ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4866/2021

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată. Procedura derulată

Prin acțiunea înregistrată, la data de 18.08.2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea pct. 1, 4, 5, 6 din Hotărârea nr. 463/06.07.2016 emisă de pârât.

Prin sentința civilă nr. 3278 din 28 octombrie 2016, Curtea a admis acțiunea reclamantului și a anulat pct. 1, 4, 5, 6 și 7 din Hotărârea nr. 463/06.07.2016 emisă de pârât.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 126 din 17 ianuarie 2019, Înalta Curte a admis recursul formulat de CNCD, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

1.2. Soluția primei instanțe

În rejudecare după casare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.04.2019.

Prin sentința civilă nr. 664 din 23 octombrie 2019, Curtea a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Superior al Magistraturii și a anulat pct. 1, 4, 5, 6 și 7 din Hotărârea nr. 436/06.07.2016 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza în fond, respingerea acțiunii.

În argumentarea recursului, recurentul pârât a arătat în esență, următoarele:

Instanța de fond a reținut, "1. Cu privire la prima critica de nelegalitate formulată de reclamant, Curtea reține că, potrivit art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.

(2) Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).

(3) Prin cererea introdusă potrivit alin. (1). persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării".

A solicitat instanței de control judiciar, ca, analizând cererea de chemare în judcată și observând argumentele invocate de părți, să rețină ca întemeiat recursul CNCD și să-1 admită cu consecința menținerii Hotărârii CNCD nr. 463/06.07.2016.

În continuare, a arătat că, actul administrativ-jurisdicțional, numit Hotărâre, a fost emis cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 1.37/2000R și acesta din urmă nu poate fi decât temeinic și legal.

CNCD nu s-a pronunțat asupra situației care decurge din reglementarea procedurii de evaluare a candidaților la proha interviului ce se susține în cadrul concursului de admitere în magistratură, conform art. 22 din Hotărârea nr. 279/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare.

CNCD a analizat dacă întrebările legate de ocupația starea civilă si studiile în afara celor juridice reprezintă sau nu discriminare conform prevederilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000R.

Asupra fondului cauzei, consideră că, sentința civilă recurata a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (8) noul C. proc. civ.).

Arătă că, în procedura adrninistrativ-jurisdicțională derulată în fața CNCD-ului este permis doar părților (petenț, respectiv reclamat de discriminare) să propună probe, dovezi cu privire la existența, respectiv inexistența unei anumite forme de discriminare,

Mai mult în domeniul discriminării, sarcina probei este împărțită doar între petent și reclamat (Directiva 2000/78, art. 10; Directiva Consiliului 2000/43/CE: art. 8:

"Statele membre iau măsurile necesare, în conformitate cu sistemul juridic propriu, astfel încât, atunci când o persoană se consideră lezată prin nerespectarea față de ea a principiului «egalității» și prezintă, în fața unei jurisdicții sau a unei alte instanțe competente, fapte care permit prezumția existenței unei discriminări directe sau indirecte, să revină reclamantului sarcina de a dovedi că nu a violat principiul «egalității»").

Din interpretarea dispozițiilor legale reiese că, pentru stabilirea unei fapte de discriminare este necesară existența unor criterii bine definite care în strânsă legătură de cauzalitate cu faptele reclamate sa conducă la concluzia că o persoana a fost supusă fără vreo justificare obiectivă unei forme de deosebire, excludere, restricție sau preferință față de alte persoane aflate în situații comparabile.

Probele administrate în cauză sunt apte să demonstreze criteriul de discriminare utilizat de către persoana reclamată, și tratamentul diferențiat, mai exact poziția de discriminare/inferioritate în care reclamantul s-a afla prin comparație cu persoane aflate în situații similare.

Astfel, consideră că, ocupația, starea civilă și studiile în afara celor juridice reprezintă un element ce au ar trebui să aibă relevanță în admiterea în magistratură, în mod evident putem considera că aceste elemente reprezintă criterii pe baza cărora nu a fost admis.

Actualul reclamant nu a depus probe din care să rezulte că acordarea unor note sub nivelul de admitere nu s-a datorat stării civile, ocupației sau studiilor avute de petent.

