Hotărârea nr. 856 din 08.12.2021 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
.
Obligă pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la soluționarea petiției reclamantului A..
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 octombrie 2023.