În concluzie, conchide că, formularea unor întrebări irelevnte la nivelul interviului de admitere în magistratură, cum ar fi starea civilă, ocupația sau alte studii, reprezintă discriminare în contextul O.G. nr. 137/2000R, întrucât este o diferențiere, pe criteriul stării civile, ocupației sau studiilor care are ca efect restrângerea dreptului de a fi admis în magistratură.

De asemenea, rugăm onorata instanță de judecată să rețină că legalitatea

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Legal citat, intimatul-reclamant Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând în esență următoarele:

Prin sentința civilă nr. 664 din 23.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019 s-a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Superior al Magistraturii în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, sens în care s-a dispus anularea punctelor 1, 4, 5, 6 și 7 din Hotărârea nr. 463 din 06.07.2016 emisă de recurentul-pârât.

Prin Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 463/06.07.2016, la pct. 1, 4, 5, 6 și 7 au fost dispuse următoarele:

- respingerea excepției de necompetență materială, conform art. 28 - 32 din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor;

- formularea unor întrebări irelevante la interviul de admitere în magistratură, cum ar fi cele privind starea civilă, ocupația sau alte studii, reprezintă discriminare directă conform art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (6) și art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată;

- aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 2000 RON împotriva reclamantului, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) din același act normativ;

- obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la publicarea unui rezumat al hotărârii atacate pe propria pagină de internet, conform art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, republicată;

- recomandarea către Consiliul Superior al Magistraturii privind elaborarea unui set de întrebări pentru interviurile de admitere în magistratură care au relevanță în domeniu.

În ceea ce privește sesizarea petentului A., arătă că potrivit art. 12 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la momentul organizării concursului, "Admiterea în magistratură a judecătorilor și procurorilor se face prin concurs, pe baza competenței profesionale, a aptitudinilor și a bunei reputații."

În cauza de față concursul a fost organizat în condițiile art. 33 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (2) din aceeași lege, "Poate fi admisă la Institutul Național al Magistraturii persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu;

b) este licențiată în drept;

c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal și se bucură de o bună reputație;

d) cunoaște limba română;

e) este aptă, din punct de vedere medical și psihologic, pentru exercitarea funcției. Comisia medicală se numește prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului sănătății. Taxele examenului medical se suportă din bugetul Institutului Național al Magistraturii."

"Comisia de admitere, comisia de elaborare a subiectelor și comisia de soluționare a contestațiilor sunt numite prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii. Verificarea dosarelor candidaților și îndeplinirea condițiilor prevăzute Ia art. 14 alin. (2) se realizează de comisia de admitere", potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare.

Având în vedere caracterul general al acestor reglementări din legislația primară, a fost emisă Hotărârea nr. 279/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, modificată și completată ulterior, prin care s-a aprobat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură la care participă candidații prevăzuți de art. 33 din Legea nr. 303/2004 ce au o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani la data susținerii primei probe din cadrul primei etape a concursului, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Metodologia privind organizarea și desfășurarea interviului, elaborată de Institutul Național al Magistraturii, se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii, odată cu anunțul privind organizarea concursului în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (5) din Regulament.

În cauză, apreciază că, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

Potrivit prevederilor sus menționate, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, s-a stabilit în doctrină că încălcarea normelor de drept material se poate face fie prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, fie prin extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, fie prin violarea unor principii generale de drept.

Textul se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, care trebuie să fie în vigoare la momentul judecății, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege. Tot în acest motiv de nelegalitate poate fi încadrată și ignorarea unei norme legale incidente în cauză, aplicarea unei norme generale, deși se impunea aplicarea unei norme speciale sau invers.

În considerarea acestui motiv de nelegalitate, învederează că, instanța de fond a făcut o aplicare și interpretare legală a dispozițiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000.

Din interpretarea dispozițiilor legale sus menționate rezultă că hotărârile emise de Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării sunt pronunțate doar în vederea investigării și sancționării contravenționale a faptelor sau actelor de discriminare, fapte înțelese ca acțiuni ori inacțiuni ilicite care încalcă normele dreptului obiectiv, cauzând prejudicii unor persoane.

Totodată, instanța de fond a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, constatând faptul că în cauză nu poate fi reținută aplicarea unui tratament diferențiat petentului, manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință față de persoane sau situații aflate în poziții comparabile, pe baza vreunuia dintre criteriile instituite de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată.

Prin sesizarea petentului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost învestit să se pronunțe cu privire la procedura de examinare a candidaților la concursul de admitere în magistratură desfășurat în perioada 30 iunie 2015-15 octombrie 2015, procedură reglementată într-un act normativ, în speță art. 22 din Hotărârea nr. 279/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare.

Așa cum a reținut și instanța de fond, etapa interviului permite examinatorilor să aprecieze, în linii generale, nivelul de cultură și educație al candidaților, capacitatea acestora de identificare și selecție a modelelor, conturarea unei imagini cu privire la personalitatea candidatului, descoperirea unor detalii care nu pot fi surprinse prin intermediul testelor de verificare a cunoștințelor juridice sau a raționamentelor logice și care constituie o modalitate concretă, prin care se poate revela caracterul intervievatului, identificarea abilităților acestuia de comunicare și de participare la o conversație, dinamismul și reactivitatea, absolut necesare unui viitor magistrat. Totodată, interviul este o oportunitate de identificare a candidaților care, deși au cunoștințe juridice care le permit promovarea primei probe, nu pot face dovada unei culturi generale medii, a unui limbaj adecvat, a unei fluențe în gândire și exprimare și, uneori, nici chiar a puterii de a se adapta unui mediu profesional riguros, care presupune respectarea unor reguli mult mai stricte decât cele acceptate în societate.

De asemenea, în cadrul interviului, toți candidații sunt evaluați de comisia de examinare în funcție de criteriile privind aptitudinile, motivația de a accede în profesia de magistrat și elementele de etică specifice profesiei de magistrat.

În acest sens, proba interviului era o etapă consecutivă celei constând în susținerea testului de verificare a raționamentului logic și se concretiza în întocmirea unei fișe de prezentare (care nu se punctează având valoare orientativă), în elaborarea în scris a unei analize cu privire la un subiect extras de candidat, în susținerea orală a acestuia și în analiza orală a unei spețe cu elemente etice specifice profesiei.

Întrebările puse petentului în cadrul probei interviului și care au atins tangențial aspecte legate de starea sa civilă, ocupație și studii anterioare, fac parte din prezentarea generală a oricărui candidat și nu prezintă relevanță prin ele însele în aprecierea prestației acestuia.

Fișa de prezentare care cuprinde mențiunile mai sus precizate este completată de toți candidații ce urmează a fi intervievați, astfel că nu poate fi vorba de aplicarea, în ceea ce-1 privește pe petent, a unui tratament diferențiat, în sensul că obligația de prezentare a acestor date i-ar fi revenit doar acestuia.

De altfel, date referitoare la aspecte legate de studii, ocupație, stare civilă sunt solicitate de toate instituțiile și autoritățile în cadrul interviurilor pentru ocuparea unui post.

Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, întrebările care se referă la aspectele precizate, în condițiile în care sunt uniform aplicabile tuturor candidaților ce doresc să ocupe un post într-o procedură de concurs/examen și care nu constituie în sine motive de departajare a acestora, nu pot fi apreciate ca acte sau fapte de discriminare în sensul statuat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Aprecierile petentului privind maniera în care membrii comisiei de evaluare l-au intervievat (cu referire strictă la întrebările legate de studiile anterioare, ocupație și stare civilă) sunt strict subiective și reprezintă o greșită percepție asupra modului în care a decurs examinarea sa la proba interviului, evaluarea sa realizându-se cu respectarea procedurii prevăzute de art. 22 -23 din Regulament și în conformitate cu metodologia privind organizarea și desfășurarea probei interviului din cadrul concursului de admitere în magistratură desfășurat în perioada august- octombrie2015.

În ceea ce privește aplicarea amenzii contravenționale, în mod greșit Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, raportat la art. 26 alin. (1) din același act normativ.

Respingerea petentului la proba interviului nu s-a datorat niciunuia dintre criteriile constând în rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau unei categorie defavorizată ori din cauza convingerilor acestuia, a vârstei, a sexului sau a orientării sexuale, evaluarea sa fiind realizată prin prisma unor criterii obiective stabilite conform Regulamentului și a metodologiei privind organizarea și desfășurarea probei.

În virtutea argumentelor privind inexistența unei fapte de discriminare a petentului prin raportare la ceilalți candidați ce au susținut proba interviului în cadrul concursului de admitere în magistratură desfășurat în perioada august- octombrie 2015, în mod corect instanța de fond a înlăturat și cele stabilite de recurentul pârât la pct. 6 și 7 ale hotărârii atacate, prin care s-a recomandat Consiliului Superior al Magistraturii să publice un rezumat al hotărârii pe propria pagină de internet și să elaboreze un set de întrebări pentru interviurile de admitere în magistratură care au relevanță în domeniu.

Având în vedere considerentele expuse și raportat la faptul că sentința civilă nr. 664 din 23.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019 este temeinică și legală, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În dovedire, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care depune copia sentinței nr. 136/F- CONT din 17 iunie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

În drept, invocă dispozițiile art. 490 și 471'din C. proc. civ., republicat și toate temeiurile de drept la care a făcut referire în motivele întâmpinării.

Recurentul pârât și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Contrar criticilor recurentului pârât, în aprecierea Înaltei Curți, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor de lege incidente în cauză.

Astfel, criticile vizând nelegala interpretare și aplicare a prevederilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000 republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, urmează a fi respinse ca neîntemeiate.

Instanța de fond a aplicat și interpretat în mod corect dispozițiile legale cuprinse în art. 20 din O.G. nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, reținând faptul că, prin hotărârea atacată s-a constatat o situație de discriminare care își avea izvorul direct în conținutul actului normativ reprezentat de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea nr. 279/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul căruia a fost emisă Metodologia privind organizarea și desfășurarea interviului.

Dispozițiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată prevăd următoarele:

"(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. (2) Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1). (3) Prin cererea introdusă potrivit alin. (1) persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării".

Referitor la prevederile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituțională a României a stabilit prin Decizia nr. 997/7.10.2008 că, aceste prevederi sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că, acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor articolului 20 din O.G. nr. 137/2000 republicată, rezultă că hotărârile emise de Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării sunt pronunțate doar în vederea investigării și sancționării contravenționale a faptelor sau actelor de discriminare, fapte înțelese ca acțiuni ori inacțiuni ilicite care încalcă normele dreptului obiectiv, cauzând prejudicii unor persoane.

Așa fiind, reiese că, acele comportamente considerate ca discriminatorii și care sunt sancționabile contravențional nu pot fi echivalate sau asimilate cu procesul legislativ, în speță cu situațiile ce implică adoptarea, modificarea, completarea sau abrogarea unor prevederi legale de către legiuitor.

Înalta Curte constată că, intimatul pârât A. a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la o situație care decurgea din reglementarea procedurii de evaluare a candidaților la proba interviului ce se susține în cadrul concursului de admitere în magistratură, conform art. 22 din Hotărârea nr. 279/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, pretinsul tratament discriminatoriu s-a raportat la prevederile unui act normativ (ca legislație secundară), astfel încât nu se poate determina eventuala incidență a unui comportament de natura celor reglementate de prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Din această perspectivă, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că, în speța de față, are relevanță Decizia Curții Constituționale a României nr. 997/2008, prin care s-a stabilit că, prevederile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că, acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Înalta Curte constată că petiția analizată de recurentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a avut ca obiect pretinse fapte de discriminare derivate din aplicarea unor texte legale, ce dispun cu privire la procedura de evaluare a candidaților la proba interviului, ce se susține în cadrul concursului de admitere în magistratură conform art. 22 din Hotărârea nr. 279/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare (reglementare la nivel de legislație secundară), astfel că, o astfel de cerere nu putea fi primită, fiind inadmisibilă, raportat la prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 997/2008.

În mod legal a reținut instanța de fond că, argumentele recurentului pârât, respectiv că metodologia organizării unui concurs nu face parte din categoria actelor normative cu caracter de lege, sunt neîntemeiate, întrucât încalcă prevederile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, republicată, și cele dispuse prin Decizia nr. 997/7.10.2008 a Curții Constituționale.

Așa cum a reținut și Curtea Constituțională în Decizia nr. 997/2008, la care s-a făcut referire mai sus, adoptarea unor hotărâri de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-ar constata existența unor situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unor norme legale, ar pune în discuție legitimitatea acestui organ de a interfera în competențele legislativului, prin înlăturarea aplicabilității unor acte normative și instituirea aplicării altora, fiind deci încălcat principiul separației puterilor în stat.

Neîntemeiate sunt și criticile recurentului pârât referitoare la faptul că, instanța de fond nu a interpretat și aplicat legal dispozițiile prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 137/2000 republicată.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, prin "discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

Înalta Curte reține că, dreptul național și dreptul european privind nediscriminarea interzic situațiile în care persoanele sau grupurile de persoane aflate într-o situație similară sunt tratate în mod diferit fără a exista o justificare obiectivă, ceea ce reprezintă o discriminare directă, precum și situațiile în care persoanele sau grupurile de persoane aflate în situații diferite sunt tratate în mod identic, ceea ce reprezintă o discriminare indirectă (a se vedea, cu titlu de exemplu, Hotărârea CEDO din 6 ianuarie 2005, pronunțată în cauza Hoogendjik vs. Țările de Jos, 58641/00; în mod similar, art. 2 alin. (2) lit. a) din Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă).

Totodată, pentru reținerea unei fapte de discriminare este esențial să se demonstreze existența unui termen sau a unei situații de comparație, respectiv fie o persoană aflată în situații similare, diferența principală dintre cele două persoane fiind "criteriul protejat" (a se vedea, cu titlu de exemplu, Hotărârea CEDO din 18 februarie 1991, pronunțată în cauza Moustaquim vs. Belgia, 12313/86 Hotărârea CEDO din 27 noiembrie 2007, pronunțată în cauza Luczak vs. Polonia, 77782/01 etc.), fie o persoană aflată în situații diferite.

În fapt, Înalta Curte reține că, prin sesizarea petentului A., Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost învestit să se pronunțe cu privire la procedura de examinare a candidaților la concursul de admitere în magistratură desfășurat în perioada 30 iunie 2015-15 octombrie 2015, procedură reglementată într-un act normativ, în speță art. 22 din Hotărârea nr. 279/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare.

Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, susținerile petentului nu sunt de natură a evidenția vreun element de fapt care ar putea permite, sub aspectul scopului sau efectului creat, reținerea unui comportament de restricție, preferință, excludere sau deosebire aplicat acestuia în raport cu persoane aflate în situații similare.

Pentru ca o faptă să fie calificată discriminatorie, trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: să existe un tratament diferențiat, manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință față de persoane sau situații aflate în poziții comparabile; să existe un criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare; scopul sau efectul tratamentului diferențiat trebuie să fie restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege.

Or, în prezenta speță, nu este îndeplinită niciuna din condițiile anterior enumerate, întrucât, pe de o parte nu a existat un tratament diferențiat în examinarea candidaților la concursul de admitere în magistratură, iar pe de altă parte, notarea acestora s-a făcut în raport de criteriile regulamentare obiective, fără a se putea identifica vreunul dintre criteriile discriminatorii prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G nr. 137/2000, republicată.

Proba interviului s-a derulat conform Regulamentului și a metodologiei privind organizarea și desfășurarea probei, publicată pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și ale Institutului Național al Magistraturii, la data de 30 iunie 2015, odată cu publicarea anunțului privind desfășurarea concursului de admitere în magistratură.

Astfel, petentul nu a fost supus unui tratament diferențiat, deoarece, în egală măsură, toți candidații au fost examinați pornind de la aceleași aspecte investigate - criterii de evaluare, înscrise în grilele standard de evaluare la interviu, completate de fiecare membru al comisiei.

În raport de cele expuse anterior, Înalta Cute constată că, instanța de fond a interpretat și aplicat în mod judicios dispozițiile legale prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, constatând faptul că în cauză nu poate fi reținută aplicarea unui tratament diferențiat petentului, manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință față de persoane sau situații aflate în poziții comparabile, pe baza vreunuia dintre criteriile instituite de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, și că, recurentul pârât CNCD a reținut în mod nelegal săvârșirea unei contravenții în sarcina intimatului reclamant Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reiese că, sentința recurată nu este afectată de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței nr. 664 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.